Fără scăpare, de Mark Billingham - Recenzie (Crime Club)

Editura: NICULESCU

Colecția: NICULESCU Fiction

Rating: ⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 392

Anul apariției: 2023

Traducere: Timea Kovacs

Când un tânăr este ucis într-un spital de psihiatrie, acuzațiile încep să curgă pe bandă rulantă. A fost unul dintre pacienți? Un membru al personalului? Sau a intrat cineva din afară? Detectivul Alice Armitage e pe urmele ucigașului. Singura problemă este că și Alice este pacientă.

„Eram eu când îmi câștigam cinstit existenta, făcând tot posibilul să prind violatori și ucigași? Sau am fost adevărata eu odată ce m-am «îmbolnăvit» și am început să văd cât de malefici pot fi oamenii așa-numiți vinovați? (...) Dorințele întunecate, planurile secrete, înțelegerile pe care le fac cu diavolul (...).”

Ce a început ca un promițător thriller (după scurta descriere de pe copertă), s-a dovedit a fi... doar un alt thriller. Spunând asta, îmi dau seama că nu am spus ceva care să defavorizeze lectura, pe cât am spus ceva care are relevanță în contextul propriu de cititor-ahtiat-după-thrillere. Am citit atât de multe, încât destul de puține reușesc să mă mai convingă să le dau acele cinci steluțe pe Goodreads. Romanului lui Billingham i-am dat trei, iar asta nu-i puțin, că-i mai mult de jumătate, dar nu-i nici mult, că-s mai puține de patru. Pentru mine, patru steluțe înseamnă că romanul merge recomandat, adică merită să-i oferi timp, pentru că sigur, într-un fel sau altul, te va prinde și te va ține acolo, prins în lectură, alături de personaje. Dar, dându-i trei, înseamnă că e un roman oarecare, pe care îl citești și pe care-l uiți imediat ce l-ai citit (sau la scurt timp după) - în orice caz, nu-i un thriller care să placă (mai ales dacă ești fan al genului), pentru că nu aduce nimic nou și, de fapt, este destul de greu să aduci ceva nou într-un gen literar în care pare că toate-s folosite și subiectele saturate în toate modurile posibile.

„Îți întoarce lumea cu susul în jos.

Te transformă în altcineva.”

Dar, la Fără scăpare, nu doar asta a fost problema, ci și faptul că n-am putut rezona, din nicio lumină, cu „povestitoarea” Alice, care se găsește închisă într-un spital de psihiatrie, și nici nu prea mi-am dat seama dacă-i aici de bunăvoie și nesilită de nimeni, sau și-a dat seama că are nevoie să fie aici. În fine, pe undeva prin ultimele capitole îți dai seama cum stă treaba, dar cred că atât de mult voiam să termin, în sfârșit, această carte, încât nici nu mi-a mai păsat ce caută Alice în gloata asta de dezaxați și altele. Așa, revenind, spuneam că nu mi-a plăcut de Alice, și mai ales de faptul că ea „povestește” cum stă treaba. Adresarea asta directă, la modul „tu, cititorule” nu m-a încântat vreodată, deoarece mi se pare că, în loc să mă apropie de personaj (și mă gândesc că asta a fost și intenția autorului), mai tare m-a depărtat. De ce? Pentru că Alice mi s-a părut puțin cam liniară, nu i-am gustat „glumițele” și nici încercarea de a fi profundă și de a da sfaturi de viață. Una peste alta, din acest motiv n-am putut să fiu prea prins de acțiune, pentru că totul era văzut din perspectiva ei puțin cam centrată asupra propriei persoane. De altfel, cred că a exagerat puțin treaba privitor la cum stau lucrurile într-un spital de psihiatrie, și a dus totul într-o direcție mult prea puțin convingătoare...

„Trează sau adormită, ceva regizează acest spectacol de groază.”

În esență, avem de-a face cu o crimă, în primă instanță, iar aproape jumătate de carte se-nvârte în jurul cozii și nu oferă aproape nimic relevant privitor la ce s-a întâmplat cu acel pacient. Mult prea multă umplutură care, implicit, taie din potențialul elan al cărții, șubrezește dinamica și, într-un punct, ajunge să te plictisească. Chiar nu mă interesau foarte multe aspecte privitoare la regim și pastile și alte mici tabieturi într-un astfel de context (spitalul de psihiatrie), fiindcă, așa cum am menționat, am fost prin astfel de instituții și prea puțin mi s-a părut că ce-mi spune Billingham se pupă cu realitatea. Dar, în fine, nu contează, că pot trece peste asta. Dar n-am putut trece peste multele pasaje în care mi se dădeau niște detalii cu totul și cu totul irelevante. Stilul de scriere a fost chiar accesibil, și la început m-am bucurat că lectura merge rapid, că pare relativ fluidă și, îmi ziceam, o dau gata repede-repede, mai ales dacă se duc lucrurile în direcția aia în care aș fi vrut să se ducă. Da, exact, nu s-au dus lucrurile în direcția aia, și nici nu știu dacă au fost vreodată, de fapt, pe drumul cel bun. Păcat, fiindcă mereu am crezut că dă-i unui autor de thrillere un spital de psihiatrie și o să scoată ceva măcar demn de a-ți merita timpul. N-a fost cazul, deși mă bucur că am descoperit - indiferent de cum s-a dovedit experiența - și acest autor, Mark Billingham.

„Doamne, va fi atât de ușor, fiindcă nu am nimic cu ce să ripostez, iar acum o voce din capul meu îmi spune Cui îi pasă? Oricum, nu prea am pentru ce să lupt, așa că ce rost mai are?

Nu merită să lupt pentru mine.”

Rezumând pledoaria de mai sus: idee cu potențial și context interesant, care zic c-ar fi putut fi exploatate ceva mai bine. Din păcate, pe mine nu m-a convins, și nici marea-dezvăluire-schimbarea-la-față (a se citi: care-i treaba cu crimele) nu mi s-a părut „wow” (cum aș dori să mi se pară în general acest lucru în cărțile thriller). Schimbări de situație - ce-s alea? Personaje interesante, care să te țină captiv în lectură - pas! Nu mă înțelegeți greșit, nu zic că a fost o carte rea, că e foarte posibil ca altora să placă. Mie, drept cititor avid de thriller, nu mi-a plăcut, pentru că am numeroase grade de comparație și „cărți-thriller-etalon” pe care le am în vedere. Implicit, spre exemplu, să zic că-l compar de Mark Billingham cu scriitorul elvețian Joël Dicker, cu John Marrs (câțiva dintre autorii mei preferați, scriitori de thrillere) - păi, deja vorbim despre cu totul altceva. Dar, după cum ziceam, există în mintea mea acest grad de comparație, și nu-l pot trece cu vederea. Cel mai probabil, această carte este mult mai potrivită pentru cei care nu cochetează neapărat cu acest gen, așadar nu au așteptări prea mari pentru că, ei bine, nu au citit îndeajuns de multe cărți pentru a-și consolida astfel de așteptări! Să aveți doar lecturi frumoase și pe placul vostru!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Mark Billingham, Fără scăpare, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii ale acestui roman: Anca și cărțile, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-MI-L, Fata cu Cartea, Cărțile Mele și Alți Demoni!