Devotamentul suspectului X (Detectivul Galileo, #3), de Keigo Higashino - Recenzie (Crime Club)

Editura: Paladin

Colecția: Paladin CRIME Masters

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 336

Anul apariției: 2025

Traducere: Adina Barvinschi

Keigo Higashino (născut pe data de 4 februarie 1958) a câștigat multiple premii pentru cărțile lui: Honkaku Mystery Award 2006, Naoki Prize 2006, American Library Association, Best Mystery Novel, Book & Media Awards 2012 pentru traducerea în engleză a volumului Devotamentul suspectului X, câștigător în 2006 și 2010 al Best Japanese Crime Fiction of the Year. Romanele lui Higashino au fost ecranizate pentru marele ecran sau ca miniserii atât în Japonia, cât și în alte țări: Coreea de Sud, Franța, China. Cărțile sale au fost traduse în engleză și în alte șapte limbi (printre care și româna). Până în prezent, Keigo Higashino este autorul a peste șaizeci de romane și a douăzeci de colecții de nuvele.

🐁JOCUL DE-A ȘOARECELE & PISICA ÎN TRADIȚIA ALFRED HITCHCOCK🐈

Aveți două opțiuni: fie să ascundeți că s-a petrecut ceva, fie să ascundeți că ați avut vreo legătură cu cele întâmplate. În ambele situații, trebuie să scăpați de cadavru. Într-o seară de martie, la ușa unei femei bate fostul ei soț. În toiul unei discuții aprinse, femeia și fiica ei îl strangulează pe bărbat, apoi se gândesc să sune la poliție și să se predea. Dar vecinul lor, Ishigami, un matematician strălucit, le propune să le ajute să ascundă crima. Va reuși planul pe care-l urzește Ishigami să-i păcălească pe detectivi? Numai mintea la fel de sclipitoare a detectivului Galileo este suficient de ascuțită pentru a pune faptele cap la cap. Crima e crimă. Restul sunt detalii.

„Matematicianul inspiră adânc, iar ochii i se măriră în clipa în care amintiri vechi de douăzeci de ani îi năvăliră dintr-o dată în minte.

– Manabu Yukawa.”

Când am deschis cartea Devotamentul suspectului X de Keigo Higashino, nu aveam nicio idee că urmează să fiu prins într-un labirint narativ construit cu precizia unui matematician. Nici nu mai zic, de fapt, că odată intrat în labirint, n-am mai putut să ies din el. Acest roman genial, părerea mea, nu este doar un thriller (de fapt, nici n-aș zice că-i fix thriller, pentru că ar fi o încadrare extrem de riguroasă), ci este ca un joc de strategie minuțios, un duel al inteligențelor în care fiecare mutare contează și, mai tot timpul, cineva este cu un pas în fața celuilalt... Sau, cel puțin, crede că este. La suprafață, misterul pare dezvăluit încă din primele pagini: o femeie, Yasuko Hanaoka, își ucide fostul soț într-un moment de disperare. Un act de autoapărare, crud și inevitabil. Ceea ce transformă acest roman într-o capodoperă a genului nu este crima în sine, ci ceea ce urmează: Ishigami, vecinul lui Yasuko, un matematician solitar, intervine în poveste. Nu doar că o ajută să scape de cadavru, dar orchestrează un alibi aproape imposibil de pus la îndoială. Aici începe adevărata intrigă, pentru că acest roman nu este despre cine a comis crima, ci despre cum și dacă poliția poate descoperi adevărul.

„– Pe lumea asta sunt multe cupluri și multe divorțuri, și nicio căsnicie nu se destramă în același fel. Dacă fiecare cuplu nefericit ar reuși să se despartă curat, să se înstrăineze complet în decursul unei singure zile și să nu se mai revadă niciodată, atunci n-am mai avea de-a face cu fenomenul hărțuirii. Din nefericire, realitatea este alta. Adesea, una dintre părți iese din relație, dar cealaltă nu. Chiar și după semnarea actelor de divorț.”

Higashino reușește să transforme o poveste aparent simplă într-o simfonie a detaliilor. Stilul său este calm, meticulos, aproape hipnotic, amintindu-mi de un ceasornicar care ajustează mecanisme fine pentru a obține perfecțiunea. Capitolele curg lin, fiecare piesă a puzzle-ului fiind așezată cu grijă, dar exact atunci când crezi că ai înțeles jocul, Higashino mută piesele de pe tablă, iar tu rămâi uimit, neînțelegând cum ai putut să nu vezi acea capcană invizibilă. Una dintre cele mai mari surprize a fost modul în care autorul m-a făcut să empatizez cu Ishigami. Un personaj enigmatic, prizonier al propriei minți strălucite, Ishigami nu este tipul clasic de antagonist. Nu este nici un criminal în serie, nici un psihopat, ci un om al cărui devotament pentru Yasuko capătă proporții tragice, dramatice. L-am privit cu respect pentru mintea lui briliantă, cu milă pentru suferința lui tăcută, și cu teamă pentru că orice geniu poate deveni periculos atunci când este orbit de dragoste.

„(...) Matematicianul îl privi îndepărtându-se. Începea să-l încerce o senzație de greață. Avea impresia că o formulă complexă, pe care o crezuse perfectă, începea să dea rezultate greșite din cauza unei variabile impredictibile.”

Kusanagi, detectivul care investighează crima, este echilibrul perfect între perspicacitate, în fine, condiția umană de a fi limitat în anumite privințe (el face tot ce se poate mai bine, dar anumite lucruri chiar nu depind de el). El este polițistul clasic, capabil, dar nu genial. Adevăratul său rival este prietenul său, Yukawa, un fizician strălucit, cunoscut drept „detectivul Galileo”. Duelul dintre Ishigami și Yukawa este inima acestui roman, un joc de șah intelectual unde fiecare mutare este calculată cu precizie matematică (dar urmează o traiectorie de natură fizică). Când Yukawa începe să intuiască adevărul, am simțit fiori de anticipare, ca și cum aș fi privit un film cu cadre lente, unde camera se apropie inexorabil de secretul suprem. Finalul este pur și simplu devastator. De multe ori, thrillerele mizează pe un ultim capitol exploziv, pe o dezvăluire menite să te uimească. Devotamentul suspectului X face ceva mult mai profund: te distruge emoțional. Acel ultim moment în care totul devine clar nu este doar un plot twist narativ bine gândit, ci se simte precum pumn în stomac, o revelație care schimbă tot ceea ce credeai că știi despre Ishigami, despre Yasuko, despre dragoste, sacrificiu și obsesie. Am rămas pur și simplu mut. Am recitit ultimele pagini de câteva ori, ca și cum creierul meu refuza să accepte „adevărul”.

„Profesorul se gândi la semnificația vizitei. Trebuia să fi existat un motiv pentru care poliția să-și îndrepte bănuielile către el. Despre ce să fi fost vorba? Lucrurile stătuseră cu totul altfel când îl întâlnise ultima dată pe detectiv.”

Higashino nu se limitează la a oferi cititorului un puzzle polițist inteligent pus la punct și elaborat. Cartea ridică întrebări despre adevăr și justiție, despre cât de departe poate merge un om pentru a proteja pe cineva drag și despre valoarea reală a unei vieți. Există o linie fină (există?) între moralitate și crimă, iar romanul jonglează cu această ambiguitate, provocând cititorul să se întrebe dacă dreptatea se măsoară în fapte sau în intenții. Într-o lume a romanelor polițiste pline de acțiune explozivă și eroi duri, tind să cred că Devotamentul suspectului X  se distinge prin rafinamentul său intelectual și prin subtilitatea psihologică. Nu este doar un thriller foarte fain, ci un studiu al devotamentului dus la extrem, al sacrificiului și al complexității umane. Keigo Higashino demonstrează că misterul perfect nu este cel care ascunde adevărul, ci acela care dezvăluite treptat acest adevăr. Un roman de o eleganță aparte, care a reușit atât să-mi satisfacă nevoile de iubitor de thrillere, cât și să mă poarte într-o profundă și emoționantă poveste despre valențele (deseori efervescente) ale naturii umane. Îl recomand absolut oricui, fără ca măcar să stau o clipă pe gânduri. Chiar sper că prietenii de la Editura Paladin vor traduce, în viitor, și celelalte volume din serie.

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Keigo Higashino, Devotamentul suspectului X, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-Mi-L, Fata cu Cartea!