Bătrînul și marea, de Ernest Hemingway - Recenzie

Ernest Miler Hemingway, unul dintre cei mai mari și de seamă prozatori americani, s-a născut în anul 1899 și a murit în 1961, rămânând, totuși, unul dintre marii scriitori de seamă ai secolului al XX-lea. Cunoscând un succes imediat încă din timpul vieții, Hemingway a primit în anul 1953 Premiul Pulitzer, pentru a fi urmat, un an mai târziu, de un alt premiu prestigios și anume Premiul Nobel pentru Literatură. De asemenea, multe dintre cărțile sale au fost ecranizate imediat după apariție bucurându-se, evident, de un același succes răsunător. Nu știu câți dintre voi știu că, de fapt, Hemingway a fost și vânător și pescar, a avut o viață foarte „activă”, căsătorindu-se de patru ori, a participat în ambele conflagrații mondiale (în primul Război Mondial ca șofer pe ambulanță, unde a și fost rănit în timpul unei misiuni în Italia), și, de asemenea, la Războiul Civil din Spania, timp în care a lucrat ca jurnalist. Viața plină de aventuri a scriitorului s-a constituit în sursă de inspirație pentru numeroase dintre romanele sale, și, printre cele mai cunoscute se numără ”Bătrânul și marea”, ”Adio, arme!”, ”Pentru cine bat clopotele”.

Singurătatea poate fi, uneori, un blestem. Ne este frică să fim singuri. Fizic, vorbind, ne este frică să nu fim alături de cineva pentru că nu ne simțim în siguranță. Este un simț primitiv al omului, pe care îl au și animalele, de altfel. Dar principalul motiv al fricii noastre de singurătate este faptul că, din păcate, ne este frică să fim cu noi. Cu propriul nostru eu care trebuie analizat, înțeles, despicat în patru și pus la loc, de eul nostru care are nevoie să fie ascultat și care s-a săturat să tacă, în starea lui perpetuă de solitudine, de inactivitate și amorțeală anestezică.

 

Microromanul ”Bătrînul și marea” i-a adus autorului american Premiul Pulitzer în Statele Unite și, bineînțeles, s-a constituit în principalul factor hotărâtor al premiului Nobel în anul ce a succedat prima reușită. Microromanul prezintă povestea de viață a lui Santiago, un pescar cubanez care, încă din primele pagini, ne este înfățișat drept „un om bătrîn, care pescuia singur într-o barcă pe ocean, în Gulf Stream, și trecuseră de-acum aproape optzeci și patru de zile de cînd nu prinsese nici un pește.” Sătul de acest eșec, Santiago se hotărăște, într-o zi, să iasă departe în largul necunoscut al mării și să-și încerce năvodul cu speranța că, de data asta, n-are să dea greș. Dorința sa de a nu (se) dezamăgi este alimentată și de prezența ucenicului său, căruia nu cred că i se menționează numele, însă pentru care bătrînul simte o relație paternă de genul sui generis, să spun așa, întrucât, în singurătatea lui, acesta ar fi luat-o pe căile nebuniei de înainte ca autorului să-i vină ideea să-i scrie viața.

Astfel, bătrânul se avântă în larg și, cu voie în Dumnezeu, așteaptă să prindă ceva. Totuși, deși el nu-și dă seama, semnele încep să prevestească ceva depășește granițele realului, cum ar spune Todorov, „ca o intruziune a irealului în ordinea firească a lucrurilor” (să mă corecteze cineva dacă greșesc, vă rog), pentru că marea începe să se trezească, să-și încordeze pliurile, iar acel lipăit oscilant al bărcii, ca un început de dans al nebuniei pe care are să-l sfârșească „bătrînul nostru” erou - nu sunt decât semne premonitorii pentru o hierofanie de o abstractitate uluitoare. Astfel, de data aceasta momeala aruncată de el nu atrage doar un simplu pește de apă dulce, ci atrage cel mai mare pește care a fost văzut vreodată însă care, bineînțeles, nu se lasă prins prea ușor. Nu, nu cu luptă, cu sânge, cu dorință și lacrimi. La o adică, povestea se derulează în jurul acestei încercări a bătrânului de a prinde și de a ține strâns, ca să nu scape, peștele, încercare care durează trei zile. Trei zile pline, ce-i drept. N-am să vă spun dacă bătrânul reușește, în cele din urmă, să prindă peștele, pentru că și eu am rămas cu un gust amar, oarecum, după ce am terminat romanul. Să cred, de fapt, nu știu ce, pentru că acest roman poate fi privit din diferite perspective - eu l-am considerat o alegorie.

Consider că romanul surprinde drama omului doritor, până la patos, să-și depășesacă umana condiție limitată și, în dezacord cu ființa sa înscrisă în cadrul unei lumi efemere, încercarea aceasta n-are să-și găsească desăvârșirea decât într-o moarte (nu neapărat fizică, evident), ca unirea contradicțiilor. Aflându-se în imposibilitatea de a-și atinge idealului, eroul nostru, bătrînul, refuză să-și accepte limitările, iar imaginea frânghiei care pur și simplu alunecă pe umărul stafidit al bătrânului, jupuindu-i pielea, carnea, aproape până la os, ca o permanentă scurgere de timp, un du-te-vino nestingherit, etern, constituie cea mai expresivă imagine pe care o pot asocia acestui aspect pe care l-a surprins romanul. Nu pot să nu mă gândesc, de asemenea, la romanul lui Vasile Voiculescu, ”Lostrița”, în care, de asemenea, ne este înfățișată povestea eroului Aliman și a unei creaturi ciudate, Lostrița, care se hrănea cu tineri curioși ce se aventurau în apele străine unde-și ducea veacul. Bine, Voiculescu e ceva mai fantezist în scrierea sa, dar Aliman și Santiago se aseamănă, câtuși de puțin, și nu numai prin faptul că amândoi doresc, atât de patetic, să prindă creatura (dar nu din considerențe fizice, drept trofeu sau hrană, ci ca să-și demonstreze că, da, sunt capabili să își depășească ceea ce le-a fost impus de către divin), ci și din faptul că amândoi, în această încercare bizară, se dedică întru-totul dorinței, ajungând, astfel, să înnebunească. Santiago își pierde cumpătul destul de rapid, vorbește cu sine și, nu de puține ori, îi vorbește peștelui, îl roagă să nu plece, și, constituindu-se acest monolog interior care capătă amplitudinea omului primordial, bătrînul își inspectează propriul suflet, propriul eu - în singurătatea aceea absolută, relativă, deranjată de „prezența” peștelui) - însă, la un moment dat, ne întrebăm dacă acesta nu a fost de fapt nebun încă de la început. 

 

Marea, acest loc închis și, totodată, atât de larg, reprezintă locul în care omul, natura și animalul se întâlnesc și se înfruntă, și apoi, în toiul luptei, își dau seama că sunt indispensabili unul altuia. Santiago este, pe rând, vânător, iar apoi vânat, eternizând pentru încă o dată acest mit estetic destul de utilizat în literatura secolului al XX-lea.  De asemenea, marea este locul în care timpul capătă noi măsuri, își oprește vibrația robotică și, în unele pasaje, parcă încremenește doar ca trăirile bătrînului să fie mai intense, mai grăitoare și profunde. Mi-a plăcut romanul foarte mult, motiv pentru care i-am dat pe Goodreads patru steluțe. O, da, de acum - adică de alaltăieri, dar în fine - am și eu cont Goodreads. Mă găsiți AICI, că am văzut că este și o rubrică pentru ”friends”.

Le mulțumesc mult celor de la Librăria Jovis pentru acest volum. Vi-l recomand cu drag, îl puteți achiziționa de AICI. De asemenea, pe site puteți găsi numeroase cărți practice care, cu siguranță, vă vor ajuta în domeniile de activitate în care profesați (mai multe detalii AICI). Urmăriți pagina de Facebook a site-ului pentru a fi la curent cu toate noutăție și ofertele. Lecturii plăcute!

Editura Polirom

176 pagini

Traducere din limba engleză și note de Radu Pavel Gheo

Generation P, de Viktor Pelevin - Recenzie

Viktor Pelevin este considerat unul dintre scriitori de top contemporani ai literaturii rusești, având un stil spectaculos și, deopotrivă, întortochiat. S-a născut la Moscova în anul 1962 și, pișicher, s-a înscris la Institutul Energetic pentru a nu fi obligat să plece în armată. Totuși, Pelevin a urmat și cursuri de creative writing la institutul de literatură ”Maxim Gorki”, lucrând, pentru o anumită vreme, și în industria publicității rusești. Printre cei care i-au influențat stilul îi putem număra pe Bulgakov, Kafka, William Buroughs, scriitori consacrați prin stilul lor aparte de a scrie și povesti. Prin publicarea a numeroase povestiri și articole, alături de romane remarcate rapid de critica literară, Pelevin s-a impus ca unul dintre cei mai inovatori scriitori ruși contemporani, datorită capacității lui de a inventa jocuri nesfârșite și încurcate în care miturile naționale și cultura pop se întrepătrund în cea mai autentică manieră postmodernistă.

Mă pun să scriu recenzia. Cred că am tab-ul deschis de vreun sfert de oră. Tot șterg, tot scriu, mai modific, dar apoi sfârșesc - deloc surprinzător - cu ecranul laptopului alb. Nu știu dacă ideea romanului este cea de devenirea treptată a Rusiei de la comunism la capitalism, sau, dimpotrivă, această devenire este caracterizată de un avânt neașteptat și greu de stăpânit. Pe bune, habar n-am, nu știu dacă mă exprim corect sau nu, dar atunci când trăiești într-o lume în care totul o iar pur și simplu razna iar realitățile sunt, ei bine, de o realitate aparentă - pentru unii - nu-ți poți gestiona cuvintele prea reușit și corect. Totuși, am să încerc, pentru că romanul este o nebunie, o „chestie” bizar de fascinantă care, prin maniera autorului, m-a făcut să mă gândesc într-o oarecare măsură la nenea Mihail Bulgakov, dar și puțin, recunosc, la Nabokov - părerea mea strict subiectivă.

Ok. Îl cunoaștem pe Tatarski Vavilen, absolvent în cadrul Facultății de Litere, un poet patetic ratat, pierdut printre versuri, începutul anilor '90, reușește să ajungă în domeniul publicității rusești, drept copywriter, ajutat de mari personalități ale afacerilor din Moscova. Învârtindu-se într-un cerc amestecat cu fum, whisky, țigări și narcotice, printre oameni ai domeniului, PR de succes și alte lucruri ce țin de economie - pe care, zău, niciodată nu le-am agreat - eroul nostru, Tatarski, înarmat cu o puternică voință și, într-o mare măsură, fricos ca o găină, lăsându-se influențat de ceilalți, pornește în căutarea unei lumi dominate de acea chestie care, fazual vorbind, se numește ”haide-să-ne-cumpărăm-aia-că-ai-văzut-cât-de-șmecheră-e”. Astfel, Tatarski, descoperind lumea extrem de ciudată și ambiguă a industriei publicitare (de fapt, relativ spus, „descoperind”, pentru că nu reușește să-i deslușească „tainele” în profunzime), își dă seama că tot ce știa despre ce se întâmplă după ecranele unui televizor, după imagina tipei care savurează un lichior de cireșe, iar apoi îi apar fluturi și chestii în jurul capului, dincolo de imaginea macho-ului care se bărbierește cu ultimul aparat Pro-Expert, care-i ia pilozitatea cu tot cu piele, este departe de a fi adevărat și, de fapt, totul este ca o bere rece într-o zi în care termometrul dă cu minus.

Totuși, tânărul Tatarski se dovedește a fi pe mâna acestei meserii: pricepându-se la sloganuri, pe care le înfățișează într-un mod atât de ironic încât le-am citit de vreo șase-șapte ori și memorat pe dinafară, întrucât se bucură de o ascensiune rapidă în industria publicitară rusească. Atunci când descoperă ce se află, la o adică, în spatele ecranelor de televizor, adică mâna unor profesioniști „șmecheri” (folosesc ghilimelele pentru că, heh, nu-mi pot însuși cuvântul), niște tipi care știu cum stă treaba cu Photoshop-ul, cu grafica, tehnica și orientarea, realizând scenarii bazate, aparent, pe realitate; deci atunci cînd descoperă aceste lucru, Tatarski nu este tocmai surprins, ci notează totul cu o desăvârșită concentrație și rațiune în jurnalul său: de fapt, ce așteptări poți avea de la generația care a înlocuit secera și ciocanul cu doza de Pepsi? Pam. Și, de aici, inevitabil, tot ce înseamnă occidental, din afară, trebuie să fie material specific rusesc, dă-le oamenilor ceea ce vrem noi ca ei să vrea, frate, că ne pricepem bine să facem asta. Cine are ochi, să-i deschidă, cine n-are ochi... Și mai bine!

Misiunea de a face această tranziție de la occidental la rusesc îi revine lui Tatarski, tipul care trebuie să trăiască visul american autentic într-o viziune rusească, stropită cu ceva tări, că, normal, cineva trebuie s-o facă și pe asta, nu? Tatarski se mai și droghează puțin, mai are ceva înclinații filosofice budiste (îmi amintesc, pe lângă altele, o notare în jurnalul său în cadrul căreia menționa de modul în care poți ajunge, în cele din urmă, să înțelege televizorul - am să v-o las mai jos). Și, dă-i, Vavilene, condu masa asta incapabilă de roboți deloc obișnuiți pe cărările încrucișate ale comerului cu produse care înseamnă altceva decât cereale, câteva soiuri de legume și fructe, băutură și ceva simigerie. O misiune sfântă, așa-i? Probabil.

Ideea e de înțeles, adică, și sper că am reușit s-o transmit cât de cât. Acum vreau să trec la partea care m-a atras cel mai mult și care m-a făcu să-i dau romanului patru steluțe pe Goodread: adaptarea reclamelor, transfigurarea lor, scrierea mesajelor pentru reclamele rusești este, pur și simplu, comestibilă, o simți pulsând lângă tine și, zău, paginile sunt ca un ecran adevărat la care privești o secvență publicitară. Deși m-aș fi bucurat ca paginile de genul să fie mai multe, aceste notări sunt pur și simplu delicioase. Și, astfel, Vivilen al nostru poartă în spate o întreagă dramă a consumatorilor de reclame, de fapt, a consumatorilor de reclame care nu înțeleg reclamele: pentru Dumnezeu, îmi poate explica de ce casnica singură, după ce își spală țoalele cu nu știu ce dero cu putere triplu activă, începe să miroasă țesăturile și deodată se trezește înconjurată de flori, de prafuri și alte minuni dintr-astea? Sau mai știți reclama aceea la nu știu ce detergent pentru toaletă, cu monstruleți verzi, de parcă ar fi fost niște chestii din nasul unui cal? Prost moment s-o vezi în timp ce o mănânci. Oricum, Pelevin ajunge la o concluzie care, cu siguranță, îți dă de gândit: cumpărătorul nu caută, întotdeauna, produsul de care are nevoie, ci caută fericirea celui ce folosea produsul respectiv. Adică, ceea ce vrea să spună este că, da, bineînțeles, ne cumpărăm produsele care ne trebuie nouă, însă cum sunt atâtea pe piață, mereu vom opta pentru acel produs în care „marioneta din reclamă” a atins apogeul „fericirii” de a se fi bucurat de produsul respectiv.

Apoi urmează dimensiunea mai „magică” a romanului lui Viktor Pelevin, motiv pentru care susțin și mai puternic că autorul este fan al lui Bulgakov. Bine, zic doar Bulgakov pentru că doar pe el l-am citit având un stil de o asemenea manieră estetică, dar asta nu înseamnă că oricine altcineva nu l-ar putea asemăna cu un alt autor din aceași tagmă. Scăpând de teribilismul, goana nebunească rusească, comunismul menținut prin teroare și sovietizare, autorul observă, zeflemist și cu o răutate acidă, ironică și sentențioasă, aspectele nepotrivite ale societății P, ale generației P, ale lumii în care reclama, consumul ei și televizorul înseamnă, de fapt, izvorul nesecat al economiei mondiale.

Ca întotdeauna, am selectat și niște citate care mi-au plăcut, precum și niște fragmente pentru descoperi stilul autorului:

„(...) Ce-ngrozitor, el a murit și noi trăim... Dar îmi închipui că, de fiecare dată când ne culcăm, și noi murim exact așa. Și soarele dispare pentru totdeauna, și se termină toată istoria. Dar apoi neființa se satură de ea însăși, și ne trezim. Și lumea se naște din nou.

- Cum adică să se sature neființa de ea însăși?

- De fiecare dată când te trezești, te ivești din nou de nicăieri. Și tot restul e la fel. Iar moartea este înlocuirea necunoscutei treziri de dimineață cu alteva, absoluit imposibil de imaginat. Nu avem instrument pentru asta, pentru că, în cazul nostru, mintea și lumea sunt unul și același lucru.”

„Rusia n-o înțelegem prin rațiune.

În Rusia poți doar să crezi.”

„Inflația de fericire - notă el grăbit - trebuie plătită mai scump la aceeași cantitate. A se folosi în reclamele imobiliare.

Exemplu:

Doamnelor și domnilor! Între acești patru pereți sunteți feriți de disonața cognitivă! De aceea, nici nu aveți nevoie să știți ce înseamnă acest termen.”

„Pancartă (subiectul clipului): o limuzină albă lungă pe fundalul Bisericii Mântuitorului. Portiera din spate e deschisă, și prin ea se vede o lumină. Din mașină iese o sanda ce abia atinge asfaltul și o mână așezată pe mânerul porierei. Fața n-o vedem. Numai lumina, mașina, mâna și piciorul.

Slogan: Hristos Mântuitorul - Un domn solid pentru domni solizi

Variantă: un domn pentru domni solizi.

Aruncând pixul, își ridică ochii înlăcrimați spre tavan.

- Îți place, Doamne? întrebă el încet.”

Probabil dacă aș fi fost familiarizat cu toți acei termeni de economie, marketing și PR, alături de alte chestii dintr-astea, aș fi gustat mai intens romanul. Așa, neinițiat într-astea, tot mi-a plăcut. Vi-l recomand cu mare drag. De altfel, romanul se bucură și un film, la fel de nebunesc pe care am e gând să-l vizionez cât mai curând. Le mulțumesc enorm celor de la Curtea Veche Publishing pentru acest volum, îl puteți comanda de AICI la un preț mult prea mic pentru calitatea scriiturii. Vă recomand cu drag editura aceasta, dacă doriți să găsiți cărți de calitate, atât din domeniul literaturii, cât și din alte domenii variate, de dezvoltare personală, psihologie, jurnalistică, memorii și chiar gastronomie. Urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile, concursurile și reducerile.

Editura Curtea Veche

296 pagini

Traducere (excepțională) din limba rusă și note de Luana Schidu

 

Numără stelele, de Lois Lowry - Recenzie

Lowis Lowry s-a născut la 20 martie 1937, în Hawaii. A urmat cursurile Brown University și University of Southern Maine. A început să scrie în anii '70, îndeplinindu-și astfel un vis din copilărie. E autoarea a peste 30 de cărți pentru copii și adolescenți, declarând că măsoară succesul ca scriitoare prin capacitatea „de a-i ajuta pe adolescenți să-și răspundă la întrebările legate de viață, identitate și relații interpersonale”. Cunoscută pentru subectele controversate abordate, Lowry este deținătoarea ai multor distincții literare, semnificativă fiind Medalia Newbery, primită pentru romanele „Darul lui Jonas” (Editura Young Art, 2013) și „Numără stelele. O poveste din Copenhaga”. Cărțile sale au stârnit reacții dintre cele mai diverse, de la introducerea lor în programa obligatorie, până la interzicerea în școli. Deși diferă ca stil și subiecte abordate, toate cărțile ei revin la tema relațiilor umane. În prezent, Lois Lowry locuiește în Cambridge, Massachusetts, unde continuă să scrie.

Prietenii sunt acei oameni cărora le poți spune cam orice, fără griji, având siguranța încrederii lor și acces la înțelegerea lor. Cu alte cuvinte, sunt acei oameni care sunt mereu acolo ca să te asculte, fără a te judeca și fără a-ți cere explicații. Dar, la rândul lor, sunt oamenii care se angajează în a-ți spune adevărul crud sau deranjant, cum o fi el, în defavoarea unei minciuni liniștitoare.

Sunt oamenii cu care chiar dacă nu-i vezi o zi, o lună, zece ani, îți continui poveștile din același punct în care le-ați lăsat, retrăind cu patos momentele trăite. Primul joc de-a v-ați ascunselea, primul șotron, baba oarba, prima julitură de la genuchi, când ai alunecat fugind după mingea crestată de timp, prima trântă făcută în glumă, prima piedică, primul îngeraș desenat în zăpada lăptoasă.

Prietenii adevărați sunt persoanele între care există o relație necondiționată de timp și spațiu, în cadrul căreia „eu” și „tu” devine „noi”, legătura dintre două suflete ce este mai puternică decât legătura dintre inimă și creier, într-o co-existență permanentă. O legătură care se bazează pe emoții și sentimente frumoase, și nu neapărat pe o proximitate fizică. Și, mai presus de toate, prietenia adevărată este o dovadă supremă de sacrificiu. 

Danemarca. „Acum toată Danemarca trebuie să fie garda de corp a evreilor”. Anul 1943, presiunea războiului european de care, totuși, această țară reușește să scape, însă prezența permanentă a trupelor naziste încă seamănă teroare printre locuitorii capitalei, a cărui populație importantă era constituită din evrei, considerați un popor nedemn de această lume, în viziunea întunecată a conducătorului german. Întotdeauna mi-au plăcut cărțile de genul acesta, care abordează acest subiect sensibil, care a lăsat o umbră fadă, grea, în istoria mondială, și nu numai pentru că mă interesează istoria unui popor neînțeles, ci pentru că vreau să descopăr mai multe legate de ceea ce a condus, în cele din urmă, la extinderea războaielor la un nivel teritorial așa întins. Danemarca a capitulat în fața Germaniei în 1940, acesta este un fapt cunoscut: o țară mică, fără apărare, fără armată. Astfel, poporul ar fi fost categoric spulberat dacă s-ar fi opus puternicei și numeroasei armate germane. În consecință, regele Christian a decis capitularea, iar germanii au invadat peste noapte, și, din acel moment, timp de cinci ani la rând, țara a fost sub ocupație nazistă, menținând ordinea prin măsuri greu de imagint; înarmați, controlau presa, sistemul feroviar, guvernul, școlile, alimentele, magazinele, spitalele și afacerile - mici, și acelea -, chiar și vețile simple ale oamenilor de rând.

Eroina acestui roman este Annemarie, o fetiță de doar zece ani, o fetiță care abia își cunoaște propriile puteri, care abia își conturează propriile visuri, propriul sistem de valori morale. O fetiță care, întotdeauna, vrea să fie corectă și să facă ceea ce trebuie, să asculte și să învețe de la cei mai mari decât ea care, implicit - din punctul ei de vedere pueril - sunt mai deștepți decât ea. Totul începe când, într-o zi, pe când Annemarie alerga pe străzile capitale împreună cu Ellen, o prietenă, imediat ce ieșiseră e la școală, o voce aspră, grea și incisivă le spune celor două, pe nemțește, să se oprească. Cred că acesta reprezintă momentul în care cititorul trebuie să se rupă din această lume minunată și gingașă a copilăriei celor două fete, pentru că această voce, această umbră a soldatului ne poartă departe de lumea caldă a copilăriei și a jocului. Iar ideea de unde pornește drama în care o să se convergească paginile acestei cărți este faptul că, deși Annemarie este o fetiță simplă, aparent, Ellen poartă asupra ei, încorsetată de doctrina nazistă și principiile lor bolnave, păcatul de a fi fiica unor evrei - familia Rosen - cu religia și cultura specifică, ca și cum toate acestea ar fi o povară blestemată, o condamnare la o moarte aproape sigură, greu de evitat. Terminând acest capitol, care, de fapt, este primul, mi-am dat seama că voi citi o carte care, cu siguranță, îmi va plăcea foarte mult, așa că am terminat-o într-o zi. Pur și simplu n-am putut s-o las jos din mână.

Încetul cu încetul, lumea copilei Annemarie începe să cunoască mâna neagră a nazismului german: copilăria ei se închide într-o lume fără ferestre, atunci când, încetul cu încetul, prieteni dragi evrei (ea neștiind, de fapt, de această doctrină nazistă) încep să dispară, magazinele și buticurile evreiești sunt închise și, mai apoi, distruse, iar lumea pare să se strângă din ce în ce mai mult, într-o palmă a haosului și a terorii. Pe de altă parte, emoția este potențată de faptul că totu este prezentat din perspectva micuței Annemarie și din amintirile ei pe care, ei bine, nu le poți pune pe seama decursului istoric al evenimentelor sau a circumstanțelor în care s-au desfășurat toate aceste orori, ci pe seama fricii, mirării, devenirii treptate a unui copil încă necopt în ochii căruia, din păcate, începe să se creioneze o lume sujugată prejudecăților rasiale, etnice și religioase.

De Anul Nou evreiesc, cu doi ani înainte ca daneza capitală să scape de dominația nazistă, cei care s-au dus la sinagogă să se roage, lucru pe care și cei din familia Rosen l-au făcut, au fost anunțați de către „cineva” că germanii vor veni după ei și vor fi „relocați”, pentru a duși în lagărele de concentrare și, mai apoi, exterminați. În Postfața romanului aflăm, de fapt, cine este acel „cineva”, iar lucru care m-a impresionat profund de mult a fost fapul că acel „cineva” aflase de aceaste planuri ale germanilor chiar de la un înalt oficial german, Duckwitz, care, prin faptele sale, a dat dovadă de omenie și curaj. Astfel, în timp ce părinții lui Ellen încearcă să se ascundă de nemți, pentru a nu fi prinși și închiși, familia Johansen, prietnei cu familia Rosen, se hotărăsc să-i ajute ținând-o la ei pe Ellen și, astfel, dând-o drept fiica lor legitimă. Însă relația de prietenie dintre cele două familie nu le scapă germanilor din vedere - alt lucru care m-a făcut să cred că „ăștia știu totul” - și, în toiul nopții, familia Johansen sunt deranjați de trupele nemțești venite să scotocească după familia Rosen care, eventual, s-ar ascunde la ei în casă. Întrucât familia Johansen avea trei fetițe, însă una dintre ele, Lise Margrete, murise în urma unui accident, puteau aduce argumente nemților, astfel încât Ellen să nu fie ridicată și dusă în lagăr. Când li se ordonă să fie prezentate cele trei fete, nemții, suspicioși, observă că Ellen e diferit de celelalte două fetițe, blonde, iar ea brunetă. În acel moment am zis că totul este gata, povestea are să se sfârșească aici și toată drama aceasta are să ia o întorsătură și mai dramatică. Totuși, salvarea vine din partea lui Papa, care scoate din album poze cu cele trei fetițe adevărate ale familiei, și, arătându-le ofițerilor, aceștia observă că una dintre ele avea părul brunet și, astfel, o consideră pe Ellen drept fiica lor biologică și pleacă mai departe, spre a căută alți evrei.

Văzându-se în pericol, familia Johansen împreună cu Ellen se hotărăsc să meargă pe teritoriul dintre Danemarca și Suedia - considerată, pe atunci, o țară liberă pentru evreii de pretutindeni - la unchiul Henrick, căruia le spun că „au adus o prietenă”. De aici, trecând prin prisma propriei mentalități și a propriilor trăiri, Annemarie începe să trăiască o copilărie porivită unui copil: merge la pescuit, se bucură de livezile unchiului, aleargă prin iarbă, însă, la un moment dat, la moșia unchiului Henrick este adus un sicriu mare, acoperit, și, din spusele părinților, în el se află o răposată mătușă îndepărtată, pe care Annemarie n-a avut ocazia să o cunoască. Însă ce se va întâmpla atunci când Annemarie începe să se înșele de adevărul spuselor părinților ei, atunci când vrea să descopere ce se află, de fapt, în acel sicriu misterios? Ce se va întâmpla cu părinții cu Ellen? Au fost prinși de către ofițerii germanși și deportați în lagăr? Ce se va alege de viața lui Ellen, întrucât părinții ei nu sunt lângă ea, ci sunt închiși, morți, sau cine știe unde? Va risca familia Johansen propria ei liniște pentru a o ține alături pe Ellen Rosen, fiica evreilor din vecini? O poveste minunată, despre prietenia adevărată și istoria unui popor, a unei lumi a cărui destin a fost scris de către un om condus de propriile sale rațiuni.

Am selectat niște citate și fragmente care mi-au plăcut, vi le voi prezenta mai jos:

„Oare era cu adevărat în stare să moară pentru a-i proteja? Annemarie era suficient de sinceră cât să recunoască în sinea ei, pe întuneric, că nu era foarte sigură de acest lucru. Pentru o clipă simți cum o încearcă frica, dar trase pătura mai sus, își înveli gâtul și se relaxă. Oricum, totul era numai fantezie, nimic real. Numai în basme li se cere oamenilor foarte curajoși să moargă pentru alții. Nu și în viața reală din Danemarca. Da, existau soldații, într-adevăr. Și bravii lideri ai Rezistenței, dintre care unii își pierdeau viața, asta era adevărat. Însă oamenii obișnuiți, cum erau cei din famiile Rosen sau Johansen? Annemarie se ghemui în liniștea întunecată și-și dădu seama că se bucura de faptul că era un om obișnuit, căruia nu i se va cere niciodată să-și arate vitejia.”

„O clipă mai târziu întrezări o formă. Ceva neclar, ceva ce nu se afla acolo cu o zi în urmă. O formă întunecată, ca un dâmb încețoșat, chiar la începutul cărării. Annemarie miji chii, forțându-se să distingă, având nevoie să-și dea seama, dar fără să vrea să-și dea seama. Forma se mișcă. Și atunci înțelese. Era mama ei, întinsă pe jos.”

„Ofițerul rupse fotografia în două și o aruncă pe jos. Apoi se întoarse, înfingând călcâiele bocancilor lucioși în fotografii, și ieși din apartament. Ceilalți doi ofieri îl urmară fără să scoată  vorbă. Papa se duse să închidă ușa în urma lor. Annemarie își descleștă pumnul drept, în care încă ținea strâns lănțișorul lui Ellen. Coborî privirea și văzu că Steaua lui David i se imprimase în palmă.”

O poveste manigifică despre două familii a căror destin se întrepătrunde, pentru a dovedi, în cele din urmă, că într-un univers dominat de răutate, de brutalitate și război, de nepotriviri sociale, religioase, etnice, de moravuri, încă există o șansă, încă există o pace la care, cândva, s-ar putea ajunge. Romanul scriitoarei reprezintă un actul istoric al unui popor, precum toate cărțile care abordează tema Holocaustului, chiar dacă într-o manieră mai vagă și seacă, pentru că, în același timp, romanul este despre copilărie, despre încercarea unei fetițe de a spera la o lume mai bună și mai frumoasă, ca cele din basemele pe care i le spunea surorii ei mai mici, Kirsti, înainte de culcare. O poveste tulburătoare despre iubire, curaj și altruism, într-o lume stăpânită de ura ofițerilor nemți și frică. Un ”wake-up” referitor la faptul că înainte de a avea un statut social, înainte de a avea o meserie „bănoasă”, înainte de a culmina pe căile succesului, suntem, de fapt, niște simpli oameni, și, atunci când ne umflăm prea tare în pene, să ne dăm seama cât de mici suntem de fapt. Până la urmă, „cât timp prin vene ne curge sânge, în fața lui Dumnezeu cu toții suntem egali”. Una dintre cele mai bune cărți citite vreodată, categoric.

Le mulțumesc din suflet celor de la Editura Arthur. Nu pot decât să-i felicit pentru toate cărțile frumoase pe care le au, cât și pentru noile apariții și faptul că traduc cărți din ce în ce mai dorite și cunoscute. Puteți comanda acest roman de AICI și, de la aceeași autoare, „Darul lui Jonas”. De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile și ofertele. Lecturi frumoase și un început de săptămână liniștit.

Litera și seria Kronika

Salutare, noutățile continuă să apară la sfârșit de săptămână. Că, deh, ne încărcăm bateriile pentru săptămâna viitoare.

Volumul ”Amintiri. Viața mea înainte și după perestroika”, de Mihail Gorbaciov, este mărturia sinceră a unui om care a schimbat istoria secolului în care a trăit. Mai mult decât personajul politic aflat în vârful piramidei puterii, cititorii îl vor cunoaște pe omul Mihail Gorbaciov, cu speranțele tinereții, realismul maturității, dezamăgirile bătrâneții și tristețea pierderii iubitei sale soții, Raisa, în septembrie 1999.

„Indiferent de ceea ce ar putea spune acum despre perestroika oponenţii şi criticii ei, a fost o perioadă uimitoare… Am deschis un drum pe care se putea merge mai departe. Am făcut ceea ce trebuia făcut: am dat oamenilor libertate, transparenţă, pluralism politic, democraţie. I-am făcut liberi!“  (Mihail Gorbaciov)

”Cartea 1939. Numărătoarea inversă. Europa înainte de al Doilea Război Mondial”, de Richard Overy, vrea să relateze succint, dar temeinic, evenimentele petrecute în cei douăzeci de ani de insecuritate și criză ce au urmat Marelui Război. Indiferent cât de puternice sau de durată au fost forțele ce au dus la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, a existat un moment când principalii actori pe scena istoriei s-au văzut nevoiți să se confrunte cu aceste forțe și să ia anumite decizii.

Marile evenimente ale istoriei își generează o dinamică și o desfășurare proprii. Din perspectiva noastră, a celor de acum, al Doilea Război Mondial pare să fi izbucnit din cauza crizei internaționale provocate de Germania lui Hitler. Însă nimic din ce se întâmplă în istorie nu este inevitabil, după cum va încerca să demonstreze acest volum. Dialogul straniu între sistem și actorii lui se află la baza relatării istorice.

Internetul democratizează discursul politic şi echilibrează balanţa între cei puternici şi cei slabi, iar libertatea lui – posibilitatea de a folosi reţeaua fără constrângeri instituţionale și sociale sau fără controlul statului şi fără o teamă permanentă – este esențială. Convertirea internetului într-un sistem de supraveghere îl privează astfel de potenţialul său, îl transformă într-un instrument de represiune, ameninţând să producă arma cea mai opresivă şi extremă a intruziunii statului din istorie. De aceea informațiile din cartea ”Afacerea Edward Snowden. Cele mai șocante dezvăluiri despre spionajul global american”, de Glenn Greenwald, sunt foarte importante. Dezvăluirile prezentate au concentrat atenţia lumii asupra pericolelor supravegherii omniprezente din partea statului, au generat prima dezbatere globală despre valoarea vieţii private în epoca digitală şi au determinat contestarea controlului hegemonic al Americii asupra internetului. Au schimbat modul în care oamenii au văzut autenticitatea oricărei declaraţii făcute de oficialii SUA şi au transformat relaţiile între ţări. 

Odată amintirile povestite în această carte ”Viața mea cu John F. Kennedy. Interviuri cu Arthur M. Schlesinger Jr.”, 1964, Jacqueline Kennedy a devenit prima soţie a unui preşedinte american care a acceptat să răspundă ore în şir, în faţa unui magnetofon, la întrebări despre viaţa ei publică şi privată, spune Michael Beschloss.

„În 1964, ca parte dintr-un proiect de istorie orală despre viaţa şi cariera lui John F. Kennedy, mama mea a intrat într-un dialog cu Arthur M. Schlesinger Jr. pentru a-şi împărtăşi amintirile şi percepţia asupra lucrurilor. Înregistrate la mai puţin de patru luni după moartea soţului ei, aceste conversaţii reprezintă un dar făcut istoriei… Sper că tinerele generaţii care încep să afle mai multe despre anii 1960 vor considera aceste rememorări o introducere utilă în modul în care se face istoria şi vor găsi în ele inspiraţia de a oferi ceva acestei ţări care ne-a oferit tuturor atât de multe.” – Caroline Kennedy

”Cazul Orlov. Dosare KGB. Spionajul sovietic în Războiul Civil din Spania, 1936–1938,” de Boris Volodarsky, demontează o cantitate impresionantă de fabulații, falsuri și minciuni, ce continuă să fie propagate și astăzi. Această carte va fi, fără îndoială, o referință indispensabilă pentru toți cei care își propun să studieze Războiul Civil din Spania. „Istoria serviciilor de informații sovietice continuă să fie un mister“, mărturisește autorul cărții, fost căpitan în Serviciul de Informații Militare din URSS (GRU) și unul dintre cei mai mari experți în studierea serviciilor secrete sovietice.

Primul Târg Online de carte: Librex.ro

Salutare, dragi cititori! Revin cu un anunț extrem de important care, ei bine, mi-a făcut ziua (sau ce-a mai rămas din ea), mai frumoasă.

Conform anunțului publicat de către Liliana Matei, în Ziarul Metropolis - Cotidianul Cultural, și la frumoasa inițiativă a celor de la Librăria Online Librex.ro, se pare că în curând va avea loc primul târg de carte online, ceea ce mi se pare un proiect super, având în vedere că târgurile de carte fizice se țineau, la o adică, într-un singur oraș, unii cititori pătimași aflându-se în imposibiloitatea de a ajunge la el. Imaginați-vă, toate titlurile noastre preferate la doar un simplu click distanță, la prețuri reduse cu până 50% și oferte de nerefuzat.

După cum bine știm, ne bucurăm de un an frumos de când Librăria Online Librex se află pe piața românească, fie ea și virtuală, bucurându-ne cu numeroase cărți din domenii variate de specialitate (literatură, știință, manuale școlare, medicină, ghiduri practice și cărți de dezvoltare personală, și aș putea continua până mâine). Ei bine, anul acesta, din dragoste pentru cititori și, de altfel, pentru a încuraja într-un mod frumos lectura, echipa Librex s-a hotărât să facă tranzacția către inițierea unui Târg Online de Carte, în cadrul căruia ne așteaptă peste douăzeci de mii de titluri, din orice domenii ne interesează. Astfel, vom avea parte de reducere la fiecare titlu online, și, să sperăm, numărul iubitorilor de lectură va crește considerabil. 

După cum afirmă fondatorul librăriei online Librex.ro: „Am transformat o librărie clasică într-un Târg online de Carte pentru a ne adapta la noile cerințe ale cititorilor. În industria lecturii, consumatorii își doresc prețuri cât mai mici. Diversitatea și noutatea volumelor și numărul mare de titluri disponibile este un factor important pentru consumatori atunci cand aleg să cumpere cărți online.” Așadar, să ne pregătim pușculițele, se lasă cu război literar în căutarea reducerilor și ofertelor.

Ce citesc drăguții de români? Ei, bine, se pare că există o tendință către romanele de dragoste, hm, ceea ce nu mi se pare deloc surprinzător, la o adică. Cui nu-i placă să se îndrăgostească de un personaj, iar apoi, vezi Doamne, să-ți dai seama că nu va rămâne decât  proiecție a dorințelor tale, a sentimentelor tale, a „jumătății” pe care o cauți. Evident, în topul vânzărilor se află nimeni alta decât E.L. James, cu trilogia care a revoluționat și dat peste cap toate vânzările și tirajele editate: ”50 Shades of Grey”. Pe site puteți achiziționa cărțile cu o reducere magnifică de 50%. Din aceeași tagmă literară, nimeni alta decât Sylvia Day, cu trilogia ”Crossfire”: puteți achiziționa toate cele trei volume cu o reducere de 52%. Le am, le-am citit cu drag și, hehe, vă pot spune doar că paginile iau, pur și simplu, foc. O să vă placă, de pus lângă frumoasa poveste de dragoste dintre Anastasia și Christian. De asemenea, cărțile lui Coelho sunt la mare căutare anul acesta, iar unul dintre fenomenele anului a fost romanul ”Adulter”, apărut la Editura Humanitas Ficțion, în colecția seriei de autor, pe care îl puteți achiziționa, de asemenea, la jumătate de preț. Iar asta nu-i nimic, surprizele continuă să apară. Am rămas surprins când am văzut că cele două volume din romanul ”Fluturi”, de Irina Binder, se poate achiziționa cu o reducere de 11%. Nu cred că am mai văzut, vreodată, reducere la aceste cărți. Așadar, este o bună șansă să profitați și să puneți mâna pe una dintre cele mai citite cărți din România. Cărțile Sandrei Brown, cea mai cunoscută scriitoare a romanelor de genul romance, este la mare căutare de către cititorii din întreaga lume. Nu-i judec, femeia aceasta are un simț patetic foarte dezvoltat, este o regină, consacrată, a acestui gen care atrage atât de mult publicul cititor.

Cu siguranță ați auzit de seria ”Ureazala tronurilor” (”Game of thrones”). E imposibil, serialul e vizionat de zeci de miloane de oameni din întreaga lume (nu, eu nu mă număr printre ei), însă dacă sunteți fanii lui George R. R. Martin, puteți cumpăra întreaga serie la doar jumătate de preț. 10 volume uimitoare, în care fabulosul se îngemănează cu naturalul, care, deopotrivă, îți va plăcea și te va șoca. Am auzit că autorul are o pasiune extremă pentru sânge și moarte. Asta nu poate să sune decât mai incitant ca oricând, însă rămân rezervat momentan. Dacă vă place acest gen, este practic și teoretic imposibil să nu vă fi îndrăgostit de geniul aparte a lui Tolkien, cel care a revoluționat nu numai literatura, inventând o nouă limbă (elfească) și o lume dominată de magic și sacru, ci și industria cinematografică prin seria de filme ”Lord of the rings” și ”The hobbit”, pe care le-aș putea viziona la nesfârșit, cu același drag, regizată de inegalabilul Peter Jackson. Astfel, cu siguranță vă vor plăcea cărțile de aici. Am toată seria, zău, mi s-a făcut o poftă nebunească de film. Le-ați citit, ați văzut filmele? O autoare care nu trebuie omisă este, bineînțeles, Suzanne Collins. Să fim serioși, cine nu a auzit de cărțile ei, formând trilogia ”Hunger Games”? Cred că sunt printre primele mele cărți achiziționate și, drept să vă spun, preferatele mele din acest gen literar distopic.

Întorcându-ne la alte cărți, se pare că scriiturile de dezvoltare personală, marca Osho, un autor care s-a axat exclusiv pe acest stil de scriere, se află în topul vânzărilor cărților din acest gen. Puteți găsi titlurile scriitorului aici; și, de asemenea, o carte care mie mi-a plăcut enorm de mult, ”Supă de pui pentru suflet”. Vi l recomand cu tot dragul, cu siguranță o să vă prindă stilul acestui scriitor. Era s-o uit, Doamne, pe Elizabeth Gilbert, o autoare incredibilă prin scriitura ei care seamănă, foarte mult, cu un jurnal de călătorie. Am citit trei cărți de la ea, și anume ”Semnătura tuturor lucrurilor”, ”Mănâncă, roagă-te, iubește” și ”Și am spus da. O poveste de iubire”, și vă spun că, nu contează când, voi face rost de toate romanele ei superbe. Recenziile romanelor le puteți găsi pe blog, la un ”sărci” rapid.

Se poate observa din ce în ce mai mult faptul că, în ultimul timp, tot mai multe persoane sunt atrase de cărțile în limba engleză sau în alte limbi, nu doar din motive estetice - spun asta pentru că am observat, de ceva vreme, că aceste cărți englezești au o copertă mult mai atractivă față de cele românești, deși încă nu-mi pot explica motivul (Ce, sunt englezii mai inspirați decât noi? Pfiu) - cât și din cauza faptului că editurile întârzie în a edita romanele dintr-o serie sau, lucru care se înțelege foarte bine, având în vedere de câte noutăți suntem asaltați. De asemenea, traducerile pot fi uneori nu prea corecte, astfel încât unii preferă să citească o carte autentică, în limba ei maternă. Este o diferență enormă, credeți-mă, deși nu mă dau în vânt după cărți în limba engleză. Găsiți, pe site, o gamă variată din aceste cărți, cu prețuri pe care nu le puteți refuza. 

Se pare că editura de top de la noi este, de departe, Editura Litera. Nici nu mă miră, acești oameni se implică în numeroase activități, târguri de carte și promoții. Este editura mea de suflet, iar unul dintre principalele motive pentru care o cataloghez astfel este faptul că au tradus, la noi, cărțile câștigătoarei Premiului Nobel pentru Literatură în 2013, Alice Munro. Cărțile ei sunt pur și simplu superbe, un must-read pentru tot cititorul pasionat, sunt poarta de deschidere către a-ți plăcea, până la patimă, proza scurtă (stilul în care s-a consacrat): ”Dragă viață”, ”Prea multă fericire”, ”Ură, prietenie, dragoste, căsătorie”, ”Fugara”. Toate titlurile sunt minunate, găsiți recenziile pe blog! De asemenea, în colecția Premium a editurii găsiți nenumărate cărți selecte, care cu siguranță vă vor capta atenția și, de altfel, au un preț extrem de bun.

O altă editură de top este, ghici ciupercă, Editura Trei. E de prisos să mai spun și alte lucruri, această editură este într-o muncă continuă, surprinzându-ne, tot mai des, cu titluri frumoase și pe gustul publicului cititor: ”Fata din tren”, ”Marile minciuni nevinovate”, ”Suge-o Ramona!”, ”Înainte să adorm”, ”50 shades of Grey” și așa mai departe. O editură serioasă și, bineînțeles, iubită.

Editura Humanitas, o editură consacrată, la care numeroși autori străini au fost aduși la viață. Le mulțumesc, în speial, pentru cărțile lui Coelho și ale lui Eric-Emmanuel Schmitt. Acest autor, cel din urmă, are o psihologie glorioasă, se numără printre autorii mei preferați aflați în viață, vi-l recomand oricând cu mare drag - vă veți îndrăgosti iremediabil de stilul său. Trecând peste faptul că, de alfel, cărțile sale se constituie în piese excelente de teatru, jucate chiar și pe marile scene din România. 

Numeroase edituri cu reduceri foarte mari, le mulțumim din suflet celor de la Librex.ro pentru interesul acordat nouă, pentru că își propune să ne pună la dispoziție o gamă variată de cărți la prețuri foarte bune, încurajând, astfel, manifesarea spiritului nostru literar, al iubitorilor de carte, din dorința de a deveni, încetul cu încetul, un popor iubitor de cultură și frumos. Ne înclinăm cu stimă și aveți tot respectul și susținerea noastră care vi se cuvine!

 

(nu ezitați să vizitați pagina de Facebook a librăriei sau pagina online, în caz că doriți mai multe detalii)

“Am transformat o librărie clasică într-un Târg online de Carte pentru a ne adapta la noile cerințe ale cititorilor. În industria lecturii, consumatorii își doresc prețuri cât mai mici. Diversitatea și noutatea volumelor și numărul mare de titluri disponibile este un factor important pentru consumatori atunci cand aleg să cumpere cărți online.”Citiți în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/se-lanseaza-primul-targ-online-de-carte-librex-r