The sick book TAG!

Salutare,

Cum vremea e numai potrivită pentru bloggerit și am mai scăpat puțin de căldura aceea insuportabilă, am preluat un TAG de pe blogul lui Yuki, de AICI. Să începem, deci!

1. Diabet: O carte dulce, extrem de dulce. 

Hmm, dacă ar fi să mă gândesc la o carte „dulce, extrem de dulce”, nu cred că aș găsi vreuna, dar, totuși, o carte dulce este, hmm. Nu, zău, chiar nu știu. Dulce în ce sens? Cu scene de dragoste, picanterii de genul? Cu emoții, cuvinte de iubire, amor, chestii conjugale? „Mâna din vis”, de Ella Cold. Seria „Crossfire” a Sylviei Day, „50 shades”?

2. Varicelă: O carte pe care ai citit-o odată, dar nu o vei mai deschide vreodată.

Să n-o mai deschid, adică în sensul în care să n-o mai citesc o dată sau chiar, pe bune, să n-o mai deschid? Atunci, cred că e vorba despre „Jumper- oriunde, oricând”, pentru că este un roman care nu a fost pe placul meu, ceva SF, fantasy, și chiar nu-mi place acest gen. Știu că a fost și film la TV care, de asemenea, nu prea m-a atras. Cius! 

3. Gripă: O carte contagioasă care s-a răspândit ca un virus.

Aici aș avea mai multe. „Fluturi”, de Binder, roman care, pentru 5-6 pagini m-a chinuit, apoi l-am lăsat deoparte și pe care nu am să încerc niciodată, în viața asta, să-l citesc în totalitate, pentru că pur și simplu mi se pare o chestie scrisă și atât. „50 shades”, de E.L. James, evident și tot ce înseamnă John Green dar, în special, „Sub aceeași stea”.

4. Ciclul: O carte care o citeşti în fiecare lună, an sau mai des.

O carte PE care o citesc în fiecare lună, hmm. Nu prea obișnuiesc să recitesc cărțile pe care, deja, le-am recitit. Nu că n-aș avea deja destule cărți necitite, la o adică. Dar cred că am să recitesc volumul de poezii al unei foste profesoare de limba română. 

5. Insomnia: O carte care te-a ţinut treaz toată noaptea.

„Pe aripile vântului”, de Margaret Mitchell. Știu că era iarnă când o citeam și citeam la lumina instalației. Pentru că mi se părea foarte frumos. Și setam instalația în așa fel încât să rămână beculețele aprinse. Și „Monte Cassino”, de Sven Hassel.

6. Amnezie: O carte pe care ai uitat-o şi a eşuat în a lăsa o impresie puternică în mintea ta.

Păi dacă am uitat-o, cum pot să mi-o amintesc știind că a eșuat în a lăsa o impresie puternică? Nu știu. „Jumper - oriunde, oricând” sau „Vineri, 13”, de K.O. Dahl.

7. Astm: O carte care ţi-a luat respiraţia (care te-a impresionat).

Toate cărțile lui Eric-Emmanuel Schmitt. Și „Numără stelele”, de Lois Lowry. Și „Culoarea sentimentelor”, a cărei recenzie urmează să o fac. Sunt destul de multe.

8. Malnutriţie: O carte care te-a lipsit de a mai vrea să mănânci.

Din fericire, slavă Domnului, nu mi s-a întâmplat. Dar, deopotrivă, mi s-a întâmplat să mi se facă foame atunci când citeam „Mănâncă, roagă-te, iubește”, de Elizabeth Gilbert. Serios, nu vă recomand să citiți cartea dacă vă este foame. Bine, cel puțin prima parte a romanului.

9. Boală ,,călătoare”: O cartea care te-a luat într-o ,,călătorie” prin timp şi spaţiu.â

„Vei fi acolo?”, de Guillaume Musso. E evident de ce, dacă ați citit-o! O adevărată călătorie în timp și spațiu, mi s-a părut foarte bun romanul. 

Drăguț TAG. Cam bolnav, ce-i drept! Hehe. Îl dau mai departe Angelei, lui Duduș, Siminei April, lui Anca Ciochina, chiar dacă nu are blog și oricui mai vrea! Mult succes și răspunsuri inspirate.

Cuvinte de iubire, de Guy de Maupassant- Recenzie

Iubirea, un sentiment vag pe care încercăm să-l înțelegem. O stare care ne aduce, deopotrivă, fericire, dar și tristețe. Un mod de viață? Un fel de a trăi? Un ideal? Iubirea poate fi înșelătoare, poate aduce cu sine nu doar împlinire, extaz, ci și lacrimi și decădere. Iubirea este un clișeu, pentru că în acest stadiu am adus-o noi. Și este, totuși, cea mai puternică emoție umană și cea mai profundă trăire. Iubirea include în esența ei și ura. Dacă am reuși noi, ca oameni, să arătăm multitudinea fațetelor ei, profunzimea trăirilor care ne încearcă, dar și prețul teribil pe care aceasta o aduce cu sine, probabil că iubirea ar fi un ideal aproape imposibil de atins. Și, totuși, mulți dintre noi spunem că, într-adevăr, iubim. Oare, zău, chiar iubim?

Guy de Maupassant s-a născut în anul 1850 și a decedat în anul 1893, fiind unul dintre cei mai apreciați scriitori ai secolului al XIX-lea și precursor a literaturii moderne. Acesta a semnat trei sute de nuvele, șase romane, trei cărți de călătorie și un volum de versuri. După finalizarea studiilor, scriitorul a devenit redactor colaborator pentru publicațiile „Le figaro”, „Gil Blas”, „Le gaulois”, dedicându-și timpul liber scrierilor literare. În anul 1880 publică prima operă de avengură, sub titlul „Bulgăre de seu”, prima lucrare a cărei acțiune surprinde perioada războiului franco-prusac, urmată de nuvelele „Doi prieteni” și „Domnișoara Fifi”. În anul 1993, a apărut primul său roman, „O viață”, care, în mai puțin de un an, s-a vândut în 25.000  de exemplare, pentru ca doi ani mai târziu, în 1885, să fie publicat cel mai cunoscut roman al său, „Bel-Ami”. Amator de călătorii, ajunge să viziteze Algeria, Italia, Sicilia, Marea Britanie, de unde revine de fiecare dată cu noi povestiri. Spre sfârșitul vieții, măcinat de suferință, se înstrăinează complet de lume, trăindu-și ultimile zile într-un sanatoriu din Paris.

Romanul „Cuvinte de iubire”, a apărut în România în anul 2013, la Editura ALLFA, sub traducerea Lilianei Urian. Cred că este primul roman care mă surprinde atât de plăcut, alcătuit din micuțe povestiri care au drept subiect, așezat în interiorul personajelor, iubirea, cu toate păcatele, viciile și frumusețile ei. Am fost captat încă de la prima povestire, „Domnișoara Fifi”, care, alături de „Nebun?” și „Clar de lună” se află printre preferatele mele. Astfel, am recompensat scrierea lui Guy de Maupassant cu cinci steluțe pe Goodreads și un loc de onoare în biblioteca mea, încadrându-se în cele mai frumoase povestiri de dragoste pe care le-am citit. Și, credeți-mă, chiar mă interesează acest subiect, întrucât găsesc „iubirea” unul dintre cele mai ciudate lucruri care pot fi trăite - sper să nu stârnesc controverse sau chestii de acest fel, este pur și simplu părerea mea și, pe cât posibil, încerc să văd cum văd alte persoane acest sentiment de, cum îl numim noi, „iubire”.

Autorul aduce, în roman, douăzeci și două de povestiri de dragoste („O aventură pariziană”, „Înlocuitorul,” „Clar de lună”, „Marroca”, „Patul”, „Un vicleșug” et cetera), care surprind oameni, transcriu viața și vorbesc despre moravuri, valori, iar autorul, lipsit de prejudecăți, nu se sfiește atunci când scrie despre toate acestea. Pur și simplu redă viața exact așa cum este ea: cu iubiri interzise și imposibile, cu aventuri de-o noapte, cu femei ușoare și fără principii, cu iubiri pătimașe care se consumă doar pentru o noapte, cu pofte trupești, capricii ale plăcerilor, iubire neîmpărtășită și, evident, care doare, despre sentimentul exacerbat al proprietății - gelozia -, prezentând, pe rând, câte o fațetă mai mult sau mai puțin ascunsă a sufletului omenesc și a conflictului fiecărui personaj care, înainte de toate, încearcă să-și găsească iubirea, fie ea și în modul ei caracteristic.

Deși autorul nu cred că a fost un romantic incurabil, pot spune că personajele sale, fiecare în mod diferit, poartă această amprentă. E ca și cum fiecare ar avea în interiorul său o micuță oglindă argintie în care se reflectă propriul său mod de a vedea iubirea: dacă unele personaje găsesc iubirea drept un fapt consumat fizic, carnal, alte personaje văd iubirea ca pe ceva mistic, ceva special, care nu se relevă (doar) în pat pentru o singură noapte; acestea văd iubirea ca ceva ce împlinește ființa și o transcede într-o simfonie de sentimente și emoții. Personajele se îndrăgostesc, suferă, se schimbă și au revelații, dar, totuși, mereu poartă amprenta iubirii asupra lor, subjugate acestui sentiment necunoscut și greu de înțeles - și poate, de asemenea, și de acceptat.

V-am spus, eu am rămas surprins de acest roman. Surprins plăcut, vreau să spun. Mi-a plăcut foarte mult modul în care autorul s-a jucat, haha, cu iubirea. Adică, de modul în care a valorificat toate aceste „ipostaze” ale ei, toate aceste „aspecte” care se ramifică din sentimentul iubirii: adulterul sau fidelitatea, patima sau moravurile nesănătoase, toate fac din istorisirile lui Guy de Maupessant povești peste care, cu siguranță, vei reveni. Lectura este foarte ușoară și plăcută, iar povestioarele nu sunt lungi, ca să te obosească - fiecare povestioară nu are mai mult de zece pagini.

Guy de Maupessant ne poartă în Franța secolului tulburător, al XIX-lea, iar poveștile sale se relevă în această atitudine de a descrie viața franzuțească, stropită cu whisky, petrecută în săli de cabaret și jazz, înecată de fumul trabucurilor și amestecată cu iubire și femei.

 Le mulțumesc foarte mult celor de la Librex pentru acest roman. Pe site-ul celor de la Librex  găsiți primul târg de carte online care aduce, odată cu sine, reduceri la mii de produse. Urmăriți pagina de Facebook a librăriei online pentru a fi la curent cu toate noutățile și ofertele. Lecturi frumoase și o zi răcoroasă!

Editura ALLFA

Traducere din limba franceză de Liliana Urian

216 pagini

Promoție Curtea Veche - „Cu familia în vacanță”

Începând de astăzi și până pe 14 iulie, toate cărțile practice, legate de familie, de la Curtea Veche au reduceri de minim 43%. Oferta aici. Cumpărături plăcute și lecturi frumoase!

„100 de căi spre fericire” de Timothy J. Sharp- Recenzie

Timothy J. Sharp este psiholog clinician și profesor de psihologie la UTS School of Businnes din Sidney. În 2003 a înființat The Happiness Institute, care asigură servicii de consultanță și coaching. Dintre cărțiele sale, de un mare succes s-au bucurat „The Good Sleep Guide” și „The happiness Handbook”. Informații suplimentare pe www.thehappinessinstitute.com.

Uităm să fim fericiți, iar ăsta e un adevăr deopotrivă foarte trist. În căutarea unui loc de muncă, în căutarea unei case mai mari, a unor mașini mai luxoase, a unor vacanțe mai exotice, părinți își doresc din ce în ce mai mult ca ai lor copii să aibă performanțe deosebite et cetera. Am devenit prea ocupați, prea absenți, pentru a da importanță componentei care le face pe cele de mai sus să merite osteneala: fericirea. Uităm, fraților, să fim fericiți. Și nu că ar fi un lucru greu să fim fericiți - dimpotrivă -, dar mereu lăsăm acest aspect deoparte că, deh, „am timp mai târziu să fiu fericit, acum am de făcut treburi care, la o adică, să mă facă fericit.” Și, totuși, cât să mai răbdăm până să atingem acea fericire la care, prin ceea ce facem, râvnim? O lună? Un an? O viață?

Vestea bune este că dobândirea fericirii, ce ironie!, nu este o șansă imposibilă. Nu este nevoie de terapie costisitoare, nu este nevoie de bani vreo persoană specială care să te facă, vreau să spun, fericit, nu este nevoie de bani cheltuiți pe vacanțe exotice și mâncăruri franțuzești sau de ani de autoexaminare. Ideea este că fericirea se află în noi, ne curge prin vene, trebuie să-i dăm doar acel imbold care să o facă să capete energie cinetică și să se miște dezordonat, până când totul capătă modelul unui strat uniform.

De multe ori este borba doar despre ajustarea fină a gândurilor noastre, a energie noastre pozitive și a acțiunilor pe care le facem. Să alegem calculat, fără a epuiza stocul din care ne putem încărca energiile. Să fim chibzuiți atunci când ne alegem modul în care să ne împărțim timpul: dacă azi am cincizeci de pagini, mâine haide să citesc șaizeci sau mai multe, dacă azi am alergat un kilometru, mâine voi alerga unul jumătate. Să ne depășim barierele, dar fără să exagerăm, să ne distrugem moravurile, viciile, pentru că știm prea bine că acestea sunt dăunătoare nouă, corpului nostru și, în cele din urmă, fericirii noastre după care tot alergăm într-o goană confuză - până la urmă, cu toate alegerile și reușitele noastre, reușim să dăm de fericirea adevărată? Nu știu ce să răspund - la o adică, nu mă consider „un om fericit”. Am defecte, am calități, am moravuri, am plăceri. Dar asta nu înseamnă că nu tind spre o fericire - subiectivă, fie și ea -, relativă, improprie. Sunt fericit când văd pe altcineva, la care țin, că este fericit. Sunt fericit când cineva îmi zâmbește pe stradă, sau mă salută, sau mă întreabă ce fac. Sunt fericit atunci când cineva îmi ia în calcul sfaturile și recomandările. Sau, de fapt, n-ar trebui să numesc toate aceste stări care mă încearcă astfel, pentru că nu știu sigur cum se simte „fericirea”. Ea se trăiește, nu se teoretizează. Când am să aflu cum e, zău că am să vă spun. Până atunci, haide să-i zicem „relativă-împlinire-asemănată-cu-fericirea”. Sau, în fine, în orice fel doriți să-i spuneți.

Cartea „100 de căi spre fericire” - că aici trebuie să ajungem -, este un roman practic scris într-o manieră foarte lejeră și disponibilă oricărui cititor. Citindu-l (lectură care nu durează mai mult de o oră, o oră jumătate), îți vei da seama că fericirea poate fi atinsă fără a fi nevoie să depui un efort prea mare, și poți alege din 100 de modalități - mai mult sau mai puțin practice - care să te poarte către atingerea acestui țel la care cu toții râvnim. Mi-au plăcut numeroase pasaje din carte, în special cele practice din care, pe bune, chiar am învățat niște lucruri într-adevăr bune de aplicat (printre care, preferata mea, cum să adormi mai bine și mai ușor și cum să-ți controlezi respirația pentru a te simți relaxat), dar am descoperit și lucruri care mi-au dat de gândit asupra modului în care eu, ca persoană socială, interacționez cu ceilalți și, de asemenea, cu prorpria mea persoană.

Știm cu toții, cred, că principalul „dușman” al fericii este stresul. Stresul care se naște din alegerile pe care le facem și din modul în care, cât mai rapid, dorim să ducem un plan la bun-sfârșit. A cui este vina? A noastră, evident. Putem face ceva ca să mai ameliorăm din tot acest stres? Evident, evident, totul stă în mâinile noastre și în alegerile pe care, (in)voluntar, le facem. Pentru că nu suntem doar ființe cu rațiune și logică, ci suntem și visători, la o adică, cititori, și mereu dorim mai mult și dorim ce este mai bun pentru ființa noastră și pentru persoanele care ne înconjoară.

Nu zic că această carte m-a ajutat enorm, ca o revelație, dom'le, gen acum am citit-o și sunt mult mai fericit, știu cum să-mi gestionez lucrurile, știu cum să-mi aranjez timpul și să fac alegerile potrivite. Cărțile pactice, de dezvoltare personală, sunt cărți pe termen lung: deși am primit răspunsul la numeroase întrebări, acum, voi simți nevoia cândva să o citesc iarăși, pentru a vedea dacă am aplicat corect ceea ce scrie în carte. De asemenea, multe „modalități de a atinge fericirea” necesită manufactură, și încă multă! Am observat că romanul este dedicat mai mult persoanelor care ori au copii, ori au un serviciu stresant și un șef irascibil, ori au probleme în viața conjugală, ori au câte puțin din fiecare. Bine, bine, și eu am anul viitor BAC, am admitere, am examen de C1 la germană - într-o măsură, nu știu cât de mult m-a ajutat să fiu atent la toate aceste lucruri, dar sunt sigur că m-a făcut să mă gândesc mai mult la modul în care pot pune mâna pe această stare, emoție, numită „fericire”. Și, credeți-mă, este mai simplu decât nu pare.

Le mulțumesc foarte mult celor de la Librex pentru acest roman. Vi-l recomand cu drag pentru o lectură ușoară și practică, „pentru oameni ocupați”, după cum însăși este recomandată. Găsiți pe site-ul lor numeroase cărți de dezvoltare personală și, de asemenea, reduceri la toate produsele. De asemenea, pe site-ul celor de la Librex  găsiți primul târg de carte online care aduce, odată cu sine, reduceri la mii de produse. Urmăriți pagina de Facebook a librăriei online pentru a fi la curent cu toate noutățile și ofertele. Lecturi frumoase și o zi răcoroasă!

Editura Trei

224 pagini

Traducere din engleză de Gabriela Mărășescu

Surprize editoriale de la Editura Trei- În curând

In mult asteptata continuare a bestsellerului „Niciodata impreuna?”, Camryn si Andrew isi urmeaza pasiunea pentru muzica si traiesc la maximum fiecare clipa, asa cum au jurat sa o faca. Insa cand un eveniment nefericit le intuneca viata, relatia lor e pusa la grea incercare. 


„In timp ce Camryn se lupta cu depresia, Andrew ia o hotarare curajoasa: sa porneasca impreuna intr-o calatorie de-a lungul Statelor Unite.  Un bun prilej pentru ei sa redescopere pasiunea, spiritul de aventura si o serie de provocari pe care nu le-ar fi banuit niciodata. Cu cinci luni in urma, Camryn si Andrew, amandoi luptandu-se cu probleme in viata personala, se intalnesc intr-un autobuz Greyhound. Intre ei se infiripa o poveste de dragoste, demonstrand ca, atunci cand doi oameni sunt meniti sa fie impreuna, destinul va gasi o cale ca lucrul acesta sa se intample.”

În curând la Editura Trei: „Pe strada Jamaica” de Samantha Young

„O simplă lecție de seducție între doi prieteni se poate transforma în mult mai mult... În ciuda firii sale sociabile, Olivia nu se simte deloc în siguranță în preajma bărbaților. Dar odată cu mutarea la Edinburgh, începe o nouă viață. Nate Sawyer e un jucător fermecător, care nu-și ia niciodată vreun angajament față de nimeni. Așa că atunci când Olivia apelează la el, Nate se oferă să o inițieze în arta seducției, iar legătură lor se transformă curând într-o poveste de dragoste pasională. Însă Nate nu pare dispus să-și trădeze convingerile și riscă astfel să piardă pentru totdeauna iubirea vieții sale...”