joi, 9 iulie 2015

„Cuvinte de iubire” de Guy de Maupessant- Recenzie



Iubirea, un sentiment vag pe care încercăm să-l înțelegem. O stare care ne aduce, deopotrivă, fericire, dar și tristețe. Un mod de viață? Un fel de a trăi? Un ideal? Iubirea poate fi înșelătoare, poate aduce cu sine nu doar împlinire, extaz, ci și lacrimi și decădere. Iubirea este un clișeu, pentru că în acest stadiu am adus-o noi. Și este, totuși, cea mai puternică emoție umană și cea mai profundă trăire. Iubirea include în esența ei și ura. Dacă am reuși noi, ca oameni, să arătăm multitudinea fațetelor ei, profunzimea trăirilor care ne încearcă, dar și prețul teribil pe care aceasta o aduce cu sine, probabil că iubirea ar fi un ideal aproape imposibil de atins. Și, totuși, mulți dintre noi spunem că, într-adevăr, iubim. Oare, zău, chiar iubim?

Guy de Maupassant s-a născut în anul 1850 și a decedat în anul 1893, fiind unul dintre cei mai apreciați scriitori ai secolului al XIX-lea și precursor a literaturii moderne. Acesta a semnat trei sute de nuvele, șase romane, trei cărți de călătorie și un volum de versuri. După finalizarea studiilor, scriitorul a devenit redactor colaborator pentru publicațiile „Le figaro”, „Gil Blas”, „Le gaulois”, dedicându-și timpul liber scrierilor literare. În anul 1880 publică prima operă de avengură, sub titlul „Bulgăre de seu”, prima lucrare a cărei acțiune surprinde perioada războiului franco-prusac, urmată de nuvelele „Doi prieteni” și „Domnișoara Fifi”. În anul 1993, a apărut primul său roman, „O viață”, care, în mai puțin de un an, s-a vândut în 25.000  de exemplare, pentru ca doi ani mai târziu, în 1885, să fie publicat cel mai cunoscut roman al său, „Bel-Ami”. Amator de călătorii, ajunge să viziteze Algeria, Italia, Sicilia, Marea Britanie, de unde revine de fiecare dată cu noi povestiri. Spre sfârșitul vieții, măcinat de suferință, se înstrăinează complet de lume, trăindu-și ultimile zile într-un sanatoriu din Paris.

Romanul „Cuvinte de iubire”, a apărut în România în anul 2013, la Editura ALLFA, sub traducerea Lilianei Urian. Cred că este primul roman care mă surprinde atât de plăcut, alcătuit din micuțe povestiri care au drept subiect, așezat în interiorul personajelor, iubirea, cu toate păcatele, viciile și frumusețile ei. Am fost captat încă de la prima povestire, „Domnișoara Fifi”, care, alături de „Nebun?” și „Clar de lună” se află printre preferatele mele. Astfel, am recompensat scrierea lui Guy de Maupassant cu cinci steluțe pe Goodreads și un loc de onoare în biblioteca mea, încadrându-se în cele mai frumoase povestiri de dragoste pe care le-am citit. Și, credeți-mă, chiar mă interesează acest subiect, întrucât găsesc „iubirea” unul dintre cele mai ciudate lucruri care pot fi trăite - sper să nu stârnesc controverse sau chestii de acest fel, este pur și simplu părerea mea și, pe cât posibil, încerc să văd cum văd alte persoane acest sentiment de, cum îl numim noi, „iubire”.

Autorul aduce, în roman, douăzeci și două de povestiri de dragoste („O aventură pariziană”, „Înlocuitorul,” „Clar de lună”, „Marroca”, „Patul”, „Un vicleșug” et cetera), care surprind oameni, transcriu viața și vorbesc despre moravuri, valori, iar autorul, lipsit de prejudecăți, nu se sfiește atunci când scrie despre toate acestea. Pur și simplu redă viața exact așa cum este ea: cu iubiri interzise și imposibile, cu aventuri de-o noapte, cu femei ușoare și fără principii, cu iubiri pătimașe care se consumă doar pentru o noapte, cu pofte trupești, capricii ale plăcerilor, iubire neîmpărtășită și, evident, care doare, despre sentimentul exacerbat al proprietății - gelozia -, prezentând, pe rând, câte o fațetă mai mult sau mai puțin ascunsă a sufletului omenesc și a conflictului fiecărui personaj care, înainte de toate, încearcă să-și găsească iubirea, fie ea și în modul ei caracteristic.

Deși autorul nu cred că a fost un romantic incurabil, pot spune că personajele sale, fiecare în mod diferit, poartă această amprentă. E ca și cum fiecare ar avea în interiorul său o micuță oglindă argintie în care se reflectă propriul său mod de a vedea iubirea: dacă unele personaje găsesc iubirea drept un fapt consumat fizic, carnal, alte personaje văd iubirea ca pe ceva mistic, ceva special, care nu se relevă (doar) în pat pentru o singură noapte; acestea văd iubirea ca ceva ce împlinește ființa și o transcede într-o simfonie de sentimente și emoții. Personajele se îndrăgostesc, suferă, se schimbă și au revelații, dar, totuși, mereu poartă amprenta iubirii asupra lor, subjugate acestui sentiment necunoscut și greu de înțeles - și poate, de asemenea, și de acceptat.

V-am spus, eu am rămas surprins de acest roman. Surprins plăcut, vreau să spun. Mi-a plăcut foarte mult modul în care autorul s-a jucat, haha, cu iubirea. Adică, de modul în care a valorificat toate aceste „ipostaze” ale ei, toate aceste „aspecte” care se ramifică din sentimentul iubirii: adulterul sau fidelitatea, patima sau moravurile nesănătoase, toate fac din istorisirile lui Guy de Maupessant povești peste care, cu siguranță, vei reveni. Lectura este foarte ușoară și plăcută, iar povestioarele nu sunt lungi, ca să te obosească - fiecare povestioară nu are mai mult de zece pagini.

Guy de Maupessant ne poartă în Franța secolului tulburător, al XIX-lea, iar poveștile sale se relevă în această atitudine de a descrie viața franzuțească, stropită cu whisky, petrecută în săli de cabaret și jazz, înecată de fumul trabucurilor și amestecată cu iubire și femei.

 Le mulțumesc foarte mult celor de la Librex pentru acest roman. Pe site-ul celor de la Librex  găsiți primul târg de carte online care aduce, odată cu sine, reduceri la mii de produse. Urmăriți pagina de Facebook a librăriei online pentru a fi la curent cu toate noutățile și ofertele. Lecturi frumoase și o zi răcoroasă!

Editura ALLFA
Traducere din limba franceză de Liliana Urian
216 pagini

8 comentarii:

  1. Îl stiu de multa vreme pe Maupassant. Se joaca foarte frumos cu imaginatia.
    Frumoasa recenzia ! felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu abia acum l-am descoperit, din păcate. Dar cu siguranță am să-i încerc și celelalte cărți. Mulțumesc!

      Ștergere
  2. Bel Ami e de mult timp pe lista mea, sper să ajung şi la el vara asta. Şi, de ce nu, şi la celelalte cărţi ale lui Maupassant, mie îmi plac autorii francezi :D
    Şi apropo, cine nu stârneşte controverse nu contează, doar oamenii cu opinii stârnesc controverse, restul se numesc conformişti şi fac cum li se spune. Că tot ziceam de autori francezi şi vreau să citesc Supunere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu tot auzisem de titlul acesta ori prin alte cărți, ori pe altundeva, pentru că mi-a sunat tare cunoscut când l-am citit! :)) Autorii francezi, mai ales aceștia mai clasici, așa, sunt buni. Exact! Și controversele, dacă ai argumente la tine, îs bune. „Supunere”, de cine e scrisă?

      Ștergere
    2. Michel Houellebecq şi e considerată evenimentul editorial al anului, nu vrei să ştii cât a vândut în prima zi de la apariţie.

      Ștergere
    3. :)) Ba da, de fapt, chiar vreau să știu. Nu aș fi surprins, oricum, autorii francezi se vând foarte bine pentru romanele lor, în special de dragoste.

      Ștergere
    4. Ei bine, a bătut recorduri la nivel mondial şi nici în România nu stă rău, a fost, când a apărut, cea mai vândută carte în Cărtureşti, la Bookfest a fost în topul Humanitas şi ştiu sigur că în librăriile Humanitas unii au rezervat-o cu câteva săptămâni înainte să apară.
      Şiiii nu e o carte de dragoste, e politică. În Franţa ajunge, în mod legitim, la putere, un guvern musulman moderat. Acţiunea gravitează în jurul unui profesor universitar, dat afară pentru că nu e musulman. Un coleg s-a convertit şi a primit tot ce îşi dorea: o nevastă tânără, un post bun, un statut social, un salariu bun, casă, maşină etc. Personajul principal nu prea a reuşit în viaţă şi acum e şi fără job aşa că are de ales: se supune şi primeşte tot ce vrea sau rezistă şi nu primeşte nimic... De aia am pus-o în relaţie cu conformismul social.

      Ștergere
    5. Wah! :)) A fost vuitură mare cu această carte, așadar. Și sună și bine.

      Ștergere