sâmbătă, 26 septembrie 2015

Escal-Vigor, de Georges Eekhoud - Recenzie


Editura: Univers
Număr de pagini: 160
Rating: 5 din 5 steluțe
Traducere din franceză: Irinel Antoniu 

Georges Eekhoud (1854‑1927) a debutat cu două volume de poezii, dar avea să se impună prin romane precum „Kees Doorik” (1883) sau „Noua Cartagină” (1888; până acum singura carte tradusă în română, în 1958). Naturalismul său atrage laudele lui Émile Zola. Un veşnic revoltat împotriva constrângerilor sociale, se apropie de mişcările anarhiste. Romanul „Escal‑Vigor” (1899), unul dintre primele romane moderne care tratează deschis homosexualitatea, provoacă un scandal, iar autorul este urmărit în justiţie; este în final achitat, şi cu ajutorul unei scrisori de susţinere semnate, printre alţii, de Zola, André Gide sau Anatole France. În 1920 devine membru al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia.

Viața este despre iubire și despre alegerile noastre. Se spune, de fapt, că suntem suma tuturor alegerilor pe care le facem, de aceea trebuie să facem întotdeauna alegerile care sunt, departe de toate interesele, potrivite pentru noi. Și, totuși, facem mereu ceea ce vrem? Facem mereu ceea ce trebuie? Subiectiv, da, s-ar putea răspunde: facem ceea ce trebuie pentru societate, pentru prieteni, dar poate, uneori, pe noi ne lăsăm deoparte, ne lăsăm deoparte și ne spunem că, lasă, cândva o să vină și rândul nostru. Și apoi, în finele vieții noastre, ne uităm retrospectiv și atunci, fix atunci, ne punem acea întrebare care ne macină: „Ce-ar fi fost, oare, dacă?” 

Romanul de față, „Escal-Vigor” este un roman despre viață. Este unul dintre singurele romane care tratează această „problemă”, să-i zic așa, a societății noastre actuale: homosexualitatea. M-a intrigat acest subiect, trebuie să recunosc, nu știam nimic legat de acest autor însă asocierea cu numele de Zola, Anatole France, m-au convins că ar trebui să-i dau o șansă. În plus, susțin că publicul românesc ar trebui să-și mărească aria livrească, să devină mai deschis, mai puțin conservator: avem nevoie de educație în ceea ce privește literatura, deoarece poezia rămâne în umbră, pentru ca scrierile comerciale să troneze pe rafturile librăriilor și bibliotecilor. În fine. Am citit acest roman extrem de rapid, nu pentru că are o acțiune simplă, deloc înflorată și complexă, ci pentru că se citește cu emoție, cu trăire și, dincolo de o scriitură relaxantă și sensibilă, descoperim povești de viață care se constituie și în zilele noastre.

În carte ne este prezentată povestea de viață a contelui Henry Kehlmark, tânărul dykgrave, stăpânul castelului Escal-Vigor, un tânăr misterios care, spre deosebire de cei de la curtea sa, are alte principii și certitudini, stârnind interesul citiroului încă de la primele pagini ale romanului. Cu un aer misterios, greu de pătruns și învăluit în ceață, Henry este personajul ale căror porniri vor constitui intriga acestui roman. Trăind profund și sensibil, lui îi este greu să se regăsească și să se identifice într-o societate bazată pe dogme religioase, între reguli nescrise care încorsetează și distrug visuri. Însă, în viața lui Henry, totul pare să se schimbe în bine în momentul în care acesta îl cunoaște pe Guidon, un tânăr fermier provincial, un pierde-vară după cum îl consideră familia sa, pe care Henry se hotărăște să-l ia la castel pentru a-l învăța carte și pentru a-l integra în societatea manierată. Pe de altă parte, Guidon este fratele tinerei și șiretei Claudie Govertz, fata unui fermier de pe insulă care, încă de la început, pune ochii pe nobilul dykgrave. Din puseuri orgolioase și aiurite, în momentul în care Henry hotărăște să-l ia pe fratele ei, Guidon, la castel, Claudie își hrănește speranța crezând că acest lucru nu reprezintă decât un fel de mijlocire între ea și Henry, prin care cei doi urmează să devină apropiați. Trăind într-o permanentă speranță cenușie, pierdută undeva în vise și nepotriviri de caracter, Claudie este un personaj care pe mine m-a amuzat tragic de mult, în special prin pornirile ei de fetișcană nepregătită, încă, de măritiș, dar care dorește să aibă fundamentul și baza unei vieți lipsite de griji și bătături.

Ajuns la castel, tânărul Guidon Govertz își dă seama de sentimentele pe care Henry i le poartă, și nu durează mult ca și acesta să-i împartă aceleași sentimente. Dincolo de o iubire fizică, telurică, între cei doi se leagă o iubire plină de principii, de visuri comunte și idealuri mărețe, o iubire care depășește granițele impuse de societate, care se împlinește doar într-un spațiu superior al existenței lor. Temându-se că secretul lor ar putea fi aflat, cei doi își ascuns sentimentele atunci când sunt în public, de față cu alți oameni. Totuși, nu durează mult până când, cunoscându-l destul de bine pe Henry, tânăra și visătoarea Blandine, o femeie însărcinată cu gestionarea afacerelor tânărului Nobil, își dă seama de povestea dintre cei doi. Purtându-i o iubire neîmpărtășită, plină de patos și de suferință, Blandine este pregătite să păstreze secretul celor doi, să-i protejeze și să se sacrifice pentru iubirea pe care i-o poartă tânărului conte. Drept să vă spun, am iubit-o pe Blandine, am trăit alături de ea întreaga emoție care-i încerca sufletul. Blandine a fost un personaj complex, un personaj definitoriu pentru drama poveștii care se sustrage între paginile acestei cărți. A fost, deopotrivă, lumina și întunericul romanului, pacea și neliniștea scriiturii lui Georges Eekhoud.

Nu vreau să vă spun ce are să se aleagă de destinul celor trei. Al lui Henry, al lui Guidon și al lui Blandine. Vă spun doar că, trăgându-și firele dintr-o asemenea lume dominată de minciuni, răutate și nepotrivire, dramatismul există în romanul lui Georges Eekkhoud. Dragostea, un sentiment al împlinirii, al desăvârșirii, al completării și ascensiunii, devine pentru ceilalți un prilej de a-i despărți pe cei doi iubiți, de a le rupe sufletul în două pentru a-l oferi hrană întunericului și nimicniciei. Dacă dragostea lor este greșită, conform determinismului social al perioadei respective, atunci ea nu se poate împlini. Și aici, dacă-mi aduc bine aminte, zicea contele Henry la un moment dat, într-un dialog cu Blandine, când ea îi spune că „minte, n-a putut să decadă atât de mult”: „- Să decad! Dimpotrivă, mă mândresc!” Așadar, vă spun, nu puteți să nu vă atașați de Henry prin spiritul său liber, care nu se conformează societății, care dorește să trăiască conform naturii sale logice care nu se conformează îndoctrinării și supunerii, însă se lovește de prejudecățile unei comunități care, deși excesive cu propriile sale excese, nu acceptă dragostea dintre doi bărbați. Pe mine, unul, m-a emoționat și mi-a dat prilej de gândire.

Romanul nu este numai o poveste de dragoste foarte profundă și subtil scrisă, ci este un roman care ironizează principiile societății respective, care reiterează condiția omului a căror principii, țeluri și dorințe se află în dezacord cu dogmele creștinești și nescrise. Romanul conturează povestea unor suflete zbuciumate care-și caută liniștea, își caută împlinirea și sunt urmărite de colții fioroși și ascuțiți ai răutății, ai oamenilor care scandează și arată cu degetul. O însumare de talent, de scriitură fină, relaxantă, constituindu-se într-o poveste de viață pe care, cu siguranță, o s-o apreciezi la potențialul ei. „Escal-Vigor” este romanul care te surprinde, care te învață și îți spune că, de fapt, a iubi nu este atât e ușor pe cât pare a fi, însă iubirea este un sentiment care te înalță și îți oferă certitudinea reală a vieții. 

Personaje complexe, personaje care simt, își dau seama, au (in)certitudini, principii, pledează pentru valori, își pun întrebări greșite și caută răspunsuri în van. Personajele lui Goerges Eekhoud sunt suflete țesute cu firele mașinii de scris, sunt oameni de hârtie care trăiesc, ulterior, în mintea și în sufletul cititorului. Au sentimente, au lacrimi, au zâmbete și licrăriri în ochi. Prin subtilitețea frazelor și a dialogurilor, autorul creează impresia de veridic, verosimilitatea fiind de asemenea, conturată, și de perioada în care acțiunea se întâmplă, evocând peisaje, obiceiuri și tabieturi din secole trecute. Într-o asemenea atmosferă, viețile personajelor sunt greu de cobit, de anticipat, iar fiecare pare să tânjească după iubire și dragoste. Fiecare trăind, la rându-i, o dramă, ca unire a contradicțiilor care le îngemănează sufletele. Un roman sensibil, un roman profund și captivant. Chiar a meritat 5 steluțe. Iar sfârșitul pur și simplu m-a marcat; un sfârșit mai perfect, mai emoționant, mai subtil chiar nu ar fi putut fi existat pentru acest roman. A fost punctul de pe „i” și virgulița la „ț”. :)

Le mulțumesc frumos celor de la Editura Univers pentru plăcerea de a citi romanul „Escal-Vigor”, îl puteți comanda de AICI. Lecturi plăcute și numai bine!

joi, 24 septembrie 2015

Un loc pe raftul meu (XXII)


Salutare,

Vă scriu de printre zeci de caiete, grafice, primate, integrale, chimie, biologie, germană, Doamne! Și mă pregătesc și pentru Filit, și mai am și alte lucruri de făcut, și atâtea, atâtea. Voi cum rezistați? Oricum, să revenim tot la oile noastre, că, deh, cărți! Iată ce volume au mai poposit pe rafturile mele. Țin să menționez că am început, hehe, să citesc poezie. Da, nu știu, m-a lovit așa melancolia, de-am dat-o în Ioana Nicolaie, una dintre autoarele mele preferate, Stănescu, Blaga și Bacovia. 




Am auzit multe despre acest roman iar descrierea m-a atras foarte mult. Sper să-i descopăr povestea cât de curând, pentru că am răsfoit-o și pare a se citi destul de ușor. Mă bucură, la o adică, faptul că nu s-a tradus titlul, ci s-a păstrat cel original.



Coperta acestui roman m-a intrigat, drept care m-am gândit să-i ofer o șansă. Oricum, descrierea sună foarte bine, mai ales că se leagă de țara noastră.


Poezie, poezie, poezie. Abia aștept să-mi răsfăț emoția cu versurile de mai sus.


Vreau toate volumele de poezii de la Ioana Nicolaie. Pur și simplu îi ador versurile și creația.


Deci am cumpărat această carte și, cum am ieșit din librărie, m-am apucat s-o citesc. Citeam în paralel cu o prietenă, iar când eu terminam o poezie, ea trecea la rând și citea. Și tot așa.


Mi-am luat această carte pentru că mi-a plăcut coperta și, de asemenea, mai am o carte de Graham Greene, și am așa o certitudine cum că o să-mi placă.


Lo. Li. Ta. Deci, Doamne, abia aștept să citesc romanul ăsta pentru că prea mult, PREA multe lucruri (bune, nebune) am auzit despre el. Lo. Li. Ta.


Mi-am cumpărat romanul acesta pentru că am văzut că are un rating deosebit de mare pe Goodreads. Nu știu ce-i de capul lui, dar sper să fie bun.
 

Am mai citit de la acest autor și „Să nu mă părăsești”, care mi-a plăcut foarte mult, așa că am zis să-i dau o șansă și acestui roman.


Cred că era și timpul să-mi cumpăr acest roman. Abia aștept să-l citesc!


Am primit acest roman de la o prietenă dragă. Îi mulțumesc tare mult! 


Doina Ruști. Una dintre autoarele mele preferate. Abia aștept să citesc acest roman, pentru că pur și simplu îi ador stilul și emoția.


Am citit foarte mult recenzii bune legate de acest roman, iar descrierea mă atrage. L-ați citit?


Lockhart m-a atras încă de la „Mincinoșii”. Sper să mă prindă și acest roman la fel de mult!
 

Vreau să citesc acest roman încă de când a apărut în engleză. Deci, vai, nu mai am răbdare și sunt o groază de cărți! :) Nici dacă aș fi doi eu, n-aș avea timp. Zău!

Voi ce v-ați mai cumpărat, cu ce vă mai lăudați? Seară plăcută și lecturi frumoase!
 

marți, 22 septembrie 2015

Neputința



încerc să fug,
să cuprind, să rup,
să ating.
să las totul deoparte
și să mă aprind, să mă sting
să mă târăsc, agale, prins de piciorul tău
să visez, să încetez,
să mă opresc, să ridic o mână,
principii nuanțez -
să te iubesc
și să spun clipei:
„stop, doar oprește-te diez!”
 

Sfâșierea cerului, de Ursula K. Le Guin - Recenzie


Editura: Trei
Traducere din limba engleză: Roxana Brînceanu
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 220
Premii: Locus, nominalizată la Hugo și Nebula

Fiica unui antropolog american faimos și a unei scriitoare, Ursula Kroeber Le Guin, născută în 1929, este autoare de romane, povestiri și cărți pentru copii, în principal în genurile fantasy și science-fiction; a scris de asemenea poezii și eseuri. A devenit celebră după publicarea romanului „Mâna stângă a întunericului”, care a obținut premiile Hugo și Nebula în 1970. Cu următorul roman, „Deposedații”, a fost primul autor care a câștigat e două ori în același an premiile Hugo și Nebula pentru roman. Le Guin a fost recompensată cu 5 premii Hugo și 6 premii Nebula. În 1979 a primit premiul Gandalf Grand Master, în 1995 titlul Lifetime Achievement din partea World Fantasy, iar în 2003 a fost distinsă cu premiul Grand Master al societății Science Fiction and Fantasy Writers of America. A câștigat 19 premii Locus pentru ficțiune, mai multe decât orice alt autor.

 Și totuși dacă visele ar putea schimba realitatea în care trăim? Dacă visele s-ar plasticiza în universul acesta? Și, de altfel, dacă am fi conștienți de acest lucru? Ne-am putea accepta condiția, fără să schimbăm lumea într-o marionetă a noastră? Sau am râvni la mai mult, am râvni la ceea ce înseamnă putere, faimă și supunere? Cum am încerca, astfel, să folosim această putere nebănuit și magică? Romanul de față, „Sfâșierea cerului”, examinează natura realului și a identității personale într-o manieră extrem de atractivă.

Confucius și cu tine sunteți amândoi vise, iar eu, cel care spun că voi sunteți vise, sunt eu însumi un vis. Acesta este un paradox. Poate că mâine un om înțelept îl va explica: acel mâine s-ar putea să nu fie decât peste zece mii de generații”, spune Chuang Tse, la începutul acestui roman, iar acest lucru mi se pare relevant pentru întreaga sa filosofie. Să o spun de la început, de ceva vreme am tot vrut să citesc acest roman, pentru că descrierea m-a intrigat și, de altfel, mi l-au recomandat și alte persoane. Când am pus în sfârșit mâna pe el, l-am citit și, vă spun drept, nu am mai putut să-l las. L-am citit cam într-o zi, începându-l undeva într-o seară pe la ora două și un sfert. M-a atras foarte mult intriga a cărei idee mi s-a părut bine valorificată - până într-un anumit punct pe care am să vi-l prezint mai jos -, mi-au plăcut conflictele și explicațiile ștințifice și biologice (care, de altfel, le-ar putea deranja pe alții), însă totuși parcă am rămas cu o oarecare reținere legată de ultimile pagini: am rămas cu sentimentul cum că autoarea s-a grăbit să tracă niște cortine și să traseze destinele personajelor.

Portalul către Dumnezeu este non-existența”, spune același filosof chinez Chuang Tse. Romanul „Sfâșierea cerului” ne spune povestea lui George Orr, un om special, cu puteri magnifice, a cărui vise retroactiv devin realitate, iar lumea se pliază întocmai pe idealitatea oniricului său: dacă el va visa o lume plină de maimuțe (ceea ce nu e departe de a fi adevărat), atunci întreaga lume, când se va fi trezit, va fi plină de maimuțe, însă ce este mai ciudat este faptul că acest lucru va fi părut, pentru ceilalți, normal. Este ca și cum întregul univers s-ar fi renăscut după visul său, iar a trăi într-o lume de maimuțe nu presupune nimic ciudat pentru ceilalți, ci o simplă conjunctură normală, dată. Speriat de puterea sa pe care acesta o conștientizează după ce dorește moartea unei mătușe și o visează pe aceasta murind, lucru ce se și întâmplă, Orr merge la un doctor ciudat (evident, un oarecare clișeu) pe nume William Haber, care, interesat și intrigat de ceea ce îi spune Orr, se hotărăște să-l (psih)analizeze și să-i cerceteze cazul. Dovedindu-se a fi nu doar un medic nevoit să-și facă treaba, William este genul acela al savantului nebun care, odată ce-i descoperă puterile lui Orr, dorește să le folosească pe aceastea în sensul propriei bunăstări. Hipnotizându-l și activându-i „puterile” cu o mașinărie ciudată care induce starea visului, cea în care puterile lui Orr devin eficient și sunt potențate la maximum, William pare, deopotrivă, să încerce să-l ajute și, oferindă fiindu-i șansa, să spere la o descoperire prin care are să câștige faimă și avere. Însă Orr cobește ceea ce vrea William să facă, așa că acesta își angajează o avocată, tânăra și frumoasa Heather care îi va fi alături la fiecare ședință de terapie a doctorului Haber. Bine, chiar nu știu, neapărat, ce rol a avut această Hather în toată povestea, poate doar ca autoarea să aducă un dram de sensibilitate, ceva iubire și sentimentalism într-o poveste science-fiction.

Totul decurge OK de-a lungul terapiilor, chiar dacă visele lui Orr continuă să aibă aceleași efecte devastatoare. William caută răspunsuri, Heather îi poartă de griji iar Orr, lipsit de vlagă și fără vreo speranță, cade pradă propriului său subconștient. Și totul până într-o zi când, foarte aproape de răspunsurile întrebărilor sale, Orr visează, prin hipnoză indusă de către doctorul William Haber, că extratereștrii au invadat pământul. Bum! De aici mi s-a rupt filmul și mai că m-am abținut să nu închid cartea (mai avem cam vreo șaptezeci de pagini), pentru că pur și simplu nu pot să nu asociez acest clișeu cu romanele science-fiction. Adică, zău, chiar nu se putea un roman SF fără extratereștri? Nu știu, părerea mea este că ar fi ieșit ceva mai bun dacă s-ar fi pus accent mai mult pe partea umană, psihică și psihanalitică, spirituală, emoțională a romanului. Fără extratereștri. Fără invadarea pământului și haide-să-trăim-cu-toții-în-pace. Lucrul acesta mi-a tăiat elanul și m-a făcut să scad o steluță din cele cinci pe care aveam de gând să i le dau. 

Fiecare vis eficient îi conferă tot mai multă putere lui Haber, care ajunge până la urmă conducătorul lumii. Situația financiară a lui George se îmbunătățește și ea, dar proiectantul este nemulțumit de faptul că amestecul lui Haber și vrea să lase lucrurile să se petreacă în ritmul lor, nu influențate de dorințele cuiva. George îi povestește lui Heather despre faptul că „lumea reală” a fost distrusă într-un război în aprilie 1998. Pe când stătea muribund între ruine, George a visat că revenise la viață. El se îndoiește de existența realității pe care o trăiește, dar se teme de eforturile lui Haber de a o îmbunătăți. Încercarea lui Heather de a-l ajuta pe George să scape de sub controlul lui Haber se concretizează în crearea unei alte realități, mult mai rele, în care omenirea este aproape distrusă de extratereștri. Disperați, apelează la Haber care îi induce lui George ideea unor extratereștri pașnici. Haber nu se mulțumește cu rezolvarea acestei probleme, ci continuă să „îmbunătățească” lumea. Eliminarea raselor produce însă o realitate în care Heather nu există, deoarece părinții ei au ajuns împreună tocmai pentru că erau de rase diferite.

Ce se va întâmpla mai departe? Va reuși Orr să scape de visele sale care l-au blestemat? Va deveni doctorul nebun faimos datorită puterii pacientului său? Vor reuși cei doi, Heather și Orr, să-și împlinească dragostea? Rămâne de văzut. Cred că mi-a plăcut acest roman pentru că nu pune accent pe tehnologie, pe mașinării, OZN-uri, chestii bionice, iar asta joacă doar un rol minor. Mi-a plăcut deosebit de mult pentru că accentul cade pe filosofie, pe întrebări filosofice despre dorința de a-ți controla și schimba destinul. Începuturile capitolelor sunt însoțite de citate din Wells, Hugo, Tse și alte citate din opere taoiste. Mi s-a părut că autoarea știe ce scrie, având verbul la ea, fiind informată și extrem de bine structurată și speculativă. V-am spus, mie mi-a plăcut până la momentul în care au apărut extratereștrii. Am eu, așa, o fixație. Evident, asta nu înseamnă că fanii scrierii SF nu vor aprecia acest roman. Ba dimpotrivă, sunt sigur că o vor face, iar distincțiile cu care autoarea a fost onorată vorbesc de la sine.

Am ieșit din zona mea de confort și am zis să încerc și un astfel de roman. Eu nu prea citesc SF - mai spre deloc. Am citit odată „Jumer- Oriunde, oricând”, dar mi s-a părut o scriitură seacă, n-am reverbat cu personajele și n-a fost pe placul meu. De aceea am zis că mai bine rămân acolo unde gusturile mi se excită: cărți despre oameni, cu oameni. Am să dau o șansă și cărților fantasy, să vedem cum stă treaba. Cu una, cu alta, toate lecturile sunt primite cu bine și făcute cu drag, dar eu rămân la plăcerile mele nevinovate.

Mulțumesc nespus de mult celor de la Librex pentru romanul „Sfâșierea cerului”. Îl puteți comanda de AICI. De asemenea, nu uitați de precomanda romanului ”Grey”, de E.L. James, exclusiv pe site-ul lor cu o reducere de 17%! Lecturi plăcute și numai bine!

Precomandă Grey de la Diverta, cu reducere (15%) și transport gratuit


Salutare,

Cu entuziasm te anunțăm de apariția unui nou bestseller marca Fifty Shades of Grey – Grey, povestea trăită de Anastasia și Christian din perspectiva personajului masculin!

Poți comanda cartea de aici: http://bit.ly/1NGTTd2

Cu peste 125 de milioane de copii vândute de la apariția primului volum, și o ecranizare, deși controversată, cu vânzări de peste 500 de milioane de dolari, autoarea E.L. James a hotărât să satisfacă una dintre cele mai mari dorințe ale fanilor seriei – reluarea poveștii de dragoste a celor doi din perspectiva lui Christian.

Cu un stil mai întunecat și mult mai serios, adaptat la personalitatea miliardarului, ”Grey” a fost vândut în peste 1 milion de exemplare în prima săptămână de lansare a volumului în limba engleză, iar la sfârșitul lunii va fi disponibil și în limba română!

Vrei să fii primul care citește noua carte a seriei? Precomandă Grey de la Diverta și primești 15% reducere și transport gratuit! Volumul îți va fi livrat pe 30 septembrie!

Precomandă cartea aici: http://bit.ly/1NGTTd2