Un loc pe raftul meu (XXIV)

Salutare,

Ce cărți am reușit să mai adun. Cumpărate, primite, și-au făcut loc pe rafturile mele și abia așteaptă să fie citite și descoperite. :) Voi ce v-ați mai cumpărat, ce-ați mai câștigat și primit? Trebuie să menționez că urmează să mai primesc câteva, deci va mai urma o postare. 

Nu prea am mai avut timp, din păcate, să citesc, ceea ce nu poate fi decât dramatic. Lipsesc din poză cărțile „Sârme și portocali” și „De ce fierbe copilul în mămăligă”, pentru că nu-s acasă. Iar poza este făcută acum în jur de o oră!

Cărțile din TOP 10+ îs geniale, vreau să am toată colecția. Câteva dintre cărțile din poza de lângă le voiam de ceva vreme, așa că mă bucur foare mult că am reușit să mi le așez pe rafturile bibliotecii mele (care, apropos, în curând își va primi dreptul la o proprie postare în care-mi voi prezenta cărțile pe care le am - și, hehe, nu-s așa puține, dar nici câte vreau nu-s). Așa, să n-o mai lungesc.

Mulțumesc mult autoarei pentru acest roman. Abia aștept să-l citesc și să-i descopăr povestea.

Al doilea volum de poezii al fostei mele doamne profesoare de limba și literatura română. O poezie superbă, una dintre autoarele mele contemporane preferate.

Ioana Nicolaie este una dintre autoarele mele preferate. Era imposibil să nu-i cumpăr și acest roman, iar ca bonus este și ediția aceasta superbă.

De acest roman am auzit foarte mult și de ceva vreme voiam să-l citesc. Am aruncat câteva priviri prin el și pare că se citește foarte rapid. Aștept să văd cum e!

Toate aceste cărți se adaugă colecție. Abia aștept să le citesc, în special „Magicianul”, „Testamentul francez” și „Cum să uiți o femeie”. Prima, drept să vă spun, am citit-o când eram mai mic - însă nu știu pe cât am înțeles-o. Știu doar că m-a plăcut.

„Camera” am primit-o de la vecina mea, care a spus că nu este prea entuziasmată s-o citescă. Vreau să citesc „Grey” să văd ce-i de capul ei. 

Vreau să încerc neapărat această serie. Am ochit-o încă de la început.

Și acest roman mi-a fost recomandat de foarte multe persoane. Abia aștept să-l citesc.

Cărțile Editurii Univers sunt printre preferatele mele. Abia aștept să le citesc.

Ador coperta acestui roman. Și, din câte am citit în descriere, pare foarte interesant. Vedem ce-o fi de capul lui! :)

Cam astea îs toate. Dacă am omis vreo una, va apărea în postarea viitoare. Voi ce v-ați mai cumpărat, ce mai citiți? Eu citesc acum „Sezonul oaselor”, mă chinui s-o duc la bun sfârșit. Nu e prea pe placul meu, dar are o acțiune care te prinde. Seară faină și numai bine!

Interviu scriitoricesc cu Lina Moacă

Salutare,

M-am gândit să fac acest lucru cu interviurile mai des. Este foarte frumos să afli, de altfel, părerile oamenilor, ale scriitorilor privitoare la ceea ce au scris, la ceea ce au simțit când au scris. În câteva cuvinte: este frumos să asculți. Astăzi o vom asculta pe Lina Moacă, autoarea romanului „Oameni, îngeri și demoni” (recenzia AICI), care-și așteaptă următoarea cărticică, „Valuri de viață”, să iasă de pe porțile tiparului Editurii Herg Benet. Eu, unul, după ce i-am citit primul roman, abia aștept să-l citesc pe al doilea. Abia aștept!

„Povești despre iubire, dezamăgire, speranță, dăruire, altruism, din trei perspective feminine diferite. Pe tot parcursul lecturii, o întrebare revine: oare iubirea, singură, poate schimba lumea?”

Î: Dacă nu sunt prea indiscret, te-aș ruga să ne spui ce te-a impulsionat să scrii romanul „Oameni, îngeri și demoni”.

R: Cartea are o dedicație, răspunsul e acolo. Zâmbetul de nebiruit al unui om.

Î: În timp ce scriai, ai avut vreodată momente în care ai crezu că n-ai putea duce la bun sfârșit povestea gemenilor? Dacă da, în ce-au constat aceste momente?

R: Nu, nicio clipă, povestea a curs de la început până la sfârșit fără probleme și sunt sigură că ar putea continua dintr-o perspectivă  literară mai bine conturată, mai pricepută.

Î: Dacă ar fi să încadrez romanul „Oameni, îngeri și demoni” într-un anumit gen, dincolo de cel ficțional, și raportându-te la realitatea pe care ai trăit-o în timp ce-l scriai, în ce tagmă l-ai încadra?

R: Dramatic.

Î: Dacă-mi aduc bine aminte, citisem într-un alt interviu cum că, de asemenea, ai surprins în roman și anumite părți din viața ta, mai mult sau mai puțin plăcute. În ce măsură, dincolo de partea ficțională, romanul surprinde realități din viața ta?

R: Nu pot spune în ce măsură, însă, cu siguranță, delirul meu ficțional e împletit strâns și complex cu realitatea.

Î: Lumea conturată în roman reliefează bunătatea, iubirea și cunoașterea, în mare măsură raportându-te la Divinitate. Dacă nu greșesc, ai studii în teologie, deci ești atrasă de partea aceasta, să-i zic, „mai abstractă” a lumii. Care este părerea ta privind Divinitatea și felul în care societatea actuală se raportează la ea și, lucrând (sau dimpotrivă) prin principiile enumerate mai sus?

R: Da, sunt foarte atrasă de mistere, de tot ceea ce ține de misticism, de lucrurile ascunse, istorie. Totuși, cea mai mare provocare sunt eu însămi, mi se pare esențial ca fiecare om să încerce să se descopere pe sine, să-și pună întrebări și să caute răspunsuri. E foarte important să ne cunoaștem în profunzime pentru a găsi drumul cel bun spre împlinire, altfel riscăm numai să ne amăgim și să trăim o viață importată, ceva asemănător produselor în serie. Bucuria, emoția, iubirea, nu se vor obține niciodată urmând un anume tipar, ci ieșind din el prin unicitate, prin Eu, neasemuit, fără seamăn.

Î: Care a fost cea mai mare frică a ta atunci când scriai manuscrisul romanului?

R: Să nu cumva să-i reușească planurile Iluminatului.  Mintea lui strălucită avea un potențial aproape infinit, singura piedică era că nu putea acționa direct, avea nevoie de substituți.

Î: În condițiile societății actuale, ce crezi că a ajuns omul să fie într-o mai mare măsură: înger sau demon?

R: Într-o mai mare măsură, aș spune: căldicel,  oarecum indiferent și lipsit de răbdare.

Î: Se observă în roman, de asemenea, o lume mitologică care se conturează mai ales în istoria părinților celor doi gemeni. Întrebându-te ceva subiectiv, gândindu-mă că, bineînțeles, ai citit „Legendele Olimpului” ale lui Mitru, care legendă îți este cea mai cunoscută și care zeitate te-a atras cel mai mult?

R: Îmi plac toate foarte mult, dar  în special  legendele despre zeul luminii, al soarelui, Apollo și sora lui, zeița lunii, Artemis pentru că, într-un fel, fac parte din mitologia noastră populară. Făt-Frumos poate fi Apollo, Soarele, iar Ileana Cosânzeana – Artemis, Luna. De asemenea, mi se pare interesant că întregul cosmos este format din perechi contrastante care susțin acest spațiu în armonie: cerul și pământul, soarele și luna, ziua și noaptea, întunericul și lumina, bărbatul și femeia.

Î: De asemenea, de curând a fost anunțată publicarea viitoare a unui nou roman semnat Lina Moacă, anume „Valuri de viață”. Dacă romanul „Oameni, îngeri și demoni” nu ar fi fost acceptat de vreo editură, cel de-al doilea roman ar fi prins, în cele din urmă, viață?

R: Da, el chiar a prins viață pe blogul meu.

Î: La final, mi-ar face plăcere dacă ne-ai spune câteva cuvinte despre frumusețea de a fi om - în maniera în care, evident, numai un om sensibil ca tine ar putea s-o facă. Pupici!

R: Frumusețea de a fi om?  într-o lume normală ar fi: respect, bucurie, magie, emoție… iubire. Într-o lume dificilă: răbdare.

Mulțumesc, Andrei! Mi-a făcut plăcere!

Plăcerea mea, dragă Lina! :) Vă invit să citiți acest articol, pe mine mă inspiră. M-a inspirat și romanul și, după cum v-am zis, abia aștept să-i citesc și cealaltă apariție literară. La cât mai multe și muuultă inspirație. Puteți cumpăra romanul „Oameni, îngeri și demoni” de AICI, de pe site-ul editurii.  Numai bine și să aveți parte de lecturi frumoase!

Édith Piaf, de Jean-Dominique Brierre - Recenzie

Editura: RAO

Rating: 5 din 5 steluțe

Traducere din limba franceză: Vasile Savin

Număr de pagini: 224 pagini

„După ce voi muri, se vor spune atâtea despre mine încât nimeni nu va ști cu adevărat ine am fost. Îmi veți zice că asta nu are importanța. Este adevărat. Dar e un gând care mă rănește.” - Édith Piaf

„Édith nu are imitatoare. Poate chiar a făcut școală. Dar cred că nu i-ar trece nimănu prin cap să o imite...” - Michael Simon

Trebuie să vă fac o mărturisire: eu, unul, iubesc limba franceză. Iubesc dulceața ei și felul în care, atunci când este vorbită, parcă ar curge din sufletul emițătorului. Iar muzica franceză, Doamne, este o minunăție, mai ales când, într-adevăr, e bună și grațioasă. Iar asta am descoperit la Édith Piaf, la această „privighetoare” a melodiei francofone. Am vrut să-i citesc cartea pentru a afla mai multe din viața unei adevărate artiste, iar ceea ce am descoperit de multe ori m-a făcut să râd, mi-a dat de gândit și m-a făcut să-mi pun întrebări. Pentru că citind acest roman mi-am dat seama că viața de multe ori crezută perfectă a unui artist este, dimpotrivă, de multe ori nu prea ușoară, iar așa a fost și viața lui Edith Piaf, una dintre marile voci mondiale, un repertoriu și o legendă.

Acum unsprezece zile s-au împlinit cincizeci și doi de ani de la moartea artistei. După aproape jumătate de secol de la moarte și un secol de la naștere, ce mai rămâne din Piaf? Ce a dăinuit în timp prin imaginea ei? O adevărată legendă. O voce și niște imagini, contrar altor vedete ale timpului, azi căzute în uitare, Édith Piaf rămâne vie atât în Franța, unde s-a lansat, cât și în străinătate. Începând să se îngrijează de posteritate încă de când era în viață, Piaf străbate lumea întreagă (mai puțin în Asia, unde n-a reușit să ajungă). Fascinată de continetul american, va organiza cât mai multe turnee internaționale lipsit complet din Franța char și câte un an și jumătate. Édith Piaf și-a plimbat ani de-a rândul silueta plăpândă, rochia scurtă neagră, gesturile de tragediană pe scenele teatrelor și cabaretelor din Stockholm, New York, Mexic, Argentina, Columbia. Nu încape îndoială că oboseala acumulată în aceste călătorii neîntrerupte a contribuit, exclusiv, la moartea ei prematură. Doar imaginați-vă: să mergi cu boala după tine doar pentru a reuși să câștigi ceva și să te bucuri de ceea ce faci.

Édith Piaf, cu numele său adevărat Édith Giovanna Gassion s-a născut pe nouăsprezece decembrie 1915 în Paris și a patruzeci și opt de ani mai târziu, în Franța. De-a lungul vieții sale, dincolo de cariera muzicală, Éditha fost actriță și textieră franceză de mare succes, consacrând atât în Franța cât și la nivel mondial, genul de „chanson réaliste”. Cunoscută, de asemenea, și sub numele de alint de „Privighetoarea”, (reiterat și de pseudonimul „Piaf”, care înseamnă „vrabie”) Édith Piaf ocupă un loc unic în lumea muzicală mondială, exprimând prin vocea și interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de francezi, cu toate contradicțiile și întrebările lor.

Cu o copilărie grea, fiica unei cântărețe ambulante și crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, Édith Piaf cunoaște ceea ce înseamnă sărăcia, foametea și lipsa unui așternut pe care să doarmă. După sfârșitul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant și acesta o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea drept locuință. Pentru a-și ajuta tatăl, Édith Piaf începe să cânte la colțuri de stradă, reușind să strângă câțiva bănuți. 

La vârsta de șaptesprezece ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont. Fiica sa, Cecille, va muri de meningintă, iar . Părăsită, Édith - în vârstă de douăzeci de ani - decade tot mai mult, frecventează straturile cele mai de jos ale societății pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneților, a traficanților de droguri, a prostituției. Continuă să cânte pe străzile Parisului, pentru a-și asigura o existență de mizerie, până într-o seară a anului 1935 când îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul unei trupe de cabaret, care o invintă pe Piaf să cânte în localul său câteva melodii. Această apariție în scenă marchează debutul carierei artistice a lui Édith Piaf, care din acel moment începe să fie căutată pentru tot mai multe reprezentații. Tot lui  Leplée i se datorează și denumirea de „môme Piaf” a artistei franceze, datorită staturii ei scunde.

Nu vreau să scriu o biografie, însă asta este acest roman. Este o biografie foarte bine documentată care ne vorbește despre viața lui Piaf, cu tot ceea ce a însemnat ea: amanți, droguri, stupefiante, boală, succes, lacrimi, fericirii și bucurii, dezamăgiri și reușite. Édith le-a cunoscut pe toate și nu s-a dat înapoi, ci a continuat să lupte doar pentru a-și vedea visul împlinit: acela de a lăsa un nume, de a lăsa o moștenire și o voce. Rareori găsim, în domeniul artistic, o asemenea potrivire între viață și operă, poate și mai puțin în cântec, cum zicea Serge Gainsbourg. „Doamna Édith Piaf (...) este inimitabilă, considera prietenul ei, Jean Cocteau. Nu a mai fost vreo Édith Piaf și nici nu va mai fi vreodată.” Evident, Piaf nu va avea nicicând vreun echivalent și adevărați urmași, lăsând totuși o urmă adâncă în cântecul francez și chiar mondial. 

La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbușește epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucerește din nou Parisul în 1961 într-un concert, cu noul său cântec, „Non, je ne regrette rien". Bolnavă, epuizată, drogată, Édith este sfârșită. După o cură de dezintoxicare, marea cântăreață încetează din viață în ziua de unsprezece octombrie 1963, în aceeași zi cu scriitorul Jean Cocteau - de care vă spuneam mai sus, prietenul și colaboratorul său. Este înmormântată în cimitirul „Pére Lachaise" din Paris. Timp de două zile o mulțime imensă de admiratori se perindă la mormântul său, pentru a omagia pe cea care a fost numită „petite fille des rues". Posteritatea i-a iertat viața sa nu tocmai exemplară, pentru a reține doar imensul său talent. Édith Piaf, denumită „la môme Piaf", a intrat în legendă încă din cursul vieții, iar cântecele sale vor dăinui mereu prin cele mai frumoase note și sentimente.

I-am acordat cinci steluțe romanului pentru că le merită. Este o biografie ușoară, cu detalii (ceea ce chiar apreciez la asemenea scriituri), care scormonește în viața artistei franceze. De lăudat este inițiativa autorului și cercetarea pe care a făcut-o! Mulțumesc frumos celor de la Târgul cărții, anticariatul online de unde puteți cumpăra numeroase cărți cu reduceri foarte, foarte mari. Puteți cumpăra biografia lui Édith  Piaf de AICI, cu o reducere de 53%. Numai bine și lecturi minunate! :) 

„Lecții de magie” de Elizabeth Gilbert - Cum să-ți cultivi creativitatea

În curând va apărea o nouă carte semnată de autoarea Elizabeth Gilbert, și anume „Lecții de magie”, un roman pe care aștept cu nerăbdare să-l citesc. După ce am citit de la aceeași autoare „Semnătura tuturor lucrurilor” (puteți cumpăra de aici), „Mănâncă, roagă-te, iubește” (puteți cumpăra de aici) și „Și am spus da. O poveste de iubire” (puteți cumpăra de aici), mi-am dat seama că, citind-o pe Gilbert, am de-a face cu un autor cu adevărat inteligent, care știe cum să-și gestioneze informațiile fără să plictisească sau să devină redundant. Acum sunt tare entuziasmat de noul roman care va apărea la sfârșitul acestei luni, și va putea fi găsit pe site-ul librăriei online Librex, AICI.

Nimeni nu cunoaşte mai bine drumurile sinuoase ale creativităţii decât Elizabeth Gilbert, întruchiparea perfectă a propriei teorii: ca să creezi, fie în artă, fie în viaţa personală, nu trebuie decât să îndrăzneşti să te laşi inspirat, şi apoi să perseverezi pe calea pe care ţi-o deschide inspiraţia. Astfel se produce Marea Magie. Astfel se preschimbă banalul cotidian într-un tărâm al bucuriei şi al imprevizibilului. După ce conferinţele sale motivaţionale TED s-au bucurat de mare succes, autoarea bestsellerului „Mănâncă, roagă-te, iubeşte” s-a simţit inspirată să scrie un ghid de creativitate pentru numeroşii ei cititori, şi nu numai. Cu stilul ei spumos, plin de umor, dar şi cu seriozitatea cuiva care s-a dăruit cu totul muncii creative, Elizabeth Gilbert ne adresează un îndemn esenţial: să scoatem la iveală comorile ascunse în noi şi să alegem cea mai bună dintre vieţile pe care le putem trăi. Cheia unei vieţi fericite este să ne lăsăm conduşi de curiozitate, nu de frică.

„Creativitatea este sacră şi nu este sacră. Ceea ce creăm contează enorm şi nu contează deloc. Trudim singuri şi suntem însoţiţi de spirite. Suntem îngroziţi şi suntem curajoşi. Arta e o zdrobitoare corvoadă şi un minunat privilegiu. Divinitatea nu ne poate lua în serios decât atunci când suntem în cea mai jucăuşă dispoziţie. Fă loc acestor paradoxuri, astfel ca toate să fie deopotrivă de adevărate în sufletul tău, şi îţi promit – vei putea face orice.“ (Elizabeth Gilbert).

Abia aștept să citesc romanul. Cred că o să fie o carte de dezvoltare personală foarte bună, având în vedere felul în care această autoare a fost primită de către publicul larg. Mulțumim librăriei online Librex pentru eforturile de a ne pune la dispoziție cărți dintre cele mai frumoase, la prețuri deosebit de mici (găsiți pe site cărți cu reduceri de nerefuzat). Voi ce părere aveți? :) Mult succes și lecturi cât mai plăcute!

 

Resimt

Toamnă, ce frunze,
ia-ți un ceai fierbinte,
așează-te în colțul tău restrâns de lume,
închide ferestrele sufletului,
să nu intre frigul,
să nu intre.

Lasă în spate un oraș pustiu,
deschide o carte,
descoperă,
și stai, omule, de vorbă cu tine,
de vorbă cu tine.

Mereu te întorci,
uneori pe drumul mai lung,
uneori pe cel greșit,
uneori pe cel mai bătătorit
dar mereu pe unul,
mereu.

Ce frunze, ce timp,
ce vremuri
resimt!