luni, 5 octombrie 2015

„Camera groazei” de Jussi Adler-Olsen- Recenzie


 
Editura: Rao
Număr de pagini: 380
Rating: 3 steluțe din 5

Cu toții am citit, cândva, un roman polițist. Fie Agatha Christie, fie MacBride, Laurie King, Seskis și așa mai departe. Am fost prinși de atmosferă, am fost dezamăgiți de personaje, am anticipat sfârșitul, am dezlegat mistere, am râs alături de șeful mereu înecat cu fum de țigară, am trecut prin toate astea, pentru ca în cele din urmă să salvăm situația și să închidem, liniștiți, cazul dosarului X. Bun, totul frumos, criminalul a fost prins și toată lumea e fericită, toți pot dormi liniștiți cu gândul că ordinea a fost restabilită. Asta, totuși, până la următoarea crimă, până la următorul atac. Pam! Și apoi totul revine iarăși la „normal”, criminalul reapare, se dovedește a fi cine te așteptai mai puțin, indicii se leagă și te poartă către rezolvarea misterului, apar noi personaje, dispar personaje vechi și, în cele din urmă, nu știi ce să mai crezi. Ei, bine, asta aștept eu de la un roman thriller-polițist, iar „Camera groazei” a fost, până într-un punct, un astfel de roman.

Cred că ar fi total greșit să fac povestirea acestei cărți, să dau detalii privitoare la acțiune, la intrigă, la deznodământ. Ar fi inuman, pentru un cititor; așa că vreau să vă prezint doar câteva aspecte legate de stilul acestui autor care merită citit și ideea cu care am rămas eu în urma lecturii romanului. La o adică, despre asta este o carte polițistă, despre a intra în taina paginilor ei încă de la primele cinci-zece minute de lectură, de a fi prins de acțiune și de a încerca să cobești, cât de cât, ce urmează să se întâmple și ce punct de convergență au toate faptele personajelor. Și, zău, dacă v-aș spune că X îl omoară pe Y, sau că Y este prins și se dovedește, de fapt, a fi nevinovat, ar fi ceva de neiertat: la o adică, ce rost ar avea să fac un rezumat al romanului? În cele ce urmează, am să vă povestesc despre personaje, intrigă și felul în care autorul romanului, Jussi Adler-Olsen, construiește misterul care sălășluiește între pagini.

Romanul ne spune povestea ingeniosului și inteligentului detectiv Carl Mørck pus în situația de a rezolva un caz neobișnuit și destul de dificil și întortocheat, plin de păienjenișuri și ascunzători, primul caz, de altfel, atribuit Departamentului Q. În timp ce investigația progresează și indiciile încep să se lege cât de cât, victima, Merete, o femeie cu influență din politica statului, se află într-o cameră de presurizare, îndurând condiții grele de imaginat pentru firea omenească: este obligată să trăiască în condiții salubre, privată de lumina soarelui și de aerul curat de afară, privată de tot ceea ce înseamnă liniște și pace. Agățându-se de speranța de a-și revedea fratele care are un handicap mintal produs în urma unui accident în care părinții îi mor, Merete își va petrece ani buni în acea cameră în care, corpul fiindu-i supus la o presiune greu de suportat pentru anatomia umană, orice mișcare greșită i-ar putea aduce moartea.

Cititorul urmărește, pas cu pas, investigația care duce la dezvăluirea treptată a mobilului crimei. Acțiunea ne este prezentată din două perspective temporale, una prezentă, care prezintă momentul vorbirii și conturează ancheta detectivilor, încercarea lor de a găsi indicii referitoare la dispariția lui Merete, la relațiile ei, la conjunctura în care viața ei se desfășura, și una ulterioară, începând din 2002, momentul din care Merete este dată dispărută, și înaintând, timp de cinci ani, către momentul acțiunii, 2007. Așadar, Merete nu este moartă, așa cum, inițial, o cred detectivii, ci ea este sechestrată într-o cameră de presurizare timp de cinci ani. Sincer, mi s-a părut mult mai interesantă perspectiva ulterioară, cea care ne prezenta povestea lui Merete prinsă în mâinile criminalilor, iar drama pe care ea o trăia nu putea să nu te emoționeze. Trăind doar cu speranța iubirii și a sălvării, Merete este un personaj care încearcă să afle răspunsuri la întrebări care o macină, care nu-i dau pace, însă în sufletul ei primează iubirea pentru fratele pe care l-a lăsat singur acasă și care, date fiind condițiile, este internat într-un spital pentru oameni cu probleme mintale. În celălalt plan temporal, detectivii de la Departamentul Q încearcă să dea de urma cadavrului lui Merete, punând cap la cap indicii, investigând probe, adunând martori și declarații. Totuși, mi s-a părut puțin plictisitor tot acest scenariu, deși autorul a știut cum să valorifice potențialul personajelor, al acțiunilor și gândurilor lor, însă parcă prea multe detalii inutile și fapte ușor de anticipat. Un minus aici, după părerea mea.

Ce urăsc poate, cel mai mult, la un roman polițist este faptul că de cele mai multe ori doar ultimul sfert de carte reușește să-mi explodeze în fața ochilor. Evident, momentul acela când detectivii sunt extrem de aproape de rezolvarea misterului, când viața victimei este exponențial pusă în pericol, când criminalii încerc să-și acopere urmele sau să riposteze - într-un cuvânt, când totul capătă conotații dramatice, pline de suspans. Mă întreb, uneori, de ce n-ar fi putut tot romanul să fie așa? Așa s-ar constitui un roman polițist bun, după părerea mea. Nu zic că acest roman nu mi-a plăcut, dar nici pe placul meu nu prea a fost, dat fiind faptul că i-am dat doar trei steluțe. Mă gândeam, totuși, după titlu și copertă, că are să-mi placă mai mult. L-am citit în vreo treisprezece zile, ceea ce e groaznic de mult, deși a avut în jur de patru sute de pagini. Poate dacă se axa mai mult pe partea psihologică a criminalilor, pe partea psihologică a victimei, m-ar fi atras mai mult.

De cealaltă parte, ceea ce mi-a plăcut iarăși a fost intriga romanului. Serios, mi-am bătut puțin capul să-mi dau seama care-i toată treaba cu Merete, cu fratele ei, cu tot ceea ce în familia lor s-a întâmplat. Rămânând doar cu fratele ei, Merete și-a dedicat o mare parte din viață doar având grijă de el și dăruindu-i tot ce are nevoie pentru a crește în liniște. Totuși, făcând acestea, Merete i-a neglijat într-o oarecare măsură pe ceilalți, ceea ce, bineînțeles, a tras după sine consecințe: bucurându-se de succes, Merete, din păcate, se va bucura probabil și de dușmani, de oameni care îi vor vrea răul. Să fi fost oare, Merete, victima unor criminali invidioși pe succesul ei? Cu o influență în politică, oare sechestrarea lui Merete a însemnat un loc liber pentru altcineva? Întrebări se bat cap în cap în mintea cititorului, iar răspunsurile întârzie să apară, cu prisosință, mai ales când în mijlocul acțiunii apar personaje cheie care schimbă cu totul ceea ce cititorul știa. 

Personajele lui Jussi Adler-Olsen sunt simple, sunt veridice, sunt personaje alcătuite din lumini și umbre, care au satisfacții, care au nevoi, certitudini și, înainte de toate, sunt personaje inteligente care știu cum să intre sub pielea cititorului. Cu un umor plăcut, aproape clișeic pentru romanele polițiste-thriller, autorul inserează dialoguri care potențează verosimilul situațiilor și dau romanului impresia de serial, ca și cum ai urmări o anchetă în rezolvarea unui caz pe care, în cele din urmă, îl vrei rezolvat. Acțiunea se țese în jurul cititorului precum o plasă, iar păianjenul îl reprezintă misterul care fac paginile vii, tăioase, amuzante și pline de suspans. Pândind la fiecare întorsătură de pagină, necunoscutul acaparează cititorul și îl prinde într-un carusel al întrebărilor, al incertitudinilor. Când ai impresia că ai cobit ceva, iar pașii te poartă pe acel drum, atunci eu, ca cititor al acestui roman, îți dau un sfat: ai impresia greșită.

Vă recomand acest roman dacă doriți să aveți parte de ceva thriller plin de suspans, plin de mister și cu personaje de care te vei îndrăgosti. Din câte am înțeles, este o serie de mai multe romane legate de Departamentul Q, dar care nu se leagă între ele. Poate am să le încerc, însă momentan am alte dorințe literare și manufacturale. Dacă ați citit romanul „Camera groazei”, aștept părerea voastră. Până atunci, lecturi plăcute și o seară relaxantă în compania unei cărți bune și a unei căni fierbinți de ceai! Mulțumesc librăriei online Librex pentru acest roman. Pe site puteți găsi numeroase cărți la reduceri extrem de mari, din diferite domenii literare.

6 comentarii:

  1. vai nu ai zis nimic de preferatul meu Assad .
    Cred ca acest roman este un roman al personajelor. Mi-a placut foarte mult si conceptul intrigei, dar triunghiul pe care îl formeaza Monck , Assad și secretara lor cea tembela face deliciul intregului roman.
    Revenind la Merete si eu am avut o perioada in care nu am inteles exact ce s-a intamplat cu ea, dar la sfarsit am apreciat cum s-a finalizat situatia ei. Este foarte rar intalnit in cartile politiste ca la final victima sa traiasca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil, pentru că n-a fost preferatul meu. :D Dar da, mi-au plăcut replicile lor picante și secretara „tembelă”, cum i-ai zis tu! :)) Chiar am omis și, de fapt, mi-a plăcut mult.
      Da, așa-i, dar îmi plac acele romane polițiste în care este prezentată, în paralel, și povestea victimei, fie că ajunge să moară sau nu!

      Ștergere
  2. De curând am observat că îmi plac și mie romanele polițiste. Ideea e că îmi place ca o carte să fie plină de suspans, mister și să fie totul imprevizibil. Vreau să încerc ceva de Agatha Christie, că ea e recunoscută pentru romanele polițiste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :D Și eu de ceva vreme vreau s-o încerc pe Agatha Christie, dar am tot amânat-o!

      Ștergere
  3. Hmm, aţa îmi pare rău când văd cărţi din astea, mi se pare că sunt genul ăla de cărţi cu un potenţial imensi şi o realizare de doi lei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Subscriu! :)) Sunt unele cărți cu așa potențial, așa idee, dar care te lasă cu ochii-n soare.

      Ștergere