miercuri, 21 octombrie 2015

Édith Piaf, de Jean-Dominique Brierre - Recenzie


Editura: RAO
Rating: 5 din 5 steluțe
Traducere din limba franceză: Vasile Savin
Număr de pagini: 224 pagini

„După ce voi muri, se vor spune atâtea despre mine încât nimeni nu va ști cu adevărat ine am fost. Îmi veți zice că asta nu are importanța. Este adevărat. Dar e un gând care mă rănește.” - Édith Piaf

„Édith nu are imitatoare. Poate chiar a făcut școală. Dar cred că nu i-ar trece nimănu prin cap să o imite...” - Michael Simon

Trebuie să vă fac o mărturisire: eu, unul, iubesc limba franceză. Iubesc dulceața ei și felul în care, atunci când este vorbită, parcă ar curge din sufletul emițătorului. Iar muzica franceză, Doamne, este o minunăție, mai ales când, într-adevăr, e bună și grațioasă. Iar asta am descoperit la Édith Piaf, la această „privighetoare” a melodiei francofone. Am vrut să-i citesc cartea pentru a afla mai multe din viața unei adevărate artiste, iar ceea ce am descoperit de multe ori m-a făcut să râd, mi-a dat de gândit și m-a făcut să-mi pun întrebări. Pentru că citind acest roman mi-am dat seama că viața de multe ori crezută perfectă a unui artist este, dimpotrivă, de multe ori nu prea ușoară, iar așa a fost și viața lui Edith Piaf, una dintre marile voci mondiale, un repertoriu și o legendă.

Acum unsprezece zile s-au împlinit cincizeci și doi de ani de la moartea artistei. După aproape jumătate de secol de la moarte și un secol de la naștere, ce mai rămâne din Piaf? Ce a dăinuit în timp prin imaginea ei? O adevărată legendă. O voce și niște imagini, contrar altor vedete ale timpului, azi căzute în uitare, Édith Piaf rămâne vie atât în Franța, unde s-a lansat, cât și în străinătate. Începând să se îngrijează de posteritate încă de când era în viață, Piaf străbate lumea întreagă (mai puțin în Asia, unde n-a reușit să ajungă). Fascinată de continetul american, va organiza cât mai multe turnee internaționale lipsit complet din Franța char și câte un an și jumătate. Édith Piaf și-a plimbat ani de-a rândul silueta plăpândă, rochia scurtă neagră, gesturile de tragediană pe scenele teatrelor și cabaretelor din Stockholm, New York, Mexic, Argentina, Columbia. Nu încape îndoială că oboseala acumulată în aceste călătorii neîntrerupte a contribuit, exclusiv, la moartea ei prematură. Doar imaginați-vă: să mergi cu boala după tine doar pentru a reuși să câștigi ceva și să te bucuri de ceea ce faci.

Édith Piaf, cu numele său adevărat Édith Giovanna Gassion s-a născut pe nouăsprezece decembrie 1915 în Paris și a patruzeci și opt de ani mai târziu, în Franța. De-a lungul vieții sale, dincolo de cariera muzicală, Éditha fost actriță și textieră franceză de mare succes, consacrând atât în Franța cât și la nivel mondial, genul de „chanson réaliste”. Cunoscută, de asemenea, și sub numele de alint de „Privighetoarea”, (reiterat și de pseudonimul „Piaf”, care înseamnă „vrabie”) Édith Piaf ocupă un loc unic în lumea muzicală mondială, exprimând prin vocea și interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de francezi, cu toate contradicțiile și întrebările lor.

Cu o copilărie grea, fiica unei cântărețe ambulante și crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, Édith Piaf cunoaște ceea ce înseamnă sărăcia, foametea și lipsa unui așternut pe care să doarmă. După sfârșitul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant și acesta o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea drept locuință. Pentru a-și ajuta tatăl, Édith Piaf începe să cânte la colțuri de stradă, reușind să strângă câțiva bănuți. 

La vârsta de șaptesprezece ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont. Fiica sa, Cecille, va muri de meningintă, iar . Părăsită, Édith - în vârstă de douăzeci de ani - decade tot mai mult, frecventează straturile cele mai de jos ale societății pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneților, a traficanților de droguri, a prostituției. Continuă să cânte pe străzile Parisului, pentru a-și asigura o existență de mizerie, până într-o seară a anului 1935 când îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul unei trupe de cabaret, care o invintă pe Piaf să cânte în localul său câteva melodii. Această apariție în scenă marchează debutul carierei artistice a lui Édith Piaf, care din acel moment începe să fie căutată pentru tot mai multe reprezentații. Tot lui  Leplée i se datorează și denumirea de „môme Piaf” a artistei franceze, datorită staturii ei scunde.

Nu vreau să scriu o biografie, însă asta este acest roman. Este o biografie foarte bine documentată care ne vorbește despre viața lui Piaf, cu tot ceea ce a însemnat ea: amanți, droguri, stupefiante, boală, succes, lacrimi, fericirii și bucurii, dezamăgiri și reușite. Édith le-a cunoscut pe toate și nu s-a dat înapoi, ci a continuat să lupte doar pentru a-și vedea visul împlinit: acela de a lăsa un nume, de a lăsa o moștenire și o voce. Rareori găsim, în domeniul artistic, o asemenea potrivire între viață și operă, poate și mai puțin în cântec, cum zicea Serge Gainsbourg. „Doamna Édith Piaf (...) este inimitabilă, considera prietenul ei, Jean Cocteau. Nu a mai fost vreo Édith Piaf și nici nu va mai fi vreodată.” Evident, Piaf nu va avea nicicând vreun echivalent și adevărați urmași, lăsând totuși o urmă adâncă în cântecul francez și chiar mondial. 

La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbușește epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucerește din nou Parisul în 1961 într-un concert, cu noul său cântec, „Non, je ne regrette rien". Bolnavă, epuizată, drogată, Édith este sfârșită. După o cură de dezintoxicare, marea cântăreață încetează din viață în ziua de unsprezece octombrie 1963, în aceeași zi cu scriitorul Jean Cocteau - de care vă spuneam mai sus, prietenul și colaboratorul său. Este înmormântată în cimitirul „Pére Lachaise" din Paris. Timp de două zile o mulțime imensă de admiratori se perindă la mormântul său, pentru a omagia pe cea care a fost numită „petite fille des rues". Posteritatea i-a iertat viața sa nu tocmai exemplară, pentru a reține doar imensul său talent. Édith Piaf, denumită „la môme Piaf", a intrat în legendă încă din cursul vieții, iar cântecele sale vor dăinui mereu prin cele mai frumoase note și sentimente.

I-am acordat cinci steluțe romanului pentru că le merită. Este o biografie ușoară, cu detalii (ceea ce chiar apreciez la asemenea scriituri), care scormonește în viața artistei franceze. De lăudat este inițiativa autorului și cercetarea pe care a făcut-o! Mulțumesc frumos celor de la Târgul cărții, anticariatul online de unde puteți cumpăra numeroase cărți cu reduceri foarte, foarte mari. Puteți cumpăra biografia lui Édith  Piaf de AICI, cu o reducere de 53%. Numai bine și lecturi minunate! :) 

4 comentarii:

  1. uuuuuuuu, vreau și eeu să o citesc
    Faină recenzie! ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. si eu iubesc limba franceza mon cher :). foarte frumoasa recenzia. edith piaf avea o voce de aur. imi place stilul ei unic. ador biografiile oamenilor celebrii, mersi de recomandare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, și eu o respect mult pe regretata Piaf. Subscriu. De asemenea, îți recomand și cartea lui Celine Dion, „Visul meu, povestea mea”. M-a inspirat!

      Ștergere