Interviu scriitoricesc cu Alexandra Gheorghe

„Născută în anul 1988 la poalele Munţilor Ceahlău, mai exact în Orasul Bicaz aflat în Judeţul Neamţ, controlată atât fizic cât şi psihic de locurile natale, reuşesc cu o plăcere nemaiîntâlnită să răscolesc în amintiri, iar pe baza acestora să îmi plăsmuiesc visul.

Alcătuiesc portretul unui personaj zâmbăreţ, dezavantajul meu în unele circumstanţe fiindu-mi caracterul visător, compromis de gânduri uneori nechibzuite. Am terminat Facultatea de Jurnalism în cadrul Universităţii Hyperion, ani în care am reuşit să îmi dobândesc de la profesori cu har, cunoştinţele necesare în tainele scrisului.

Sunt la început de drum şi doresc să învăţ a mă perfecţiona cu ajutorul celor cu experienţă. Nu dispun încă de premii, titluri care să mă pună în evidenţă, imagini pompoase dar ţin în mână un dar moştenit, un prestigiu pe care aş dori să îl fructific în cinstea strămoşilor mei. Tatăl Ion, un om simplu al acestei poveşti, a reuşit să îmi transmită acest talent, lăsându-mi cu bună credinţă această îndemânare.” - Alexandra Gheorghe

Am vorbit cu Alexandra, și drept să vă spun nu mare mi-a fost mirarea când am văzut ce om frumos, deschis, sensibil și inteligent este. I-am cumpărat și romanul, abia aștept să-l citesc și să-i descopăr povestea. Pe Alexandra o mai ăsim și pe site-ul ei personal, acesta. 

Î: Dacă nu sunt prea indiscret, te-aș ruga să ne spui ce te-a impulsionat să scrii romanul „Necunoscutul”.

R: Mă faci să zâmbesc Andrei şi îţi mulţumesc foarte mult pentru întrebările tale „indiscrete”.
Să ştii că, eu, nu consider „Necunoscutul” un roman. Romanul ar avea o prezentare mai stufoasă şi mult mai complexă. Am numit naraţiunea „Povestea mea şi a voastră” în rândurile novice făcând vii trăirile copilăriei. Ce m-a impulsionat? Cred că interiorul, faptul că aveam nevoie să îmi scriu povestea, iar apoi să o dau mai departe. Consider că întâmplările frumoase trebuiesc povestite.

Î: În timp ce scriai, ai avut vreodată momente în care ai crezut că n-ai putea duce la bun sfârşit ceea ce ai început?

R: Nu mă gândeam că nu o voi termina nicicând ci, cel mai tare mă rodea, faptul că nu aş putea să o termin în timp util, aşa cum îmi promisesem mie şi apoi cititorilor. Îmi place să fiu promptă şi să îi respect pe cei din jurul meu.

Î: Dacă ar fi să încadrezi romanul „Necunoscutul” într-un anumit gen, dincolo de cel ficțional, și raportându-te la realitatea pe care ai trăit-o în timp ce-l scriai, în ce tagma l-ai încadra?

R: Prima parte o consider Cartea Copilăriei, maturizarea personajului principal, prezentând astfel toate etapele ei, a maturizării. În prima parte, am făcut cunoştinţă cu personajele, încă timide, iar apoi, în a doua parte, alături de ele participăm la scene în care pasiunea, dragostea şi iubirea nemărginită nu au limite, demonstrând că iubirea este cel mai puternic sentiment de pe pământ, unica certitudine a existenţei noastre. Fără iubire nemărginită ar fi totul crud.

Î: Care a fost cea mai mare frică a ta atunci când scriai manuscrisul romanului?

R: Recunosc! Mi-a fost frică că, nu voi fi citită şi ca povestea mea nu o să fie pe placul cititorilor. Dar, deşi novice, oamenii au avut încredere în mine şi au citit, mulţumindu-le astfel.

Î: Ce părere ai de ceea ce, din ce în ce mai des, se „vinde” în ziua de astăzi; ceea ce „dă bine la public”, „șochează”?

R: Voi fi sinceră şi la obiect. Ceea ce citim, acel lucru suntem! Am participat cândva la un eveniment. Iar o doamnă foarte elaborată a spus „Spune-mi ce citeşti, ca să îţi spun cum eşti” Ceea ce se scrie astăzi, se scrie doar pentru „o socoteală mai bună cu viaţa” renunţându-se parcă le emoţia de a trăi o poveste. Nu critic, îmi expun doar părerea. Sunt autori foarte buni, şi mă refer la ai noştri, cei din România. Doar că, din păcate, observ afundarea lor, lupta începând să fie din ce, în ce, mai grea, acum când, blogging-ul şi afirmarea virală a devenit atât de atractivă. Mi-aş dori ca romanii noştri să îşi aleagă cărţile, precum o carte de vizită, pentru că ele ne arată adevărata personalitate.

Î: Care consideri că ar fi, în ziua de astăzi, cea mai mare greșeală pe care o fac cititorii romani, atunci când vine vorba de ceea ce citesc?

R: Citim? Foarte bine! Dar să şi învăţăm din acele rânduri. Să învăţăm şi din greşelile dar şi din povestea autorului. Greşeli facem cu toţii, iar în privinţa cititului, care uşor, uşor devine prezent în casele românilor, ar trebui să nu alegem doar poveştile în care, noi credem că, ne regăsim. Putem să alegem cărţi de cultură, psihologie, etică etc.
În viaţă, uneori, avem nevoie şi de diversitate.

Î: Este vreo diferență între Alexandra Gheorghe-Omul și Alexandra Gheorghe-Scriitorul?

R: Da, este diferenţa. Viaţa mă schimbă, iar când scriu, sunt exact ca într-o poveste, exact ca atunci când, citim şi luăm parte alături de personaje la o poveste. Pot spune că, folosesc scrisul, ca o portiţă ce face diferenţa dintre lumea reală şi cea fictivă. În lumea reală sunt eu, alături de prietenii mei, plină de viaţă, sinceră şi zâmbitoare. Iar în cea fictivă, mă pregătesc sârguincios pentru cititori, prezentându-le astfel darul meu, alaturi de care am reusit sa devin o scriitoare. 

Î: Care este cea mai mare dorință a ta, strict pe plan literar?

R: Să scriu un roman fantasy. De mult visez să scriu un astfel de roman. După ce voi termina povestea Necunoscutului de relatat, mă voi reculege, şi voi scrie. Promit! 

Î: La sfârșit, aș vrea să ne spui câteva cuvinte despre ce înseamnă, pentru tine, romanul „Necunoscutul”.

R: „Necunoscutul” face parte din mine, din povestea mea, din visul meu de pretutindeni. Cartea mărturisită inimii mele şi a celor ce mă împlinesc ca om şi mai apoi ca autor. Am scris această poveste, iar apoi am declarat-o persoanelor de seamă, pentru a demonstra că dragostea şi fluturii pe care îi purtăm în adolescenţă, umplu toate golurile vieţii. Pentru a demonstra că, acest sentiment, indiferent de cum îl vom trăi, ne ajută să înţelegem rolul nostru, făcând greşeli, îndrăgostindu-ne, neînţelegând de fapt începutul.

De asemenea, Necunoscutul ne trimite salutări (puteți face cunoștiință cu el trimițându-i salutări AICI)! :) Salutări și lui, și ție, Alexandra, și multă inspirație în tot ce-ți propui. Așteptăm, cât de curând, acel roman fantasy pe care ni l-ai promis! Lecturi plăcute, dragilor, și să aveți un weekend frumos!

O clipă, două

sărutând o clipă, două,
să mă las apoi spre tine,
în genunchi, privind în sus,
către clipa ce s-a dus,
într-un alt pierdut apus,
peste mine.

și să mă ridic încet,
ca să-mi scot din taină timpul,
să privesc spre cer, atent,
să ridic în mână zidul,
care între noi s-a pus,
când s-a consumat cuvântul.

și cum stai, acolo sus,
ca o bornă între timpuri,
uneori te mai trezești,
ticăind ca ceasul clipei,
fără ca să știi tu, totuși,
că ești toamna dintre visuri.

și mă las încet pe-o creangă,
întinzând un braț uscat,
cu o frunză peste buze,
cu-n copac spre cer culcat,
să te-nchid în podul palmei,
într-un vânt ce n-a suflat.

Un loc pe raftul meu (XXV)

Cărțulii, cărțulii!

 

Cărțile frumoase vin odată cu toamna. Vai, și-s așa frumoase, Doamne. Luna asta a fost destul de plină de cărți, având în vedere că au poposit pe rafturile mele în jur de vreo douăj' de frumuseți dintr-astea. E ciudat: am o groază de cărți necitite, parol, chiar o groază, și încă-mi cumpăr. Intru într-o librărie fără intenția ulterioară de a-mi cumpăra ceva, dar apoi ies cu cel puțin o carte în mână (evident, plătită). Nu că m-aș simți aiurea că fac asta, Doamne ferește, însă încă nu-mi pot explica „fenomenul”. Eh. Timp s-avem. Și ceai. Iată ce cărți am reușit să mai adun de la ultima postare de acest gen, de AICI. 

Am câștigat acest roman la un concurs pe blogul Pasiunile mele. Chiar voiam să văd ce-i de capul acestui autor, având în vedere, de altfel, că a și câștigat Nobelul pentru Literatură în 2014. 

Am primit cartea aceasta de la o colega. Haha! Nu știu cât de curând am s-o citesc, dar era gratis, deci cu ce-mi strică?

 

Am citit primele trei volume din serie. Lectura e ușoară, așa că am de gând s-o duc până la capăt.

 

Mi-am cumpărat acest roman deoarece am vorbit cu autoarea și s-a dovedit a fi un om foarte frumos, deschis și sensibil. Abia aștept să-l citesc, sunt sigur că n-o să mă dezamăgească.

 

Doi „necunoscuți” în casă. Ce mă fac, ce mă fac? Mi-am luat cartea pentru că era foarte ieftină.

 

Încă puțin, vreo două cărți, și termin toată seria lui Eric-Emmanuel Schmitt. Îl ador pe acest autor.

 

Mă intrigă tilul, așa că am zis s-o încerc.

 

Am auzit că filmul este foarte bun, dar vreau întâi să încerc cartea. :)

 

Am primit romanul acesta de la autoare, un om frumos și inteligent. Abia aștept să văd cum e.

Foarte mult persoane mi-au recomandat romanul, chiar și vânzătoarea de la librărie. Abia aștept să-l citesc.

 

Mi-am luat acest roman deoarece de ceva vreme vreau să-l citesc. L-am răsfoit și sunt sigur că ascunde o poveste de viață foarte interesantă și, de asemenea, tristă. Vedem ce-o fi! :)

Voi, dragilor, ce v-ați mai cumpărat, ce mai citiți? Numai bine și să aveți un weekend călduros!

Casa îngerilor, de Pascal Bruckner - Recenzie

Editura: Trei

Traducere din franceză și note: Doru Mareș

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 248

Antonin Dampierre, în vârstă de treizeci de ani, foarte preocupat de înfăţişarea sa, este un bărbat ca oricare altul. Sau, cel puţin, aşa pare. Lucrează într-o agenţie imobiliară de lux până în ziua în care, ratând o tranzacţie din pricina a doi beţivi, se repede la unul dintre ei şi îl omoară în bătaie.

Antonin are un moment de iluminare: vrea să purifice lumea de cerşetori. Aşa că îşi începe căutarea halucinantă prin Parisul epavelor umane, unde o cunoaşte pe Isolde de Hauteluce, un fel de mamă a răniţilor. Va reuşi această eroină dedicată întru totul umanităţii să-l salveze pe Antonin de el însuşi?

„Pentru a descoperi Parisul nu trebuie să ridici ochii, ci să îi cobori spre pământ”, zice însuși autorul romanului, Pascal Bruckner.

Parisul nu înseamnă numai clădiri impozante, magazine de lux şi vitrine strălucitoare. Parisul înseamnă şi oameni fără adăpost, cocioabe din carton, mizerie şi suferinţă.
„Celălalt Paris” e un oraş murdar, departe de capitala pudrată şi lustruită – imaginea stilizată ce le este oferită turiştilor. Pascal Bruckner reflectează asupra decăderii umane şi a contrastului izbitor dintre viaţa „civilizată" şi cei aflaţi pe treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale. Oare cerşetorii sunt reversul fatal al societăţii noastre ultraigienizate? Că, până la urmă, nu și-au dorit ei să ajungă astfel, ci împrejurimile vieții neprielnice i-au adus acolo unde sunt. Dar, totuși, cu ce-ai greșit ei de l-au stârnit așa de tare pe eroul nostru - aproape eros de comic - Antonin?

Vă zic eu cu ce: cu nimic. Deci, după cum bine ați citit, romanul de față ne spune povestea lui Antonin Dampierre, un tip obsedat de curățenie - pe bune, încă de când era copil, cel mai probabil din motive ereditare de la mama sa - și de felul în care, bineînțeles, arată. Cu o relație nu prea reușită alături, agățându-se de iubire fără vreo anume finalitate, Antonin trece printr-o transformare a propriului său alter ego, are o revelație briliantă, mânat în subconștient și de dorința de a vedea lumea cât mai curată: astfel, se hotărăște să scape Parisul de toți cerșetorii care, precum viermii, colcăie pe străzile Parisului, prin canale, pe la margini de străzi și prin gări, într-un Paris al marginalizării, al jegului, al șobolanilor și al epavelor eșuate și lipsite de sens. Iar totul pornește din momentul în care, într-un accident și de o furie nebună, Antonin ucide un bețiv. Putem spune că acest incident, de altfel, reaprind în Antonin niște energii subterane deja existente. Și astfel, avid de această dorință, personajul nostru tragic ajunge să trăiască doar pentru a curăța lumea de aceste pleve ale societății.

Acum puteți să vi-l imaginați pe Antonin ca un fel de „serial-killer”, doar că puțin mai discret și nu așa de primitiv. Pierduți în lumea lor, cerșetorii nu realizează, la început, că încetul cu încetul încep să se împuțineze. Antonin îi urmărește noaptea, încearcă să le descopere rutina, să pătrundă în lumea lor, totul pentru a ochi momentul oportun în care poate să-și facă treaba fără să lase urme. Unul câte unul, de la femei la bărbați, de la tineri la bătrâni dispar din peisajul Parisului înainte idolatrizat de toți scriitorii, iar însuși Antonin pare a fi condus de propriul său dicton călăuzitor: „unele vieți valorează mai mult decât altele”. Și, concluzionând faptele sale, unele vieți nu valorează nimic.

Cam acesta ar fi punctul principal al romanului. Dincolo de asta, ceea ce iarăși este de luat în vedere reprezintă relația dintre Antonin și Isolde, o femeie ascunsă, misterioasă care conduce un cămin pentru cerșetorii de pe străzi numit „Casa îngerilor”, de unde și titlul romanului. Sacrificându-și viața pentru a salva oamenii străzi și pentru a le asigura un trai cât de cât decent, Isolde pare să fie, la început, genul acela de personaj care aduce o rază de lumină într-un roman „murdar”, aproape grotesc și „bolnav”. În maniera în care Bruckner obișnuiește s-o facă, se va dovedi că nici măcar acest personaj, Isolde, nu scapă de încadrarea într-o anumită tipologie umană, deși la început prezența ei părea a se fi constituit într-o aparentă salvare a lui Antonin.

„În fiecare dimineață la ora nouă, o femeie mărunțică, îmbrăcată într-o fustă multicoloră și un pulover gros de lână, cu părul acoperit de un șal, apărea cu o valijoară găurită. O deschidea discret și scotea din ea un bebeluș înfășat, nu neapărat același, și se așeza cu mâna întinsă. Sugarul, inert, dormea la sânul ei și nimeni nu ar fi putut spune dacă e mort ori viu. Vasăzică, presupusa mamă își aducea obiectul muncii în valiză, instrumentul care-i asigura pâinea cea de toate zilele, iar seara îl ambala la loc, după ce își număra banii câștigați. Într-o bună zi a fost ridicată de poliție și înlocuită de o bătrână care tremura abia vizibil, apoi de un paralitic.”

Lumea pe care Bruckner o conturează este o lume închisă într-un cerc. Cerșetorii vin și pleacă, pledoaria lor este neîntreruptă, ineluctabilă. Lumea reiterată este o lume în care boala mocnește la orice colț, dezagregarea umană reprezintă condiția străzilor, a mahalalelor, a băncilor din parc și a degradării morale. Personajele lui Bruckner au tendința de a se estompa la un loc cu celelalte - unele vor fi făcut, deja, asta -, însă Antonin vrea să lupte, vrea să dea din coate și să se ridice din aceste nisipuri mișcătoare care împrejmuiesc Orașul Luminilor. Dorind să iasă din noianul de săraci, de nevoiași, să scape din murdărie, Antonin investigează, pe principiul că igiena este „decența pe care o datorăm nouă înșine și celorlalți”, ajungând astfel la o cunoaștere profundă a populațiilor marginale, colocviale. 

„Din adâncuri ţâşnise un alt oraş, păduchios, abject, departe de capitala pudrată, lăcuită, care se vinde turiştilor. Parisul nu mai era o sărbătoare, Parisul era un rahat. Poate că da, aici bătea inima lumii, însă o inimă plină de murdărie. La picioarele imobilelor, fiinţe distruse colcăiau pe nişte cartoane, răspândind în toate vânturile umorile corpurilor lor epuizate. De jumătate de veac, Parisul încetase să mai fie un oraș al tuturor. Cum de fusese atât de orb?”

Într-un oraș murdar, infect, Antonin nu-și poate găsi liniștea. Nu se poate identifica în tot ce sălășluiește în drumul său, în jurul său, de unde și drama romanului. De fapt, nu neapărat drama, pentru că Antonin nu este acel personaj cu care să empatizezi, alături de care să suferi. Sincer, chiar mi s-a părut puțin superficial, oleacă dus de-acasă, nu în deplinătatea tuturor facultăților mintale, puțin frustrat și destul de sadic, dar asta-i altă parte. Nu cred că Bruckner a vrut neapărat să creeze un personaj de geniu, complex, rotund și toate cele, pe cât a vrut ca prin intermediul personajului să transmită anumite idei (și alea, la o adică, puțin bolnave) și sentimente, principii. Oricum, mi-a plăcut maniera în care a tratat această problematică actuală a societății și felul în care, de altfel, a reușit să pună totul în scenă, valorificând chiar propria-i contemporaneitate și, de ce nu, experiență.

„- Știi de ce am numit azilul ăsta astfel? Fiindcă pe mutrele umflate ale indivizilor acestora se întrezăresc în filigran chipul unor îngeri. Zdrențele cerșetorilor nu trebuie disprețuite, zice Ioan Gură de Aur. Și cei al căror aspect ne scârbește sunt tot copiii Domnului, făcuți din același pământ ca și noi. Țin la ruinele astea, le iau ca atare și încerc să le fac o viață mai bună.”

Enunță, exaltată și mândră, Isolde de Hauteluce, însetată de nenorocire, fiindu-i, astfel, mai dragă mizeria în sine decât mizerabilii care o trăiau. Citând-o, de altfel, neobosit pe Maica Teresa („Sărmanii sunt veseli, sărmanii sunt stăpânii noștri”), această „Madonă a Rătăciților”, după cum ironic Bruckner o supranumește, pare a fi călăuzită de următoarele cuvinte de ordine: „a iubi, a asculta, a avea încredere”. Amuzant e că, cu atât mai mult, Antonin se gândea și mai tare la cotonogeală, pumni în gură și toate cele. Așadar, cele două personaje, încă de la început, se află în opoziție: iar ceea ce-mi place la Bruckner este faptul că nu te lasă să optezi pentru unul singur, ci te face să oscilezi în funcțiile de episoadele la care, ca cititor, iei parte.

Legat de stilul autorului, nu vă pot spune prea multe. Mi-a plăcut, frazele au curs lin, au fost flexibile, nemascate în metafore și figuri stilistice complexe. Bruckner își scutură podoabele, se oferă pe tavă și nu se ascunde după forme, culori și reflexe. Este un autor care spune tot ce vrea să zică, impudic, dar manierat și fără să exagereze, dând în caraghios. În stilul său caracteristic, ironizează societăți, caractere, oameni și moravuri, principii și, uneori, neagă adevăruri. Este de urmărit modul în care reușește să le combine, pentru că știe să le dozeze în scrierea sa.

Le mulțumesc prietenilor dragi de la Târgul Cărții pentru ACEST roman. Puteți achiziționa „Casa îngerilor” de AICI, cu o reducere 37%. Vă recomand cu mare drag să aveți în vedere site-ul lor, dacă doriți să cumpărați cărți ieftine și noi, de calitate. Lecturi plăcute și numai bine! :)

Diverta - vii cu cărți, pleci cu cărți!

Cei de la Diverta au lansat noul program Used Books în magazinul Diverta din Piața Romană!

Despre ce este vorba?

- Tu vii cu cărțile pe care le-ai citit și vrei să le dai mai departe, iar în schimbul lor primești un voucher de 15% din valoarea inițială a cărților

- Poți folosi voucherele primite pentru a achiziționa orice carte, nouă sau din biblioteca Used Books, în magazinul din Piața Romană! Valoarea voucherelor poate fi cumulată pentru achiziționarea oricărei cărți din magazinul nostru! La valoarea de pe voucher nu se acordă rest.

Pentru că o carte buna merită dată mai departe, te așteptăm cu cărțile de care vrei să se bucure și ceilalți, în magazinul nostru din Piața Romana, nr. 5! Astfel, vei fi sigur că volumele tale preferate vor fi citite și de alte persoane și vei putea să îți cumperi la pret redus următoarea carte alături de care vrei să îți petreci nopțile.

Carțile aduse de tine vor fi plasate în biblioteca Used Books din magazinul nostru, Diverta Piața Romană! Te sfătuim să îl vizitezi: cu siguranțăte vei bucura să găsești cartea pe care o cauți la un preț redus cu 70%! Deja am strâns peste 1000 de titluri în biblioteca Used Books, te așteptăm să le descoperi!

AICI poți consulta categoriile care intră în programul Used Books, dar și condițiile de primire a cărților.

Metodă de calcul

Daca vii în Diverta Piața Romană cu 3 cărți pe care vrei sa le oferi în programul Used Books, valoarea pe care o primești se stabilește astfel:

Cartea A are un preț mediu de vânzare de 30 de lei în librării, cartea B are un preț mediu de vânzare de 20 de lei, iar cartea C de 25 de lei.Tu vei primi un voucher în valoare de (30 + 20 + 25) * 15/100 = 11,25 lei pe care îl poți folosi pentru achiziționarea oricărei cărți din Diverta Piața Romană (nouă sau din biblioteca Used Books).

 Mi se pare o inițiativă lăudabilă și-i felicit pe colegii noștri dragi de la Diverta! :) Toată stima. Lecturi plăcute și frumoase să aveți!