Rating: 3 din 5 steluțe
Număr de pagini: 240
Anul apariției: 2022
Traducere: Alina Cantacuzino
Roberto Bolaño s-a născut la Santiago de Chile în 1953, dar a trăit cea mai mare parte din viață în Mexic și în Spania, unde a murit la vârsta de 50 de ani. Este autorul a numeroase volume de ficțiune, nonficțiune și poezie, printre care se numără Detectivii sălbatici, O stea îndepărtată sau Nocturnă în Chile. În 2008 a primit, postum, National Book Critics Circle Award pentru monumentalul roman 2666. La Editura Pandora M, în colecția Anansi. Contemporan a apărut și romanul O stea îndepărtată (2022, traducere de către Alina Cantacuzino) și vor mai apărea romanele Nocturnă în Chile și 2666.
„Pare o minciună, dar eu m-am născut în cartierul Los Empalados. Numele strălucește ca lumina lunii. Numele, cu cornul lui, își croiește un drum în vis și bărbatul o apucă pe acest drum. Unul nesigur. Întotdeauna crud. Drumul de intrare sau de ieșire din iad. La asta se reduce totul. La a te apropia sau a te îndepărta de iad.”
În spațiul restrâns al povestirilor sale, Roberto Bolaño reușește să-și condenseze întregul univers literar, unul dintre cele mai devastatoare și mai personale din literatura spaniolă contemporană: literatura ce îmbibă totul; sexualitatea; viețile personajelor care, în ciuda faptului că duc o existență comună, trec prin stări extatice și întâmplări extraordinare; revolta celor ce trăiesc la marginea societății; călătoria ca mod de evadare dar și ca stil de viață; tinerețea; violența; arta ca obsesie.
„Niciodată nu terminăm de citit, nici dacă ar fi să dispară cărţile, la fel cum nu ne săturăm de citit, deşi moartea este un lucru cert.”
Nu, nu spun că Roberto Bolaño nu scrie bine, nu spun că merită doar trei steluțe această carte, însă spun că „mă voi conține” până când voi da peste acea carte scrisă de Roberto Bolaño care să mă dea, efectiv, peste cap. Fiindcă știu, simt, cât talent scriitoricesc are, cât de mult „a ars pentru literatură” acest autor care, de altfel, are un renume răsunător, de anvergură romanistă globală. Sincer, cartea de față, care în esență este un volum de mai multe povestiri, nu mi-a atins așteptările (de altfel, nu știu ce așteptări aveam, dar știu că erau mari), pentru că unele povești pur și simplu mi s-au părut prea ciudate, atât de ciudate încât nici nu le-am înțeles, n-am știut despre ce este vorba în ele, dar totuși le-am citit și am simțit o oarecare plăcere de-a lungul lecturii, probabil în esență plăcerea de a-l citit pe marele și magistralul Roberto Bolaño. Unele povești chiar m-au lăsat confuz, cu un incisiv sentiment de tristețe pe care nu știam cum să-l traduc, dar care mă făcea să reîntorc paginile și să recitesc anumite pasaje, fără a ști, încă o dată, despre ce este vorba - povestiri care, pe alocuri, mi s-au părut a trece mult prea brusc dintr-un registru cronologic în altul, cu interferențe care m-au făcut, în cele din urmă, să nu pot ține firul, să spun așa. Și poate, de altfel, nici n-a fost vorba despre un fir epic în sine, ci despre modul în care scrie și simte și simte și scrie Roberto Bolaño. Dar, pentru „cititorul de rând”, ca mine, poate această carte n-a fost ce aș fi vrut să fie - o carte splendidă, memorabilă, magistrală.
„Povestea asta ar trebui să se încheie aici, dar viața bate literatura.”
Domnule Roberto Bolaño, scrieți foarte bine, asta-i clar. Dar simt că încă nu manifest acea afecțiune pentru dumneavoastră. Nu știu, aștept să citesc, în sfârșit, un roman dintr-ăla „mare” (abia aștept să se traducă 2666), pentru că toată lumea care a mai auzit de Roberto Bolaño a citit acel roman - promit, voi continua să vă citesc, însă, momentan, închid puțin ochii și-mi zic că, da, chiar meritați încă o șansă. Mă simt bizar să mă adresez unui autor mort (fizic, cel puțin), dar al cărui nume încă este pronunțat de mulți iubitori de literatură, mulți critici, mulți profesori universitari. În Târfe asasine, poate m-aș fi așteptat să găsesc povești „mai închegate”, povești mai profunde, povești care să conteze mai mult pentru mine, un cititor de rând. Personajele chiar mi-au plăcut, mi s-a părut că trăiesc exact ca noi, pardon, ca unii dintre noi, simțind nimicnicia fiecărui om, mirarea existenței, dar și durerea, abuzurile, slăbiciunile și conflictele - experiențe excentrice, carnale, experiențe la pragul dintre real și ireal, așa cum literatura spaniolă, de fapt, ne obișnuiește. Subtilitatea care ajunge în esența răului, impactul emoțional pe care unele personaje îl au asupra cititorului - totul este, deopotrivă, fantastic și palpabil, în acest spațiu ficțional, imaginar al Mexicului ocupat de chilienii care fugeau de regimul dictatorial. O scriitură pe cât de profundă, pe-atât de realistă, dureroasă, uneori acidă; un simț acut al realității.
„(...) Ce visai? o întreabă. Fata îi spune că o visa pe mama ei, moartă de curând. Morții sunt liniștiți, spune B, întinzându-se în pat. Fata, ca și cum i-ar fi ghicit gândurile, îi răspunde că nimic din ceea ce a existat pe această lume nu poate fi liniștit. Nici acum, nici în alte vremuri, zice foarte convinsă.”
Peisajul cărții se extinde mult mai mult, pe tărâmuri și mai cosmopolite, întâlnind personaje latino-americane pierdute în spațiul european. Multe povești, de fapt, sunt construite pe baza unor realități pe care Roberto Bolaño le-a ficționalizat - Belano, B și chiar Roberto Bolaño se regăsesc în anumite povestiri, ceea ce mă face să cred, astfel, că mare parte din povești se bazează pe realitate: rămășițe ale amintirilor din tinerețe, camuflate în aceste povești. De altfel, mă gândesc că o poveste bună poate spune mai multe prin tăcerile sale, decât prin suprafața sa. Aproape fiecare povestire scrisă anticipează, de la bun început, ce se va întâmpla în continuare, iar în unele dintre ele, acțiunea este mai degrabă inexistentă, conținută, fără prea multe întâmplări. Dar Roberto Bolaño știe cum să construiască atmosfera, cum să reitereze culoarea locală a unui peisaj, a unui loc. Adesea, am impresia că, tocmai din aceste motive, frumusețea povestirilor lui Roberto Bolaño constă în ceea ce nu se spune, în ceea ce rămâne, în ceea ce plutește în mintea cititorului la sfârșitul acestora. Da, aș fi vrut ca volumul de față să îmi placă mult mai mult, să mă miște mult mai mult, dar consider că, pentru un prim contact cu Roberto Bolaño, este îndeajuns (bine, am mai citit și un volum de poezii de la el, acum mulți ani, al cărui titlu este Trei - chiar mi-a plăcut și sunt sigur că nici la proză nu face compromisuri).
„Gândește-te acum la ce lași în urmă, la ce-ai putut lăsa, la ce-a trebuit să lași și mai gândește-te și la hazard, care este cel mai mare criminal care a pășit vreodată pe pământ.”
În cele din urmă, nu știu ce să mai spun, fiindcă simt că am surprins tot ce-aș fi vrut să transmit. Da, Roberto Bolaño chiar este un scriitor de esență, un scriitor modern - poate unul dintre cei mai mari - pentru care arta, scrisul, au reprezentat forme de viață, cele mai frumoase forme în care universul s-ar putea manifesta. Un prozator influent, admirat, care și-a câștigat notorietatea datorită cărților sale care „se situează la granița ce se presupune că ar despărți literatura de politică”. După cum am afirmat, nu spun că nu mi-a plăcut această carte, spun doar că aș fi vrut să-mi placă mult mai mult. Tocmai de aceea, dat fiind faptul că voi citi în viitor și alte cărți scrise de Roberto Bolaño, i-am dat cărții Târfe asasine doar trei steluțe: știu că mă așteaptă altele cu mult, mult mai bune, deci ar fi cazul, ca de la bun început, să-mi setez „o marjă de eroare”, nu? Așadar, vi-l recomand cu încredere dacă vreți să citiți ceva diferit, ceva care să vă livreze o experiență literară specială, poate din afara zonei de confort. Roberto Bolaño scrie nu bine, ci extraordinar, iar talentul său literar se face resimțit pagină cu pagină cu pagină!
