Imposibile avere (Clubul Crimelor de Joi, #5), de Richard Osman - Recenzie (Crime Club)

Editura: Crime Scene Press

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 392

Anul apariției: 2025

Traducere: George Arion Jr.

Richard Osman este un scriitor, producător, comediant, scenarist și prezentator de televiziune britanic. Este cunoscut drept gazdă a mai multor emisiuni, printre care Pointless și Richard Osman’s House of Games, a lucrat ca director de creație pentru Endemol UK, a prezentat emisiunea Pointless de pe BBC One și este invitat frecvent la emisiuni-concurs ca Have I Got News For You, Would I Lie to You și Taskmaster. În prezent locuiește la Londra și se bucură de succesul uriaș al primului său roman, Clubul Crimelor de Joi, lansat în septembrie 2020. La editura Crime Scene Press au fost traduse majoritatea cărților publicate de acest autor. 

💒 CINE ARE TIMP SĂ SE GÂNDEASCĂ LA CRIME CÂND TREBUIE ORGANIZATĂ O NUNTĂ? 🕵️

„A fost un an liniștit pentru Clubul Crimelor de Joi. Joyce e ocupată să stabilească felul în care vor fi aranjate mesele și care dintre invitați vor dansa mai întâi. Elizabeth e în doliu. Ron are probleme în familie, iar Ibrahim încă îi oferă ședințe de terapie infractoarei sale preferate. Dar când Elizabeth face cunoștință cu un invitat la nuntă care se teme pentru viața lui, emoția vânătorii se aprinde iarăși. Un răufăcător vrea să pună mâna pe un cod imposibil de spart și nu va lăsa nimic să-i stea în cale. Aruncați în cea mai explozivă anchetă a lor de până acum, va putea gașca să elucideze crima la timp?”

„Ce căldură interioară simte Connie! Trebuie să recunoască față de Ibrahim: când are dreptate, chiar are dreptate.”

Eu, unul, ador seria aceasta. Mi-s dragi de mor seniorii care transformă totul într-o adevărată aventură. Totuși, după Ultimul diavol care trebuie să moară, al patrulea volum al seriei, m-am întrebat dacă... seria va mai fi vreodată la fel. Iar Richard Osman parcă s-a gândit să ne răspundă la această întrebare – pe care chiar cred că nu mi-am adresat-o doar – prin volumul de față: „nu-ți face griji, încât pot să te mai fac să râzi și să te doară, măcar puțin în același timp”. Da, chiar mi-a plăcut și am devorat-o, deși, iarăși, am citit-o pe telefon (still, nu mă pot obișnui cu asta). Totuși, vă spun că mi-a plăcut îndeajuns de mult pentru a lua în considerare să o citesc și în format fizic, după ce voi fi pus mâna pe ea. Mi-a fost atât de dor de formula clasică & cu năbădăi – Elizabeth, Joyce, Ron, Ibrahin –, eroii pe care am ajuns să-i simt mai degrabă prieteni, decât personaje dintr-un roman. Evident, și în această carte Osman ne servește o aventură de zile mari.

„– Mulțumesc pentru imagine, Joyce. Spune-i lui Ron să vină să ne ia de pe Hampton Road. Trebuie să ne uităm sub o mașină.”

Însă, de data aceasta, parcă miza a fost ceva mai personală, să spun așa, mai în familie. Un viitor ginere, un cavaler de onoare dispărut, o cere de ajutor adresată (cui altcuiva?!) lui Elizabeth. Iată cavalerul de onoare, nu-i cavalerul de onoare... pentru că dispare imediat ce spune că sub mașina sa se află o bombă, iar de acolo lucrurile o iau razna în direcția tipică lui Osman: Bitcoin, sume de-a dreptul obscene de bani, coduri imposibil de descifrat, parteneri dubioși (și ce dubioși!), foști pușcăriași și adolescenții în plină formare. Normal, că doar n-ar putea fi vorba vreodată despre ceva obișnuit în romanele lui Osman, de-o banală nuntă... Ce mi-a plăcut în această carte a fost și faptul că Osman a ales să-i dea mai mult „glas” și mai multă culoare fiicei lui Joyce, Joanna. Acum este pusă în prim-plan și, sincer, îi stă foarte fain acolo. Conflictul dintre Joyce și Joanna privitor la nuntă chiar mi s-a părut foarte real, în ideea în care mă gândeam că, ei bine, cu siguranță această dinamică este destul de obișnuită în situații de genul.

„– Nu toată lumea își trăiește viața simțind nevoia să știe treburile tuturor celorlalți, Elizabeth.

Joanna vorbește foarte măsurat, cum și Joyce o face de atâtea ori.

– Crima schimbă situația, draga mea, răspunde Elizabeth.”

Apoi, îi avem pe Connie Johnson și Ibrahim. Și ce mult mi-a plăcut partea aceasta a cărții. Connie a fost deținută pentru traficul de substanțe ilicite, iar în acea perioadă a urmat ședințe de terapie cu Ibrahim, pe care a ales să le continui... oficial. Pentru că, neoficial, de fapt Connie este mentorul unei adolescente care pare destul de dornică să-i calce pe urme, pe nume Tia. Nu este prea clar planul prin care Ibrahim vrea să „ajute tinerii cu probleme”, dar, într-un fel, lucrurile funcționează. Relația dintre Ibrahim, Connie și Tia chiar mi s-a părut specială, a adus un plus de umanitate, de emoție în această carte. Ibrahim e un personaj care mi-a plăcut de la început, un suflet vând, o voce echilibrată, un om care reușește să vadă dincolo de emoții, de stereotipuri. E imposibil să nu-l iubești și, mai mult, e imposibil să nu te încerce un sentiment de tristețe privitor la „persoana lui” – să simți acel gol de singurătate care pare să îl însoțească chiar și atunci când râde, când glumește. 

„– Și eu tot pe doișpe, zice Chris. Aș fi fost pe opt, dar în loc să trag într-un terorist am împușcat o mamă care împingea un cărucior.”

Elizabeth a trecut printr-un șoc puternic în volumul anterior, Ultimul diavol care trebuie să moară, iar în volumul de față Osman ne prezintă întreg procesul – unul delicat, unul plin de forță, însă și de momente de capitulare - prin care aceasta încearcă să-și regăsească locul. În schimb, mi-a plăcut faptul că autorul n-a mizat pe artificiul acela prin care Elizabeth s-ar fi transformat într-o cu totul și cu totul altă persoană, ci mai degrabă ne-a arătat că viața continuă și poate continua, că viața crește îndeajuns de mare pentru „a acoperi” anumite dureri. Iar faptul că s-a reîntors la investigații, și-a pus mintea la contribuție, a resimțit adrenalina subtilă a pericolului – consider că a cântărit foarte mult în procesul de vindecare. Elizabeth rămâne un personaj de-a dreptul delicios: calmă, strategică, rațională, cu replici care mi-au smuls deseori zâmbete și râsete. Ron, cu trecutul lui sindicalist și soluțiile uneori de-a dreptul neașteptate continuă să fie, poate, cea mai faină sursă de umor a cărții. Da, toate personajele din seria aceasta sunt de-a dreptul d-e-l-i-c-i-o-a-s-e, de uns pe suflet!

„Viața nu înseamnă numai să elucidezi crime, oricât de distractiv ar fi. Câteodată trebuie să-i ajuți pe alții înainte să moară.

N-o să fiu niciodată Elizabeth – dar, pe de altă parte, nici ea n-o să fie vreodată Joyce. Poate că am propria mea misiune de îndeplinit.

Alan n-are decât să dea din coadă, iar Ibrahim n-are decât să spargă el codul.”

Cartea are mai multe fire narative, mulți devin suspecți foarte rapid, iar misterul este construit îndeajuns de inteligent și acțiunea foarte bine dozată încât pur și simplu să devorezi paginile. De altfel, Osman îți dă niște piste doar pentru ca, de fapt, să lași adevărul să se strecoare pe lângă tine. Oricum, într-un fel adevărata „miză” a cărții nu este prinderea vinovatului sau aflarea răspunsului la întrebarea cine a făcut-o. Mai degrabă, aș zice, miza sunt personajele – felul în care trăiesc acestea, modul în care fac față pierderilor, reflecțiile asupra îmbătrânirii, relațiile de familie și de prietenie, ideea că, indiferent de câți ani ai avea, întotdeauna este bine să îți păstrezi curiozitatea, efervescența, poți rămâne oricând cel puțin la fel de viu (e ciudat să zic asta). Imposibila avere a fost o carte foarte amuzantă, inteligentă, poate chiar tandră, dar mai ales surprinzător de profundă & emoționantă. Este un cozy crime, într-adevăr, dar unul „cu dinți ascuțiți”. Osman mi-a arătat, din nou, că pe lângă faptul că știe cum să abordeze genul acesta literar, știe cel puțin la fel de bine cum să se joace cu personajele sale și cum să le dea viață în cel mai sincer mod posibil. Iar eu, unul, consider că acesta este, de fapt, punctul forte al seriei sale: personajele de care te îndrăgostești instant și pe care ajungi, în cele din urmă, să le consideri adevărați prieteni.

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Richard Osman, Imposibila avere (Clubul Crimelor de Joi, #5) , prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Ciobanul de Azi, Cărți Blog, CiteștE-Mi-L, Fata cu Cartea!

Alte recenzii ale cărților scrise de Richard Osman, apărute și pe blog: 

| Ultimul diavol care trebuie să moară | Clubul Crimelor de Joi | Noi rezolvăm crime |