Editura: Crime Scene Press
Rating: ⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 320
Anul apariției: 2023
Traducere: George Arion Jr.
Ragnar Jónasson s-a născut la Reykjavík în 1976. Lucrează ca avocat și predă legislația privind drepturile de autor la Facultatea de Drept a Universității din Reykjavík. Cărțile lui Ragnar s-au vândut în peste 4 milioane de exemplare în toată lumea. Au fost răsplătite cu numeroase premii și distincții în Islanda, Marea Britanie și Statele Unite. Cele două serii care l-au consacrat pe Ragnar sunt Dark Iceland (care îl are în centru pe tânărul Ari Thór) și Hulda (cu detectiva care poartă același nume). Drepturile pentru cărțile lui s-au vândut în 34 de teritorii. Katrín Jakobsdóttir este prim-ministru al Islandei din 2017. A fost membră a Parlamentului Islandez încă din 2007, dar mai înainte a lucrat în domeniul editorial și în învățământ. A fost Ministru al Educației, Cercetării și Culturii din 2009 până în 2013. Provenind dintr-o familie de poeți și universitari de prestigiu, a scris o disertație de master pe tema literaturii islandeze de suspans.
„Ce-i al meu să fie-al tău și împreună să trăim de-a pururiMâhnirile omenești nu te vor atinge nicicând”
Ce s-a întâmplat cu Lára? Islanda, 1956. Lára, în vârstă de 14 ani, hotărăște se petreacă vara lucrând pentru un cuplu pe mica insulă Videy, în apropierea coastei, lângă Reykjavík. La începutul lunii august, fata dispare fără urmă. Timpul trece, iar misterul devine cel mai notoriu caz nerezolvat din toată Islanda. Ce a pățit fata? Mai e în viață? A plecat de pe insulă sau i s-a întâmplat ceva acolo? Treizeci de ani mai târziu, în timp ce Reykjavík sărbătorește bicentenarul, ziaristul Valur Robertsson își începe propria anchetă în cazul Lára. Dar pe măsură ce se apropie de adevăr, și cu ochii întregii capitale asupra lui, devine limpede că dispariția fetei e un mister pe care cineva îl dorește neelucidat cu orice preț…
„Le întrerupseră un scrâșnet și un vuiet când filmul reîncepu, oprit caraghios în mijlocul unei scene, ca de obicei. Peste public se așternu tăcerea, cu excepția inevitabilului crănțănit de floricele.”
„Cartea de față este dedicată lui Agatha Christie”, aleg cei doi (oare?) să spună la începutul volumului Reykjavík, ceea ce este foarte drăguț, deoarece Agatha Christie a fost o maestră a poveștilor cu detectivi. Menționez că nu am citit decât o singură carte, totuși, scrisă de Agatha Christie, deși sunt un fan convins al acestui gen literar. Dar, dincolo de acestea, am mai avut contact cu Jónasson - nu îmi mai amintesc ce carte scrisă de el am mai citit. De fapt, cred că aceasta este și impresia cu care am rămas după această lectură: o carte OK, dar nicidecum memorabilă. Nu sunt un mare fan al parteneriatelor scriitoricești, nu mi-am dat seama niciodată cum funcționează acestea în practică - mai ales atunci când, îndeosebi, unul dintre parteneri este deosebit de cunoscut drept scriitor, față de celălalt. Totuși, îmi pot da seama că se-ajunge la discuții interesante și dezbateri efervescente privitoare la structură, încotro se vor îndrepta toate, dar oare cine are „cuvântul final”? În cele din urmă, indiferent de cum ar sta treaba, se pare că lucrurile au funcționat - 320 de pagini despre multe și, oarecum, parcă mult prea lungit și greoi, dar asta nu înseamnă că „de umplutură”, neapărat. Pur și simplu există unele lucruri care pentru mine nu au avut sens a fi inserate în roman, dar au contribuit, oarecum, la crearea unui peisaj local, a unei valențe temporale și, bineînțeles, la deslușirea psihologiei (și înțelegerea mult mai bine a unor lucruri & fapte) personajelor.
„- Cel fel de colier?- N-a fost găsit niciodată. Sigur îl purta, sunt convinsă. Era - este - o bijuterie superbă, o cruciuliță în filigran, prinsă pe un lănțișor. Era o moștenire de familie - lucrătură de calitate, nu tinichea. Draga de ea nu și-l dădea jos niciodată.”
Ce „a scârțâit” cel mai mult pentru mine a fost viteza-de-melc cu care am reușit să intru în universul cărții, în fluxul acțiunii, viteza cu care am reușit să am acces la povestea pe care o așteptam și dinamica implicită. Mi-am dat seama că „preambulul” acesta destul de lung a fost necesar pentru a stabili și contura fundalul poveștii - dar, my God, parcă prea mult a durat. Da, a fost necesar ca autorii să stabilească circumstanțele, întâmplările și altele din jurul dispariției Lárei Marteinsdóttir, iar capitolele care au înfățișat anii 1966, 1976 și 1986 au stabilit care ar fi personajele principale și au oferit informații (mai mult sau mai puțin relevante) privitoare la ce s-ar fi întâmplat pe-atunci, dar și care sunt conexiunile (că mereu este vorba despre ele, de altfel) dintre oameni și anumite evenimente. Ei, pot spune că „adevărata” acțiune începe în momentul în care, în 1986 (după 20 de ani) apare în scenă domnul jurnalist Valur Róbertsson - dar, și aici, tot într-un ritm relativ lent, dar crescând, în orice caz. Valur Róbertsson se angajează în a documenta dispariția Lárei, sperând să afle lucruri noi care vor duce la rezolvarea acestui mister care a învăluit capitala de 30 de ani. În spatele dispariției nu se vor fi aflat decât secrete, motive ascunse și implicări ale unor oameni total neașteptați...
„Ochii ei strălucitori și cuvintele-i drăgăstoaseNu-l vor părăsi nicicând,Până ce el va muri și îngropat va zaceSingur de-a pururi.”
Ca în orice roman de acest gen, Reykjavík ne dezvăluie pe la sfârșit cum stă, de fapt, treaba. Atunci, se aruncă lumină asupra întregului caz, iar pe parcurs apar tot mai multe indicii care te pun pe diferite cărări, te fac să-ți pui întrebări și să cauți răspunsuri. E chiar interesant faptul că, la un moment dat, ești pus într-adevăr pe o pistă greșită, dar ai certitudinea că ești pe drumul bun. Într-adevăr, dispariția Lárei se dovedește a fi avut o componentă total neașteptată, dar oare cât de credibilă? Am mai menționat și în alte recenzii - și o voi face întotdeauna - faptul că, pentru mine, este foarte importantă justificarea autorului, care este, în sine, motivul pentru care s-au întâmplat asta și aia. Deși am fost captivat de ultima parte a cărții și muream de nerăbdare să aflu ce și cum, ideea m-a lăsat oarecum rece, dar asta nu înseamnă, totuși, că nu mi-a plăcut. Parcă aș fi văzut lucrurile îndreptându-se într-o altă direcție, dar aici a intervenit experiența mea de cititor de cărți thriller & polițiste. Misterul a fost bine conturat, iar ideea a fost dezvoltată, ulterior, chiar fain - dar mult prea lent, din păcate, cel puțin pentru gusturile mele.
„Plecarea ei de pe Viðey era un mister autentic - asta dacă nu cumva, desigur, de fapt nu plecase niciodată de pe insulă.”
Totuși, dacă îi oferi timpul necesar, ajungi să fii angajat pe bune în acțiunea care urmează. Mi-a plăcut, de altfel, și modul în care autorii au luat frânturi din realitate și le-au inserat în carte, iar orașul Reykjavïk mi s-a părut a fi fost bine ilustrat, atins de-o doză necesară de ficțiune. Dacă citești postfața acestei cărți, multe alte lucruri devin relevante, implicit parteneriatul dintre cei doi. Chiar se menționează faptul că cei doi sunt „persoane diferite, cu perspective diferite”, de unde și interesul meu tot mai mare privitor la cum au reușit să se înțeleagă. Dar, de asemenea, sunt de aceeași vârstă, și ambii au trecut prin perioada respectivă, „plină de schimbări”, a Islandei. Cu una, cu alta, pot spune că a fost un roman puțin mai mult decât OK, nu memorabil, nu etalon, dar o lectură plăcută - atât timp cât îi oferi timpul necesar pentru a te prinde întocmai. Partea de început a fost mai greoaie, dar ulterior lucrurile s-au așezat și misterul a început să capete formă, culoare și, în cele din urmă, a avut parte de o rezolvare „ca la carte”. V-o recomand cu tot dragul, mai ales dacă sunteți în căutare de lecturi polițiste clasice, să spun așa. Lecturi frumoase și doar pe placul vostru!
Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Ragnar Jónasson, Reykjavík, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut recenzii ale acestui roman: Anca și cărțile, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe tocuri, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Fata Cu Cartea, Cărțile Mele și Alți Demoni!
Alte recenzii ale cărților scrise de Ragnar Jónasson, apărute și pe blog:
| Sfâșiere | Fata care a murit |