Editura: Trei
Rating: 4 din 5 steluțe
Traducere din limba engleză: Lidia Grădinaru
Număr de pagini: 304
Anul apariției: 2017
Jack și Grace sunt un cuplu desprins din povești. Jack e manierat, arătos, un avocat de succes. Grace e frumoasă, bună gospodină și pare îndrăgostită la nebunie de al ei soț. Sunt imposibil de separat și lumea îi vede mereu împreună. Prietenele și-ar dori ca Grace să iasă cu ele la prânz sau măcar la o cafea Unii cred că această dragoste este adevărată, pe când alții se întreabă de ce niciodată Grace nu răspunde la telefon. Și de ce are zăbrele la fereastra dormitorului. Unde se termină iubirea și unde începe teroarea? Ce ascunde această casă aparent perfectă? Ce preț are, de fapt, căsnicia desăvârșită?
Vai, am citit această carte cu sufletul la gură, pur și simplu, m-am apucat de ea și nu am mai lăsat-o din mână până nu am isprăvit-o. Știam, încă de la început, c-o să-mi placă, știam că, deși pare un subiect deja clișeic, am să citesc ceva care for real o să-mi placă. Și-așa a fost. Chiar aveam nevoie de o carte care să mă pună în alertă, care să mă antreneze și să mă țină într-un suspans continuu, la fiecare pagină. Și dacă ești un fan al genului thriller, sigur În spatele ușilor închise este pe placul tău. Și, de fapt, nu vorbesc aici despre un thriller clasic, ci despre unul psihologic, foarte frumos construit, care conturează firea umană în cele mai întunecate tenebre, cotloane ale sale. Și cum nici scriitura nu te plictisește, e totul numa' bun, cum s-ar zice.
Mi-e foarte greu să fac o recenzie privitoare la acțiunea propriu-zisă a cărții, însă (atenție, ar putea urma un spoiler) am să vă spun doar că cel mai mult mi-a plăcut de firea luptătoare a lui Grace, de dârzenia ei neîncetată și curajul de a face ceva, de a încerca. De cealaltă parte, nu i-am putut găsi motive de scuză lui Jack, dimpotrivă, mi s-a părut un bolnav psihopat care merge doar întru interesu-i propriu, așa că l-am urât, mă enerva, și cred că și-a luat ceea ce a meritat. Sora lui Grace, iarăși, bolnavă de sindromul Down, mi s-a părut o rază de soare pe întreg parcursul acestui roman. Cu niște personaje puternice, care simt și trăiesc între paginile cărții, B.A. Paris a reușit să scrie un roman psihologic foarte frumos, un roman cu și despre oameni, surprinzător și misterios. Mi-a plăcut mult stilul autoarei care nu mi-a oferit doar un thriller
bun, de suspans și plin de mister, ci și un roman psihologic la fel de
bine consolidat, în care grija pentru propriile-i personaje este una
prioritară. Fiecare personaj conturează un anumit tip de om, chiar după
toponimie îți poți da seama, iar fiecare are, în el, focul dorinței
care, de-a lungul cărții, arde la fel de mocnit, indiferent de
circumstanțele în care acesta se află. B.A. Paris nu este un
scriitor plastic, al metaforei, al efervescenței stilistice. Dar are ea
ceva aparte, ceva al lui. Iar asta mi-a plăcut tare, tare mult - și-abia aștept să mai
citesc și altceva de la acest autor.
Mi-e cam imposibil să fac recenzie întregii cărți fără a da spoilere. De
aceea, n-am să prezint acțiunea așa cum se desfășoară - după cum,
probabil, știți că nu-s obișnuit s-o fac. Ideea este că acest roman este
precum un meci de box: pe trei reprize. Prima repriză, ușoară, te
înveți cu adversarul, te ferești de niște lovituri, pam-pam, nu prea
obosești, încerci să-i descoperi psihologia. Bun. A doua repriză puțin
mai alertă, îți intri în piele, îți canalizezi energia și încerci să-i
descoperi slăbiciunile, punctele ușoare, mai descoperi că îi place să
lovească sub bărbie, la gambe. Te ții în picioare și continui, de dragul
lecturii. Ultima repriză, definitorie. Un knock-out neașteptat.
Lovitura decisivă, un pumn din „fundul grădinii” direct în nas. Și acțiunea curge, curge, curge, și n-ai ce să mai faci fiindcă ai să fii prins în țesătura ei, că, deh, până la urmă vrei, pentru Dumnezeu, să afli ce și cum și unde are să ajungă totul. Și, mai ales, de ce s-a întâmplat totul așa. Ei, bine, nu vă mai rămâne decât să citiți În spatele ușilor închise și să aflați, dragii mei cititori, răspunsul.
Mulțumesc enooorm Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din
toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!
Imi doresc cartea aceasta ce ceva timp, sper sa o iau curând.
RăspundețiȘtergereChiar ți-o recomand cu mare, mare drag!
Ștergere