Editura: Crime Scene Press
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 400
Anul apariției: 2023
Traducere: George Arion Jr.
Richard Osman este un scriitor, producător, comediant, scenarist și prezentator de televiziune britanic. Este cunoscut drept gazdă a mai multor emisiuni, printre care Pointless și Richard Osman’s House of Games, a lucrat ca director de creație pentru Endemol UK, a prezentat emisiunea Pointless de pe BBC One și este invitat frecvent la emisiuni-concurs ca Have I Got News For You, Would I Lie to You și Taskmaster. În prezent locuiește la Londra și se bucură de succesul uriaș al primului său roman, Clubul Crimelor de Joi, lansat în septembrie 2020. La Editura Crime Scene Press, tot în traducerea lui George Arion Jr., au mai apărut și volumele: Clubul Crimelor de Joi (2020), Bărbatul care a murit de două ori (2021), Glonțul care a ratat ținta (2022).
„- (...) am putea presupune logic că tuturor ne este alocat de-a lungul vieții același număr de momente de noroc aleatoriu (...). Iar dacă tuturor ne este alocat același număr de momente aleatorii de noroc, continuă Ibrahim, îndreptând mașina pentru ceea ce speră că va fi ultima oară, e ma ibine să nu le irosim pe lucruri mărunte.”
Un vechi prieten anticar a fost ucis, iar un colet periculos pe care îl avea în grijă a dispărut. Gașca intră în acțiune. Pe parcurs întâlnesc falsificatori de obiecte de artă, escroci online și traficanți de droguri, dar se confruntă și cu suferințe aproape de casă. Numărul de cadavre crește, coletul e de negăsit și necazurile se țin scai de ei. Oare li s-a terminat norocul? Și cine este ultimul diavol care trebuie să moară?
„- Murim de dragu' planurilor, zice Ron. Acu' jumătate de oră eram cu picioarele-n sus, mă uitam la curling, și-acu' uită-te la mine: depozit, cadavru, tot tacâmul.”
Nu este primul meu contact cu Richard Osman, și, deși am toate cărțile dumnealui, am mai citit doar Clubul Crimelor de Joi (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI), primul volum din populara serie a autorului britanic. Totuși, într-o oarecare măsură mă bucur că nu am citit încă și celelalte volume, fiindcă asta înseamnă că încă mai am prilejul de a mă bucura de cărțile sale, cel puțin până apare următoarea. Din secțiunea „Mulțumiri” a romanului de față am înțeles, totuși, că va trebui să mai așteptăm puțin până când vom avea de-a face din nou cu noi aventuri ale grupului-vesel-de-a-dreptul-delicios, întrucât Osman ne pregătește noi aventuri, dar cu alte personaje: un fascinant duo socru/noră. Oh, abia aștept să văd în ce direcție vor evolua lucrurile. Dar, revenind la volumul de față, nu pot spune decât că a fost cea mai bună lectură cu care mi-aș fi putut începe anul literar 2024: aventuroasă, plină de emoție, plină de mister și, dincolo de toate, cu personaje de care pur și simplu nu ai cum să nu te atașezi și pe care nu ai cum să nu le iubești. Osman este cu totul altceva când vine vorba de literatura thriller, fiindcă reușește să transmită atât tensiune, cât și emoție. Atât mister, cât și o frumusețe pur și simplu omenească pe care ai vrea să o poți vedea mult mai des în jurul tău...
„Restaurantul de la Coopers Chase a fost martorul multor evenimente în ultimii câțiva ani (...). Însă nu a fost niciodată martor la genul de adunare care are loc la masa privată din seră. Doi dintre cei mai prolifici traficanți de droguri din Marea Britanie, o anticară multimilionară și uriașul ei soț canadian, un profesor de arheologie de la Universitatea din Kent, un constructor polonez tatuat din greu, iar în capul mesei mândrele gazde: o fostă asistentă medicală, o fostă spioană, un fost sindicalist și un psihiatru care încă mai profesează ocazional.”
Pentru mine, Richard Osman scrie o literatură plină de compasiune, plină de emoție. Personajele sale sunt absolut delicioase, amuzante, vii, sunt prieteni pe care ai vrea să-i ai. Cineva chiar m-a întrebat, după ce i-am recomandat cartea și a citit-o, dacă „așa vom fi și noi la bătrânețe”. Nu știu dacă așa vom fi, dar știu că așa aș vrea să fim! Cu o dinamică bine pusă la punct, o evoluție atentă, bine elaborată, cu mai multe „mistere” inserate pe parcurs, Richard Osman se pare că a reușit să găsească rețeta succesului și știe cum să își asezoneze cărțile: mult umor, multe glume, ceva dramă dintr-aia bună, în sinergie cu o componentă thriller aparte - grupul nostru drag aflat în cocârdășie care nu se dă deoparte când vine vorba de a-și băga nasul acolo unde nu-i fierbe oala. Probabil nu este necesar să încep să vă descriu acum ce și cum, fiindcă dacă ați ajuns la această recenzie cu siguranță sunteți deja familiarizați cu grupul efervescent și curajos. Da, ador personajele lui Osman, dar trebuie să recunosc că Joyce este preferata mea și, probabil, așa va rămâne. O eroină improbabilă, dar legendară!
„Totuși, nu poți apuca să-ți cer scuze pentru fiecare greșeală măruntă, nu-i așa? O iei razna. Haosul care vine în urma ta nu e responsabilitatea ta.”
Romanele lui Osman au suflet, au un ceva care te atrage și te prinde, care te convinge și însuflețește întreaga lectură. V-am spus, este imposibil să nu te atașezi de personaje, să nu trăiești alături de ele întreg parcursul cărții. Nici nu-mi mai amintesc când a fost ultima dată în care am citit un roman atât de rapid, dar pur și simplu nu am putut să mă desprind de el - voiam nu neapărat să văd ce se întâmplă, fiindcă acest aspect era doar un fel de „bonus” al plăcerii principale: personajele pe care voiam să le aud, voiam să le trăiesc, să le simt, să fiu alături de ele. Recunosc, într-un anumit punct această carte a reușit să mă atingă poate prea mult, date fiind anumite circumstanțe și un anumit pasaj din „Mulțumiri”, în care autorul își arată susținerea și compasiunea pentru cei care au sau au avut în familie persoane cu afecțiuni neurodegenerative. În acel punct, mi-a câștigat în totalitate respectul și admirația, deoarece a atins un punct sensibil din viața mea. Iar Ultimul diavol care trebuie să moară, dincolo de a fi fost o carte deosebit de bună, a fost și o lecție de viață...
„De fapt, își va da el seama mai târziu, probabil că de asta n-a văzut semnul că era ceva în neregulă. I-a scăpat faptul că lumina din apartamentul lui era stinsă, când el o lasă mereu aprinsă.De asta a intrat drept în capcană.”
Mă voi opri aici din scris, fiindcă, așa cum probabil știți, nu obișnuiesc să vorbesc despre acțiunea unei cărți atunci când scriu o recenzie, ci să mă axez pe ceea ce mi-a transmis și pe modul în care cartea m-a făcut să mă simt. Iar șarmul, inteligența, perspicacitatea și talentul lui Osman nu au cum să nu mă convingă de faptul că, într-adevăr, acest autor chiar știe ce face și o face foarte, foarte bine. Abia aștept să îi descopăr și celelalte cărți, să mă las captivat de aventurile prin care mă vor purta și să mă las atins de emoțiile pe care mi le vor transmite. Nu știu dacă faptul că am citit primul volum, iar apoi direct pe al patrulea, a afectat în vreun fel modul în care am înțeles anumite personaje - cine știe, poate pe parcurs s-a întâmplat ceva ce mi-a scăpat și avea importanță în dinamica romanului și evoluția personajelor. În orice caz, am simțit ca și cum personajele au fost răbdătoare cu mine, și le-am luat exact de acolo de unde le lăsasem. Vorba aia, prieteniile solide rămân prietenii chiar și atunci când proximitatea nu este una întocmai favorabilă. Iar Osman și personajele sale mi-s prieteni, chiar dacă ei s-ar putea să nu știe încă acest lucru. Să aveți lecturi cât mai faine!
Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Richard Osman, Ultimul diavol care trebuie să moară, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut recenzii ale acestui roman: Anca și cărțile, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-MI-L, Fata cu Cartea, Cărțile Mele și Alți Demoni!
Alte recenzii ale cărților scrise de Richard Osman, apărute și pe blog:
