Clubul Crimelor de Joi, de Richard Osman - Recenzie

Editura: Crime Scene Press

Rating: 5 din 5 steluțe

Anul apariției: 2020

Număr de pagini: 408

Traducere: George Arion Jr. 

Richard Osman este un scriitor, producător, comediant, scenarist și prezentator de televiziune britanic. Este cunoscut drept gazdă a mai multor emisiuni, printre care Pointless și Richard Osman’s House of Games, a lucrat ca director de creație pentru Endemol UK, a prezentat emisiunea Pointless de pe BBC One și este invitat frecvent la emisiuni-concurs ca Have I Got News For You, Would I Lie to You și Taskmaster. În prezent locuiește la Londra și se bucură de succesul uriaș al primului său roman, Clubul Crimelor de Joi, lansat în septembrie 2020.

„N-am voie să vă spun cu ce se ocupă Elizabeth, chiar dacă uneori ea însăși începe să turuie despre asta. E suficient să știți că anchetele și crimele și alte cele nu sunt teren necunoscut pentru ea.”

Într-un sătuc liniștit pentru seniori, patru pensionari excentrici care au legat o prietenie improbabilă se întâlnesc o dată pe săptămână ca să rezolve cazuri de crimă rămase neelucidate. Dar când un om e ucis chiar sub ochii lor, Clubul Crimelor de Joi se pomenește aruncat în mijlocul primei sale anchete în timp real, adevărate. Elizabeth, Joyce, Ibrahim și Ron poate că au o vârstă venerabilă, dar mai au încă destui ași în mânecă. Ajutați de o tânără polițistă dornică să se afirme și de un inspector-șef căruia nu-i mai lipsește mult să-și ia lumea în cap, echipa noastră strălucită, dar absolut neobișnuită trebuie să salveze locul care le-a devenit cămin, dar și să demaște mintea diabolică din spatele complotului.

„- Ei bine, va trebuie să-l accepte, Donna, zice Chris. Sunt în branșă de aproape treizeci de ani și n-o să las patru pensionari să facă din mine ce vor.”

Opriț' țara c-aș vrea să cobor undeva prin Marea Britanie ca să-i mulțumesc lui mister Richard Osman pentru un roman, mamă, atât de fain, atât de bine scris și atât de delicios și convingător. Într-adevăr, această carte își merită toată „campania politică literară”, tot lobby-ul, pentru că chiar este un roman bun de tot. Nici nu mă așteptam să nu am o experiență „de succes” cu el, având în vedere cât de multe păreri bune am auzit și cât de rapid a urcat în topuri; și ce rating mare are pe Goodreads. Mă așteptam să simt totuși că e un roman de debut, dar în schimb mi s-a părut mult mi bun decât multe cărți ale autorilor „cu vechime” în acest gen literar pe care i-am citit. Și totuși, de fapt, cred că romanul lui Osman, Clubul Crimelor de Joi scapă de „încadrarea” riguroasă într-o anumită tagmă literară, fiindcă nu este ceva strict, limitant la el - e un roman multifactorial, multilateral, are cât trebuie din fiecare gen literar. Și, de fapt, cred că asta-i rețeta de succes a lui Osman: oferă cititorului exact cât trebuie din fiecare gen literară, fără să aibă vreo anumită predilecție: e și dramă, e și comedie, e și thriller, e și dark, e și crimă, e și... E și tot ce-ar trebui să aibă un roman bun de-a binelea. 

„- Asta e expresia lui consacrată, îi explică Chris Donnei. «Mă feresc, mă trântesc și-ntotdeauna supraviețuiesc!»

Donna își pune telefonul în buzunar.

- Toată lumea supraviețuiește până moare. N-are niciun sens.”

Cu acțiunea amplasată în comitatul ne-metropolitan Kent, romanul lui Osman ni-i pune în scenă pe cei patru bătrânei vioi, agili, energici, care-și pum mintea la contribuție nu doar prin bingo sau rebusuri, ci și prin înființarea unui club, Clubul Crimelor de Joi, unde, în secret, anchetează cazuri de crimă din dosarele poliției, cazuri de crimă documentate și puse la dispoziție de către nimeni alta decât lidera grupului, Elizabeth, o eroină de-a dreptul delicioasă, care are relații dintre cele mai interesante și neașteptate, relații care ar stârni până și invidia organelor de poliție. Liniștită, sensibilă și foarte ușor de trecut cu vederea, Joyce, o fostă asistentă medicală, este coptată în clubul celorlalți trei bătrânei, iar prin jurnalul pe care aceasta îl ține, aflăm detalii referitoare la diferitele activități și întâlniri ale membrilor cublului, unde consumul unor cantități considerabile de vin și coacerea checurilor cu lămâie sunt activități puse la loc de seamă (așadar, perspectivele narative alternează între persoana a III-a, care urmărește firul narativ, rezolvarea cazelor și așa mai departe, și persoana I, cea din perspectiva lui Jyce, care scoate la lumină detalii referitoare la Clubul Crimelor de Joi și cum, de fapt, membrii acestui club își urmează cercetările în ale criminalisticii). 

„(...) Donna a fost mereu încăpățânată, a acționat mereu rapid și decisiv. E o calitate foarte utilă când ai dreptate, dar o slăbiciune când se dovedește că te-nșeli. E  minunat să fii cel mai rapid alergător, dar nu și când alergi în direcția greșită. Întâlnirea cu Clubul Crimelor de Joi a fost primul lucru bun care i s-a întâmplat Donnei de mult timp încoace. Asta și uciderea lui Tony Curran.”

Ibrahim, un fost psihiatru pensionat, un om al detaliilor și raționamentelor, iar ultimul membru, Ron cel Roșu, fost lider de sindicat, sunt ceilalți doi membri ai clubului, care-și vor juca zarurile în ceea ce privește desfășurarea acțiunii și deznodământul acesteia.Totul, în romanul lui Osman, are importanță și este la locul său; poate, ca cititor, reușeti să intri mai greu în acțiune, însă și când o faci, Dumnezeule, nu te mai poți opri din citit. Am devorat cartea, am adorat fiecare pagină și modul în care, încetul cu încetul, în mintea mea se făcea lumină și în fața ochilor mei se profila „un deznodământ de-a dreptul neașteptat”. Un thriller genial, care vine ca o gură binemeritată de aer după niște rateuri colosale cu Shari Lapena, B.A. Paris și alții - Osman chiar mi-a redat încrederea în genul acesta de cărți, fiindcă a scris un roman memorabil pe care n-am să îl uit prea curând (poate, de fapt, niciodată), și pe care l-am recomandat cu drag oricui, de când l-am terminat.

„- Bogdan, tu n-ai mers la poliție când ai descoperit oasele, spune Joyce. 

- Da, dar eu sunt eu, zice Bogdan. Eu nu normal.

- Păi, noi suntem noi, zice Joyce, și nici noi nu suntem normali. Cu toate că am fost cândva.”

Personajele diverse, delicioase, complexe și rotunde pe care Osman le creează și le dezvoltă, complotul său extrem de bine fructificat și speculat, intriga genială, secretele și dezvăluirile treptate ale acestora, împreuă cu toate tușurile comice, puseurile de amuzante, fac din Clubul Crimelor de Joi o lectură distractivă, încântătoare și antrenantă, dinamică și plină de răsturnări de situație, un roller-coaster de trăiri dintre cele mai convingătoare și efervescente, dintre cele mai sincere și pline de pasiune. O combinație genială de mister și thriller, ficțiune polițistă, crime și „chestii de detectivi”, cu un strop de realitate omenească, oameni zbuciumați și dominați de frici, de curaj și inteligență, de putere și dorința de a scoate la iveală trecuturi întunecate, de a împărți vina și readucând, astfel, echilibru. Romanul lui Richard Osman este un thriller cosy, echilibrat, care te convinge prin veridicitatea personajelor și prin realitatea aceastora: m-am împrietenit iremediabil de bătrâneii mei simpatici cărora, cu siguranță, am să le duc dorul. De bătrâneii aceștia curajoși, fără pudoare, încrezători în înțelepciunea (sau lipsa ei) și forțele lor. O să-mi fie dor de mirosul de chec cu lămâie al lui Elizabeth, de glumele amuzante și de încercările lor de a se obișnui cu tehnologia... O, ce sentiment bizar de melancolie mă încearcă acum!

„Atmosfera a fost plină de voioșie și pot să pricep de ce. Fiecare dintre noi înțelege că face parte din gașcă și înțelege că ne aflăm cu toții într-o situație cu totul neobișnuită. Fiecare, cred eu, mai înțelege și că facem ceva ilegal, dar am depășit vârsta la care să ne pese. Poate că ne răzvrătim împtoriva lumii care e pe cale să se stingă, dar asta-i poezie, nu viață. O fi existând și alte motive care mi-au scăpat, dar știu că atunci când coboram dealul parcă nu ne găseam locul de entuziasm și emoție, ca niște adolescenți care stau afară prea târziu.”

Un roman cu un mister atent, inteligent, insolit și captivant, care cu siguranță vă va satisface toate așteptările; ba, de fapt, chiar vi le va depăși. Mi-a plăcut la nebunie și cu siguranță este una dintre cele mai bune cărți de acest gen (repet, nu-l pot încadra într-un anumit gen, dar am să spun că primează ideea de crime și thriller, cu investigația de tip polițienesc) citite vreodată. E și distractiv, și plin de divertisment, dar și emoționant și profund. Iar ultimele pagini, o, Dumnezeule, pur și simplu au explodat în fața ochilor mei - chiar nu m-am așteptat la așa ceva, iar cu asta Richard Osman chiar m-a câștigat iremediabil. Abia aștept să se traducă și următorul volum al seriei, sincer, The Man Who Died Twice, fiindcă chiar mi-e dor de dragii mei prieteni! Vă recomand din tot sufletul cartea, fără să fiu pios, dar chiar este un roman bun, bun de tot! Să aveți doar lecturi frumoase și pe placul vostru!