Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 328
Anul apariției: 2022
Traducere: Andreea Călin
Anne Sverdrup-Thygeson este profesoară la Universitatea norvegiană de Științe ale Naturii de lângă Oslo și consultant științific al Institutului norvegian pentru Cercetarea Naturii. Are un doctorat în biologie conservaționistă și predă cursuri de management al naturii și ecologia pădurilor. Este autoare a cărții
Terra. Insecta (
Editura Publica,
Co-Lecția de Știință, 2020, traducere de către Florin Tudose) și alergătoare de ultramaratoane.
„(...) Hai să ne folosim poziția de Homo sapiens, omul înțelept, stând acolo pe umerii naturii pentru a privi înainte către viitorul care ne așteaptă, în care vor trăi nepoții și strănepoții noștri; viitorul ale cărui fundamente le așezăm prin acțiunile pe care le facem azi.”
Copacii curăță aerul și apa. Musculițele sirfide și albinele ne polenizează culturile. Pescărașul albastru a inspirat construirea unui tren de mare viteză. În această carte, scriitoarea de succes Anne Sverdrup-Thygeson demonstrează cât de profund suntem legați de lumea naturală, scoțând în evidență conexiunea indestructibilă dintre „tapiseria” minuțios urzită a naturii și viețile noastre de zi cu zi. În inima naturii se află un sistem unic de susținere a vieții, un termen cu sens colectiv care descrie toate bunurile și serviciile de care beneficiem – hrană, apă proaspătă, medicamente, polenizare, controlul poluării, stoparea emisiilor de carbon, prevenirea eroziunilor, recreere, sănătate spirituală și multe altele. În
Pe umerii naturii, Anne Sverdrup-Thygeson își propune să analizeze aceste minunate elemente de susținere, ducând cititorul într-o călătorie de explorare a trăsăturilor surprinzătoare ale lumii naturale.
„Greutatea totală a animalelor noastre domestice este acum de zece ori mai mare decât greutatea estimată a megafaunei care trăia în sălbăticie înainte de Epoca de Piatră. Doar păsările noastre domestice cântăresc aproape de trei ori mai mult decât greutatea tuturor păsărilor sălbatice la un loc. În afară de poverile ecologice, acest lucru ridică o serie de probleme etice și de bunăstare a animalelor. Reducerea consumului de carne în zonele cele mai consumatoare de carne din lume este o contribuție simplă, prietenoasă cu mediul, la o producție mai sustenabilă de hrană.”
Nu este primul meu contact cu Anne Sverdrup-Thygeson, deoarece, scrisă tot de ea, am mai citit și cartea
Terra. Insecta (dacă vă interesează recenzia, o găsiți
AICI), o altă lectură deosebit de valoroasă. Sincer, poate această carte nu a adus prea multe lucruri noi pentru mine, mai degrabă poate niște curiozități chiar deosebit de fascinante, interesante, însă mi-a dovedit, încă odată, că atât timp cât faci cu adevărat lucrurile de care ești pasionat, și chiar reușești să transformi asta într-un loc de muncă necesar pentru a-ți asigura un venit, atunci cu adevărat vei fi un om fericit. Anne Sverdrup-Thygeson are o pasiune mare, foarte mare: natura. În principal, după cum și ea afirmă, iubește insectele, deoarece i se par creaturi de-a dreptul extraordinare. Da, chiar sunt. Nu știu, v-ați întrebat vreodată cum ar fi lumea noastră fără insecte? Cât de mult, de fapt, datorăm lor? Zilele trecute, chiar și eu mă întrebam, sincer, la ce sunt bune muștele, care-i
țelul lor în viață? De parcă m-ar fi auzit, Anne Sverdrup-Thygeson chiar mi-a oferit răspunsul în această carte. În orice caz, mi-a oferit multe alte răspunsuri la întrebări pe care nici nu știam că le am, și mi-a arătat că, da, natura este un loc minunat, extraordinar de efervescent, complex, și că greșim atât de mult când luăm
for granted tot ce oferă și ne pune la dispoziție. Naturii nu-i trebuie mult timp să-și revină, dar, din păcate, nu îi oferim nici măcar o scurtă pauză. Cu un comportament violent, în tandem cu necesitățile lumii în care trăim (nu știu, am ajuns la colosalul număr de 8 miliarde de locuitori?), exploatăm natura și, implicit, provocăm daune ireparabile, ducând în cele din urmă la distrugerea habitatului a numeroase specii - și nu doar de mamifere: plante, insecte, vietăți marine. Din păcate, este
atât de greșit tot ce facem - și parcă totul este și mai greșit atunci când lucrurile se datorează, în fine, mâinii omului.
„Sindromul alterării nivelului de referință nu este vreun romantism sentimental care pretinde că totul era mai bine pe vremuri. Și nici vreo credință naivă că ar trebui să revenim la acea stare a naturii, trăind ca oamenii din Epoca de Piatră într-o lume naturală, sălbatică. Conștientizarea nivelurilor de referință schimbate presupune mai degrabă setarea unui punct de plecare corect pentru calculele noastre când facem inventarul și utilizarea unei rate de schimb corecte când încercăm să evaluăm unde se află limitele planetei.”
Nu trebuie să fii naturalist ca să iubești această carte, și nici nu trebuie să fii activist pentru mediu, și nici nu trebuie să ai vreo treabă cu biologia sau cu orice altă ramură anexă. Nu. Știu că această carte ar fi iubită de către orice cititor care își dă șansa de a o citi. Stilul de scriere a lui Anne Sverdrup-Thygeson este absolut genial, ador modul în care își livrează informația, micile glume pe care le inseră, tonul cald al vocii, talentul narativ. Sincer, unele informații, care chiar dacă sunt de domeniu și ar fi spuse într-un limbaj clar, concis, parcă au fost prezentate sub forma unei povești. Pentru Anne Sverdrup-Thygeson, natura este locul în care se simte acasă, locul în care ar putea descoperi în permanență noi surse de inspirație, noi întrebări, noi răspunsuri. În
Pe umerii naturii, ea încearcă să explice (și, de fapt, chiar reușește să explice) modul în care natura funcționează, la unison, pentru a întreține viața. Cât de multe datorăm chiar și celor mai mici insecte care sălășluiesc în trunchiul unui copac putrezit, cât de multe datorăm furnicilor și albinelor, cât de importante sunt chiar și cele mai aparent nesemnificative protozoare care se găsesc într-un bazin de apă. Nu încearcă să tragă un semnal de alarmă, fiindcă nu mai este nimic care să nu fie evident în această direcție - lumea în care trăim cunoaște o dinamică de-a dreptul dezastruoasă -, dar încearcă să ne facă să ne dăm seama, încă o dată, că dacă nu facem ceva, dacă ceva nu se schimbă (și, de la sine, mă tem că nu se va schimba), cu siguranță încetul cu încetul ne vom fi adus în pragul colapsului. Deja am distrus casele a zeci de specii de animale - și noi suntem pe cale să ne creăm toate condițiile necesare pentru a nu mai putea supraviețui.
„Capturarea excesivă și comerțul ilegal sunt doar două dintre amenințările la adresa diversității planetei noastre. Ele se adaugă la sărăcirea naturii și distrugerea habitatelor, schimbările climatice, mișcările speciilor și diferitele tipuri de poluare. Nu există nicio îndoială că am putea învăța mult mai mult despre ingredientele active medicinale existente în natură, dar cu toate acestea continuăm să punem în pericol aceste specii esențiale din motive mai degrabă aliniate cu câștigul personal decât cu binele comun (...). Conform estimărilor, în zilele noastre, pierdem cel puțin un medicament important o dată la doi ani ca urmare a modului lipsit de respect în care ne comportăm cu farmacia naturală a planetei.”
Am un prieten care este plecat un an, la studii, în Norvegia. Când m-am apucat de această carte, l-am întrebat dacă a auzit vreodată, pe-acolo, de Anne Sverdrup-Thygeson. Mi-a spus că da, și chiar a cunoscut pe cineva care urmează un curs cu ea. M-am bucurat nespus când am auzit că, în țara ei, autoarea chiar se bucură de popularitate. De altfel, cartea aceasta este, pur și simplu, veselă - o minunată evocare și celebrare a frumuseții lumii în care trăim, o odă a iubirii pentru natură și pentru ceea ce ne-a pus, cu sute de milioane de evoluție în spate, la dispoziție. Cu o copilărie parcă desprinsă din basm, idilică, veri petrecute într-o cabană pe o mică insulă, cu un lac în apropierea pădurii, unde familia ei se bucura de aer liber, de un contact permanent cu natura, Anne Sverdrup-Thygeson a pus bazele unei viitoare profesii care o face să se simtă vie. Bunicul ei i-a insuflat pasiunea pentru cunoaștere, iar familia i-a permis să fie curioasă. Anne Sverdrup-Thygeson studiază diversitatea biologică, folosind o curiozitate avidă și un simț uimitor al lumii înconjurătoare - cartea de față, tind să cred, este o mărturie a ambelor direcții - atât amenințările datorate comportamentului față de natură, miza comportamentului pe care îl avem, cât și încercarea de a ne demonstra cât bună se dovedește a fi, de fapt, natura cu noi înșine. Dacă nu am mai lăsat totul „pe umerii naturii”, și am lua și noi ceva în cârcă, punându-i măcar câteva zile de pace la dispoziție, atunci cu siguranță lucrurile n-ar mai fi așa. Dar, din păcate, în dinamica lumii actuale, tind să cred că această pauză este departe de a fi posibilă.
„(...) Când toată lumea vrea o bucată de pădure, trebuie să ne mutăm privirea de la copaci și să privim întregul ecosistem, de la flocoșei la umanitate.”
Pe umerii naturii este o carte ușor predicatoare, în care Anne Sverdrup-Thygeson ține lecții despre lucruri pe care parcă le-am mai auzit cu toții, însă într-o altă notă, una în care bucuria se face resimțită, iar cunoștințele generoase ale autoarei te fac să pleci din lectură mult mai învățat, parcă mult mai înțelept, cu un simț mult mai accentuat al grijii față de ceea ce te înconjoară - o carte captivantă, distractivă, dar și plină de informații relevante. Chiar dacă este vorba de o cantitate destul de mare de astfel de informații, nu m-am simțit o clipă obosit, supraîncărcat - totul este sintetizat foarte bine, dar fără a face compromisuri în imaginea detaliată cu care va rămâne cititorul. Suntem norocoși că trăim pe o lume atât de frumoasă, dar este atât de păcat că, în momentul de față, lucrurile se întâmplă așa cum se întâmplă. De la natură am învățat atât de multe, natura ne-a oferit remedii, ne-a oferit tipare comportamentale, ne-a ajutat să înțelegem lumea în care trăim. De la natură am putea învăța, poate, cum să trăim veșnic, de la ea am extras substanțe active folosite în terapia cancerului și a altor boli, și chiar Premiul Nobel pentru Medicină din 2015, al cărei laureată a fost Tu Youyou, se datorează unei cercetării unei substanțe extrase dintr-o plantă: artemisina, compus chimic extras din
Artemisia annua, folosit în tratamentul malariei (cauzate de parazitul
Plasmodium falciparum). Și de la natură mai avem încă atât, atât de multe de învățat - dar oare vom mai apuca să observăm?
„(...) Absența naturii ne poate îmbolnăvi - și aici intervin mai multe mecanisme. Unul dintre aspecte este legat de faptul că natura, sub forma solului, plantelor și animalelor, ne ajută să ne construim sistemele imunitare. Această legătură, cunoscută sub denumirea de ipoteza sănătății prin biodiversitate, implică ceea ce pare să fie o legătură între pierderea diversității biologice și incidența din ce în ce mai mare de boli cronice infecțioase.”
Trebuie să recunosc că m-au și întristat anumite lucruri. Spre exemplu, și nu prea-mi aduc bine aminte specia, dar conceptul mi-e cunoscut, a existat cândva o broască cu incubație gastrică. Ce înseamnă asta? Înseamnă că specia respectivă își creștea embrionii direct în stomac. Totuși, în acea perioadă, broasca își inhiba, printr-un mecanism necunoscut, secreția de acid gastric. Hiperaciditatea gastrică este cauza principală a numeroaselor boli gastrice, cum ar fi gastrita, refluxul gastroesofagian - dacă specia respectivă nu ar fi dispărut (se crede că, bineînțeles, dispariția ei ar fi fost cauzată de activități antropice), poate am fi reușit să descoperim un mod prin care incidența acestor boli și afecțiuni să fie mult mai scăzută. Sau, cel puțin, durerile asociate unor astfel de afecțiuni să fie mult minimalizate. În schimb, din păcate, multe alte specii au cunoscut aceeași soartă. Aducându-le în pragul extincției, ne-am privat pe noi înșine de posibilități extraordinare de a face pași semnificativi în anumite domenii, studiind mecanismele respective. În fine, nu mai am multe de spus, decât faptul că
Pe umerii naturii, cartea scrisă de Anne Sverdrup-Thygeson, este o lectură esențială - pentru oricine, pasionat sau nu de acest domeniu. De fapt, nici nu este vorba despre un domeniu, mai degrabă fiind vorba de faptul că natura este parte integrantă din viața noastră - și ar trebui să trăim într-o simbioză permanentă cu ea, nu într-un parazitism patologic, așa cum o facem în zilele de astăzi, și cum am făcut-o în ultimele decade.
