luni, 22 decembrie 2014

Revelația, de Sylvia Day - Recenzie


Al doilea roman din seria CROSSFIRE, continuând o poveste plină de iubire, sacrificiu, dragoste, pasiune, peste care se așează umbrele trecutului. Și mai surpinzător, mai încendiar și mai... dorit!

Ne-am obișnuit cu persoanejel Eva și Gideon încă de la primul volum, „Atracția”, al cărei recenzie se găsește AICI

Sylvia Day este autoarea a peste 12 bestselleruri internaționale care au urcat pe locul 1 în topul The New York Times, distinse cu numeroase premii și traduse în mai mult de 35 de limbi. A fost nominalizată pentru premiul Goodreads Choice la categoria „Cel mai bun autor” și pentru activitatea ei a fost considerată „Autorul anului pentru romanele de dragoste”, pe site-ul Amazon. A câștigat și premiul Reviewers Choice din patea RT Book Reviews și a fost nominalizată de două ori la prestigiosul premiul RITA de Asociația Scriitorilor de Romane de Dragoste. Ca să ne reamintim, un pic, ce surprindea Sylvia Day în primul volum, voi cita puțin din recenzia sa: 

Eva, o tânără de 24 de ani, se mută în orașul New York, un oraș al posibilităților și al unei noi vieți, alături de prietenul ei cel mai bun, Cary, fiind colegi de cameră. Căutându-și un loc de muncă, aceasta se angajează la o agenție publicitară, moment din care viața femeii începe, cu totul, să se schimbe. Mai precis, din momentul în care se întâlnește cu Gideon Cross, în niște circumstanțe amuzante și deloc plăcute pentru Eva, situație în care nu a fost pentru singura data la picioarele domnului Cross- nici la propriu, dar nici la figurat.
Încă din prima clipă, Eva vede în Gideon Cross exemplul perfect al masculinității, vede în el bărbatul ideal și carismatic, care îți mișcă fiecare hormon din tine, care au „un sex-appeal de te zguduiue, care le au pe toate”. După lungi rețineri și încercări, cei doi îndrăgostiți- că asta au fost încă de la început, se angajează în întreținerea relațiilor ce țin de partea fizică.

Bun, până aici toate bune și frumoase: mult scene fierbinți și pline de pasiune, presărate cu niște certuri pe ici pe colo, dar nimic prea serios, menit să distrugă relația dintre cei doi. Cel puțin, asta ne oferă primul volum al seriei, „Atracția”. Începând cu al doilea volum, Sylvia Day ne aduce în cale ceea ce poată numele de „ispită”. Așadar, atât Cross cât și Eva încep, într-o oarecare măsură, să-și slăbească relația. Toate OK, până se ajunge la gelozia extremă a lui Cross și neputința Evei. Ce se va alege de cei doi și de relația lor? Vor putea trece eroii noștri peste aceste încercări ale destinului? Ne va dezvălui Gideon secretul ce-i bântuie visele și-l face să delireze? Adevăruri șocante ne sunt relevate în acest capitol, al cărui nume (parcă) este predestinat: „Revelația”. Mister, dramă, lacrimi, despărțiri reci, reîmpăcări dulci și.... Adevăruri crude! Sylvia Day este un maestru al acestui gen, nu mă înșel când spun asta!

Aprecieri:
„Când vine vorba de scene în care atracția dintre personaje devine aproape insuportabil de erotică, Sylvia Day are puține rivale în literatura de gen.” - Booklist
„Eva și Gideon... fac din "Revelația" o carte mai bogată și mai realistă decât multe dintre romanele contemporane pe care le-am citit în ultima vreme.”- Romance Junkies
„... scenele fierbinți și răsturnările de situație neașteptate îi vor face pe cititori să vrea să citească și mai mult.”- Library Journal

Le mulțumesc din suflet celor de la Editura Litera pentru posibilitatea enormă de a citi acest roman ce te ține în alertă și cu sufletul la gură. Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii, de AICI, la un preț foarte bun, cu o reducere de 30% (economisești 12 lei). Încă o dată, îmi cer scuze pentru tot ce s-a întâmplat cândva și să aveți parte de un Crăciun minunat!

Traducere din limba engleză de Florența Simion
416 pagini


duminică, 21 decembrie 2014

Câștigătorii concursului „Comentează și câștigă”


Salutare,

A venit timpul să închei și acest concurs.

După ce am numărat comentariile postate de către voi, câștigătorii sunt următorii:
  1. Stan Georgiana;
  2. Roxana Popa.
Vă rog să mo contactați la adresa andrei.cioata17@yahoo.com cu datele necesare primirii premiilor (adresa, nume și prenume, cod poștal); iar tu, Georgiana, te rog să-mi spui aici pe blog ce cărți dorești să primești. Cărțile rămase vor fi primite de către Roxana.

Zi frumoasă și vă mai aștept, în curând, la un alt concurs!

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Sub aceeași stea, de John Green - Recenzie


Nu cred că pot face recenzie unei asemenea cărți. Este o carte ce doar trebuie citită. Și atât. Nu pot decât să susțin faptul că povestea celor doi eroi- Hazel și Augustus- trebuie cunoscută, așadar citită, de către orice cititor-iubitor-doritor de viață, de poveste și sacrificiu din iubire.

Omul este trecător- asta este cunoscut de către orice om, nu este nevoie de inșpe facultăți ca să-ți poți da seama. Efemer, cu alte cuvinte. Aspirăm către absolut, încercând să ne depășim condiția, dar ne unim contradicțiile doar în adevărul (greu de acceptat pentru mulți) purificator: moartea. Suntem întregul tuturor alegerilor noastre, de aceea trebuie să știm, și, de altfel, să învățăm, cum trebuie trăită viața, către ce alegeri să optăm, în așa fel încât, la sfârșitul, ei, să ne împreunăm mâinile și să spunem „Mulțumesc, Doamne, am reușit!”

Sincer, intriga ar părea simplă: doi adolescenți bolnavi de cancer, care nu mai au nicio scăpare. Sau au? Amândoi frecventează o „casă de sprijin”, un loc în care mai mulți bolnavi se adună și, în chinul lor, leagă prietenii menite să-i ajute să treacă prin boală, să le aline, încă puțin, suferința, însă prietenii ce n-au să dureze o viață. Tocmai în această conjunctură se întâlnesc și cei doi, iar pe întreg parcursul romanului, între ei ia viață o dragoste spirituală, plină de patos, o dragoste născândă din măduva inimii lor, mai presus de orice plăcere trupească și senzorială. Tocmai acest lucru m-a surprins. Ai spune că, dacă mai ai câțiva ani de trăit, te lași condus de dictonul călăuzitor „Carpe diem”: da, îmi voi trăi viața- n-am să-mi pierd timpul citind, scriind o carte, compunând versuri sau melodii, în schimb am să merg prin baruri, să beau până nu mai știu ce-i cu mine și, apoi, să știu, deh, că am trăit acea „diem”.

John Green, de asemenea, ne face cunoscute multe lucruri din viața celor doi: cărțile pe care ei le citesc, jocurile pe care le joacă, faptul că „nu există mic dejun fără ou”, motiv pentru care Hazel este fooooarte indignată, prietenii celor doi, dorințele și aspirațiile lor. Am spune că este o poveste cu doi oameni sănătoși, care vor să-și trăiască viața cum știi ei mai bine, într-o societate ce încorsetează și într-o lume care „nu este o fabrică de împlinit dorințe”.

Dragostea lor nu este, după cum am spus, una simplă. Nu, nu este așa. Dragostea dintre ce-i doi atinge marginile infinitului, într-o căutare a completării celor doi. Povestea lor este presărată cu umor artistic, jovial, cu întrebări și răspunsuri, cu seriozitate (acolo unde este cazul), însă cade și în extrema cealaltă, cunoscând atingerea suferinței, neputinței și a lacrimilor sincere. Cu toate acestea, niciodată nu intervine frica de sacrificiu, ce-i doi fiind gata oricând de o iubire supremă, de o iubire ce un om simplu nu ar putea da dovadă.

În timp ce citeam, m-am oprit și asupra a foarte multe fragmente și citate care mi-au dat de gândit, așadar că dați-mi voie să le împart cu voi:

„Doamne, dă-mi liniștea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba și înțelepciunea de a le deosebi.”

„Spui că viața ta s-a frânt. Ultimul sărut bun/ De care ai avut parte a fost cu ani în urmă.”

„- Sunt îndrăgostit de tine și nu am chef să-mi refuz simpla plăcere de a spune lucruri adevărate. Sunt îndrăgostit de tine și știu că iubirea e doar un strigăt în neant și că uitarea este inevitabilă și că suntem cu toții condamnați și că va veni o zi când toată munca noastră se va fi prefăcut în pulbere și știu că soarele va înghiți unicul pământ pe care-l vom avea vreodată și sunt îndrăgostit de tine.”

„(...) Fără durere, n-am putea cunoaște bucuria.”

„(...) aproape toți sunt obsedați să lase un semn pe lume. Să lase ceva posterității printr-un testament. Să supraviețuiască morții. Cu toții ne dorim să nu fim uitați. Și eu la fel. Ceea ce mă frământă cel mai tare e să fiu o altă victimă colaterală de care nimeni să nu-și amintească nimic din străvechiul război lipsit de glorie împotriva bolii.
Vreau să las un semn.”

„În fine, eroii adevărați nu sunt oamenii care fac tot felul de lucruri; eroii adevărați sunt oamenii care REMARCĂ lucrurile, dându-le atenție. Tipul care a inventat vaccinul contra variolei n-a inventat, de fapt, nimic. El doar a remarcat că oamenii care aveau variola vacii nu făceau variolă.”

„Gândurile mele sunt stele pe care nu le pot aduna în constelații.”

Și, credeți-mă, cartea este plină de asemenea pasaje ce îți dau un prilej de meditație. Mi-a plăcut mai mult decât mă aștepta, deoarece îl consideram pe Green un scriitor de masă, cu un substrat superficial; dar îl consideram astfel deși nu îi citisem nicio carte. Poate pentru că era prea comercială?! Posibil. Oricum, o recomand cu mare drag tuturor celor care vor să citească ceva frumos și sensibil. Mulțumesc mult celor de la Cărți Anticariat pentru posibilitatea de a citi această carte minunată, care poate fi comandată de AICI la un preț foarte bun, cu o reducere de nerefuzat.

Traducere din limba engleză de Shauki Al-Gareeb
312 pagini

vineri, 19 decembrie 2014

Cărți cadou de Crăciun- Concursul bloggerilor!



Fulgii își găsesc sfârșitul în nimicirea vântului, aruncați pe asfaltul rece și umed. O bătrână scrijelită de timpul nepăsător, calcă cu piciorușele scunde și cu bastonul de cedru, peste ei. Un om purtând o căciulă veche îmi întinde un ziar, peste care cad fulgii lăptoși.
„- Presa! Presa!”
Trec pe lângă el, gândindu-mă dacă viața și bunăstarea se depind de acele hârtii. Așa o fi? Nu știu. Îl refuz.
Încerc să mă contopesc cu perioada ce se vrea primită: Crăciunul. Colindele răsună în cafenelele moderne cu geamuri fumurii, niște copii îmbrăcați în straie populare cântă niște colinde vechi ce vestesc importanța enormă a acestei sărbători (și, nu, nu Moș Crăciun-ul este cel ce trebuie sărbătorit acum), iar o femeie cam în jur de cincizeci de ani se bucură de atenția a prea puțini oameni. Cântă minunat!
Aș fi stat mai mult, dar trebuie să plec acasă.

Timpul nu mă așteaptă. Dar eu trebuie să-l aștept și să rabd. Să sper la fulgi mari și la luminițe de mai multe culori, brăzdându-mi geamurile casei. Și vârful din brăduț atingând cerul.
Nu, încă nu simt Crăciunul! Dar vreau ca acest Crăciun să fie diferit, vreau să fie diferit!

  1. „Îmi doresc o mașină mare, ale cărei uși să se deschidă în sus. Da, da, roșie și cu scaune din piele maro. Sau, nu, de fapt neagră. Da, mami, asta vreau. Crezi că Moșul poate să-mi aducă?”
  2. „Îmi doresc să fiu o cântăreață faimoasă și să mă îmbrac la fel cum se îmbracă Lady Gaga. Să fiu la fel de bogată și extroverită ca ea. Vreau mulți bani, Moșule! Nu accept un refuz.”
  3. „Vai, ce BMX șmecher am văzut azi. Roți subțiri și cadru genial. Moșule, bătrâne, asta vreau.”
  4. „O păpușă Barbie care cântă și se mișcă, în timp ce eu îi fac părul și îl pieptăn și îl spăl și îl prind cu niște clămițe roz. A, da, și un telefon nou de ultimă generație, cu căști dintr-alea mari care se aud super țeavă.”
  5. „O tabletă nouă. Că cea veche am spart-o când m-am enervat!”
Moșule, ei, vezi, cam așa sună dorințele multor copii din ziua de azi. Ajută-mă să simt spiritul; să știu: de ce? De ce nu mai știm să prețuim ce avem și să ne mulțumim cu puținul nostru, când alții plâng pentru că abia au ce să pună pe masă într-o seară sfântă ca cea de Crăciun? De ce nu reușim să învățăm că acolo unde dăruim, Dumnezeu oferă de mai multe ori? Să aducem zâmbete în jurul nostru, pentru că aceasta este misiunea omului efemer, podul către veșnicie. Să aducem amintiri frumoase, să fim amintiți de către alții, pentru că „ce este omul, dacă nu o acumulare de amintiri?” Uneori, Moșule, aș fi vrut să fiu o pasăre și să mă înalț în văzduhul cerului, să simt iubirea norilor și să respir un aer curat, un aer lipsit de tutun, nicotină, alcool, putrefacție, mizerie, dioxizi și alte substanțe gazoase dăunătoarea. Vreau să simt că pot să aduc fericire și iubire. Vreau să învăț că viața nu constă numai în a aduna, ci și în a dărui, nu numai în a ascunde, ci și în a împărtăși. Pentru că, Moșule, asta înseamnă viață: iubire.

Ajută-mă să simt iubirea și anul acesta... mai mult decât am simțit-o anul trecut! Și știu cum să faci acest lucru. Ajută-mă să dăruiesc oricărui suflet un zâmbet. Până acum, am reușit, cât de cât, dar am nevoie și de mai mult sprijin. Am nevoie de nevoia altora de bucurie. 

Nu știu dacă mulți m-au înțeles, însă ce-am vrut să spun este faptul că, din păcate, Crăciunul NU mai este același. Nu cred că este pentru că am crescut și am înțeles faptul că NU o fi niciun grăsun mic și îndesat îmbrăcat în roșu, care se azvârle pe hornul încărcat cu fum și, fără nicio urmă, îmi aruncă un cadou sub brad (care, deseori, nu era cel pe care i l-am cerut în scrisoarea kilometrică), ci pentru că oamenii nu mai sunt aceeași, bradul nu mai miroase la fel (o fi de vină condițiile de depozitare), ornamentele sunt de masă și fără gust (2-3 hârtii mototolite, prinse cu o ață albă, la 15 lei), iar praful se așterne... în biblioteci și, așadar, în sufletele noastre. Nu trebuie să-l suflăm de acolo, deoarece se va împrăștia în tooot corpul nostru. Trebuie luat, cu grijă și cu atenție, și curățat în fiecare zi. Vă dau un sfat prietenesc: orice lumină are propria ei umbră, însă niciodată o umbră nu va fi materializată dacă lumina este destul de puternică; haideți să întreținem această lumină sufletească. Și, astfel, s-o împărțim și cu alții.

Să nu o mai lungesc prea mult și să vă arăt cărțile pe care vi le recomand de Crăciun, în această vacanță mirobolantă de care trebuie să profităm- cum știe un cititor înrăit mai bine- la maximum, precum și un top al cărților mele preferate (de Crăciun, de care-o fi). 


„Fulgi de iubire”, de John Green, Maukreen Johnson, Lauren Myracle

Ce au în comun o furtună de zăpadă iscată în Ajunul Crăciunului, 14 majorete vesele, un restaurant Waffle House și un tip înveltit în folie de aluminiu?
Răspuns: aceste trei povești romantice de Crăciun.
O furtună puternică de zăpadă aduce dragostea în viețile a trei adolescenți: o fată al cărei tren s-a înzăpezit, un băiat ce înfruntă viscolul pentru a se întâlni cu prietenii săi, o altă fată cu inima frântă ce-și vopsește părul în roz și visează să fie îngerul cuiva.
Nu-i așa că sună bine? Așa este.


„Infernul lui Gabriel”, de Sylvain Reynard (asta-i ca să mai topim zăpada de afară)- comandă de AICI

Enigmatic şi sexy, profesorul Gabriel Emerson este un foarte respectat specialist în Dante în timpul zilei şi un adept al plăcerilor lipsite de inhibiţii, în timpul nopţii.
Se foloseşte de şarmul său pentru a-şi satisface orice capriciu, dar este torturat de un trecut întunecat şi măcinat de convingerea profundă că nu mai are nicio speranţă de mântuire.
Când fermecătoarea şi inocenta Julia Mitchell se înscrie la cursul său, atracţia pe care o simte faţă de ea nu numai că îi periclitează cariera, dar îl trimite într-o călătorie în care trecutul şi prezentul se ciocnesc.
O provocatoare explorare a seducţiei şi a iubirii interzise.

„Julia respira răsuflarea lui, simţind-o fierbinte şi umedă. El era aerul ei. Nu se putea opri din sărutat îndeajuns de mult pentru a respira cu adevărat şi începu s-o ia cu ameţeală. Ceea ce nu făcea decât să intensifice senzaţia pe care i-o trezeau buzele lui, aşa că nu încercă să se împotrivească. Se abandonă senzaţiei..."

„Infernul lui Gabriel” este o poveste plină de pasiune a evadării omului din iadul personal, în încercarea de a dobândi imposibilul: izbăvirea şi dragostea.


„Căutând-o pe Alaska”, de John Green- comandă de AICI

Primul prieten.
Prima iubire.
Ultimele cuvinte.

ÎNAINTE. Miles Halter – un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre în ultimele lor clipe de viaţă – pleacă la şcoala cu internat Culver Creek în căutarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut".
Acest Necunoscut se dovedeşte mai tulburător decât şi-ar fi imaginat vreodată când în noul său cerc de prieteni îşi face intrarea seducătoarea Alaska Young. Inteligentă, amuzantă, imprevizibilă, Alaska îl atrage într-o lume misterioasă de lumini şi umbre, ce stă sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simón Bolívar, faimosul general imortalizat de Gabriel García Márquez: „Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?"
DUPĂ. Nimic nu va mai fi la fel.

Fetele vor plânge, iar băieţii vor găsi dragoste, atracţie şi dorinţă în parfumul de vanilie şi ţigări pe care îl răspândeşte Alaska. - Kirkus Review

Căutând-o pe Alaska surprinde perfect intensitatea trăirilor şi disperarea care definesc adolescenţa. - teenreads.com

Frumuseţea acestui roman stă în faptul că nu ascunde nimic. - The Guardian

„Iar acum cred că e momentul prielnic să spun că era frumoasă. În întunericul de lângă mine, Alaska mirosea a sudoare şi a raze de soare şi a vanilie, iar în acea noapte luminată de o lună firavă vedeam doar silueta ei, excepţie făcând momentele în care fuma, când tutunul aprins al ţigării ei îi învăluia faţa într o lumină roşiatică. Dar, chiar şi pe întuneric, îi vedeam ochii — două smaralde arzătoare. Avea acel soi de privire pătrunzătoare care te făcea să i cedezi."


Pentru o carte cu suflet, pentru suflet. Una dintre cele mai emoționante cărți citite vreodată. Recenzia am făcut-o AICI. Savurat pe deplin de conştiinţa mea înfometată de reverie, jurnalul a reuşit să îmi atingă cele mai sensibile coarde, stârnind un amalgam de sentimente. Aş fi regretat enorm dacă nu aş fi parcurs aceste pagini.
Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, într-o ediţie îngrijită de tatăl ei, Otto Frank, “Jurnalul Annei Frank” a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare- un număr exorbitant, după cum se observă. De ce atât de preţios şi considerat atât de important? Anne Frank este, probabil, un nume familiar chiar şi pentru cei care nu au citit jurnalul, caci reprezinta un document extreme de important, din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.


Deși nu am găsit toate link-urile care să vă trimită către aceste cărți de pe siteul Librex.ro, vi-l recomand cu mare drag dacă vreți să găsiți o gamă variată și largă de cărți din care puteți alege.

Mulțumesc mult celor de la Bibliophile Mystery și felicitări lor, precum și sponsorului. Îmi încerc norocul, n-am ce să pierd. At least, spiritul Crăciunul a intrat și pe blogul meu. Îl invit în inima mea.



joi, 18 decembrie 2014

„Granitul rece” de Stuart MacBride- Recenzie



Chiar simțeam nevoia să-mi delectez simțul de detectiv (a se citi „simțul anticipativ”) cu o asemenea carte. Numai bună de citit... cu ușile și geamurile închise.

Să ne imaginăm că suntem detectivi la o secție de poliție într-un orășel rece, palid, mohorât și chiar funebru, răul pândește la orice colț, gata, oricând, de o nouă victimă. Însă de mult timp nu s-a mai întâmplat nimic. Te reîntorci, ca detectiv, la lucru, iar încă din prima zi în care te reîntorci, un copil dispare. Urmează al doilea. Al treilea. Să urmeze, oare, și al patrulea? Veți ști doar dacă veți citi această carte.

Crimele din Aberdeen- orașul în care se petrece acțiunea cărții- se petrec într-o atmosferă terifiantă, apăsătoare și plină de suspans: o atmosferă specifică unui oraș „de granit rece”. Sergentul Logan McRae este nevoit să se confrunte cu niște cazuri cumplite de crimă, îngrozitoare, în care victimile nu sunt altele decât copii abia în floarea vârstei și inocenți; iar criminalul pare să fie nu numai un obsedat sexual, necrofil, ci și un psihopat dominat de legi proprii.

În încercarea lor de a rezolva cazuri, mereu intervine presa, care le cam amestecă treburile și încurcă lucrurile, intervenind în calea detectivilor ce se angajează în prinderea cumplitului criminal obsedat. Deși crezi că ai anticipat corect unele lucruri și scenarii, Stuart MacBride reușește mereu să introducă în mijlocul acțiunii un personaj cheie care îți dă peste cap tot ce-ai crezut că știi. Ăsta ar fi doar unul dintre punctele forte ale cărții: neașteptatul.

Pe tot parcursul lecturii, s-au stabilit în mine mai multe stadii: primul ar fi cel al dorinței de a afla ce se întâmplă într-un orășel ca acesta, cum decurge viața unul detectiv (date fiind și numeroasele detalii privitoare la această meserie și altele ce se ocupă de criminalistică- toxicologie, medicină legală etc), dorința de a afla cine este cumplitul criminal și care este, din păcate, noua sa țintă (sau victimă), urmată de apropierea față de familiile rămase copii și, în cele din urmă, prinderea criminalului urmată de toată operațiunea ei. Recunosc, ultimile pagini ale cărții reprezintă apogeul, în timp ce le citeam simțeam că în fața ochilor mei se derulează un film de la cinema, degajându-mă de tot ce mă înconjoară.

De asemenea, surprinzătoare sunt și relațiile dintre detectivi-avocați-criminali-familiile distruse-persoanele anchetate-presă. Pentru că Stuart MacBride nu oferă doar un adevărat roman thriller-polițist, ci și o carte psihologică tipică, plină de tipuri umane și umor.

Am extras și câteva pasaje care mi-au atras atenția:

„- Nu poți să cumperi oameni pur și simplu! (...)
- Ai trăit pe Lună? normal că poți să cumperi oameni! Ia fă o plimbare pe străzile din Edinburgh și poți să-ți cumperi orice-ți place. Arme, droguri. Și femei. (...). Nu ți-am zis că Malk Cuțitul importă pipițe din Lituania? Ce crezi că face cu ele?
- Credeam că le dă de lucru...
- O, da. Angajează și vinde. Ai reducere la cele folosite.”

„(...) Capul unui copil se dinstingea din masa de cadavre de animale. Nu mai erau trăsături în adevăratul sens al cuvântului, osul împingând prin cenușiul slinos.
- O, Christoase! 
Stomacul lui Logan se strânse.
- Nici măcar nu știu dacă-i băiat sau fată. N-avem cum să știm până nu scoatem cadavrul să-l examinăm ca lumea.
Logan privi capul respingător, orbitele goale, gura care atârna deschisă, dinții ieșind din gingiile micșorate. Părul îi era aproape imposibil de distins de blana animalelor adunate în jurul corpului. O pereche de cleștișori roz erau prinși de craniul putred. Agrafe Barbie.
- E fată.”

„- (...) Te-ai gândit vreodată să scrii o carte despre asta? Ai putea să-ți iei ditamai avansul la o asemenea chestie: criminal în serie și violator cutreieră străzile fără pobleme, nimeni nu poate puna mâna pe el și, hop, apare sergentul McRae!
Detectivul și curajosul patolog îi dau de urmă criminalului, numai că el o înșfacă pe ea! Vedere de ansamblu: sânge, bătaie, rană aproape mortală. Criminalul riscă între treizeci și pe viață. Aplauze și cade cortina.”

În ceea ce privește criticile aduse, Mark Billingham spune că această carte este „Un thriller de cel mai înalt rang, intens și cumplit”, iar The Scotsman afirmă următoarele: „Granitul rece este un thriller care într-adevăr merită citit... Un debut promițător pentru stuart MacBride și fascinantul oraș Aberdeen.” The Sunday Herald spun că acesta este „un roman extraordinar, cu o intrigă de coșmar, incidente cutremurătoare și, peste toate, un umor negru necruțător.”

Iubitorii genului ar îndrăgi cartea și, mai mult ca sigur, ar trece-o la loc de onoare în clasamentul lor. O recomand tuturor celor ce doresc o intrigă adevărată și o acțiune ușoară și derulată foarte frumos. Le mulțumesc din inimă celor de la Cărți Anticariat pentru șansa de a citi acest roman de calitate, vă invit să profitați de reducerile substanțiale de pe site-ul lor.

464 pagini
Traducere din limba engleză de Răzvan Petria
Editura Polirom