Câștigătorii concursului „Comentează și câștigă”

Salutare,

A venit timpul să închei și acest concurs.

După ce am numărat comentariile postate de către voi, câștigătorii sunt următorii:

1. Stan Georgiana;
2. Roxana Popa.

Vă rog să mo contactați la adresa andrei.cioata17@yahoo.com cu datele necesare primirii premiilor (adresa, nume și prenume, cod poștal); iar tu, Georgiana, te rog să-mi spui aici pe blog ce cărți dorești să primești. Cărțile rămase vor fi primite de către Roxana.

Zi frumoasă și vă mai aștept, în curând, la un alt concurs!

Sub aceeași stea, de John Green - Recenzie

Nu cred că pot face recenzie unei asemenea cărți. Este o carte ce doar trebuie citită. Și atât. Nu pot decât să susțin faptul că povestea celor doi eroi- Hazel și Augustus- trebuie cunoscută, așadar citită, de către orice cititor-iubitor-doritor de viață, de poveste și sacrificiu din iubire.

Omul este trecător- asta este cunoscut de către orice om, nu este nevoie de inșpe facultăți ca să-ți poți da seama. Efemer, cu alte cuvinte. Aspirăm către absolut, încercând să ne depășim condiția, dar ne unim contradicțiile doar în adevărul (greu de acceptat pentru mulți) purificator: moartea. Suntem întregul tuturor alegerilor noastre, de aceea trebuie să știm, și, de altfel, să învățăm, cum trebuie trăită viața, către ce alegeri să optăm, în așa fel încât, la sfârșitul, ei, să ne împreunăm mâinile și să spunem „Mulțumesc, Doamne, am reușit!”

Sincer, intriga ar părea simplă: doi adolescenți bolnavi de cancer, care nu mai au nicio scăpare. Sau au? Amândoi frecventează o „casă de sprijin”, un loc în care mai mulți bolnavi se adună și, în chinul lor, leagă prietenii menite să-i ajute să treacă prin boală, să le aline, încă puțin, suferința, însă prietenii ce n-au să dureze o viață. Tocmai în această conjunctură se întâlnesc și cei doi, iar pe întreg parcursul romanului, între ei ia viață o dragoste spirituală, plină de patos, o dragoste născândă din măduva inimii lor, mai presus de orice plăcere trupească și senzorială. Tocmai acest lucru m-a surprins. Ai spune că, dacă mai ai câțiva ani de trăit, te lași condus de dictonul călăuzitor „Carpe diem”: da, îmi voi trăi viața- n-am să-mi pierd timpul citind, scriind o carte, compunând versuri sau melodii, în schimb am să merg prin baruri, să beau până nu mai știu ce-i cu mine și, apoi, să știu, deh, că am trăit acea „diem”.

John Green, de asemenea, ne face cunoscute multe lucruri din viața celor doi: cărțile pe care ei le citesc, jocurile pe care le joacă, faptul că „nu există mic dejun fără ou”, motiv pentru care Hazel este fooooarte indignată, prietenii celor doi, dorințele și aspirațiile lor. Am spune că este o poveste cu doi oameni sănătoși, care vor să-și trăiască viața cum știi ei mai bine, într-o societate ce încorsetează și într-o lume care „nu este o fabrică de împlinit dorințe”.

Dragostea lor nu este, după cum am spus, una simplă. Nu, nu este așa. Dragostea dintre ce-i doi atinge marginile infinitului, într-o căutare a completării celor doi. Povestea lor este presărată cu umor artistic, jovial, cu întrebări și răspunsuri, cu seriozitate (acolo unde este cazul), însă cade și în extrema cealaltă, cunoscând atingerea suferinței, neputinței și a lacrimilor sincere. Cu toate acestea, niciodată nu intervine frica de sacrificiu, ce-i doi fiind gata oricând de o iubire supremă, de o iubire ce un om simplu nu ar putea da dovadă.

În timp ce citeam, m-am oprit și asupra a foarte multe fragmente și citate care mi-au dat de gândit, așadar că dați-mi voie să le împart cu voi:

„Doamne, dă-mi liniștea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba și înțelepciunea de a le deosebi.”

„Spui că viața ta s-a frânt. Ultimul sărut bun/ De care ai avut parte a fost cu ani în urmă.”

„- Sunt îndrăgostit de tine și nu am chef să-mi refuz simpla plăcere de a spune lucruri adevărate. Sunt îndrăgostit de tine și știu că iubirea e doar un strigăt în neant și că uitarea este inevitabilă și că suntem cu toții condamnați și că va veni o zi când toată munca noastră se va fi prefăcut în pulbere și știu că soarele va înghiți unicul pământ pe care-l vom avea vreodată și sunt îndrăgostit de tine.”

„(...) Fără durere, n-am putea cunoaște bucuria.”

„(...) aproape toți sunt obsedați să lase un semn pe lume. Să lase ceva posterității printr-un testament. Să supraviețuiască morții. Cu toții ne dorim să nu fim uitați. Și eu la fel. Ceea ce mă frământă cel mai tare e să fiu o altă victimă colaterală de care nimeni să nu-și amintească nimic din străvechiul război lipsit de glorie împotriva bolii.

Vreau să las un semn.”

„În fine, eroii adevărați nu sunt oamenii care fac tot felul de lucruri; eroii adevărați sunt oamenii care REMARCĂ lucrurile, dându-le atenție. Tipul care a inventat vaccinul contra variolei n-a inventat, de fapt, nimic. El doar a remarcat că oamenii care aveau variola vacii nu făceau variolă.”

„Gândurile mele sunt stele pe care nu le pot aduna în constelații.”

Și, credeți-mă, cartea este plină de asemenea pasaje ce îți dau un prilej de meditație. Mi-a plăcut mai mult decât mă aștepta, deoarece îl consideram pe Green un scriitor de masă, cu un substrat superficial; dar îl consideram astfel deși nu îi citisem nicio carte. Poate pentru că era prea comercială?! Posibil. Oricum, o recomand cu mare drag tuturor celor care vor să citească ceva frumos și sensibil. Mulțumesc mult celor de la Cărți Anticariat pentru posibilitatea de a citi această carte minunată, care poate fi comandată de AICI la un preț foarte bun, cu o reducere de nerefuzat.

Editura Trei

Traducere din limba engleză de Shauki Al-Gareeb

312 pagini

Cărți cadou de Crăciun- Concursul bloggerilor!

Fulgii își găsesc sfârșitul în nimicirea vântului, aruncați pe asfaltul rece și umed. O bătrână scrijelită de timpul nepăsător, calcă cu piciorușele scunde și cu bastonul de cedru, peste ei. Un om purtând o căciulă veche îmi întinde un ziar, peste care cad fulgii lăptoși.

„- Presa! Presa!”

Trec pe lângă el, gândindu-mă dacă viața și bunăstarea se depind de acele hârtii. Așa o fi? Nu știu. Îl refuz.

Încerc să mă contopesc cu perioada ce se vrea primită: Crăciunul. Colindele răsună în cafenelele moderne cu geamuri fumurii, niște copii îmbrăcați în straie populare cântă niște colinde vechi ce vestesc importanța enormă a acestei sărbători (și, nu, nu Moș Crăciun-ul este cel ce trebuie sărbătorit acum), iar o femeie cam în jur de cincizeci de ani se bucură de atenția a prea puțini oameni. Cântă minunat!

Aș fi stat mai mult, dar trebuie să plec acasă.

Timpul nu mă așteaptă. Dar eu trebuie să-l aștept și să rabd. Să sper la fulgi mari și la luminițe de mai multe culori, brăzdându-mi geamurile casei. Și vârful din brăduț atingând cerul.

Nu, încă nu simt Crăciunul! Dar vreau ca acest Crăciun să fie diferit, vreau să fie diferit!

1. „Îmi doresc o mașină mare, ale cărei uși să se deschidă în sus. Da, da, roșie și cu scaune din piele maro. Sau, nu, de fapt neagră. Da, mami, asta vreau. Crezi că Moșul poate să-mi aducă?”
2. „Îmi doresc să fiu o cântăreață faimoasă și să mă îmbrac la fel cum se îmbracă Lady Gaga. Să fiu la fel de bogată și extroverită ca ea. Vreau mulți bani, Moșule! Nu accept un refuz.”
3. „Vai, ce BMX șmecher am văzut azi. Roți subțiri și cadru genial. Moșule, bătrâne, asta vreau.”
4. „O păpușă Barbie care cântă și se mișcă, în timp ce eu îi fac părul și îl pieptăn și îl spăl și îl prind cu niște clămițe roz. A, da, și un telefon nou de ultimă generație, cu căști dintr-alea mari care se aud super țeavă.”
5. „O tabletă nouă. Că cea veche am spart-o când m-am enervat!”

Moșule, ei, vezi, cam așa sună dorințele multor copii din ziua de azi. Ajută-mă să simt spiritul; să știu: de ce? De ce nu mai știm să prețuim ce avem și să ne mulțumim cu puținul nostru, când alții plâng pentru că abia au ce să pună pe masă într-o seară sfântă ca cea de Crăciun? De ce nu reușim să învățăm că acolo unde dăruim, Dumnezeu oferă de mai multe ori? Să aducem zâmbete în jurul nostru, pentru că aceasta este misiunea omului efemer, podul către veșnicie. Să aducem amintiri frumoase, să fim amintiți de către alții, pentru că „ce este omul, dacă nu o acumulare de amintiri?” Uneori, Moșule, aș fi vrut să fiu o pasăre și să mă înalț în văzduhul cerului, să simt iubirea norilor și să respir un aer curat, un aer lipsit de tutun, nicotină, alcool, putrefacție, mizerie, dioxizi și alte substanțe gazoase dăunătoarea. Vreau să simt că pot să aduc fericire și iubire. Vreau să învăț că viața nu constă numai în a aduna, ci și în a dărui, nu numai în a ascunde, ci și în a împărtăși. Pentru că, Moșule, asta înseamnă viață: iubire.

Ajută-mă să simt iubirea și anul acesta... mai mult decât am simțit-o anul trecut! Și știu cum să faci acest lucru. Ajută-mă să dăruiesc oricărui suflet un zâmbet. Până acum, am reușit, cât de cât, dar am nevoie și de mai mult sprijin. Am nevoie de nevoia altora de bucurie. 

Nu știu dacă mulți m-au înțeles, însă ce-am vrut să spun este faptul că, din păcate, Crăciunul NU mai este același. Nu cred că este pentru că am crescut și am înțeles faptul că NU o fi niciun grăsun mic și îndesat îmbrăcat în roșu, care se azvârle pe hornul încărcat cu fum și, fără nicio urmă, îmi aruncă un cadou sub brad (care, deseori, nu era cel pe care i l-am cerut în scrisoarea kilometrică), ci pentru că oamenii nu mai sunt aceeași, bradul nu mai miroase la fel (o fi de vină condițiile de depozitare), ornamentele sunt de masă și fără gust (2-3 hârtii mototolite, prinse cu o ață albă, la 15 lei), iar praful se așterne... în biblioteci și, așadar, în sufletele noastre. Nu trebuie să-l suflăm de acolo, deoarece se va împrăștia în tooot corpul nostru. Trebuie luat, cu grijă și cu atenție, și curățat în fiecare zi. Vă dau un sfat prietenesc: orice lumină are propria ei umbră, însă niciodată o umbră nu va fi materializată dacă lumina este destul de puternică; haideți să întreținem această lumină sufletească. Și, astfel, s-o împărțim și cu alții.

Să nu o mai lungesc prea mult și să vă arăt cărțile pe care vi le recomand de Crăciun, în această vacanță mirobolantă de care trebuie să profităm- cum știe un cititor înrăit mai bine- la maximum, precum și un top al cărților mele preferate (de Crăciun, de care-o fi). 

„Fulgi de iubire”, de John Green, Maukreen Johnson, Lauren Myracle

Ce au în comun o furtună de zăpadă iscată în Ajunul Crăciunului, 14 majorete vesele, un restaurant Waffle House și un tip înveltit în folie de aluminiu?
Răspuns: aceste trei povești romantice de Crăciun.
O furtună puternică de zăpadă aduce dragostea în viețile a trei adolescenți: o fată al cărei tren s-a înzăpezit, un băiat ce înfruntă viscolul pentru a se întâlni cu prietenii săi, o altă fată cu inima frântă ce-și vopsește părul în roz și visează să fie îngerul cuiva.
Nu-i așa că sună bine? Așa este.

„Infernul lui Gabriel”, de Sylvain Reynard (asta-i ca să mai topim zăpada de afară)- comandă de AICI

Enigmatic şi sexy, profesorul Gabriel Emerson este un foarte respectat specialist în Dante în timpul zilei şi un adept al plăcerilor lipsite de inhibiţii, în timpul nopţii.
Se foloseşte de şarmul său pentru a-şi satisface orice capriciu, dar este torturat de un trecut întunecat şi măcinat de convingerea profundă că nu mai are nicio speranţă de mântuire.
Când fermecătoarea şi inocenta Julia Mitchell se înscrie la cursul său, atracţia pe care o simte faţă de ea nu numai că îi periclitează cariera, dar îl trimite într-o călătorie în care trecutul şi prezentul se ciocnesc.
O provocatoare explorare a seducţiei şi a iubirii interzise.

„Julia respira răsuflarea lui, simţind-o fierbinte şi umedă. El era aerul ei. Nu se putea opri din sărutat îndeajuns de mult pentru a respira cu adevărat şi începu s-o ia cu ameţeală. Ceea ce nu făcea decât să intensifice senzaţia pe care i-o trezeau buzele lui, aşa că nu încercă să se împotrivească. Se abandonă senzaţiei..."

„Infernul lui Gabriel” este o poveste plină de pasiune a evadării omului din iadul personal, în încercarea de a dobândi imposibilul: izbăvirea şi dragostea.

„Căutând-o pe Alaska”, de John Green- comandă de AICI

Primul prieten.
Prima iubire.
Ultimele cuvinte.

ÎNAINTE. Miles Halter – un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre în ultimele lor clipe de viaţă – pleacă la şcoala cu internat Culver Creek în căutarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut".
Acest Necunoscut se dovedeşte mai tulburător decât şi-ar fi imaginat vreodată când în noul său cerc de prieteni îşi face intrarea seducătoarea Alaska Young. Inteligentă, amuzantă, imprevizibilă, Alaska îl atrage într-o lume misterioasă de lumini şi umbre, ce stă sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simón Bolívar, faimosul general imortalizat de Gabriel García Márquez: „Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?"
DUPĂ. Nimic nu va mai fi la fel.

Fetele vor plânge, iar băieţii vor găsi dragoste, atracţie şi dorinţă în parfumul de vanilie şi ţigări pe care îl răspândeşte Alaska. - Kirkus Review

Căutând-o pe Alaska surprinde perfect intensitatea trăirilor şi disperarea care definesc adolescenţa. - teenreads.com

Frumuseţea acestui roman stă în faptul că nu ascunde nimic. - The Guardian

„Iar acum cred că e momentul prielnic să spun că era frumoasă. În întunericul de lângă mine, Alaska mirosea a sudoare şi a raze de soare şi a vanilie, iar în acea noapte luminată de o lună firavă vedeam doar silueta ei, excepţie făcând momentele în care fuma, când tutunul aprins al ţigării ei îi învăluia faţa într o lumină roşiatică. Dar, chiar şi pe întuneric, îi vedeam ochii — două smaralde arzătoare. Avea acel soi de privire pătrunzătoare care te făcea să i cedezi."

Pentru o carte cu suflet, pentru suflet. Una dintre cele mai emoționante cărți citite vreodată. Recenzia am făcut-o AICI. Savurat pe deplin de conştiinţa mea înfometată de reverie, jurnalul a reuşit să îmi atingă cele mai sensibile coarde, stârnind un amalgam de sentimente. Aş fi regretat enorm dacă nu aş fi parcurs aceste pagini.
Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, într-o ediţie îngrijită de tatăl ei, Otto Frank, “Jurnalul Annei Frank” a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare- un număr exorbitant, după cum se observă. De ce atât de preţios şi considerat atât de important? Anne Frank este, probabil, un nume familiar chiar şi pentru cei care nu au citit jurnalul, caci reprezinta un document extreme de important, din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

Deși nu am găsit toate link-urile care să vă trimită către aceste cărți de pe siteul Librex.ro, vi-l recomand cu mare drag dacă vreți să găsiți o gamă variată și largă de cărți din care puteți alege.

Mulțumesc mult celor de la Bibliophile Mystery și felicitări lor, precum și sponsorului. Îmi încerc norocul, n-am ce să pierd. At least, spiritul Crăciunul a intrat și pe blogul meu. Îl invit în inima mea.

„Granitul rece” de Stuart MacBride- Recenzie

Chiar simțeam nevoia să-mi delectez simțul de detectiv (a se citi „simțul anticipativ”) cu o asemenea carte. Numai bună de citit... cu ușile și geamurile închise.

Să ne imaginăm că suntem detectivi la o secție de poliție într-un orășel rece, palid, mohorât și chiar funebru, răul pândește la orice colț, gata, oricând, de o nouă victimă. Însă de mult timp nu s-a mai întâmplat nimic. Te reîntorci, ca detectiv, la lucru, iar încă din prima zi în care te reîntorci, un copil dispare. Urmează al doilea. Al treilea. Să urmeze, oare, și al patrulea? Veți ști doar dacă veți citi această carte.

Crimele din Aberdeen- orașul în care se petrece acțiunea cărții- se petrec într-o atmosferă terifiantă, apăsătoare și plină de suspans: o atmosferă specifică unui oraș „de granit rece”. Sergentul Logan McRae este nevoit să se confrunte cu niște cazuri cumplite de crimă, îngrozitoare, în care victimile nu sunt altele decât copii abia în floarea vârstei și inocenți; iar criminalul pare să fie nu numai un obsedat sexual, necrofil, ci și un psihopat dominat de legi proprii.

În încercarea lor de a rezolva cazuri, mereu intervine presa, care le cam amestecă treburile și încurcă lucrurile, intervenind în calea detectivilor ce se angajează în prinderea cumplitului criminal obsedat. Deși crezi că ai anticipat corect unele lucruri și scenarii, Stuart MacBride reușește mereu să introducă în mijlocul acțiunii un personaj cheie care îți dă peste cap tot ce-ai crezut că știi. Ăsta ar fi doar unul dintre punctele forte ale cărții: neașteptatul.

Pe tot parcursul lecturii, s-au stabilit în mine mai multe stadii: primul ar fi cel al dorinței de a afla ce se întâmplă într-un orășel ca acesta, cum decurge viața unul detectiv (date fiind și numeroasele detalii privitoare la această meserie și altele ce se ocupă de criminalistică- toxicologie, medicină legală etc), dorința de a afla cine este cumplitul criminal și care este, din păcate, noua sa țintă (sau victimă), urmată de apropierea față de familiile rămase copii și, în cele din urmă, prinderea criminalului urmată de toată operațiunea ei. Recunosc, ultimile pagini ale cărții reprezintă apogeul, în timp ce le citeam simțeam că în fața ochilor mei se derulează un film de la cinema, degajându-mă de tot ce mă înconjoară.

De asemenea, surprinzătoare sunt și relațiile dintre detectivi-avocați-criminali-familiile distruse-persoanele anchetate-presă. Pentru că Stuart MacBride nu oferă doar un adevărat roman thriller-polițist, ci și o carte psihologică tipică, plină de tipuri umane și umor.

Am extras și câteva pasaje care mi-au atras atenția:

„- Nu poți să cumperi oameni pur și simplu! (...)

- Ai trăit pe Lună? normal că poți să cumperi oameni! Ia fă o plimbare pe străzile din Edinburgh și poți să-ți cumperi orice-ți place. Arme, droguri. Și femei. (...). Nu ți-am zis că Malk Cuțitul importă pipițe din Lituania? Ce crezi că face cu ele?

- Credeam că le dă de lucru...

- O, da. Angajează și vinde. Ai reducere la cele folosite.”

„(...) Capul unui copil se dinstingea din masa de cadavre de animale. Nu mai erau trăsături în adevăratul sens al cuvântului, osul împingând prin cenușiul slinos.

- O, Christoase! 

Stomacul lui Logan se strânse.

- Nici măcar nu știu dacă-i băiat sau fată. N-avem cum să știm până nu scoatem cadavrul să-l examinăm ca lumea.

Logan privi capul respingător, orbitele goale, gura care atârna deschisă, dinții ieșind din gingiile micșorate. Părul îi era aproape imposibil de distins de blana animalelor adunate în jurul corpului. O pereche de cleștișori roz erau prinși de craniul putred. Agrafe Barbie.

- E fată.”

„- (...) Te-ai gândit vreodată să scrii o carte despre asta? Ai putea să-ți iei ditamai avansul la o asemenea chestie: criminal în serie și violator cutreieră străzile fără pobleme, nimeni nu poate puna mâna pe el și, hop, apare sergentul McRae!

Detectivul și curajosul patolog îi dau de urmă criminalului, numai că el o înșfacă pe ea! Vedere de ansamblu: sânge, bătaie, rană aproape mortală. Criminalul riscă între treizeci și pe viață. Aplauze și cade cortina.”

În ceea ce privește criticile aduse, Mark Billingham spune că această carte este „Un thriller de cel mai înalt rang, intens și cumplit”, iar The Scotsman afirmă următoarele: „Granitul rece este un thriller care într-adevăr merită citit... Un debut promițător pentru stuart MacBride și fascinantul oraș Aberdeen.” The Sunday Herald spun că acesta este „un roman extraordinar, cu o intrigă de coșmar, incidente cutremurătoare și, peste toate, un umor negru necruțător.”

Iubitorii genului ar îndrăgi cartea și, mai mult ca sigur, ar trece-o la loc de onoare în clasamentul lor. O recomand tuturor celor ce doresc o intrigă adevărată și o acțiune ușoară și derulată foarte frumos. Le mulțumesc din inimă celor de la Cărți Anticariat pentru șansa de a citi acest roman de calitate, vă invit să profitați de reducerile substanțiale de pe site-ul lor.

464 pagini

Traducere din limba engleză de Răzvan Petria

Editura Polirom

Câștigătorul concursului sponsorizat de Libris.ro

Salutare,

Am revenit pentru a anunța câștigătorului concursului sponsorizat de Libris.ro, librăria online de pe care puteți comanda numeroase cărți în engleză, română, din diferite domenii, unde reducerile și ofertele sunt în toi.

Vă mulțumesc mult pentru participare și deși nu v-ați adunat foarte mulți (am observat că mulți sunt atrași doar de concursurile ce au la bază sistemul random.org- un câștigător random, un câștigător cu un răspuns mecanic), răspunsurile au fost foarte bune, așa că dați-mi voie să spun câteva cuvinte despre fiecare:

Andreea Ilie (răspunsul AICI)

Într-adevăr, „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen, rămâne o capodoperă a literaturii lumii: atât prin intriga cărții, forma și culoarea personajelor, cât și prin maniera în care Austen reușeșe să surprindă toate acest lucruri, manieră ce a consacrat-o drept una dintre cele mai bune scriitoare.

Madeleine McKaler (răspunsul AICI)

Sincer, nu am citit cărțile. Dar cred că am văzut o parte din film? E cumva filmul în care fata vede lucruri pe care alții nu le văd, mama ei dispare și se îndrăgostește de un vampir (sau ce-o mai fi el) blond? Nu știu, nu-mi reamintesc. Dar, promit, ASAP, voi pune mâna pe carte. Succes!

alwssa12 (răspunsul AICI)

După cum am spus, „Mândrie și prejudecată” rămâne una dintre cărțile de onoare din biblioteca mea. Îmi place modul în care ai surprins figurile, și felul în care ai spus că această carte este destinată oricărei mase de cititori. Succes!

Marya Mary (răspunsul AICI)

Înainte de toate, mă bucur că blogul te atrage și mulțumesc pentru ce-ai spus. Acum, la rândul meu, îți voi spune că nu am citit „Hoțul fulgerului”, deși cartea sună deosebit de bine, iar seria la fel de bine. Sunt un mare fan al mitologiei, am crescut cu „Legendele Olimpului- Zeii și Eroii” și mereu m-a atras această latură a Antichității. Îmi place mult felul în care ai reușit să surpinzi toate aceste lucruri în răspunsul tău, toți radicalii și faptul că deși „nu e o carte clasică, cu multe filozofii, obigatorie în programa școalară, populară, supraapreciată”, este cartea ta preferată. Mult succes!

ella fairytale (răspunsul AICI)

Oh, „Anna Karenina”. Tolstoi. Da, cu adevărat o carte bună. Mulțumesc mult că ai participat.

Bianca Meșteru (răspunsul AICI)

Mulțumesc frumos pentru cuvintele spuse. Sincer să fiu, am auzit enorm de multe despre această carte, însă cuvintele tale chiar mi-au plăcut. O dragoste nimicitoare, extremă, ce atinge apogeul, găsindu-și unirea în contradicții. Îți mulțumesc mult pentru comentariu!

Ema Bercaru (răspunsul AICI)

Ema, mulțumesc frumos pentru recomandare și pentru treaba cu topul „cititorului autorizat”. Mă bucur că îți place o carte românească, scrisă de Rebreanu, o adevărată figură reprezentativă a literaturii noastre. Cartea, de asemenea, mi-e cunoscută, însă n-am citit-o: am auzit doar o bucată din ea la radio fonic. Promit s-o citesc cât mai curând, mulțumesc, încă o dată, pentru recomandare.

Alexandra Ali (răspunsul AICI)

Frumos răspuns, mai ales că Alexandre Dumas se numără printre scriitorii mei de suflet, reușind să surprindă prin culori locale și prin formele oferite personajelor sale. Filmele nu le-am văzut, dar este timp. Mulțumesc frumos pentru comentariu și participare!

Aceștia sunt toți participanții. Vă rog să mă credeți că toate răspunsurile merită premiate, cu toții aveți niște gusturi foarte bune, indiferent de gen- știți să alegeți ce-i mai bun din toate. Dar regulile sunt reguli, nu trebuie încălcate, iar unicul câștigător trebuie ales.

Iar acesta este Bianca Meșteru, pentru că m-a făcut să vreau să citesc această carte, mai ales prin afirmația cum că Thomas Hardy aduce ”în prim-plan, o femeie extrem de puternică cu pregnanţă tipologică”. Te rog să mă contactezi prin e-mail la andrei.cioata17@yahoo.com pentru a îți oferi toate detaliile necesare intrării în posesia voucherului de la Libris!

Pentru ceilalți, să nu fiți dezamăgiți, dacă aș fi avut 8 vouchere, le-aș fi dat tuturor câte unul. Așdar, vă mai aștept la concursurile active, pe care le găsiți AICI. Vă doresc niște sărbători minunate, calde și fericire alături de cei dragi, pline de cadouri și împliniri. Un moș darnic să aveți, eu, cât de cât, am încercat să fiu!

Gânduri bune și un ceai fierbinte, mulțumesc mult sponsorului,

Andrei

I wish

Mi-aș dori, uneori, ca străinii să-mi zâmbescă atunci când le zâmbesc.

Mi-aș dori să visez mult mai des.

Mi-aș dori să nu mai existe atât de multe răutate.

Mi-aș dori ca spiritul Crăciunul să fie, iarăși, același. Vreau să fiu iarăși mic!

Mi-aș dori ca praful să nu se mai așterne atât de mult prin biblioteci.

Mi-aș dori ca, uneori, să reușesc să-i înțeleg pe cei pe care nu îi pot înțelege; să aflu ce au în minte.

Uneori îmi doresc să fiu invizibil.

Voi nu?

Mi-aș dori să fiu o pasăre. Să pot zbura!

Mi-aș dori o călătorie în jurul lumii și să-mi fac poze cu câte un om din fiecare cultură.

Visul meu de o viață.

Mi-aș dori să sar cu parașuta, în timp ce cineva îmi filmează expresia.

Îmi doresc să mă văd prin ochii altcuiva, să văd cum mă percepe lumea.

Oare aș fi dezamăgit?

Mi-aș dori să am mai multe încredere în mine.

Oare ar trebui?

Mi-aș dori un fular cu imprimeuri de Crăciun, o căciulă drăguță cu moțoc și o pereche de mănuși cu reni.

Cer prea multe?

Mi-aș dori ca și cei săraci să aibă un Crăciun fericit. Mi-aș dori să învățăm să dăruim, să învățăm să prețuim și să întindem o mână aproapelui nostru. Mi-aș dori să pot oferi tuturor ceva. Un gând, un zâmbet, o rugăciune. Un pas către împlinire. Mi-aș dori să pot fi capabil să aduc fericire, să împrăștii bucurie și spirit. Să iubesc, să fiu iubit și să învăț ce este iubirea.

Mi-aș dori.

Să nu mă trezesc niciodată din vis!

Leapșa: Problemele cititorilor

Salutare,

Iată că revin cu o leapșă drăguță. O trimit tururor care au chef s-o facă.

1. Ai sute de cărți care așteaptă să fie citite, cum naiba alegi dintre ele care să fie următoarea ta lectură?

Păi, atunci, închid ochii, mă îndrept spre bibliotecă și... prim carte atinsă, este prima carte pe care o voi lectura. Sau, le iau în funcție de genurile preferate: thriller-psihologic, darmă, romance, horror, jurnale, aventură. Timp să fie!

2. Ești la jumătatea unei cărți și nu îți place. O lași baltă sau continui s-o citești?

Se spune că o, dacă în primele zece minute de discurs/prezentare, nu reușești să captezi publicul, mai bine o lași baltă. Deci, răspunsul e clar! Și nu trebuie, neapărat, să ajung la jumătate. Dacă primele 50 de pagini nu-mi plac, trec la următoarea. Deși, dacă-mi amintesc, așa am făcut cu „Mândrie și prejudecată”, de Jane Austen. Primele câteva zeci de pagini m-au plictisit enorm, și am lăsat-o deoparte. Vara trecută, m-am reapucat de ea. Și bine am făcut, deoarece m-a surprins mult și mi-a plăcut și mai mult!

3. Vine sfârșitul anului, iar tu ești atât de aproape, dar atât de departe de a-ți atinge numărul de cărți pe care ți le-ai propus să le citești anul ăsta. Mai încerci să prinzi din urmă?

Nu-mi propun să citesc un anumit număr de cărți. Spre exemplu, dacă mi-aș propune să citesc o mie de cărți în doi ani, aș reuși... Dar asta ar însemna să nu mai fiu deloc atent la cum evoluează personajele, la cum se ramifică acțiunile, la ce se întâmplă în jurul lor, la detaliile semnificative. Se pierde din simțire! Și așa timpul ne este inamic- în unele cazuri, de ce să-l întărâtăm și mai mult?

4. Coperțile unei serii care-ți place nu se potrivesc. Cum reacționezi?

Soarta. Până acum, toată seria lui Alice Munro are coperte p-e-r-f-e-c-t-e. Sunt sigur că nu se va schimba nimic.

5. Toată lumea iubește o carte care ție nu-ți place. Cu cine, totuși, împărtășești opinii asemănătoare?

Iubesc oamenii cu care pot vorbi despre cărți, serios! Nu știu... Cu vecina-mea, cu prietena mea, cu oricine vrea să mă asculte și împarte aceeași pasiune pentru cărți.

6. Citești o carte și ești aproape de a începe să plângi în public. Cum reacționezi?

Andrei nu plânge la cărți. Nu, serios. Doar mi-au dat lacrimile la două cărți: „Hoțul de cărți” și „Oscar și Tanti Roz”. Și, ca să-l citesc pe Chirilă, o carte te impresionează, este bună, „atunci când lacrima stă să îți dea”.

7. Ultima carte dintr-o serie care-ți place tocmai a apărut, însă nu mai ții minte nimic din volumele anterioare. Recitești volumele? Sari peste ultima carte? Plângi de frustrare, cauți rezumate?

Hm. Deci eu am înțeles greșit cuvântul „serie”. Să înțeleg: „Divergent”, „Insurgent”, „Hunger Games”, asta-i o serie? Well, atunci, nu mă dau în vânt după asemenea cărți. Totuși, „Hunger Games” mi-a plăcut mult și nu am uitat nimic din ultimile două volume, atunci când am ajuns la al treilea.

8. Nu vrei ca nimeni, NIMENI, să-ți împrumute cărțile. Cum le spui oamenilor, politicos, „nu”, atunci când te întreabă?

 

Sincer, aș dori să am mai mulți oameni în jurul meu care să-mi ceară cărțile spre citit. Nu știu, nu i-aș putea refuza, pe bune. Share happiness! Share a book!

9. Ai început și ai lăsat baltă cinci cărți luna trecută. Cum treci peste sentimentul enervant de neputință când vine vorba de citit?

Nu aș face așa ceva. O carte este un bun prieten care nu te judecă. Cum s-o lași baltă? Doar dacă fac o pauză și... Și îmi văd de alte lucruri!

10. Sunt atât de multe cărți care apar în această perioadă și abia aștepți să le citești. Cât de multe dintre ele chiar îți cumperi?

Nu mă agit. Însă cumpăr tot ce înseamnă Alice Munro, Emmanuel Schmitt. Nu mă omor cu John Green, vampiri, și altele. Nanana!

11. După ce ți-ai cumpărat cărțile pe care abia așteptai să le citești, cât timp va trece până când chiar vei începe să le citești?

Cât este nevoie!

Drăguț, m-am distrat. Seară faină și un început de săptămână minunat!

Blestem curgerea timpului, de Per Petterson - Recenzie

Nu m-am îndoit niciodată de perfecțiunea timpului... Și a cifrelor. Ireversibil, cu pas egal și nepăsător, timpul trece pe lângă noi, lăsând în urmă clipe, secunde, minute, zile, săptămâni, luni, ani și vieți. Uităm cât de mult avem nevoie de tandrețe și iubire, în această goană după bunăstare materială și prosperitate, în această cursă nebună în jurul „valorilor fără valoare.”

Scriitorul norvegian Per Petterson (născut în 1952) a debutat în 1987 cu volumul de povestiri „Aske i munnen, sand i skoa” („Cenușă în gură și nisip în pantofi”). De atunci a publicat mai multe romane, între care„ Jeg nekter” și „Det er greit for meg” (în curs de apariție la Editura Univers) și un volum de eseuri, ajungând printre cei mai traduși scriitori norvegieni. Publicat în 2003, romanul „Ut og stjæle hester” („La furat de cai”) a ajuns imediat best‑seller în Norvegia, unde a avut un tiraj de peste 140.000 de exemplare și a rămas mai bine de un an pe lista celor mai bine vândute cărți. În Marea Britanie, romanul a fost distins cu Independent Foreign Fiction Prize, iar în Norvegia a primit premiul criticii și premiul pentru cea mai bine vândută carte, fiind desemnat cel mai bun roman al anului și tradus în mai mult de 45 de limbi. La sfârșitul anului 2007, când a fost tradusă în SUA, cartea lui Petterson a fost inclusă în topul celor mai bune zece cărți ale anului, realizat de New York Times Book Review. Romanul „La furat de cai” a apărut la Editura Univers în 2007 și s‑a vândut în peste 30.000 de exemplare. 

„Blestem curgerea timpului”, cartea lui Per Petterson, surprinde această „curgere a timpului”, curgere fără posibilitate de întoarcere a unei vieți chinuite de durere, de dezamăgire, de cotidianul zilnic și fără esență. Arvid, personajul principal, protagonistul romanului, trăiește într-o lume ce pare a se nărui din ce în ce mai mult, până la colaps: divorțul iminent, aflarea veștii cum că mama sa suferă de o boală gravă, situațiile și relațiile sociale, toate par să-l tragă pe Arvid într-o mocirlă fără scăpare. Însă, cu toate acestea, personajul pare să se agațe de amintiri ca de o vestă de salvare, reușind, prin intermediul lor, să trăiască, să găsească un sens asupra a ceea ce se întâmplă în jurul său. Să evadeze dintr-o lume efemeră și să se camufleze în profanul minții.

Un roman ce te scufundă în nostalgie, în singurătate și în sufletul lui Arvid, care-și retrăiește amintirile, retrăiește clipele din familia sa complicată, toate prezentate de către Per Petterson cu un talent uimitor al formei și al naturalului. Titlul este pur și simplu uimitor, prefigurând conținutul cărții, ce prezintă numeroase pasaje introspective.

Am selectat și niște pasaje, fragmente, care mi s-au părut destul de interesante:

„Apoi mama a desfăcut dopul sticlei cu o mişcare bruscă şi a umplut pe jumătate paharul, l‑a golit din două înghiţituri şi asta a usturat‑o atât de tare în gură şi în gât, că a trebuit să tuşească mult şi să plângă în acelaşi timp, pentru că o durea deja. Apoi a pus sticla înapoi între haine, în valiză, ca şi cum ar fi fost marfă de contrabandă ce avea ea acolo, iar vameşii ar fi stat în uşă cu răngi şi cătuşe, şi‑a spălat lacrimile în faţa oglinzii de deasupra chiuvetei şi s‑a şters bine, şi‑a tras puţin hainele în faţă, cum fac întotdeauna toate femeile grăsuţe, înainte de a urca să mănânce la cafeneaua care era una modestă din toate punctele de vedere, iar meniul era modest din toate punctele de vedere, aşa cum îi plăcea, şi de aceea Holger Danske era vaporul perfect pentru ea.” 

„Așa era mama. Și ea a fost fumătoare, așa cum am fost eu întreaga viață de adult. Cunosc bine starea aceea câns tai noaptea sub plapumă, cu ochii uscați și dureroși, holbându-te în întuneric, simțind viața ca un gust de cenușă în gră, chiar dacă eram mult mai îngrijorat petnru propria mea viață decât de faptul că ar putea rămâne copiii mei fără tată.”

În ceea ce privește exegeții, Stacey D'Erasmo, în New York Times Book Review, afirmă: „Petterson, într-un scris fără pretenții, dar cu o abilitate extraordinară, face ca statul pe marginea acestui abis personal și mut să pară eroic. Există o calitate pe care o pot numi doar farmec, sau ceva asemănător farmecului, în sensibilitatea esențialmente întunecată și singuratică a autorului. Arvid nu e un personaj special. Nu e nici fiul favorit, nici oaia neagră a familiei, ci copilul mijlociu universal, care tot timpul e trecut cu vederea. Și totuși, Arvid exercită un fel de atracție gravitațională asupra cititorului, păstrându-și echilibrul în situația plină de contradicții, lipsită de dragoste în care s-a trezit pe neașteptate. Poate că nu pare a fi mare lucru, dar e chiar foarte mult.“

Le mulțumesc mult celor de la Editura Univers pentru volumul acesta minunat. Cartea poate fi comandată de AICI, la un preț foarte bun.

Editura Univers

Traducere din norvegiană de Karmen Bålko

208 pagini

„Kyra” de Carol Gilligan- Recenzie

Umbra face parte din lumină. Dezamăgirile fac parte din viața tuturor. Suntem suma tuturor aspirațiilor noastre, suma tuturor alegerilor noastre, avem ceva ce ne diferențiază de toți ceilalți (și nu mă refer la amprente): liberul arbitru. Dar, după cum bine știm, viața este imprevizibilă. O alegere bună făcută acum, se poate dovedi o alegere greșită pe termen lung. Trebuie să învățăm să ne avântăm în necunoscut, în surprinzător și... în dezamăgire. În iubire sau eșec- trebuie să învățăm să învățăm din greșeli. Și să nu mai greșim și a doua oară.

Noi alegem ce vrem să facem cu viața noastră și dacă dorim să facem parte din mulțime sau să ne individualizăm. Însă, cu toate astea, există momente în viață când te simți mult prea legat de cineva anume, dar nu ești pregătit să accepți această legătură și, de altfel, să o întreții.

„Kyra”, scrisă de autoarea Gilligan, surprinde povestea de iubire dintre Kyra, personajul principal, care dă și titlul cărții și Andreas, un personaj surprinzător și delicat. Cei doi îndrăgostiți nu au un trecut simplu, Kyra fiind văduvă și încă iubindu-și soțul, iar Andreas cu un copil dintr-o căsnicie anterioară. Cu toate acestea, încă din momentul în care cei doi se întâlnesc, se conturează o poveste de iubire psihologică, o iubire a sufletului și a minții, nu fizică, telurică. Cele două personaje prezintă un suflet aristic, Kyra fiind atrasă de arhitectură, de forme și culori, iar Andreas de muzică și interpretare. Din aceste motive, în decursul paginilor, cei doi sunt nevoiți să facă sacrificii, se fac neînțeleși, caută răspunsuri, neștiind că, de fapt, își pun întrebări.

Carol Gilligan surprinde prin psihologia cu care reușește să surprindă aspirațiile celor doi, în dezacord cu permanentizarea iubirii pământene, fizice, cum reușește să readucă, după mult timp, personajele împreună, cu aceleași sentimente de iubire și aceeași dorință și capabilitate de sacrificiu. Kyra este un personaj inițiat, care încearcă să înțeleagă mecanismele lumii artistice, un personaj care dorește să atigă iubirea lui Andreas, în dezacord cu ființa sa limitată.

O poveste de iubire cu care m-am delectat zilele astea si care merita citita si descoperita, deoarece este ceva nou si bun. Vă recomand cartea, deoarece prezentarea mea nu atinge nici măcar jumătate din acțiunea ei și nu pronunță numele tuturor personajelor ale căror caracter este important în viața celor două spirite- Andreas și Kyra.

Am selectat, bineînțeles, niște pasaje care mi s-au părut interesante:

„Cândva fusese un străin, dar apoi devenise ceva, ceva intim, iubitul meu, mai degrabă ca un soț, însoțindu-mă în spațiul pe care-l aleseserăm pentru noi doi, sus, în luminiș, unde creșteau gardenii sălbatice, flori mici și delicate cu pete albe ca o piele transparentă, atât erau de subțiri și un pic de roz în jurul gâtului. Cum se numește patea aceea a florii în care se află pistilul și stainele? Întinde-te lângă mine, îmi spusese, brațele și picioarele noastre ni se împletiseră, până când trupurile noastre... Nu veau să mă întind.”

„(...) Când două inimi se unesc în dragoste sau prietenie, sufletele lor se unesc și ele.”

„În spatele ferestrei, cerul era de un albastru inocent, culoarea îngerilor, culoarea virginelor.”

În ceea ce privește exegeții, se spun următoarele:

„Punctul forte al romanului este vocea Kyrei, pe care Carol Gilligan o redă într-un mod convingător și poetic. Rezultatul este un portret fascinant al unui personaj complex.”- Publishers Weekly

„Kyra este un personaj prea bun, iar misiunea ei de a găsi un strop de armonie într-o lume haotică este prea importantă pentru a fi trecută cu vederea.”- The New York Times

„Un adevărat triumf. Carol Gilligan ne-a uimit și ne-a emoționat întotdeauna prin mintea ei strălucită, inteligența vizionară și capacitatea ei de empatie. Acum ne oferă și un roman irezistibil despre cât de mult ne poate răni trecutul, dar și despre cum iubirea vindecă aceste răni, salvându-ne de noi înșine.”- Catharine R. Stimpson, Universitatea din New York

Le mulțumesc foarte mult celor de la Cărți Anticariat pentru posibilitatea de a citi această carte interesantă și surprinzătoare, vă invit să profitați de reducerile și ofertele lor, dat fiind faptul că pe site au apărut noi cărți „în vogă”, John Green și mulți alții, cu reduceri chiar și de 50%. De asemenea, dați o fugă pe la Surprizele Moșului.

Editura Polirom

Traducere din limba engleză de Ioana-Miruna Voiculescu

352 pagini

Scrisoare către Moș Crăciun

A mai trecut un an, da, dar de mult simt că nu mai sunt acel copil care-și dorea să vadă bradul cât mai împodobit și luminițele de la casă strălucind.
Ce s-a întâmplat, Moșule, ai îmbătrânit așa de mult? Nu, nu, nu vreau să cred asta. Este lumea atât de rea? Te-ai plictisit? Te-ai plictisit, este lumea rea și ai îmbătrânit?
Te rog, spune-mi că nu. Nu vreau să se scurgă și ultimul firicel de nisip din această clepsidră inegală, vreau să-ți scriu și anul aeasta, plin de dorință și de speranță, Moșule!

Plin de speranță, Moșule, plin de speranță că răul are să se schimbe și să se transforme, ca în basme, plin de speranță că ziua de mâine are să aducă mai multe raze de soare pe chipurile îmbătrânite și mai puține lacrimi pe obrazul mamei care își așteaptă copiii plecați în lume.

Îți amintești de jocul acela cu cărți? Le-am împărțit în mod egal, apoi jocul a început. Am jucat cartea „clipei”, aruncând-o leneș pe masă și fără chef, iar tu mi-ai răspuns cu „o zi”. Și, vezi, am pierdut o carte. Apoi ai scos dintre cărțile pătrate și uzate, „amintirea”. Dar am pus repede cartea „uitării”, și tu ai pierdut o carte. Apoi te atac cu „întrebarea”, însă tu reușești să mă înfrângi jucând „tăcerea”. Și iarăși ai câștigat. Printre cărți, găsesc asul „te iubesc”, însă, din priviri, mi-ai aruncat asul tău, „te-am iubit”. Trist, tăcut, m-am ridicat și am plecat, pentru că AM PIERDUT.
... Prostii, Moșule, mai am încă o carte de jucat, și anume „speranța”. De aceea, te implor să aduci această carte veche, uzată, învechită, cum o fi ea, celor care au pierdut-o și să-i rogi pe cei care o au să țină de ea cât mai cu putere, pentru că este cel mai de preț cadou și cel mai frumos.

Oricum, îmi pare rău că m-am luat cu treaba de a crește mare și am uitat să-ți scriu, deși, cândva- știi prea bine, erai cel mai bun prieten al meu. Și, de asemenea, să știi că n-am uitat că la Crăciunul acela nu mi-ai adus guma de mestecat și ciocolata ungurească cu biscuite, drept care mi-ai rămas dator. Dar nu-i nimic. Să ieșim sărbătorile astea neninse la un capuccino cu spumă muuultă, încât s-o dai jos cu lingurița, ce zici? Nu contează, știu că ai probleme cu greutatea și tot ții la cure de slăbire, dar, na, mai renunță și tu la bere, nu la cafea. Și tu știi că berea dă burtică, iar dulciurile rotunjesc copasele.

Oricum, bătrâne, să nu uit scopul cu care îți scriu: să-ți spun ce-mi doresc. Dacă am fost cuminte? Păi, bineînțeles, când am fost eu un copil rău? Cel mai cuminte copil din cartier, înconjurat de cele mai frumoase și docile babe! Ce vreau? Moșule, n-am să-ți cer nemurirea- deja o am, n-am să-ți cer bunăstarea, când există atâția oameni fără case și fără bucate pe masă în seara de Crăciun, dar aș vrea să fiu, măcar pentru o zi, înger. Ca tot ce ating să se transforme instantaneu în mai bine, mai mult, mai curat, mai plin de dragoste adevărată, mai plăcut, mai lipsit de lăcomie, intenții ascunse, gânduri rele și zgârcenie. Vreau o casă plină de prieteni adunați în jurul mesei, voioși, plini de viață și puși pe povești. Și încă ceva, dragul meu bătrân: vreau să iubesc și mai mult și să știu să o arăt mai bine. Și dacă nu cer prea mult, pune sub bradul meu, în iarna asta, niște cărți de povești și o un fular cu imprimeuri de Crăciun. Atât, Moșule!

Nu vreau viață lungă, nu mi-o doresc. Însă îmi doresc o viață mai altfel, mai vie. Nu cer oameni mai buni. Vreau să devin eu un om mai bun și să generez aceeași dorință și în ceilalți. Nu vreau să schimb lumea. Vreau să pot construi o lume a mea, cu oameni, dar o lume mai bună, mai confortabilă, mai plăcută și mai bogată- atât în valori morale, cât și în bucatele de pe mese.

Și te mai rog ceva... Dacă, totuși, voi ajunge să îmbătrânesc, vreau să îmbătrânesc frumos, păstrând pe chip lumina acelei nopți în care voi fi fost înger.

Câștigă un voucher pentru o reducere de 40%

Salutare,

Iată, revin cu un nou concurs, sponsorizat de către cei de la Curtea Veche. În cadrul acestui concurs, aveți posibilitatea de a câștiga un voucher de 40% reducere, pentru orice achiziție de pe Curtea Veche, voucher de poate fi folosit o singură dată, la o singură comandă. Ca o micuță precizare, pe site puteți găsi numeroase cărți în limbi străine, cărți de dezvoltare personală, de dezvoltare a culturii generale, gastronomice, artistice, de literatură universală, cât și cartea lui Klaus Iohannis, președintele ales al României.

Pentru a putea câștiga voucherul de reducere, îndepliniți pașii următori:
1. Like paginii Curtea Veche;
2. Like paginii Unwritten words;
3. Urmărește blogul prin GFC și lasă-mi GFC-ul;
4. Distribuie orice poză de pe pagina celor de la Curtea Veche.

Câștigătorul va fi ales prin random.org, iar concursul durează până la sfârșitul lunii.

Mulțumesc mult celor care susțin acest concurs, vă aștept cu drag să participați!
Andrei

„Viața nemuritoare a Henriettei Lacks” de Rebecca Skloot- Recenzie

Femeia care a revoluat medicina și evoluția sa fără ca măcar... să știe. Sau, mai bine zis, să permită acest lucru. O femeie bolnavă, un singur verdict mortal: cancer cervical. Zilele trec, durerea persistă și, în cele din urmă, aduce moartea. Între timp, celule sunt prelevate din corpul femeii: din cervix. Se pun celulele în condiții precoce pentru înmulțire. Da, bine, s-a mai făcut asta și înainte, însă, de fiecare data, celulele mureau. A doua zi, ca prin minune, celulele Henriettei Lacks- femeia de la care au fost preluate celulele cancerigene- nu erau în același număr ca în seara precedentă: se înmulțise, se multiplicau de zeci de mii de ori, sute de mii, ca nicio celulă de până atunci- „ceea ce au descoperit oamenii de știință a fost tulburător: la fiecare misiune în spațiu se observa că celulele necanceroase cresc normal, pe când celulele Hela deveneau tot mai puternice, divizându-se rapid cu ficare călătorie.”

Și, de aici, începe povestea celulelor HeLa, celule ce au ajutat la pregătirea numeroaselor tratamente pentru diferite boli, care au ajutat la identificarea agenților patogeni și aducători de diferite boli, care sunt supuse testelor de verificare a anumitor factori asupra evoluției anumitor boli. Celule folosite pentru a descoperi vaccinuri împotriva bolilor, într-o perioadă de ascendență a descoperirilor științifice.

Rebecca Skloot, scriitoarea cărții și jurnalist de profesie, urmărește viața crudă, învechită, provincială, a femeii Henrietta Lacks- care a revoluționet genetica secolului al XX-lea, scotocind atât în istoria ei medicală, cât și în istoria familiei ei. Carte anu este una de ficțiune, deși titlul ar sugera acest lucru, deoarece nu numai povestea unei femei chinuite de boală, care a murit fără să știe că va deveni o eroină de talie mondială, este emoționantă, ci și povestea familiei ei, a tuturor persoanelor dragi care o iubesc, care au iubit-o și care, din păcate, nici nu știau că o parte din sângele lor se află în tot ce este viu: celulele HeLa. Jurnalista pornește în căutarea identității femeii care a produs această minune, într-un mod absolut involuntar, urmând să treacă printr-o cursă plină de obstacole, de personaje cheie, de mizerie și dorință de cunoaștere; deși Henrietta Lacks a murit cu mult timp înainte ca ea să se nască: „cu toții au fost nevoiți să se descurce fără mine pentru o foarte lungă perioadă de timp din pricina acestei cărți” (afirmă scriitoarea) și, de asemenea, nu uită (ca un adevărat scriitor) să mulțumească, la sfârșitul cărții, tuturor celor care i-au fost alături și care au sprijinit-o să ducă la capăt acest proiect- de la copiii femeii Henrietta, până la doctori, alți jurnaliști și și regizori de documentare.

Aspectele legate de rasă, deoarece Henrietta Lacks a fost o femeie de culoare, din spatele poveştii HeLa nu trec neobservate. Henrietta era o negresă cu ani de muncă în spinare, fiind nevoită să își întrețină familia, muncind până la epuizare. Migrase spre nord împreună cu soţul ei pentru a găsi o viață mai bună, sfârșind moartă și fără celule, fiind luate de către nişte savanţi albi, care se folosiseră de capacitatea lor de diviziune infinită (ele se înmulțesc, vedeți voi, și în acest moment), fără ca familia ei să afle ceva sau, într-un mod teoretic, să dispună măcar de o parte din banii obținuți în urma utilizării celulelor. O carte despre albi care-i vând pe negri, despre culturi diferite, culturi care le-au contaminat pe cele albe, prin intermediul unei singure celule şi asta într-o epocă în care o persoană cu o picătură de sânge negru abia îşi câștigase dreptul de a se căsători cu o persoană albă. Este, de asemenea, povestea celulelor care, provenind de la o femeie necunoscută, deveneau unul dintre cele mai importante instrumente din medicină. Asta era cu adevărat o ştire importantă pe care Skloot nu putea s-o rateze.

Nu știu dacă ați citit această carte, însă este una dintre cele mai bune cărți științifice apărute în anul 2010: nu este, neapărat, o carte grea, însă cine nu deține măcar minimul de biologie și ceva termeni, gen „mitoză”, „histologie”, „maligne”, „meioză”, „diviziune celulară”, „cervix”, „cultură de celule”, ar considera cartea drept una „ok, voi zice pas”, sau, în partea cealaltă, „o carte plină de cultură, de magie și mister.”. Dacă doriți să aflați mai multe despre din ce este formată viața, cum este formată și cum evoluează (sau regresează) lucrurile, o puteți face citind despre celulele HeLa și despre trecutul și viitorul lor. 

Am selectat, de-a lungul lecturii, niște fragmente care mi s-au părut foarte bune pentru conturarea unei imagini asupra cărții:

„Îți zic un lucru- povestea nu s-a terminat. Tre' să-ți scurtezi munca, fata mea. Chestia asta-i suficientă pentru trei cărți!”

„(...) Apoi, privirea lui Mary a căzut pe labele picioarelor și a rămas fără aer: unghiile erau date cu ojă de un roșu-aprins.

- Când am văzut acele unghii, mi-a spus Mary ani după aceea, aproape că am leșinat. Mi-am zis: O, Doamne, e o ființă reală. Am început să mi-o imaginez stând în baie, dându-se cu ojă și m-a izbit, pentru prima oară, gândul că acele celule cu care noi lucraserăm în tot acest timp și le trimiseserăm în întreaga lume proveneau de la o femeie vine. Niciodată nu gândisem lucrurile în felul ăsta.”

„- Toată lumea din Lacks e rudă cu Henrietta, dar ea a murit de-atâtea vreme, că până și amintirea ei a cam murit, a spus el. Totul a murit, mai puțin celulele alea.”

Le mulțumesc din suflet celor de la Cărți Anticariat pentru posibilitatea de a citi această carte din care am putut afla foarte multe lucrurile legat de cariera pe care doresc să o îmbrățișez. Am citit cartea cu mare drag și cu o imensă dorință de cunoaștere a mecanismelor biologice ale corpului uman și ale geneticii.

Editura Pandora M (face parte din grupul editorial TREI)

Traducere din engleză de Silvia Dumitrache

536 pagini

Oscar și Tanti Roz, de Eric-Emmanuel Schmitt - Recenzie

Emoție, viață, sentimente și puritate. Emmanuel Schmitt tocmai a devenit unul din scriitorii mei de suflet, iar cartea aceasta una din preferatele mele.

Cartea prezintă viața lui Oscar, un copil bolnav de cancer care-și va petrece restul zilelor într-un spital plin de tanti roz, un copil ce-și va trăi toată viață în douăsprezece zile, „precum o plantă din Sahara care, imediat ce sămânța primește apă, crapă, devine tulpiniță, face frunze, apoi face o floare cu semințe, se ofilește, se sfocâlcește, și uite-așa, până seara, s-a zis cu ea.” În căutarea unei persoane cu care să vorbească, aceasta o întâlnește pe Tanti Roz- o femeie ce-i va fi alături oricând, și pentru care ea „trebuie să fie veselă, să inventeze povești, chiar să pretindă că se pricepe la lupte” și care, mulțumită lui Oscar, „râde și află ce înseamnă bucuria.”

Scrisorile lui Oscar către Dumnezeu sunt pline de inspirație, pline de puritate și minte curioasă de copil, de iubire și dragoste. Oscar nu caută nemurirea, nu se teme de ce-are să se întâmple, ba chiar este conștient că, în curând, o mare de lumină are să-i cuprindă aripile și să-l ajute să zboare. El dorește doar iubire și răspunsuri, precum și bunăstarea și sănătatea colegilor săi: Jumară, Einstein, Peggy Albăstrea. O inimă de copil îmbătrânită cu cât treci printre paginile romanului. 

În continuare, vă voi prezenta niște citate și fragmente pe care le-am considerat importante și revelatorii:

Tanti Roz vorbind cu Oscar: „[...] Oscar, ai oase mici și n-ai cine știe ce mușchiuleț, dar seducția nu stă numan-n oase și carne, ține și de ce ai în inimă. Și la capitolul ăsta stai foarte bine.”

„De fiecare dată când crezi în Dumnezeu, o să existe un pic mai mult. Și dacă insiști, o să ajungă să existe de tot. Și-atunci o să te ajute.”

Oscar vorbind cu Tanti Roz: „- Era proastă Plum Pudding asta, Tanti Roz.

- Ca o găină. Da-s multe găini pe lume. Foarte multe.”

Tanti Roz: „- Oamenii tremură în fața morții pentru că le e teamă de necunoscut. Dar ce-i necunoscutul? Uite ce zic eu, Oscar: să nu-ți fie frică, ci să ai încredere. Uită-te la fața lui Dumnezeu pe cruce: suportă durerea fizică, dar nu simte nicio suferință morală, pentru că are încredere. De-aia, cuiele îl dor mai puțin. Își tot spune: îmi pare rău, dar nu poate să fie ceva rău. Asta câștigi dacă ai încredere. Voiam doar să-ți arăt.

- OK, Tanti Roz, când o să fiu amărât, o să-ncerc să am încredere.”

Le mulțumesc din suflet celor de la CLB pentru posibilitatea de a citi această carte ce mi-a adus lacrimi în ochi când am terminat-o și îi îmbrățișez cu drag. Puteți comanda cartea de AICI și vă vând (gratis, evident) un pont foarte bun: folosiți codul afișat în prima pagină a site-ului și beneficiați de o reducere de 7 lei, iar prin Poșta Română, transportul e gratuit. 

Editura Humanitas 

Traducere din franceză de Marieva Ionescu

113 pagini

Ghetuțe pline de la... Litera

Salutare,

După ce mi-am pierdut cuvintele și capul la „Olimpiada de literatură ca atitudine de viață”, am ajuns acasă și, ca să vezi, peste puțin timp mă sună curierul și îmi spune că am un pachet. Mă gândeam eu că are să fie de la Litera. Așa că după ce Moșul mi-a umplut ghetuțele, iată încă o surpriză plăcută.

Le mulțumesc frumos pentru toate cele trei cărți („Revelația”, „Împlinirea” de Sylvia Day și „Trandafiri”). Le voi citi cu mare plăcere. De asemenea, le mulțumesc pentru semnele de carte, îs de adăugat la colecție.

O seară frumoasă și la mulți ani sărbătoriților, vă aștept la concursurile active!

Adulter, de Paulo Coelho - Recenzie

Mulțumesc celor de la Bookia pentru posibilitatea de a citi această carte. 

Nu ați simtit vreodată că voi, de fapt, nu trătiți? Că pur și simplu se întâmplă, nu într-un mod absurd, să te trezești dimineața lângă familia ta, soțul tău, soția ta, apoi să-ți bei liniștit(ă) cafeaua, să mergi la serviciu, să speli vasele, să uzi florile, să plimbi cățelul?! Să trăiești într-un cotidian nesfârșit, ca într-un cerc infinit ce-și reia, de fiecare dată, ciclul?

Pentru că asta este ceea ce simte Linda, „râvnită de toți bărbații și invidiată de toate fetele”, o ziaristă locală de 31 de ani pentru ca „iubirea” nu mai este ce a fost, o femeie „sfâșiată între teroarea că totul se va schimba și teroarea că totul va continua la fel pentru restul zilelor” ei. O femeie ce caută altceva, caută să evadeze din ce viața ei, iar scânteia se produce atunci când îl reîntâlnește pe Jacob, un fost coleg de care fusese îndrăgostită în adolescență, moment în care în ea se reaprinde o pasiune de mult uitată.

Din acel moment, Linda începe să trăiască o poveste de iubire imposibilă, încorsetată de societate și de valorile religioase, găsindu-și fericirea în păcat, ca o unire a contradicțiilor umane; viața ei nu mai pare „un film care repetă la infinit aceeași scenă”. Revelator pentru atitudinea Lindei față de familie și iubirea familială, este momentul în care, după o noapte petrecută alături de Jacob, la un hotel, aceasta vine acasă și spune: 

„Dar uite-i acolo, zâmbind la întoarcerea mamei și a soției drăgăstoase. Îi îmbrățișez. Sunt asudată, îmi simt trupul și mintea murdare, dar chiar și așa îi strâng la piept cu putere. 

În ciuda a tot ce simt. Sau, mai bine, în ciuda a tot ce nu simt.”

În viață, suntem nevoiți să facem sacrificii, să mințim pentru a ne simți compleți, pentru a nu ne simți inferiori sau, pur și simplu, pentru a demonstra că noi am realizat- teoretic- ceva, iar alții nu au reușit să facă acest lucru. „Nu ne alegem viața: ea este cea care ne alege. N-are rost să ne întrebăm de ce avem parte de bucurii sau tristeți. Acceptăm și mergem mai departe. Nu ne alegem viețile, dar hotărâm ce să facem cu bucuriile și tristețile pe care le primim.” Linda se plasticiază după aceste rânduri, își caută fericirea în păcat, în dorințe ascunse și greșite, este pregătită chiar să facă compromisuri. Ba chiar, cartea urmărește tiparul unui adevărat roman: expozițiune- ce ne prezintă personajele, cadrul, intrigă- factorul care determină desfășurarea acțiunii, adică dorința Lindei de ceva nou, de a evada din corsetul cotidianului, desfășurarea acțiunii- ce prezintă, întocmai, această încercare ce chinuie sufletul Lindei, făcând-o să-și exploreze abisurile sufletului, punctul culminant- punctul de maximă încordare și apropiere de personaj și deznodământul, ce trasează destinele personajelor. Trebuie să recunosc, cred că am citit finalul cărții de vreo cinci-zece ori, atât de mult și-a pus amprenta asupra mea.

Am să vă prezint niște fragmente și citate revelatorii pentru acțiunea romanului:

„- Am întâlnit-o pe prietena aceea a noastră care a luat prânzul cu soțul meu. Mi-a fost milă de ea. Trăiește prefăcându-se puternică, dar de fapt e fragilă. Se preface sigură pe ea. Dar probabil se întreagă ce gândesc ceilalți oameni despre ea și munca ei. Trebuie să fie o persoană extrem de singuratică. Cum știi, draga mea, noi, femeile, avem un al șaselea simț foarte ascuțit cu care detectăm cine vrea să ne amenințe relația. Nu-i așa?”

„Nu vreau să-l mai văd pe bărbatul ăsta în viața mea. A fost trimis de demon ca să zdruncine ceva ce era deja fragil. Cum de-am putut să mă îndrăgostesc atât de repede de un bărbat pe care nici măcar nu-l cunosc? Și cine a spus că sunt îndrăgostită? Am probleme încă din primăvară, atâta tot. Dacă până atunci lucrurile funcționau bine, nu văd nici un motiv ca ele să reînceapă să funcționeze la fel.”

„După păcat, frica de a nu fi prinsă [...].”

Cartea poate fi comandată de AICI, iar pentru a fi la curent cu ofertele Bookia, vă recomand să vă abonați la Newsletter din partea principală a site-ului.

Editura Humanitas

256 pagini

Traducere din portugheză de Micaela Ghițescu

Hop concurs de Crăciun - Cartea pe care o dorești

Un proiect micuț, cu inițiativă... La inițiativa celor de la Bibliophile Mistery. Acest proiect constă în deschiderea a mai multor concursuri pe blogurile participante, concursuri ce se vor desfășura în perioada 06.12-25.12. Premiile și cerințele sunt variate, așa că iacă-mă și pe mine aici, prezentându-vă concursul meu, sper, atractiv.

În cadrul acestui aveți posibilitatea de a câștiga orice carte de pe site-ul Companiei de Librării București- CLB, în valoare de maxim 40 de lei. Câștigătorii în număr de trei vor fi aleși prin random.org iar concursul de va desfășura între 6.12 și 27.12.

Pentru a putea avea posibilitatea de a câștiga cartea, trebuie să îndepliniți corect aceste cerințe:

1. Like paginii „Unwritten words” și „Compania de Librării București” (de asemenea, dacă doriți puteți da like și celorlalte pagini din pagina principală a blogului);
2. Distribuie link-ul concursului pe un site de socializare, apoi lasă-mi link-ul și, de asemenea, distribuie o poză postată de către cei de la CLB;
3. Urmărește blogul prin GFC, după care lasă-mi numele cu care îl urmărești;
4. Recomandă acest concurs apăsând pe „g +1”;
5. Urmărește blogul prin E-mail și lasă-mi E-mail-ul cu care îl umărești;
6. Lasă un comentariu la orice postare din blog;
7. Alege-ți o carte de pe site-ul CLB și spune-mi ce carte ți-ai ales.

Cam acestea ar fi cerințele! Vă urez mult succes și un Moș Nicolae darnic, cu ghetuțe doldora.

Vă invit, de asemenea, să participați și la concursurile celorlalte bloguri înscrise în acest HOP.

„Prea multă fericire” de Alice Munro- recenzie

Revin cu un îndemn ce va sta mereu pe limba mea atunci când voi vorbi despre scriitori de calitate: citiți-o pe Munro. Câștigătoarea premiului Nobel pentru literatură în 2013, „regina prozei scurte”.

În viață, ne obișnuim, cu timpul, să pierdem oameni, să lăsăm persoane să plece din viața noastră chiar dacă nu ne dorim acest lucru, să întâlnim oameni și să cunoaștem oameni, uneori prea mult decât ne-am fi dorit. Oameni care pătrund în ființa noastră și își lasă amprenta, pentru ca mai apoi să plece și să lase niște răni deschise, răni ce vor fi vindecate doar de durere. Să fim dezamăgiți și, la rândul nostru, să dezamăgim. Să devenim importanți pentru o persoană iar o anumită persoană să devină motivul pentru care, clișeic s-ar spune, trăim.

Oare viața înseamnă numai atat? Amintiri, iubiri reaprinse, sentimente ce se dovedeau a fi, în aparență, moarte, reînvie în sufletul personajelor. Pentru că da, asta este Alice Munro: creatoare de viață, de suflete, de povești și trăiri. Simți că personajele au viață în paginile cărții, că trăiesc, ca și tine, zi de zi, oră de oră, minut de minut și se pierd printre secundele nepăsătoare ale vieții. 

Aceasta este a doua carte scrisă de către Alice Munro pe care am citit-o, prima fiind „Dragă viață”. Rămăsesem cu un apetit enorm de Alice Munro după prima carte, iar această carte mi-a făcut poftă și de următoarea carte, iar următoarea carte de următoarea și tot așa. Recunosc, nu eram fan al prozei, mă feream de acest tip de scriere. Nu știu de ce, probabil pentru că doresc să mă pierd într-o acțiune mai complexă și mai întinsă, mai răstălmăcită, ambiguă- cu loc de înterpretări. Dar Munro m-a făcut să-mi schimb părerea. În cele din urmă, măcar legat de opera sa.

Opera lui Munro este naturală, este crudă și umană. Da, spun umană pentru că ea, în micuțele ei povestioare pline de sentimente și contra-sentimente, reușește să surprindă vieți, povește de viață și oameni. Personajele creionate trăiesc în paginile cărților, strigă după trecut, încearcă prezentul cu tot sufletul și duc grija viitorului, uitând să trăiască în ceea ce este acum: amintirea iubirilor adolescentine, trecutul negru al minciunilor îndepărtate care ies la iveală- (in)voluntar, întâmplări pline de patos și râsete, atitudini răutăcioase și pline de ură, personaje misterioase. Femei îndrăgostite, mințite, bolnave, pline de griji și fără pasiuni, sătule de traiul cotidian și monoton.

Cartea „Prea multă fericire” este o carte ce trebuie citită de oricine își dorește să se piardă, pentru câteva zile, în niște lumi naturale, ca ale noastre dar, totuși, diferite. Merită cu vârf și îndesat. O colecție de zece povestiri care îți vor rămâne în minte după ce le vei fi citit:

• „Dimensiuni”;
• „Ficțiune”;
• „Pe culmea Wenlock”;
• „Râpe-adânci”;
• „Radicali liberi”;
• „Chipul”;
• „Unele femei”;
• „Joacă de copii”;
• „Lemn”;
• „Prea multă fericire”.

În ceea ce privește exegeții, cartea prezintă următoarele critici:

„Această colecție de proză scurtă reafirmă intuiția pătrunzătoare a lui Alice Munro... Una dintre cele mai oneste și mai exigente proze ale timpului nostru.”- The Times

„Alice Munro scrie cu o limpezime uimitoare și cu o minunată înțelegere a lucrurilor.”- Telegraph

„Un stil deopotrivă calm și subtil, fluid, dar bine conturat, puternic, dar plin de compasiune, iată ceea ce dă profunzime privirii ei asupra condiției umane.”- The Scotsman

Cartea poate fi comandată de pe Litera, de AICI, sau de pe Libris, de AICI.

Editura Litera

Traducere din limba engleză de Ioana Opaiț

384 pagini