sâmbătă, 22 august 2015

În curând la Editura Trei


Salutare,

Îmi cer scuze pentru imensa-mi absență, am fost într-o vacanță cu niște prieteni foarte dragi. Dar revin în forță și cu noi recenzii și cărți citite. Între timp, Editura Trei iarăși ne surprinde cu cărți frumoase. Am să vă las noutățile ce urmează să apară mai jos:




Coperțile acestea arată fantastic și sunt sigur că ascund povești demne de descoperit. Mulțumim Editurii Trei pentru asemenea noutăți și pentru toată munca depusă! 

Lecturi frumoase și numai bine!


marți, 11 august 2015

O femeie la doctor, de Ray Kluun - Recenzie


O poveste de dragoste cum n-am mai citit. S-o numesc, oare, „de dragoste”? Nu știu, sper că această carte a fost și despre dragoste, că a fost și despre iubire și devotamen, că a fost despre regret, eșec, despre izolare și regăsire. Un „Love Story” pentru secolul XXI, despre infidelitate, despre viață care-și găsește rețeta supraviețuirii într-un exercițiu destul de haotic al erotismului și sexului. O carte despre speranță, despre iluzii și minciuni ascunse în dantela lenjeriilor amantelor. Romanul lui Ray Kluun este, în aceeași măsură, un manuscris al moravurilor și principiilor unui bărbat care-și caută liniștea și care parcă, totuși, încă nu s-a maturizat destul și a spus „hop!” înainte să sară. Totuși, să mă înșel oare? Oare am reușit să înțeleg acest personaj în deplinătatea lui? 

Raijmondus „Raymond” Godefriedus Norbert van den Klundert (cunoscut și ca Ray Kluun sau, simplu, Kluun) este un scriitor olandez născut în 1964. A lucrat în publicitate, iar în anul 2000, și-a pierdut soția, bolnavă de cancer. După acest eveniment s-a mutat în Australia, împreună cu fiica lui și, trei ani mai târziu, a publicat „O femeie la doctor” („Komt een vrouw bij de dokter”, 2003), o versiune romanescă a propriei sale povești de viață: un soț care-și înșală soția în timp ce aceasta moarte de cancer. În anul 2006 a scris și o continuare a romanului, cu titlul „De weduwnaar”, în care povestește despre experiența pe pământul australian, alături de fiica sa. În prezent trăiește la Amsterdam. 

Doi soți. Stijin și Carmen. Toate bune și frumoase, roz, fericiți, tineri, frumoși, cu o viață plină de whisky și plimbări prin baruri înainte, cu excursii ieftine de pe pliantele de cumpărături, jocuri de noroc, prieteni, fotbal, mere, muzică și dans, dans, dans. Împreună cu fiica lor, aceștia trăiesc în Amsterdam, unde lucrează la propriile companii - sunt bogați, au o mulțime de prieteni cu care-și petrec weekend-urile împreună, visează la bătrânețe și își consumă iubirile-n pat fără pudoare și fără cortina trasă. Dar viața lor capătă o conotație tragică atunci când Carmen este diagnosticată cu cancer la sân, în urma unei concluzii ulterioare trase greșit de către un alt medic. Din acel moment, viața lor devine un haos, devine de o dezordine ciudată și pe care greu am reușit s-o pun în rânduri de-a lungul lecturii. Dar asta nu m-a deranjat deloc, pentru că am reușit mult mai bine să aflu ce este în capul plin de bere, sex și amante al lui Stijin. Pentru că din perspectiva lui ni se prezintă povestea de viață familială. Stijin și Carmen devin, astfel, altceva față de ce erau înainte. Boala aduce cu ea tensiune și spanică, aduce cu ea frică, deziluzie, speranță, și într-un joc continuu îi îndepărtează pe cei doi, pentru ca după să se apropie, chiar dacă pentru puțin timp, și mai puternic.

Cei doi se răcesc unul față de celălalt. Sau, cel puțin, răceala este glorioasă din partea lui Stijin. Adică, zău, femeia ți-e pe moarte și tu, da, suferi, dar te duci prin cluburi, bei bere, te uiți la meci, iarăși bei bere, te mai duci pe la niște „puicuțe” pe care le agăți cu nu știu ce prieten, iar ea stă și bolește singură, izolată, plâng și departe de tot ceea ce cândva găsea viu. De multe ori autorul inserează pasaje și amintiri din diferite meciuri de fotbal, din amicale și campioante, asta doar pentru a reliefa caracterul lui Stijin - și poate nu neapărat nepăsarea și delăsarea lui, pe cât încercarea de a uita că soția lui este pe moarte și că nu mai are nici măcar mai bine de un an jumătate de trăit. În toată această încercare de a se exorciza și de a scăpa de niște demon maligni, Stijin își regăsește liniștea în partidele e sex primitiv cu diferitele amante pe care și le ia în cârcă. Retrăgându-se în brațele lor, el pare să regăsească iubirea de care cancerul lui Carmen l-a privat, căldura viscerală la care, ar spune el, orice bărbat tânjește. Totuși, declar încă de pe la primele pagini monofob și imposibil să fie monogam, Stijin ni se descoperă în același timp drept un personaj superficial, lipsit de scrupule și, zău, un soț și un tată nu prea reușit și nepregătit pentru o asemenea disciplină. În timp ce Carmen își consumă viața între patru pereți, Stijin începe să se atașeze de Roos, una dintre „amantele lui preferate” pentru care chiar începe să sădească un sâmbure de iubire plină de patos. Reîntregind iubirea alături de această Roos, deși la început nu pare decât că totul este carnal, Stijin ajunge să o regăsească pe Carmen în această descoperire treptată a amantei sale puternic tăinuită. Și, totuși, oare nu o iubește el pe Carmen, pe mama fiicei sale pe care o adoră atât de mult?

În celălalt plan, Carmen se luptă cu demonii vieții ei. La un moment dat, deopotrivă, pare să se împace cu boala. Însă speranța unei salvări arde mocnit în sufletul ei, deși știe că totul este imposibil și că, în curând, sfârșitul o va ajunge din urmă și va trebui să predea armele. Alături de Stijin, ea trăiește o aparentă și relativă fericire - totuși, de-a lungul romanului ne dăm seama că ea știe, de fapt, de relațiile lui extraconjugale și, ce ironie!, chiar îi permite lui Stijin să comită asemenea lucruri. Nu știu dacă motivul îl reprezintă circumstanțele bolii în care se află sau doar convingerea că soțul ei are să se întoarcă înapoi la ea indiferent de nopțile pe care și le petrece cu diferite alte femei. Ori să fie o ultimă încercare ca acum, la finele vieții ei, să-i ofere soțului ei ceea ce, probabil, ea nu i-ar mai putea oferi? Este destul de greu să înțelegi psihologia acestor personaje, dar tocmai de asta mi-a plăcut acest roman atât de mult. Am încercat să leg strâns, strâns relația celor doi, să fac un nod puternic între ei, dar cu cât lecturam mai mult cu atât regăseam acel nod ba desprins, căzut pe jos, ba iarăși strâns puternic și gata să se rupă, ori iarăși abia ținându-se și tot așa. De-a lungul capitolelor, între cei doi există un du-te-vino continuu, un flux și un reflex lunatic, pentru că cei doi ori pare că se iubesc cu patos, ori sunt mai reci decât nopțile din Alaska - și totul nu are să-și găsească liniștea decât în moarte, ca unire a unor contradicții și a unor principii născute odată cu boala care crește treptat în sânul lui Carmen și iradiază în tot corpul ei firav.

Odată cu degradarea condiției fizice a lui Carmen, Stijin parcă simte, totuși, puseurile sensibilității care-l fac să se apropie de soția lui și să-i fie alături tot mai mult. În ultimile capitole, iubirea dintre cei doi parcă începe să renască, să reînflorească așa cum era înainte ca doamna Carmen - ca să evit cacafonia - să afle că este bolnavă de cancer. M-am gândit atunci că, probabil, dacă romanul ar fi însemnat doar atât probabil ar fi fost foarte plictisitor. Alternanța aceasta, sentimentele contradictorii, o iubesc, ba n-o iubesc, o vreau, ba n-o vreau, au făcut din această lectură ceva care m-a amuzat, m-a enervat, m-a făcut să chicotesc și să trăiesc alături de aceste personaje care parcă sunt tridimensionale, trăiesc și simt între aceste foi din hârtie. Dincolo de a fi, poate, o simplă poveste ciudată, acest roman reiterează realitatea, reliefează iubirea așa cum, poate, o fi ea în toată deplinătatea ei date fiind circumstanțele specifice. 

Lectura este amuzantă, lirică, pe ritmul melodiilor care descriu începutul fiecărui capitol. Autorul a reușit să surprindă totul într-un stil care atrage cititorul și nu-l obosește - capitolele sunt destul de scurte, se termină rapid, iar naturalețea personajelor nu are cum să nu placă. Naturalețea aceasta cu toate absurditățile și momentele ei minunate și emoționante. Am recompensat acest roman cu cinci steluțe pe Goodreads, pentru că a fost ceva neașteptat și care a avut un impact puternic - la o adică, a fost ceva ce nu am mai citit de multă vreme, departe de chestiile clișeice de dragoste, a fost o lectură care m-a surprins și, totuși, mi-a dat și de gândit. O evadare într-o poveste de dragoste tipică mileniului în care ne ducem traiul. V-o recomand cu mare drag și, dacă ați citit-o, aștept păreri.

Am selectat și niște fragmente din roman:

„(...) După o criză de plâns care nu pare să mai ia sfârșit, [Carmen] adoarme în brațele mele. Sunt complet treaz și mi-e frică de dimineața care vine.
Când mă trezesc, conștientizez faptul ă n-am visat. Totul este adevărat. Carmen are cancer.”

„Eu nu. Nu-mi propun să fiu bădăran, dar de fiecare dată când intru în spitalul ăsta, mi se întâmplă în mod automat. N-am ce-i face. Urăsc cancerul, ceea ce face el din viața noastră. Urăsc noul statut de soț al unei paciente bolnave de cancer. Sunt furios, neputincios, frustrat. Sunt supărat pe doctori, pe asistente, pe stagiară, pe omul care a construit nenorocitul ăsta de spital deprimant (...). Ce altceva să spun? Să-i mărturisesc lui Carmen că îmbrățișările, cuvintele de încurajare, sărutările pe obraz și pe cap, mângâierile oferite în vreme ce mergem de mână pe culoar sunt eforturi conștiente de a fi atent și iubitor? Izvorâte din sentimentul datoriei: să-ți iubești femeia bolnavă de cancer. E vorba despre onoarea mea, sentimentul că așa trebuie să mă comport, că toate acestea mă fac, de fapt, să fi drăguț cu ea. Dar ea nu vine de la sine. E dragoste cu forța.”

„(...) Sunt treaz de aproape treizeci de ore. Am avut o seară minuntă, nici măcar n-am înșelat-o pe Carmen și sunt mai sărac cu aproximativ patru sute de dolari. Ei, ce naiba?! Îmi iau o bere din minibar și m-arunc în pat, une am o tentativă de masturbare. Îmi trec prin fața ochilor imagini cu mine și cu Sharon, cu mine ș cu Maud, cu mine și cu Carmen cea de anul trecut. Pe la jumătatea acțiunii, adorm cu penisul semierect în mână și cu o cutie de bere pe jumătate goală pe noptiera sofisticată de lângă pat.”

„Indifelitatea nu înseamnă mare lucru. E ca și cum te-ai masturba, cu singura diferență că, întâmplător, există și un corp de femeie la mijoc. O relația extraconjugală e altă mâncare de pește. În cazul acesta, a face sex devine «a face dragoste». Nu mai e vorba doar despre un corp femeiesc în care să-ți înfingi penisul. Nu, e vorba dintr-odată despre o femeie. Asta am vrut să previn mereu. Nevoia mea obsesivă de a înșela trupește era și-așa greu de suportat. Celelalte femeie puteau să atingă orice parte a mea, mai puțin inima. Corpul și spiritul meu or fi fost monofobe, dar inima mea era monogamă. Ea îi aparținea lui Carmen. Ross știe că n-am fi avut niciodată o relație dacă n-ar fi fost Carmen bolnavă. Dar Carmen «este» bolnavă. (...)”

Vă recomand acest roman cu mare drag. Le mulțumesc celor de la Editura Litera pentru posibilitatea de a o citi, o puteți comanda cartea „O femeie la doctor”  de AICI, cu o reducere de 33%. Vă invit, de asemenea, să le urmăriți pagina de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile și concursurile active. Mult succes și lecturi frumoase să aveți! :)

400 pagini
Traducere din limba olandeză de Ana Maria Androne Bouman

Eu sunt Malala, de Malala Yousafzai - Recenzie


Să vorbești lumii despre credințele tale. Să pledezi pentru valori cum ar fi bunătatea, sinceritatea, iubirea, prietenia și bunăvoința. Să speri la o lume mai bună atunci când tot universul din jurul tău se închide în gloanțe, reguli nescrise, crime, morți și ideologii. Să fii pregătit să mori pentru ceea ce crezi. Aceasta este povestea lui Malala, tânăra care a luptat pentru educație și a schimbat lumea. Tânăra care a sperat și crezut în vocea ei și care a vorbit pentru cei care nu au avut voce și curaj. Malala Yousafzai este o lecție de viață, un principiu al feminității și o adolescentă extrem de inteligentă care și-a canalizat puterea în lupta pentru dreptul la educație al tinerilor din întreaga lume, și în special a persoanelor de sex feminin din Pakistan, Swat.

În 2001, odată cu atacurile Al-Qaeda din 9 septembrie asupra Tunurilor Gemene și Pentagonului, începe bombardamentul SUA în Afganistan. Date fiind condițiile, guvernul taliban decade de la putere și, drept consecință, Osama bin Laden fuge în Pakistan. Pakistanul se aliză cu SUA în războiul împotriva terorismului, ca urmare a presiunilor intenaționale. Cu toate acestea, din auza unei granițe cu Afganistanul care este ușor de trecut, multe persoane, printre care și militanți, teroriști, pătrund în interiorul Pakistanului semănând teroare și impunând ideologii idolatrizante. Osama bin Laden intră în Pakistan, de asemenea, în aceeași manieră. TNSM (Tehrik-e-Nifaz-e-Sharia-e-Mohammadi), mișcarea pentru Impunerea Legii Islamice; fondată în 1992 de Sufi Mohammad și preluată mai târziu de ginerele său, Maulana Fazlullah, cunoscută drept talibanii din Swat, capătă conotații grave și în Swat între anii 2007-2009, Fazlullah începând mai multe atacuri violente, teroriste și criminale, încercând să impună „sharia” - legea religioasă islamică - în Swat. După alegerile din 2008, se negociază un tratat între talibani și guvernul pakistanez - momentul în care Malala însăși speră la o pace relativă. Talibanii, touși, nu respectă termenii tratatului și violența împotriva guvernului, armatei, și civililor continuă. Armata pornește o ofensivă care nu face decât, din păcate, să crească nivelul violenței din zonă. În cele din urmă, guvernul e de acord ca sharia să fie impusă în Swat, acesta fiind momentul în care Fazlullah declară încetarea focului.

Acesta fiind momentul din care Malala simte că are ceva de spus în această lume. Cine e Malala? „Fata care a luptat pentru educație”. „Fata care a fost împușcată de talibani și era să-și piardă viața”. „Fata care a avut drept armă împotriva unei națiuni ideologiste doar cunoașterea”. Malala este vocea milioanelor de persoane care nu au avut curaj să vorbească, ea este ceea ce alții au încercat, poate, și nu au reușit. Este fata simplă din Swat căreia îi plăcea foarte mult să-și trosnească degetele, îi plăcea să citească și să învețe limba engleză, să se uite la ”Betty cea urâtă”și să spere la o lume mai bună lipsită de discriminare și în care există egalitate între bărbați și femei; este fata cu piele parcă prea neagră și cu degetele de la picioare prea lungi. Încă de mică, Malala dovedește o inteligență ascuțită date fiind numeroasele premii la dezbateri și, după cum chiar ea spune, „un singur premiu doi” din cauza unei „alte tocilare, precum ea”, pe care se tot ambiționează să o întreagă. Lui Malala nu-i prea place să gătească și a luat o notă mică la fizică, ceea ce o ambiționează și mai mult să învețe. Ea nu e diferită de alți copii, doar principiile ei sunt diferite și adevărurile în care crede și pentru care pledează. Lui Malala nu-i plac alunițele de pe obraz, crede că are un ochi mai mare și altul mai mic, asimetrici, iar fratele ei o tot tachinează în legătura cu mărimea nasului. Dacă mă întrebați pe mine, pot să vă spun doar că privind la această fată, la acest suflet frumos, pur și simplu îmi crește curajul de a trăi, de a simți și de a-mi păstra speranța-n coșul pieptului. Toată această înfățișare fizică ascunde un suflet pe care l-am descoperit, l-am îmbrățișat și care, în cele din urmă, m-a inspirat și mi-a adus lacrimi în ochi. Malala Yousafzai este ceea ce se numește un copil minune, genul de om în care ai putea avea încredere încă din primul minut în care-l cunoști. 

Impunând doctrina legii religioase islamice, talibanii privează locuitorii din regiunea Swat de numeroase lucruri în aparență banale: televizorul, mass-media, susțin că muzica este un păcat, nu permit femeilor să meargă singure pe stradă, nu le permit să umble decât cu chipul descoperit; dar ceea ce stârnește în inima Malalei un foc puternic în ceea ce are să urmeze este faptul că talibanii le interzic fetelor să meargă, de acum înainte, la școală. Deși Malala crește într-o zonă a Pakistanului stăpânită de teroare și de înfricoșătoarele umbre ale terorismului, aceasta învață, încă de mică, să aibă curajul să vorbească în numele convingerilor sale - iar convingerea ei cea mai puternică a reprezentat dreptul la educație.  Ținându-și predicile la un post de radio ilegal și din ce în ce mai ascultat, Fazlullah continuă să-și impună convingerile idolatriste: femeile trebuie să stea în casă, școlile trebuie aruncate în aer, magazinele, drumurile, podurile. Îmi aduc amine că însăși Malala descrie totul într-un fragment care parcă ar surprinde esența întregii terori: „Terorismul e diferit de războiul în care soldații se înfruntă unul pe altul în bătălie. Terorismul e frica ce cuprinde totul în jur. E atunci când te duci să te culci fără să știi ce alte orori te mai așteaptă a doua zi. E atunci când te muți cu toată familia în cea mai centrală cameră a casei, pentru că ați decis că aceea e cea mai sigură. E atunci când mergi pe stradă, fără să știi în cine să ai încredere. Terorismul e frica de a-ți vedea tatăl ieșind dimineața pe ușă, neștiind dacă se a mai întoarce seara.”

Astfel, Malala începe să se intereseze tot mai mult de ceea ce se întâmplă în Swat. Sub determinismul social-politic, Malala, deși riscă foarte mult prin ceea ce face, continuă să meargă la școală, ba chiar să învețe acasă alături de mama ei care nu știa să scrie și să citească. Susținută, de asemenea, de familie, care mereu au învățat-o să-și urmeze inima și mintea, Malala va vorbi lumii ținând un jurnal sub un nume fals, fără a risca astfel să fie luată în vizor. Va vorbi lumii despre drama prin care trece o fată care dorește să învețe și speră la o viață frumoasă. În conformitatea societății anilor respectivi, acest lucru era văzut ca o jignire adusă la adresa legilor islamismului și ideologiei talibaniștilor. Însă identiatea ei ascunsă va fi curând ghicită în urma unei confuzii apărute, așa că Malala, sfidând teroriștii, este amenințată, printr-un telefon primit de către tatăl ei, cu moartea. Cu toate acestea, Malalei nu îi este frică, iar următoarea frază m-a găsit cu lacrimi în ochi: „(...) Lasă-i să mă omoare. O să mor pentru lucrurile în care cred.”

Și, totuși, poate nu și-a închipuit niciodată că talibanii aveau să-și verse toată furia asupra unui copil. Asupra unui copil care trăia în speranță și își ardea dorințele stelelor căzătoare în educația mondială - educație pentru ea, penru inima ei, pentru toate fetele, pentru surorile și fetele teroriștilor, pentru ei. Urmându-și visul și în ciuda amenințărilor din ce în ce mai dese îndreptate împotriva ei și a familiei sale, Mala continuă să se ducă la școala Khusal, neștiind că ceea ce urmează să se întâmple are să schimbe viața tuturor celor care cred în ea. În timp ce se-ntorcea acasă pe 9 octombrie, aceasta este împușcată în autobuzul școlar cu care se întorcea acasă, alături de alte două fete aflate lângă ea. Acela este momentul în care lumea reacționează la nivel mondial: talibanul Fazlullah își asumă responsabilitatea de a fi încercat să ucidă o tânără cu idealuri mărețe - din fericire, toate cele trei supraviețuiesc deși recuperarea Malalei necesită cel mai mult timp -, iar Malala primește zeci de mii de mesaje de susținere. Deși au încercat să oprească o gură din a mai vorbi, această întâmplare care aproape a costat-o viața pe Malala Yousazai a dat curajul la numeroase voci să-și manifeste spiritul. Malala va ajunge să schimbe lumea prin mintea ei luminată și ambiția mai puternică decât frica. 

Malala va ajunge să vorbească întregii lumi despre convingerile ei și valorile pe care le susțin. În 12 iulie 2013 ea se va adresa Națiunilor Unite la New York în ziua aniversării de ei șaisprezece ani și cere educație gratuită tuturor copiilor. În noua ei casă, în Birmingham, oraș în care ajunge în urma atentatului care aproape a ucis-o, Malala se duce la școală și-și continuă campania pentru educația copiilor din toate țările. După cum ea însăși susține, dacă ai o voce pe care s-o folosești trebuie să faci acest lucru, indiferent dacă ajungi să te sfădești cu însuși președintele Obama (cum a și fost pusă în ipostaza, de altfel).

Această carte mi-a dat aripi și m-a inspirat. Mi-a adus lacrimi în ochi și atâta recunoștință pentru o singură persoană încât mi-e greu s-o țin în frâu. Vă recomand lecturarea acestei povești de viață, acestui manuscris care este istoria unui popor încercat și terorizat de principii pe care doar inițiatorii le-ar putea înțelege. Este o carte despre prietenie, despre iubire, despre convingerea că în această lume dominată de material, de teroare, soarele și-ar putea arăta razele chiar și pe cele mai întunecate străzi. Sufletul Malalei este în fiecare dintre noi, iar zâmbetul ei cald, după cum am mai spus, parcă-ți dă puterea să crezi și să speri. Împreună putem crește în dimensiuni și putem lupta pentru ceea ce pledăm - trebuie doar să avem convingerea că putem. Mă înclin în fața Malalei și în fața sufletului ei doritor de reformare și pace. Malala - cea mai tânără câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace, a primit, de asemenea, o zi națională consacrată doar ei, iar prin această carte dorește să-și spună povestea fascinantă a vieții.

Am selectat și niște fragmente pe care vi le voi prezenta mai jos:

„Pace în fiecare casă, pe fiecare stradă, în fiecare sat și în fiecare țară - acesta este visul meu. Edcație pentru fiecare băiat și fată din lume. E drepul meu să stau în bancă la școală și să citesc împreună cu prietenele mele. Dorința mea este să văd un zâmbet de fericire pe fața fiecărui om.
Eu sunt Malala. Lumea mea s-a schimbat, dar eu nu.”

„În 9 octombrie 2012, talibanii m-au împușcat într-o parte a frunții. Mi-au împușcat și prietenele. Credeau că gloanțele aveau să ne reducă la tăcere. Dar au eșuat. Și din acea tăcere s-au ridicat mii de voci. Teroriștii credeau că pot să ne schimbe scopurile și că o să pună capăt ambițiilor noastre, dar nu s-a schimbat nimic în viața mea în fară de asta: slăbiciunea, frica și lipsa de speranță au murit. S-au născut forța, puterea și orgoliul. Eu sunt aceeași Malala. Ambițiile mele sunt aceleași. Speranțele mele la fel. La fel și visele.
Un copil, un profesor, un stilou, o carte pot schimba lumea.”

„(...) După un interviu, un prieten de-al tatei l-a întrebat câți ani am.
Când tata i-a spus că am unsprezece ani, a fost șocat. ‹‹E pakha jenai!››, a spus, peste vârsta ei de înțelepciune.
Apoi l-a întrebat:
- Cum a ajuns așa?
- Circumstanțele au făcut-o să fie așa, i-a spus tata.”

„Încă de când am început să dau interviuri, oamenii din Mingora veneau să-mi spună că fac bine. Dar mulți dintre prieteii mamei erau scandalizați că apărusem cu fața descoperită la televizor. Unii îi spunea că va ajunge în iad pentru că nu știuse să mă crească. Și, deși mama nu mi-a spus nimic, știu că ar fi preferat să port un văl. Dar chiar dacă mama nu era de acord cu mine - și chiar dacă prietenii ei o criticau - tot m-a susținut.
Chiar și unele dintre prietenele mele mă întrebau de ce las lumea să-mi vadă fața.
- Oamenii lui Fazlullah poartă măști, le spuneam eu, pentru că sunt criminali. Dar eu n-am nimic de ascuns și n-am făcut nimic rău. Sunt mândră că apăr educația fetelor. Și sunt mândră că pot arăta cine sunt.”

Le mulțumesc din suflet celor de la Editura Art. Nu pot decât să-i felicit pentru toate cărțile frumoase pe care le au, cât și pentru noile apariții și faptul că traduc cărți din ce în ce mai dorite și cunoscute. Puteți comanda „Eu sunt Malala” de AICI. De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile și ofertele. Lecturi frumoase și vacanță plăcută să aveți!

Traducere din limba engleză de Iulian Curuia
Hardcover, 216 pagini

duminică, 9 august 2015

Un loc pe raftul meu (XVIII)


Salutare,

Luna aceasta este plină de cărți, asa-i clar. Încă zece titluri, primite, cumpărate, adunate și-au făcut loc în biblioteca mea. Și presimt, hehe, că o să urmeze o postare gigantică tot luna asta. Așa, deci să vedem ce cărți! :)


Am profitat la maximum de reducerile la Humanitas de pe Libris și de pe site-ul celor de la editură. Mi s-a părut interesantă cartea, ca titlu, cel puțin.


Carte primită pentru recenzie. Am terminat-o. Mi s-a părut genială, superbă, ceea ce aștept eu de la un roman și de la o poveste, hmm, cum să-i zic, nu neapărat de dragoste, ci de dorință, patimă. V-o recomand cu mare drag, o să apară și recenzia acuși pe blog.


Mi-am cumpărat această carte la recomandarea autorului romanului „Exorcizat”, Radu Găvan. Am răsfoit-o puțin și sunt sigur că e pe gustul meu.


Am primit romanul pentru recenzie, dar nu l-am citit încă. Oricum, am auzit foarte multe despre el, sper să-mi placă și să nu mă dezamăgească.


Roman primit de la Goodread.ro pentru recenzie. Nu știu nimic despre el, însă vreau să citesc cât mai mulți autori români.


Două cărți primite de la o prietenă foarte, foarte dragă. De „Eva Hitler” am auzit, de fapt, și în ”Oona & Salinger”. Abia aștept să le descopăr povestea. 


Romanul chiar era pe Wishlist-ul meu, l-am primit la ”Blind date with a Book” - o activitate la care chiar am luat parte în ultimile ediții. E foarte interesant! 


Am descoperit un suflet frumos. :) Doina Ruști, autoarea, mi-a trimis acest roman. Abia aștept să-l citesc și îi mulțumesc din inimă pentru mesaj și pentru bunăvoință. Asemenea oameni frumoși îți dau speranțe!

Tot de la autoare am primit acest roman. Abia aștept să-i cunosc poveștile și să mă delectez cu ele. Amândouă sună foarte bine și arată minunat!

Cam astea au fost. Stați pe aproape, urmează, după cum v-am spus, o postare cu niște cărți fooooarte frumoase - și multe! :) Voi ce v-ați mai cumpărat, ce mai citiți?

Concurs de fidelitate (August)


Salutare,

E așa de cald încât, umblă descheiat la gât, cocostârcul gât sucit, sau, na, cum era. Așa, deci eu mor de cald și simt că mă topesc pe aici. Pe la voi cum e treaba, cum faceți față căldurii? :) 


M-am gândit să fac un concurs de fidelitate pentru luna august. Ideea e simplă, după cum cred că v-ați obișnuit:
  • Dacă doriți să participați, lăsați un comentariu cu „Particip” și GFC-ul vostru;
  • Puteți lăsa comentarii la ce postări doriți, însă cele care primează sunt postările actuale;
  • Nu aveți voie să postați comentarii consecutive și lipsite de sens;
  • Share public acestei postări de concurs, și lăsați-mi link-ul într-un comentariu;
  • Câștigătorul va fi cel care va posta mai multe comentarii și, în cazul în care există doi participanți care au același număr de comentarii, cel care va primi premiul va fi cel care a postat primul;
  • Vor exista 2 câștigători: primul câștigător își va alege treicărți, iar celui de-al doilea îi vor reveni cărțile rămase;
  • Pentru a intra în posesia unui premiu, trebuie să postați minim 25 de comentarii;
  • Concursul se va termina la finalul lunii.
Cărțile pe care le puteți câștiga sunt:
  1. Vandalii”, Editura Herg Benet.
  2. Radio în zăpadă”, Editura Tracus Arte.
  3. 100 de căi spre fericire”, Editura Trei.
  4. O moarte care nu dovedește nimic”, de Anton Holban.
  5. Jocurile Daniei”, de Anton Holban. 
Pe câteva dintre ele (2, 3, 4) le-am citit și vi le recomand cu drag.

Vă aștept cu mare drag și cât mai mulți! :) Să aveți o zi răcoroasă și frumoasă!