marți, 11 august 2015

„O femeie la doctor” de Ray Kluun- Recenzie


O poveste de dragoste cum n-am mai citit. S-o numesc, oare, „de dragoste”? Nu știu, sper că această carte a fost și despre dragoste, că a fost și despre iubire și devotamen, că a fost despre regret, eșec, despre izolare și regăsire. Un „Love Story” pentru secolul XXI, despre infidelitate, despre viață care-și găsește rețeta supraviețuirii într-un exercițiu destul de haotic al erotismului și sexului. O carte despre speranță, despre iluzii și minciuni ascunse în dantela lenjeriilor amantelor. Romanul lui Ray Kluun este, în aceeași măsură, un manuscris al moravurilor și principiilor unui bărbat care-și caută liniștea și care parcă, totuși, încă nu s-a maturizat destul și a spus „hop!” înainte să sară. Totuși, să mă înșel oare? Oare am reușit să înțeleg acest personaj în deplinătatea lui? 

Raijmondus „Raymond” Godefriedus Norbert van den Klundert (cunoscut și ca Ray Kluun sau, simplu, Kluun) este un scriitor olandez născut în 1964. A lucrat în publicitate, iar în anul 2000, și-a pierdut soția, bolnavă de cancer. După acest eveniment s-a mutat în Australia, împreună cu fiica lui și, trei ani mai târziu, a publicat „O femeie la doctor” („Komt een vrouw bij de dokter”, 2003), o versiune romanescă a propriei sale povești de viață: un soț care-și înșală soția în timp ce aceasta moarte de cancer. În anul 2006 a scris și o continuare a romanului, cu titlul „De weduwnaar”, în care povestește despre experiența pe pământul australian, alături de fiica sa. În prezent trăiește la Amsterdam. 

Doi soți. Stijin și Carmen. Toate bune și frumoase, roz, fericiți, tineri, frumoși, cu o viață plină de whisky și plimbări prin baruri înainte, cu excursii ieftine de pe pliantele de cumpărături, jocuri de noroc, prieteni, fotbal, mere, muzică și dans, dans, dans. Împreună cu fiica lor, aceștia trăiesc în Amsterdam, unde lucrează la propriile companii - sunt bogați, au o mulțime de prieteni cu care-și petrec weekend-urile împreună, visează la bătrânețe și își consumă iubirile-n pat fără pudoare și fără cortina trasă. Dar viața lor capătă o conotație tragică atunci când Carmen este diagnosticată cu cancer la sân, în urma unei concluzii ulterioare trase greșit de către un alt medic. Din acel moment, viața lor devine un haos, devine de o dezordine ciudată și pe care greu am reușit s-o pun în rânduri de-a lungul lecturii. Dar asta nu m-a deranjat deloc, pentru că am reușit mult mai bine să aflu ce este în capul plin de bere, sex și amante al lui Stijin. Pentru că din perspectiva lui ni se prezintă povestea de viață familială. Stijin și Carmen devin, astfel, altceva față de ce erau înainte. Boala aduce cu ea tensiune și spanică, aduce cu ea frică, deziluzie, speranță, și într-un joc continuu îi îndepărtează pe cei doi, pentru ca după să se apropie, chiar dacă pentru puțin timp, și mai puternic.

Cei doi se răcesc unul față de celălalt. Sau, cel puțin, răceala este glorioasă din partea lui Stijin. Adică, zău, femeia ți-e pe moarte și tu, da, suferi, dar te duci prin cluburi, bei bere, te uiți la meci, iarăși bei bere, te mai duci pe la niște „puicuțe” pe care le agăți cu nu știu ce prieten, iar ea stă și bolește singură, izolată, plâng și departe de tot ceea ce cândva găsea viu. De multe ori autorul inserează pasaje și amintiri din diferite meciuri de fotbal, din amicale și campioante, asta doar pentru a reliefa caracterul lui Stijin - și poate nu neapărat nepăsarea și delăsarea lui, pe cât încercarea de a uita că soția lui este pe moarte și că nu mai are nici măcar mai bine de un an jumătate de trăit. În toată această încercare de a se exorciza și de a scăpa de niște demon maligni, Stijin își regăsește liniștea în partidele e sex primitiv cu diferitele amante pe care și le ia în cârcă. Retrăgându-se în brațele lor, el pare să regăsească iubirea de care cancerul lui Carmen l-a privat, căldura viscerală la care, ar spune el, orice bărbat tânjește. Totuși, declar încă de pe la primele pagini monofob și imposibil să fie monogam, Stijin ni se descoperă în același timp drept un personaj superficial, lipsit de scrupule și, zău, un soț și un tată nu prea reușit și nepregătit pentru o asemenea disciplină. În timp ce Carmen își consumă viața între patru pereți, Stijin începe să se atașeze de Roos, una dintre „amantele lui preferate” pentru care chiar începe să sădească un sâmbure de iubire plină de patos. Reîntregind iubirea alături de această Roos, deși la început nu pare decât că totul este carnal, Stijin ajunge să o regăsească pe Carmen în această descoperire treptată a amantei sale puternic tăinuită. Și, totuși, oare nu o iubește el pe Carmen, pe mama fiicei sale pe care o adoră atât de mult?

În celălalt plan, Carmen se luptă cu demonii vieții ei. La un moment dat, deopotrivă, pare să se împace cu boala. Însă speranța unei salvări arde mocnit în sufletul ei, deși știe că totul este imposibil și că, în curând, sfârșitul o va ajunge din urmă și va trebui să predea armele. Alături de Stijin, ea trăiește o aparentă și relativă fericire - totuși, de-a lungul romanului ne dăm seama că ea știe, de fapt, de relațiile lui extraconjugale și, ce ironie!, chiar îi permite lui Stijin să comită asemenea lucruri. Nu știu dacă motivul îl reprezintă circumstanțele bolii în care se află sau doar convingerea că soțul ei are să se întoarcă înapoi la ea indiferent de nopțile pe care și le petrece cu diferite alte femei. Ori să fie o ultimă încercare ca acum, la finele vieții ei, să-i ofere soțului ei ceea ce, probabil, ea nu i-ar mai putea oferi? Este destul de greu să înțelegi psihologia acestor personaje, dar tocmai de asta mi-a plăcut acest roman atât de mult. Am încercat să leg strâns, strâns relația celor doi, să fac un nod puternic între ei, dar cu cât lecturam mai mult cu atât regăseam acel nod ba desprins, căzut pe jos, ba iarăși strâns puternic și gata să se rupă, ori iarăși abia ținându-se și tot așa. De-a lungul capitolelor, între cei doi există un du-te-vino continuu, un flux și un reflex lunatic, pentru că cei doi ori pare că se iubesc cu patos, ori sunt mai reci decât nopțile din Alaska - și totul nu are să-și găsească liniștea decât în moarte, ca unire a unor contradicții și a unor principii născute odată cu boala care crește treptat în sânul lui Carmen și iradiază în tot corpul ei firav.

Odată cu degradarea condiției fizice a lui Carmen, Stijin parcă simte, totuși, puseurile sensibilității care-l fac să se apropie de soția lui și să-i fie alături tot mai mult. În ultimile capitole, iubirea dintre cei doi parcă începe să renască, să reînflorească așa cum era înainte ca doamna Carmen - ca să evit cacafonia - să afle că este bolnavă de cancer. M-am gândit atunci că, probabil, dacă romanul ar fi însemnat doar atât probabil ar fi fost foarte plictisitor. Alternanța aceasta, sentimentele contradictorii, o iubesc, ba n-o iubesc, o vreau, ba n-o vreau, au făcut din această lectură ceva care m-a amuzat, m-a enervat, m-a făcut să chicotesc și să trăiesc alături de aceste personaje care parcă sunt tridimensionale, trăiesc și simt între aceste foi din hârtie. Dincolo de a fi, poate, o simplă poveste ciudată, acest roman reiterează realitatea, reliefează iubirea așa cum, poate, o fi ea în toată deplinătatea ei date fiind circumstanțele specifice. 

Lectura este amuzantă, lirică, pe ritmul melodiilor care descriu începutul fiecărui capitol. Autorul a reușit să surprindă totul într-un stil care atrage cititorul și nu-l obosește - capitolele sunt destul de scurte, se termină rapid, iar naturalețea personajelor nu are cum să nu placă. Naturalețea aceasta cu toate absurditățile și momentele ei minunate și emoționante. Am recompensat acest roman cu cinci steluțe pe Goodreads, pentru că a fost ceva neașteptat și care a avut un impact puternic - la o adică, a fost ceva ce nu am mai citit de multă vreme, departe de chestiile clișeice de dragoste, a fost o lectură care m-a surprins și, totuși, mi-a dat și de gândit. O evadare într-o poveste de dragoste tipică mileniului în care ne ducem traiul. V-o recomand cu mare drag și, dacă ați citit-o, aștept păreri.

Am selectat și niște fragmente din roman:

„(...) După o criză de plâns care nu pare să mai ia sfârșit, [Carmen] adoarme în brațele mele. Sunt complet treaz și mi-e frică de dimineața care vine.
Când mă trezesc, conștientizez faptul ă n-am visat. Totul este adevărat. Carmen are cancer.”

„Eu nu. Nu-mi propun să fiu bădăran, dar de fiecare dată când intru în spitalul ăsta, mi se întâmplă în mod automat. N-am ce-i face. Urăsc cancerul, ceea ce face el din viața noastră. Urăsc noul statut de soț al unei paciente bolnave de cancer. Sunt furios, neputincios, frustrat. Sunt supărat pe doctori, pe asistente, pe stagiară, pe omul care a construit nenorocitul ăsta de spital deprimant (...). Ce altceva să spun? Să-i mărturisesc lui Carmen că îmbrățișările, cuvintele de încurajare, sărutările pe obraz și pe cap, mângâierile oferite în vreme ce mergem de mână pe culoar sunt eforturi conștiente de a fi atent și iubitor? Izvorâte din sentimentul datoriei: să-ți iubești femeia bolnavă de cancer. E vorba despre onoarea mea, sentimentul că așa trebuie să mă comport, că toate acestea mă fac, de fapt, să fi drăguț cu ea. Dar ea nu vine de la sine. E dragoste cu forța.”

„(...) Sunt treaz de aproape treizeci de ore. Am avut o seară minuntă, nici măcar n-am înșelat-o pe Carmen și sunt mai sărac cu aproximativ patru sute de dolari. Ei, ce naiba?! Îmi iau o bere din minibar și m-arunc în pat, une am o tentativă de masturbare. Îmi trec prin fața ochilor imagini cu mine și cu Sharon, cu mine ș cu Maud, cu mine și cu Carmen cea de anul trecut. Pe la jumătatea acțiunii, adorm cu penisul semierect în mână și cu o cutie de bere pe jumătate goală pe noptiera sofisticată de lângă pat.”

„Indifelitatea nu înseamnă mare lucru. E ca și cum te-ai masturba, cu singura diferență că, întâmplător, există și un corp de femeie la mijoc. O relația extraconjugală e altă mâncare de pește. În cazul acesta, a face sex devine «a face dragoste». Nu mai e vorba doar despre un corp femeiesc în care să-ți înfingi penisul. Nu, e vorba dintr-odată despre o femeie. Asta am vrut să previn mereu. Nevoia mea obsesivă de a înșela trupește era și-așa greu de suportat. Celelalte femeie puteau să atingă orice parte a mea, mai puțin inima. Corpul și spiritul meu or fi fost monofobe, dar inima mea era monogamă. Ea îi aparținea lui Carmen. Ross știe că n-am fi avut niciodată o relație dacă n-ar fi fost Carmen bolnavă. Dar Carmen «este» bolnavă. (...)”

Vă recomand acest roman cu mare drag. Le mulțumesc celor de la Editura Litera pentru posibilitatea de a o citi, o puteți comanda cartea „O femeie la doctor”  de AICI, cu o reducere de 33%. Vă invit, de asemenea, să le urmăriți pagina de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile și concursurile active. Mult succes și lecturi frumoase să aveți! :)

400 pagini
Traducere din limba olandeză de Ana Maria Androne Bouman

16 comentarii:

  1. Andreeeeiiiiiii, iarăși citești ? Mă întreci, la sfârșitul acestei luni cine știe câte cărți vei avea citite și duse la bun sfârșit... deci bravo! :))
    Eu vreau cartea asta, vreau toate cărțile de pe blogul ăsta, le vreau pe toate!
    E superb cum ai descris cartea, e minunat. Prezintă o poveste atât de impresionantă cartea asta, plus îmi place și coperta. Deci da, adăugată chiar acum în wishlist. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E de una trecută, am cam rămas în urmă cu recenziile - am vreo nouă de făcut, doh, iar în ritmul meuuuuu.. :)) Mulțumesc, mulțumesc. Și mă bucur că te atrag lecturile mele. Pupici!

      Ștergere
  2. Foarte frumoasă recenzia. Şi pe asta trebuie să o trec pe listă pentru că sunt aproape sigură că o să îmi placă! Cred că o să îmi fac o listă doar pentru cărţile pe care le găsesc pe blogul tău, jur!
    Să ai o zi faină şi mult spor la cititi! :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu deja am făcut una. :)) Toate cărțile de-aici sunt în wishlist.
      Te sfătuiesc să-ți faci una cât mai repede, până nu trebuie să stai 2 zile s-o completezi. Eu am stat 3, haha !

      Ștergere
    2. Allessandra, mulțumesc tare muuuult. (hug) Să le citești pe cele care te atrag și să-mi zici părerea ta. Pupici și spor la lecturi frumoase.
      Simina, haha, în maniera asta o să mai ai de completat. Pups!

      Ștergere
    3. Simina mă bucur că nu sunt singura măcar, dar crede-mă că deja o să îmi ia ceva timp la câte cărţi are Andrei aici pe care vreau să le citesc:)))
      Sigur o să le citesc, cred că mai am nevoie de un cap să le termin pe toate, dar sigur o să găseşti recenzii cum reuşesc să le citesc şi promit că spun că recomandările provin de la tine:)) Promisiunea e publică nu altceva. Te pup şi eu şi îţi doresc o zi frumoasă.

      Ștergere
  3. hmm, mi s-a părut mie sau erai puţin furios când ai scris recenzia asta? Nu ştiu de ce dar am impresia că din recenzie radiază o oarecare furie, nu ştiu dacă legată de personaje sau nu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmmm! :)) Cred că eram puțin furios că aveam atâtea recenzii de făcut, dar cred că am fost furios mult pe Stijin! M-a enervat, oarecum, mi-a fost inaccesibil și, totuși, cred că am și rezonat cu anumite părți din el!

      Ștergere
    2. Da, niciodata lucrurile nu sunt albe sau negre, dar unii oameni te calca pe nervi, alegerile lor ti se par cumva discordante fata de lumea ta, exista cate un personaj pe cre l-as bate. Citind recenzia am avut impresia ca uneori iti venea sa iei personajul la palme, desi tu nu spui nimic rau de carti, niciodata.

      Ștergere
    3. :)) De obicei, de fapt, chiar spun ce mă deranjează la o carte, dar ideea e că nu știu cum să n-o spun, neapărat, într-un mod subiectiv. Zic atunci când ceva e greoi, când se exagerează cu chestii dintr-astea, dar no. Și, da, chiar îmi venea să-i scatolcesc una lui Stijin ăla! :))

      Ștergere
    4. Spui ce te deranjaza asa in mare si dupa o indulcesti tu cumva, nu ai nici o recenzie negativa pe blog, nici macar pentru un anumit film foarte prost, m-ai pacalit sa ma uit la el.

      Ștergere
    5. Haha. Te referi la ”Înainte să adorm”, nu? Spusesem că nu mi-a plăcuuuuut, dar ideea e că trebuie să spun și despre ce-i, na, nu prea-mi place să fiu exclusiv SUBIECTIV într-o recenzie, pentru că apoi n-ar mai fi recenzie. Și, totuși, am o recenzie negativă la „Endgame: Convocarea”. Cartea aia mi-a dat palpitații de nervi!

      Ștergere
    6. Da, nici la Endgame nu prea mi-am dat seama că recenzia ar fi vrut să fie negativă, e mai degrabă "mie nu mi-a plăcut, dar nu e o carte rea, doar nu m-a prins pe mine". Dar e ok, e bine şi să fii bun cu cărţile, de fapt sigur cuiva o să-i placă. Oricum, partea bună e că am început să mă prind când nu prea îţi place ceva :D

      Ștergere
    7. :)) Mă bucur că ai început să ai acces la psihologia mea. Muhaha!

      Ștergere
  4. Chiar se poate citi o enervare in recenzia ta! :)) Un plus pentru tine, e mai subiectiva!

    RăspundețiȘtergere