joi, 16 iulie 2015

„Litera stacojie” de Nathaniel Hawthorne- Recenzie



Păcatul, ispășirea. Iertarea, virtutea. Valorile și principiile noastre reprezintă lucrurile cele mai de preț de care ne îngrijim. Sau de care, zic eu, ar trebui să ne îngrijim cel mai statornic. Pentru că ele înseamnă ceea ce suntem noi și ceea ce urmează să devenim, dacă ne îngrijim de importanța și însemnătatea lor. Pentru că ele reprezintă modul în care suntem văzuți în societate și modul nostru de a ne exprima în această mare nestăpânită de oameni, care ori luptă contra curentului, ori merg odată cu el, ori, împreună, îi strămută cursul. Și, totuși, o greșeală ar putea da tot ce ne-am chinuit să construim peste cap. O greșeală ne-ar putea arunca în întunericul în care ne-am ferit atât de mult să ajungem. O greșeală poate limita ani de existență la o simplă supraviețuire, la capătul căreia, nepăsătoare și plictisită, ar putea aștepta fericirea.

Nathaniel Hawthorne s-a născut în Salem, Massachusetts, în 1804 și a studiat la Colegiul Bowdoin, din Brunswick, Maine, unde a fost coleg cu viitorul președinte Franklin Pierce și cu viitorul poet Longfellow. Și-a publicat prima operă, „Fanshawe” în 1828 urmată de mai multe nuvele, apărute în diferite periodice, pe care le-a reunit în 1837 sub titlul „Twice-Told Tales” („Basme spuse de două ori”). Un alt volum de nuvele a fost „Mosses from an Old Manse” („Mușchi de pe un vechi prezbiteriu”), apărut în anul 1846. În 1850 a publicat „The Scarlet Letter” („Litera Stacojie”), un an mai târziu „The house of the Seven Gables” („Casa cu șapte frontoane”), iar în 1852 „The Blithedale Romance” („Poveste de dragoste la Blithedale”). În 1853 a fost numit consul la Liverpool și Mancheser, iar în 1858 s-a stabilit la Roma și a început să lucreze la un roman de dragoste, pe care avea să-l rescrie în Anglia, unde s-a întors în 1859, „The Marble Faun” („Faunul din marmură”), publicat în 1860. În 1863 a publicat „Vechea noastră casă”, o colecție de eseuri despre Anglia. Nathaniel Hawthorne s-a stins în viață în 1864, la Plymouth, New Hampshire.

Cred că foarte puțini cititori, spre niciunul, n-au auzit de „Litera stacojie”. Este imposibil - nu neapărat să n-o fi citit, cât să fi auzit e acest titlu. Ei bine, drept să vă spun, nu știu ce mai așteptați dacă nu ați citit-o, pentru că într-adevăr clasicii au aerul lor unic, stropit cu o inteligență ascuțită, cu vorbe bine calculate, cu replici care nu depășesc subiect și cu o psihologie aparte, la care nu poți avea acces dacă nu ai minimul de instruire pe care, evident, îl capeți citind. Ideea este că am observat un val de idei, din care mi-am dat seama că acești clasici, cum sunt Hardy, Austen, Tolstoi, Hawthorne, nu prea mai sunt citiți și sunt dați pentru Green, Wolitzer, Munro sau alți autori contemporani și moderni. Nu zic că nu-i citesc și eu, evident că o fac, pentru că trebuie să recunosc că-mi place literatura contemporană, însă și acea perioadă „prăfuită” a literaturii, acea perioadă pierdută a lumii, acea perioadă a clasicilor încă mi se pare o scriere fantastică și cu multe înțelesuri, la care mă întorc cu drag oricând în defavoarea unui scriitor contemporan.

Romanul de față, „Litera stacojie” urmărește povestea Hester Prynne, femeia care a păcătuit și acum este trasă la răspundere pentru a suporta consecințele, dar nu înainte de a suporta rușinea fiind judecată în piața publică, conform acelor vremuri în care astfel de lucruri nu erau un tabu. Condamnată la eșafod din cauza comiterii unei fapte acum ceva timp, în urma căruia rămâne însărcinată, și din lipsa unui soț care ar fi putut s-o ajute ca această întâmplare să capete conotațiile unui lucru firesc, femeia este nevoită, pentru a scăpa de pedeapsa cu moartea, să poarte pentru următorii șapte ani imprimată pe haine o literă stacojie, litera „A” de la „adulter”, iar dacă vreodată are să își dea acea literă jos, femeia va fi iarăși judecată și condamnată la moarte.Începând din acel moment, din momentul în care lui Hester i se coase litera pe haine, aceasta încetează ca, în ochii celorlalți, în ierarhia socială, să mai fie un om. Hester urmează să devină întruchiparea sacră a păcatului, păcatul pe dinăuntru, o femeie lipsită de valori și cu moravuli impure, necreștine, o femeie a cărui rost s-a oprit în momentul în care a comis acea faptă care nu poate fi trecută prin prisma societății actuale, fără a fi pusă sub semnul greu al diavolului. Hester Prynne, femeia care a comis adulter și poartă în pântece rodul acelei iubiri nepotrivite, judecate și condamnate, este femeia care încearcă să-și descopere rostul, într-o căutare permanentă a fericirii telurice, dar care mereu se va afla, resuscitată, în umbra unei litere care i-a pecetluit soarta și destinul. Nu numai al ei, cât și al copilului care urmează să se nască, ca un rod necopt și ajuns pe lume într-un timp neînțeles al existenței.

Prezentând condamnarea lui Hester Prynne, Nathaniel Hawthorne urmărește nu neapărat desfășurarea păcatului, pe cât urmările nefaste pe care aceasta le are în conștiințele a mai multor personaje, dar pronunțat în special în a celor care l-au săvârșit: Hester Prynne și Arthur Dimmesdale, un cunoscut om al bisericii, dintr-o familie pur englezească: unul dintre personaje își mărturisește păcatul cu o sinceritate nobilă, dorind să scape și de greutatea acestor saci care îl cocoloșesc, altul și-l ascunde din frica de a fi judecat și condamnat, se simte înjosit și nu din propria vină, ci și din reacția mulțumii care o judecă, exclusiv, doar pe Hester, iar al treilea, fiica lor - Pearl - se transformă dintr-o fetiță nocivă, a cărui zâmbet era plin de candoare și puritate, într-un monstru, ca rezultat al contradicțiilor dintre cei doi părinți.

După ce i se coase semnul pe haină, lui Hester i se permite să plece în „libertate”, fără a fi pedepsită cu moartea, însă nevoită să poarte acel semn până la ispășirea ei. De acolo, Hester ajunge într-o casă în care, peste ceva timp, i se va naște fiica, Pearl, o „perlă” năzdrăvană, cu o frumusețe nemaiîntâlnită și o energie exhaustivă pentru mama ei. De aici, mi s-a părut că povestea începe să capete puseuri ale realismului magic, întrucât micuța Pearl era o fetiță cum nu mai puteai întâlni, sprintenă, săritoare, un „adevărat spiriduș” adus de undeva din vrăjile femeilor bătrâne și credințele mistice. Cred că autorul a vrut să realizeze o antiteză între păcatul săvârșit de părinți și caracterul micuței Pearl, asta pentru a reliefa nu neapărat gravitatea păcatului, în condițiile determinismului social din acea perioadă, conform mentalității din Noua Anglie în perioada întunecată colonială a istoriei americane.

Tratând păcatul ca pe o maladie, ca pe o boală care încetul cu încetul își lasă simptomele asupra lui Hester Prynne, Nathaniel Hawthorne conturează destinele unui triunghi întunecat al părinților și al copilului, rod al seminței întunecate care a răsărit în pântecul lui Hester atunci când păcatul, întunecind profunzimea cărnii femeii, a fost desăvârșit. Dacă mama își acceptă vina, demonstrând o ispășire, dorind o viață mai bună pentru copila ei și, de asemenea, temându-se pentru propria viață, chipul tatălui, conturat de undeva din mulțime, exprimă atât frica de a fi tras la răspundere, de a-și mărturisi păcatul la care a luat parte, cât și dorința ca acea femeie, aflată pe eșafod și, totuși, deasupra tuturor, să-și săvârșească împlinirea păcatului într-o singurătate deplină, ca un al doilea eșafod al vieții ei.

„Litera stacojie” reprezintă un act istoric al unei lumi dominate de puterea religioasă a timpurilor, sub determinismul unei mentalități îndoctrinate de principii ale bisericii, în care preoții dețineau o enormă putere asupra statului și asupra locuitorilor acestuia. La o adică, ce spuneau ei era cuvânt de lege, și rareori te puteai ridica asupra a ceea ce un preot spunea. Mi-a plăcut această călătorie prin lumea Angliei pe care o cunoșteam doar vag, mi-a plăcut să citesc despre toate aceste lucruri și totuși, în același timp, am fost frapat de gravitatea cu care anumite lucruri ar putea fi tratate. De asemenea, am observat numeroase trimiteri religioase și introspecții spirituale, deci, părerea mea, un plus pentru autorul care a știut cum să lege toate aceste aspecte de viețile personajelor.

Am selectat și niște fragmente, vi le voi prezenta mai jos:

„(...) În sfârșit, în locul acestor scee reveni piața cea simplă din orașul puritan cu toți oamenii adunați ce-și aținteau privirile către ester Prynne - da, chiar spre ea - care stătea pe eșafodul stâlpului infamiei, cu un copil în brațe și litera A cea purpurie țesută în chip fantastic cu aur, pe pieptul ei.Purtea fi adevărat? Își strânse copilul atât de puternic la sân, încât acesta scoase un țipăt, își coborâ privirea către litera stacojie, o atinse chiar cu degetul, pentru a se convinge că atât copilul, cât și rușinea erau reale. Da, aceasta era realitate ei și orice altceva dispăruse.”

„ - (...) Vrei să fii bun, rogu-te, și să-mi povestești despre Hester Prynne, despre fărădelegile acestei femei și despre ce fapte au adus-o pe eșafod?- Desigur, prietene, și cred că ți se umple inima de bucurie (...), să ajungi într-un ținut unde nelegiurea e urmărită și pedepsită sub ochii poporului și ai conducătorilor, așa cum se întâmplă în sfânta noastră nouă Anglie. Trebuie să știi că femeia aceasta a fost soția unui om învățat, englez prin naștere, din care a trăit multă vrmee la Amsterdam, de unde, cu mulți ani în urmă, și-a pus ăn gând să treacă oceanul și să-și încerce norocul împreună cu noi, la Massachussets. Cu scopul ăsta, și-a trimis nevasta înainte, că mai avea de rezolvat niște treburi. (...) iar tânăra soție, vezi dumneata, fiind lăsată pe seama propriilor ei gânduri...”

„(...) Aveea aceeași atitudine rece când fu condusă înapoi în temniță și dispăru din orizontl publicului, atunci când ușa de fier se închise în urma ei. Cei care rămăseseră s-o privească, șușoteau că litera stacojie avea o strălucire nepotrvită de-a lungul întunecatului coridor dinăuntru.”„(...) Se povestea - și mulți credeau lucrul acesta - că un indian trăsese cu arcul în semnul respectiv, iar săgeata îl lovise, însă căzuse la pământ fără să-i producă vreo rană.Simbolul - sau mai degrabă poziția pe care-l avea în raport cu societatea - avut un efect puternic și ciudat asupra conștiinței lui Hester Prynne. Tot frunzișul ușor și grațios al caracterului său fusese veștejit de aest stigmat roșu arzător și dispăruse de mult, lăsând un contur trist și gol, care putea stârni repulsie, dac Hester ar fi avut prieteni sau tovarăși pe care să-i scârbească un asemenea lucru.

O poveste despre fragilitatea și tristețea umană, „o analiză subtilă a sufletului bântuit de chinuri mari”. Litera stacojie A, stigmatizând un trup de femeie, „nu e doar un semn al unei epoci sălbatice, ci și al unei permanente suferințe a ființei trăind tragedia pasiunii, în căutarea zadarnică a fericirii”, după cum afirmă Dan Grigorescu. Un roman pe care vi-l recomand cu drag, l-am răsplătit cu patru steluțe pe Goodreads. Merită!

Le mulțumesc frumos celor de la Grupul Corint pentru această carte minunată, o puteți comanda de aici. Vă recomand colecția ”Clasici ai literaturii universale”, dacă doriți să citiți ceva de calitate și frumos. De asemenea, fiți cu ochii pe pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile editoriale, ofertele și concursurile. Mult succes și lecturi cât mai plăcute!

Traducere din limba engleză și note de Anca Florea
240 pagini

9 comentarii:

  1. Pare o lectură plăcută. O să încerc s-o găsesc, parcă are ceva aparte.
    Și totuși, eu vreau să te întreb: în cât timp ai terminat-o, într-o singură zi? :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să o citești, da! :P Mi-a luat cred că 2-3 zile, pentru că într-o zi n-am citit deloc (chiar nimic, nimic, pentru că am fost foarte ocupat cu ceva).
      E o lectură frumoasă!

      Ștergere
  2. Ce mai aşteptă cei care nu au citit-o? Ce ai aşteptat şi tu până acum, să ajungă la ea în maldărul de milioane de cărţi care plând după ei :(. Dar vine şi rândul ei :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Oh, da, bine punctat. Sănătoși să fim.

      Ștergere
  3. Am citit cartea cu multa vreme in urma. Mi-a placut si mie, dar trebuie sa recunoastem ca este destul de greoaie. Mai usor este Green, decat o naratiune despre chestii religioase, istorie, etc. :-)
    Imi place prezentarea ta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, într-adevăr, e destul de greoaie pentru că are mult aspecte care nu se regăsesc în cărțile de astăzi, dar care merită tratate și citite. E mai ușor Green, da! :D
      Mulțumesc, dragă Mili!

      Ștergere
    2. Iasmy, te rog frumos să mă scuzi. Din reflex am spus „Mili”, pentru că am văzut „Literaturăpetocuri”. Dau un miel de Paște, de-acum la anul! Mulțumesc de vizită!

      Ștergere
  4. După ce i se coase semnul pe haină, lui Hester i se permite să plece în „libertate”, fără a fi pedepsită cu moartea, însă nevoită să poarte acel semn până la ispășirea ei. De acolo, Hester ajunge într-o casă în care, peste ceva timp, i se va naște fiica, Pearl - nu chiar exact. Eu am citit varianta în engleză, iar acolo povestea începe cu pedeapsă femeii pe eșafod, ținându-și copilul la piept. Nu se pomenește nimic de naștere... Iar litera de pe piept apare în exact aceeași scenă pentru prima dată, după cum se poate vedea și în citatul din carte pe care l-ați publicat.

    RăspundețiȘtergere