Hanul lui Finn, de James Joyce - Recenzie

Editura: Rao

Colecția: Rao Clasics

Rating: 2 din 5 steluțe

Traducere din limba engleză: Mihai Miroiu

Anul apariției: 2014
Număr de pagini: 162

Hanul lui Finn a fost conceput iniţial ca o serie de fabule, bucăţi în proză: scurte, concise şi concentrate („epiclete”, pentru a folosi neologismul creat de Joyce), stăruind asupra unor momente formatoare din istoria şi mitologia irlandeză, care cuprind un mileniu şi jumătate de la sosirea Sfântului Patrick în Irlanda. Episoadele din Hanul lui Finn sunt scrise într-o diversitate de stiluri unică şi în cea mai mare parte într-o engleză inteligibilă. Privite în ansamblu, ele alcătuiesc adevăratul (şi până acum necunoscutul) precursor al vocilor cu multiple modulaţii din Priveghiul lui Finn. James Joyce a compus aceste episoade rând pe rând, pe unele revizuindu-le, pe altele lăsându-le în ciornă înainte de a le pune deoparte. Şi aşa au rămas, aproape complet uitate, unele timp de şaisprezece ani (până când a scotocit prin dulap în căutarea materialului pentru ultimele episoade scrise din Priveghiul), iar altele pentru totdeauna, adică până în prezent.

James Augustine Aloysius Joyce s-a născut la 2 februarie 1882 în Dublin, fiind printre cei zece copii ai unei familii împovărate. În ciuda instabilității financiare permanente, tatăl său, pe deplin conștient de talentul excepțional al copilului, i-a asigurat o instrucție pe măsură la două dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ ale țării. Este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori, inovator în ceea ce privește tehnicile narative autentice. 

Groaznică. Da, nu-mi place Joyce, pur și simplu, iar romanul de față mi-a reamintit motivul: din cauza faptului că, oricât de mult aș vrea, nu pot să fiu atent la ce scrie, nu pot să urmez o adecvare logică sau un fic epic - de altfel, o cronologie, ceva. Nu, pur și simplu mă scufund într-o mare de nu-înțeleg-absolut-nimic, iar cum sunt eu încăpățânat, dacă încep o carte nu o pot lăsa din mână, asta este. OK, aduce el ceva narativ nou, așa, original, dar, sincer, prefer să nu. James Joyce scrie greoi, scrie parcă prea plin, nu știu cum să mă explic. E rigid, e incisiv și lipsit de o încercare a apropierii față de cititor. Eu, unul, nu m-am putut regăsi în nimic din ce am citit în Hanul lui Finn  - na, până la urmă se surprinde aspecte, legende, povestiri șamd ale istoriei și mitologiei irlandeze, dar parcă nici măcar impresionat nu am fost, dat fiind faptul că i-am dat două steluțe cărții. Și, sincer, i-aș fi dat una, dar îmi place prea mult colecția aceasta de la Rao Clasics, și m-am gândit că totuși nu se cade.

Opera lui Joyce se constituie într-un vast proiect de reprezentare a culturii și a conștiinței irlandeze în ceea ce au ele specifice. El se manifestă de la bun început ca un inovator temerar al artei scrisului și mai puțin ca un susținător zelos al unei teorii avangardiste sau a alteia. Chiar după apariția primelor episoade din Ulise el putea spune cu îndreptățire că lasă moștenire succesorilor săi un bogat izvor de inspirație care nu se limita doar la modalitatea stilistică, inovatoare prin proză. Reușise să suresciteze experiența simbolistă cu ajutorul „epifaniei” în Un portret al artistului în tinerețe și să elaboreze în acest sens o adevărată teorie estetică; resuscitase și amplificase în mod considerabil prezentarea „fluxului conștiinței” care fusese ulterior folosit de alți autori. În acest fel, el a lărgit considerabil repertoriul experimental al romancierului și totodată, oarecum paradoxal,  a influențat evoluția generală a scrisului în anii 1920 în direcția unui neoclasicism conservator. 

Nu știu ce să spun, într-adevăr Joyce este un adevărat filolog, dar mie, unul, nu-mi place modul în care acesta scrie, povestește, descrie, trăiește, simte. Poate nu sunt eu avizat (încă) să-l citesc, dar cu siguranță nu e, pentru mine, un autor de referință. 

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Mie, unul, da!