duminică, 14 mai 2017

„Trei femei puternice”, de Marie NDiaye- Recenzie


Editura: Trei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 288
Laureat al premiului Goncourt 2009
Anul apariției: 2016
Traducere din limba franceză: Cecilia Ștefănescu 

Trei femei puternice este creaţia desăvârşită a unei scriitoare care nu se teme să exploreze limitele suferinţei umane.” - The New York Times

Care sunt armele unei femei? Sacrificiul de sine, iubirea și iertarea.Într o lume dominată de bărbați, trei femei se folosesc de aceste arme pentru a și croi propriul drum: Norah, o avocată născută în Franța, chemată de tatăl său acum bătrân și neputincios ca să-l scoată din închisoare pe fiul lui; Fanta, care lasă în urmă o viață modestă, dar împlinită, de profesoară în Dakar pentru a-l urma pe soțul ei în Franța, unde disperarea și eșecurile acestuia otrăvesc totul; și Khady, o văduvă săracă, alungată de familia soțului ei și supusă celor mai mari umilințe, dar care nu vrea să-și piardă demnitatea de ființă umană. De la Marie NDiaye, prima femeie de culoare recompensată cu Premiul Goncourt, un roman splendid și sfâșietor totodată despre greutățile cu care se confruntă imigranții africani în Franța.

Marie NDiaye, născută în 1967, este o romancieră și dramaturgă franceză. Tatăl ei, care era senegalez, s-a întors în Africa, iar Marie NDiaye a fost crescută de mama sa. A început să scrie la 12 ani. Primul său roman, Quant au Riche Avenir, a fost publicat când Marie NDiaye avea 18 ani. Rosie Carpe (2001) a câștigat Premiul Fémina, iar Papa Doit Manger, o piesă de teatru, a fost a doua piesă de teatru scrisă de o femeie care a fost inclusă în repertoriul Comediei Franceze.

Covârșitor, dureros, pur și simplu dureros, nu știu cum să vă spun, nici nu știu cum să vorbesc despre acest roman, fiindcă am impresia că aș strica totul - atât pentru voi, cât și pentru mine. Am terminat de citit Trei femei puternice acum ceva vreme, ce-i drept, dar pur și simplu nu am putut să fac recenzia acestei cărți, nu am putut, am simțit că trebuie s-o las în mine să se însămânțeze, să mai aștept să treacă timpul. Dar, și acum, simt că nu pot vorbi despre el. Nu știu dacă am mai fost vreodată atât de lovit de un roman, dacă o carte a lăsat o amprentă atât de adâncă asupra mea. Nu, nu este romanul meu preferat, dar pur și simplu cred că l-am citit în perioada potrivită, de aceea l-am trăit și simțit atât de puternic. Romanul este de o sensibilitate inegalabilă, aproape exacerbată și epuizantă. Autoarea, Marie NDiaye, știe să speculeze extrem de bine istoria, la fel de bine cum știe și să pătrundă în mintea umană, în mintea personajelor sale pe care le tratează cu o delicatețe incontestabilă, comprehensivă. Totul este ca o pledoarie pentru sensibilitatea feminină; nu am putut să nu mă gândesc, de altfel, și l-a romanul Femeia inventată, de Camille Laurens, pe care l-am citit cam tot în aceeași perioadă, un alt roman care mi-a plăcut enorm de mult. 

Nu știu, cred că această carte este genul de carte pe care trebuie s-o citești în perioada potrivită ca să-ți placă și ca s-o înțelegi și ca s-o apreciezi și ca s-o simți. Vă dau drept exemplul faptul că, fiind atât de impresionat de ea, am împrumutat-o unei prietene. Peste două-trei zile mi-o înapoiază, la care eu o întreb, ai terminat-o deja? Iar ea îmi spune, nu, scuze, n-am putut s-o citesc, nu mă atrage de loc, nu știu, mă plictisea povestea tipei ăleia și cu tatăl ei, era prea pioasă, ba prea superficială, nu știu șamd. Nu i-am spus nimic, bineînțeles, ci doar că mie mi-a plăcut extrem de mult, nu m-am simțit ofensat, știu prea bine că gusturile nu se discută, poate doar se învață puțin. Mie-mi place mult să citesc despre oameni, despre sentimentele lor din profunzimea inimii, despre trăirile, obiceiurile, obișnuințele și percepțiile lor, despre modul în care sunt influențați de lumea în care trăiesc și mediul extern. Pentru mine, omul este cea mai fictivă creatură de pe acest pământ, cu toate cotloanele minții sale și abisurile sufletului, cu toate convingerile și pulsațiile ritmate în piept. Iar acest roman mi-a oferit o doză enormă de psihologie, de fire umană, de cunoaștere, să spun așa.

Cum am spus, n-aș putea vorbi prea multe despre el. Îmi pare rău, o să fie o recenzie scurtă, dar pur și simplu simt că nu pot. Este un roman ce trebuie citit, nu povestit, pentru vă viața, dragostea, iubirea, prietenia, sentimentele, trăirile - acestea nu se pot teoretiza, ele se trăiesc și atât. Trei femei puternice  este un roman care se simte, și se simte până în profunzimile sufletului și minții, este un roman care te arde prin profunzimea lui, prin efervescența lirică a sentimentelor. Personajele sunt puternic conturate, reiterate prin acțiuni, vorbe, dar mai ales prin modul în care trăiesc în paginile cărților și ard de fragilitate, de sensibilitate. Nu știu, pentru mine Marie NDiaye este un autor cum nu am mai citit până acum, drept care se înscrie printre romancierele mele preferate și abia aștept să citesc și altă carte scrisă de dumneaei! 

Mulțumesc mult Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu