luni, 8 ianuarie 2018

„Numele meu este Anton”, de Geo Dinescu- Recenzie



Editura: Vellant
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 96
Anul apariției: 2017

Go Dinescu a studiat actoria la Cluj-Napoca, cu Miriam Cuibus și Mona Chirilă. A jucat la Cluj, la Oradea și în București și a dat voce în studio multor personaje de desene animate. Pictează, citește, ascultă foarte multă muzică și iubește animalele. Despre Numele meu este Anton, romanul ei de debut, spune că, este o carte pe care o poate rescrie fiecare cititor. „Pentru mine, ea a pornit de la ideea că nimic nu este ce pare-a fi si că totul are o scuză”. În prezent, îl plimbă des prin parc pe cățelul Modjo și lucrează la a doua carte.

,,Cine e Anton? Un bărbat cerut în căsătorie de prietena lui. Un copil căruia îi place mirosul pământului ud. Un bătrân care, cu ochii închiși, încearcă să-și țină respirația până la tufele de trandafiri. Un adolescent care ezită să închidă ochii bunicii moarte, de teamă ca ea să nu-l părăsească definitiv. Anton e o viață, așa cum se presupune că o să ne treacă fiecăruia prin fața ochilor, în ultima clipă a ei, o viață reconstruită într-una dintre cele mai inteligente, mai bizare, în sensul bun al cuvântului, și mai sensibile cărți din câte am citit vreodată.” T.O. Bobe

Voi începe această recenzie prin a afirma, cât de sincer pot, că această carte, Numele meu este Anton, a lui Geo Dinescu, a fost una dintre cele mai bune cărți citite de către mine anul trecut. Și, sincer, aș apropia-o foarte tare de cartea Tatianei Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi (recenzia AICI), pentru că da, într-o conformitate aparte, parcă mi-a trezit aceleași trăiri, mi-a ars aceleași sentimente și licrăriri viscerale - la o adică, da, pur și simplu am adorat această carte și-am încercat s-o citesc cât de lent am putut, trăind fiecare pagină, fiecare rând, fiecare cuvânt frumos ales. Despre ce este această carte? Habar n-am, aș putea suma totul în câteva cuvinte: este despre viață. Este ori despre timp, despre prețuirea lui, ori despre blestemata lui curgere egală. Este despre dragoste, la fel cum este despre disprețuire și trădare. Este despre speranță, despre copilărie, în egală măsură fiind despre conformare și bătrânețe. Numele meu este Anton, vreau să vă spun, dincolo de a fi o carte extrem de bine scrisă, extrem de viscerală, este o stare a existenței, este un flashback de jumătate de oră în ochii oricărui cititor. Și, Doamne, cât de adevărată și dureroasă este, n-aveți idee.

Știu, de altfel, că nu pot face o recenzie acestei cărți: cartea nu are întocmai o acțiune bine conturată, n-are o intrigă aparte, o desfășurare anume; la o adică, n-are nici măcar o cronologie logică, să spun așa, având în vedere că autorul jonglează între vârstele personajului său, între mințile sale, adică ne sunt prezentate diferite perioade din viața personajului Anton, când era copil, când era adolescent, bătrân, când avea cincizeci de ani, șaizeci, douăștrei etc. (evident, nu în această ordine), pentru ca în cele din urmă să avem o perspectivă (destul de) largă asupra acestui Anton, asupra acestui om care, de fapt, într-o manieră rațională, ar putea fi oricare dintre noi. Trebuie doar să-l acceptăm și să-i oferim întreaga noastră încredere.

Ce mi-a plăcut enorm, dar enorm de mult la cartea Numele meu este Anton au fost glasul profund al lui Geo Dinescu, înșiruirea perfect aleasă de cuvinte, funcțională, metaforică și modul în care a reușit să integreze totul - cu un desăvârșit talent scriitoricesc și actoricesc, fiecare acțiune fiind atent conturată și amplasată, la locul și momentul potrivit. Ador cărțile care-mi transmit acel ceva, care-mi strâng sufletul, îmi furnică acea ființă interioară și mă fac să trăiesc o sumedenie de sentimente (fie ele greșite sau corecte, să spun așa). Da, recunosc, cartea Numele meu este Anton este, într-o măsură, ciudățică (de aceea o și asemăn cărții Tatianei, Vara în care mama a avut ochii verzi), pentru că, dacă o veți citit, veți vedea că anumite imagini parcă nu-și au locul acolo, fiind prea plastice, prea „avangardiste” (nu găsesc cuvântul potrivit) - dar am reușit să văd dincolo de ele, și nimic din ce, aparent, ar părea „oribil”, nu mi-a trezit acest sentiment. Dimpotrivă, am apreciat și mai mult curajul autorului. 

Recomand cu încredere această carte, iar, dacă ați citit-o, vă rog să-mi spuneți părerea voastră! Mulțumesc enorm celor de la Editura Vellant pentru cartea Numele meu este Anton. Pe site-ul lor puteți găsi numeroase cărți care, cu siguranță, își vor găsi un loc drag în bibliotecile voastre. Lecturi frumoase și cât mai plăcute!

4 comentarii:

  1. Eram tare curioasa cum este aceasta carte. Este o noutate pentru mine, fiind si prima recenzie a acesteia pe care o citesc. Imi plac cartile profunde si complexe si, din cate inteleg, asa este aceasta carte. Coperta este adorabila <3 dar si sugestiva, as adauga, intr-un fel in care am sa il inteleg doar daca citesc cartea, nu? Cel putin asa-mi pare :P Multumesc pentru recenzie !

    RăspundețiȘtergere
  2. În ultimul timp, cred că am văzut de foarte multe ori această cărticică. Îți mulțumim că ai ales să o prezinți!

    RăspundețiȘtergere