luni, 16 septembrie 2019

Fata de la Savoy, de Hazel Gaynor - Recenzie



Editura: ACT și Politon
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 448
Anul apariției: 2019
Traducere: Anca-Claudia Bunea 

„La sfârșitul războiului, inima mi-era sfâșiată, visurile spulberate și speranțele năruite. Fără să fi călcat vreodată pe un câmp de bătălie, eram și eu rănită.”

Autoarea cărții, Hazel Gaynor este o scriitoare independentă originară din Yorkshire, Anglia, stabilită în prezent în Irlanda împreună cu soțul și cei doi copii ai săi. Autoarea mai multor romane de ficțiune istorică devenite bestselleruri New York Times, USA Today și a altor publicații prestigioase, Hazel Gaynor a debutat în 2014 cu romanul The Girl Who Came Home - A Novel of the Titanic, care spune povestea unei supraviețuitoare de pe Titanic și care a câștigat în 2015 premiul Romanul Istoric al Anului din partea Asociației Scriitorilor Romantici din Marea Britanie. Cel de-al doilea ei roman A Memory of Violets a fost de asemenea un bestseller New York Times, iar al treilea, The Girl from The Savoy a fost bestseller Irish Times și Globe & Mail, și unul din finalistele ediției din 2016 a Irish Book Awards. Și următoarele ei două romane, The Cottingley Secret și Last Christmas in Paris au devenit bestselleruri, fanii scriitoarei așteptând anul acesta cu nerăbdare, lansarea din luna iulie a noului ei roman Meet me in Monaco scris în colaborare cu Heather Webb. Sciitoarea poate fi contactată pe Twitter @HazelGaynor sau accesând Hazelgaynor.com.

„Războiul ne-a creat tuturor un trecut pe care dorim să îl putem îngropa. Și eu am iubit pe cineva din copilărie și am iubit și un băiețel care îi poartă numele. I-am iubit pe amândoi și i-am pierdut pe amândoi pentru că și eu am fost lașă. Exact ca evantaiul negru din pene din mâinile mele, mă deschid și îi povestesc totul. Despre Teddy, despre nepotul din Scoția, despre rușinea pe care am trăit-o la maternitate. Îi spun despre copilul pe care l-am abandonat și despre faptul că îl caut. Îi mărturisesc despre rușinea și vina mea, ca o sticlă de vin prea plină, care se varsă până când nu mai rămâne nimic.”

Fata de la Savoy de Hazel Gaynor este povestea unui vis, povestea unei vieți și totodată povestea unei femei pe nume Dorothy Mary Lane (Dolly). O poveste melodramatică, contemporană cu Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald, care se petrece în Londra anilor ’20 marcată de dramele războiului și din care încă mai răzbate parcă scârțâitul plăcilor de patefon pe ritmuri de jazz. Tunsorile bob, moda garçonne și rujul strident completează și ele atmosfera acestei epoci în care spectacolele de cabaret și piesele montate la Covent Garden, alături de dansul Charleston, reprezintă noul suflu al vieții care își reia încet cursul după un război necruțător.

„Tânjim după viața fascinantă a dansatoarelor din trupă și a protagonistelor; după o viață care oferă ceva mai mult decât jupoane de cusut, șireturi de călcat și scări de lustruit. Însă nu îmi doresc doar să scap de o viață de trudă. Vreau să îmi iau zborul. Așa că mă îngrijesc de această fluturare neastâmpărată din inima mea, de parcă ar fi o pasăre cu aripa rănită, în speranța că într-o bună zi se va vindeca și își va lua zborul.”

Pot spune că, pentru mine, Fata de la Savoy nu a fost DOAR un roman extrem, extrem de bun, ci a fost una dintre cele mai bune cărți citite în ultimii ani. Mi-a plăcut enorm, și-o spun impresionist, această carte, cu tot ce-a însemnat ea: acțiune, personaje, istorie, trăiri, emoții, sentimente - pur și simplu nu m-am așteptat să-mi placă atât de mult, nu m-am așteptat să mă miște într-o așa manieră încât pur și simplu să trag de ea pentru a o citi cât mai mult; drept să vă spun, rar fac asta, rar, când mă prinde o carte, reușesc s-o las din mână doar pentru a mă bucura cât mai mult de lectura ei - așa cum mi s-a întâmplat cu romanul lui Hazel Gaynor. Pur și simplu am vrut să nu se mai termine, voiam să dau paginile și, odată cu asta, numărul lor să crească. Am savurat orice înseamnă acest roman, mi-a plăcut mult, mult de tot (da, știu, mă manifest impresionist, dar chiar m-a impresionat). Ei, na, acum pot spune că acesta este de fapt genul meu de lectură, genul meu de roman: un roman poate simplu, să zicem așa, în aparență, dar de fapt extrem de profund, extrem de bine scris, în care orice replică, în cele din urmă, contează. Și fiecare personaj are un dicton călăuzitor pe care-l urmează și care-i este scris în stele. Doamne, Doamne, mai că aș reciti acest roman, atât de drag mi-a fost. Atât de aproape de suflet mi-au ajuns personajele și tot ce-au însemnat ele.

Fata de la Savoy este un roman de ficțiune istorică cu o acțiune complexă ce se derulează pe patru planuri diferite, din trecut și prezent. Povestea urmărește pe de o parte prezentul protagonistei Dolly, o fată venită din provincie la Londra unde muncește ca menajeră într-un hotel pentru a-și câștiga existența, dar care visează măreț să devină dansatoare asemenea idolului ei Loretta May. Hotelul Savoy, iarăși, este un punct cheie al romanului: nu este doar un loc emblematic, o imagine a orașului londonez, ci este un personaj aparte al romanului. Este locul în care visurile & visele ori devin realitate, ori rămân crescânde în sufletul personajelor. Dolly, draga de ea, de aici începe: o femeie cu un țel măreț, o femeie puternică, o femeie încercată nu doar de prezent, ci și de un trecut dureros - o femeie care pleacă de acasă lăsând în urmă întrebări care-și caută răspunsul și căutând răspunsuri care, în cele din urmă, aduc și mai multe întrebări. Ea visează să devină o dansatoare, să fie în lumina reflectoarelor, pe marile scene ale lumii. Cu un spirit cald, în ipostaze amuzante, aceasta probează, pe ascuns, pantofii vedetelor care calcă pragul hotelului, ia parte la discuții din tagma celor „de sus”, și, încetul cu încetul, drumul ei nu are să ducă în altă direcție decât în cea dorită. N-am să vă spun mai multe, n-are rost, dar pur și simplu este totul atât de bine scris, atât de cald, încât parcă ai privi o piesă de teatru și nu numai, ba chiar parcă ai lua parte la ea și ai trăi fiecare emoție la intensitatea ei maximă. Dolly, pentru mine, a fost nu doar un personaj viu, un personaj puternic, ci a fost o voce, o voce pe care-o auzi atunci când simți că nu mai poți, când simți că clachezi, acea voce care-ți spune să continui, să mergi mai departe, pentru că ai în tine tot ce trebuie pentru a-ți îndeplini frumoasele idealuri. 

„Muncim metodic, urmând o rutină bine pusă la punct, facem paturile ca la carte, umflăm pernele pufoase, împăturim prosoapele groase, schimbăm hârtia parfumată din sertare și punem biscuiți Marie, proaspăt scoși din cuptor, în cutiile de argint de pe noptiere. Munca este intensă și timpul trece repede.”

Povestea Lorettei May, după cum mărturisește autoarea însăși la un moment dat, este inspirată de un personaj real, o artistă celebră a anilor ’20. Loretta May, pe numele ei real Virginia Clements, are cancer în stadiu terminal, motiv pentru care singură se percepe ca fiind o stea căzătoare. Fiică de conte, Loretta nu a fost menajată nici ea prea mult de destin. A cunoscut din plin ororile războiului ca infirmieră și a iubit din toată ființa ei un soldat pe nume Roger, care nu se ridica însă la pretențiile cerute de rangul ei. După un an și jumătate de corespondență, a petrecut trei zile de neuitat alături de el, s-au căsătorit în secret, iar la o săptămână după aceea el a murit ucis de un obuz. Cu toate acestea, nu regretă nimic din modul în care și-a trăit viața, și se stinge liniștită cu gândul că-și va reîntâlni marea dragoste în noul univers ce o așteaptă după moarte. Povestea Lorettey a fost, pot spune, cea mai emoționantă parte a acestui roman. Cea mai dureroasă. Îmi aduc aminte că citind un anumit capitol al acestui roman m-a îndurerat atât de tare încât mi se părea ireal ce se întâmplă. Cât de frumos a fost descris un anumit moment, cât de verosimil se simțea totul și cât de mult poți să te atașezi de anumite personaje. Nu știu, mie mi s-a părut fascinant cum Hazel Gaynor a putut să scrie ceva atât de palpabil, aș putea spune, atât de veridic și profund. E frumos de urmărit relația dintre Loretta și Dolly, relația aceasta maestru-ucenic, sub ideea „o stea se frânge, alta ia naștere”. Nu știu, e frumos & dramatic, dramatic & frumos în același timp. Dar mai multe nu vă spun, nu, chiar nu vreau să dau spoilere și să stric lectura celor care vor vrea să citească acest roman. Pentru că, la rândul meu, l-am recomandat în ultima lună cred că de vreo douăzeci de ori. Așa cum am mai zis, mă repet, a fost una dintre cele mai bune cărți citite în ultimii ani. Și, culmea, nu m-am așteptat deloc să-mi placă atât de mult. Dar m-a prins de la prima pagină, de la primul capitol parcă am știut că, în sfârșit, voi citi ceva bun, voi citi ceva ce-mi place și care mă va atinge exact unde trebuie. Și nu doar că a fost așa, dar mi-a depășit, cu brio, toooooate așteptările pe care le-aș fi avut. 

„Unii ar putea spune că am dus o viață nesăbuită. Eu spun doar că mi-am trăit viața, în adevăratul sens al cuvântului. Am iubit și am râs, am simțit cele mai adânci tristeți și cele mai minunate momente de bucurie. Am influențat oamenii, mi-am pus amprenta, ca o urmă pe nisip. La urma urmei, nu asta este tot ce contează? Să știi că, chiar și atunci când nu mai ești aici, cuvintele tale, chipul tău, povestea ta vor rămâne în amintire. Că steaua ta va continua să strălucească.”

Pe fundalul unui război care-și țese trecutul și în viitor, Dolly este o eroină. Este o femeie care știe ce vrea, care trăiește, simte, iubește, plânge, are succes, eșuează, dar mereu se ridică și ține cu dinții de visurile sale, de idealurile sale, ca și cum acestea ar ține-o în viață. Știe că poate, știe că are tot ce-i trebuie pentru a-și îndeplini ceea ce dorește - de aceea, pentru mine, Dolly este un personaj de referință, este un personaj diferit, atât de real și atât de frumos construit încât chiar nu ai cum să nu o iubești - să o iubești pentru ceea ce însemană, pentru ideile pe care le pledează Hazel Gaynor construind acest personaj. Să știți că ce am spus eu aici nu este, cred, nici măcar un sfert din carte. Evident, se întâmplă multe, dar eu am vrut să surpind doar esențialul acestei cărți - esențialul pentru mine - deoarece știți că pentru mine o recenzie nu înseamnă povestire sau rezumat sau chiar orice altceva, riscând să dau spoilere. Nu. Spun exact ce am simțit eu citind această carte, exact felul în care am perceput-o eu - și, după cum am mai spus, având sute și sute de lecturi la activ, Fata de la Savoy pentru mine a fost o carte excepțională, pe care aș recomanda-o oricui, oricând. 

„Într-o mână, viața pe care o știu. În cealaltă, viața pe care o visez.”

Personajele puternice, încercate de viață, trecutul lor, atmosfera atât de frumoasă pe care Hazel Gaynor reușește s-o creeze, spiritul londonez, tragismul războiului, urmările sale, ideile, sentimentele, trăirile și emoțiile - toate acestea fac din Fata de la Savoy un roman real, un roman sincer și adevărat, un roman care mi-a deschis apetitul spre mai multe scrise de Hazel Gaynor. Sper doar ca cei de la ACT și Politon să continue să mai traducă și alte romane, pentru că, după cum ați citit poate mai sus, Hazel Gaynor se bucură de numeroase distincții - justificate și cu adevărat meritate. 

Mulțumesc enorm celor de la Editura ACT și Politon pentru exemplarul acestei cărți, Fata de la Savoy, un roman pe care-l voi recomanda cu drag de acum înainte și la care mă voi întoarce întotdeana cu aceeași plăcere. Îl puteți cumpăra cu un click AICI. De asemenea, vă recomand să aruncați o privire pe site-ul editurii, unde veți găsi o mulțime de cărți, din variate și numeroase domenii. Să aveți parte de lecturi cât mai cu spor și cât mai frumoase. O săptămână frumoasă și liniștită să aveți!

2 comentarii:

  1. Văzusem cartea aceasta în mediul online. Mi-a atras atenția, recunosc, însă nu am fost hotărâtă în privința achiziționării ei.
    Acum, după ce am citit review-ul tău, cu siguranță va cunoaște în scurt timp celelalte cărți din biblioteca mea.
    Îi mai fac loc și eu, chiar dacă nu prea mai am.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu mai am loc de căăăăăăăăărți! Of! :)) Neapărat tre să fac ceva. Crede-mă, îți va plăcea mult cartea. Muuult. Te pup, spor!

      Ștergere