duminică, 15 septembrie 2019

„Graffitista”, de Fanny André- Recenzie



Editura: ACT și Politon
Număr de pagini: 288
Traducere: Teodora Olenici
Rating: 2 din 5 steluțe
Anul apariției: 2018

„Ca să trăiască, unii aveau nevoie de iubire, eu puteam, fără îndoială, să mă mulțumesc să fac graffiti”.

Fanny André s-a născut în 1984. După ce și-a schimbat domiciliul de mai multe ori pentru studii, în prezent locuiește în Alpi. Prima publicație i-o datorează tatălui său entuziast, care a tipărit imediat mai multe exemplare ale operei, astăzi de negăsit. Mai târziu a urmat un curs de literatură și a făcut studii de Belle-Arte care i-au trezit dorința de a scrie și de a desena. După mai mulți ani în care a dat prioritate studiilor și muncii, în 2010 Fanny André s-a putut întoarce la prima ei iubire, regăsindu-și dorința de a scrie povești. De la o poveste la alta, va trebui să aștepte anul 2014 pentru a îndrăzni să-și trimită scrierile mai multor edituri și să participe la concursuri. Astfel, în 2015 îi vor fi publicate mai multe opere.

Graffitista de Fanny André este povestea unei tinere de 22 de ani aflate la o răscruce de drumuri. Din dorința de a-și „exersa” independența, Léna, a cărei mare pasiune este graffiti-ul, se lovește de mai multe probleme. A pierdut anul la facultate, bea prea mult, are relații ocazionale, se gândește să pună capăt studiilor și este cât se poate de hotărâtă să afle un răspuns de la Caden, fostul ei iubit, în legătură cu motivele pentru care relația lor s-a încheiat brusc în urmă cu patru ani de zile. Așadar, părăsește orașul ei natal Argenteuil, și pleacă la Londra unde se mutase Caden între timp.

„Len. Te rog să nu te căsătorești cu mine. Te rog să nu mă iubești din tot sufletul, așa cum o fac eu, tot mai mult cu fiecare bătaie a inimii. Nu mă iubi într-atât încât să îți faci toate proiectele de viitor împreună cu mine și să nu mai poți trăi fără mine… Pentru că nici eu nu voi fi acolo, alături de tine… Nici eu nu te iubesc.”

Léna are douăzeci și trei de ani. Singura ei pasiune este graffiti-ul, și a realizat deja fresce murale demne de atenție, sub pseudonimul LicuRici. Dar printre petreceri cu alcool și aventuri de o noapte, Léna nu mai suportă viața pe care o duce. Dintr-un impuls de moment, după ce renunța la studiile de Belle-Arte, pleacă pe urmele lui Caden, cel cu care cunoscuse o relație pasională și pe care nu reușește să-l uite. Acesta plecase la Londra în urmă cu patru ani și nu îi explicase niciodată motivul plecării sale precipitate și nici nu o mai căutase de atunci. Acolo, Léna este întâmpinată de Anna, o veche prietenă, și de Ellen, sora geamănă a lui Caden. Când îl revede pe acesta din urmă, el nu mai seamănă deloc cu băiatul de care își amintește ea. Rebelul care o fascinase s-a transformat într-un bărbat de afaceri rece și distant, logodit cu o femeie cu maniere perfecte și care pare să trăiască într-o realitate numai de ea știută. Dar Léna nu intenționează să se dea bătută și va face tot ce-i stă în putere să-l recucerească. Fanny André ne antrnează într-o poveste de dragoste în care două lumi se întâlnesc, se ciocnesc, se bulversează, se atrag și se resping. 

„Expresia de furie se ștersese de pe chipul lui, lăsând locul unei suferințe sfâșietoare. Fără îndoială, aceeași suferință care-mi zdrobea și mie inima în acele clipe. Ne confruntam în tăcere și m-am decis să nu arăt nimic, să țin bărbia sus ca să nu-mi tremure.”

Am să fiu rapid și sincer: am trecut de ceva vreme peste genul acesta de lectură. Peste genul acesta de cărți pe care, sincer, eu unul le-aș putea considera drept „umplutură”, „o carte în plus pe care am citit-o”, „o simplă-altă-carte-care-nu-mi-a-stârnit-nimic”. De ce? Deoarece le găsesc clișeice. Redundante. Majoritatea cărților de genul mi se pare că n-aduc nimic nou pentru universul meu cultural și literar. Să nu mă înțelegeți greșit - eu, în această recenzie, îmi spun propria părere bazată pe ce am citit (până acum, nu doar acum) și încerc să fac un fel de comparație - da, acum câțiva ani poate mi-ar fi plăcut această carte, mi-ar fi stârnit oarecum interesul, emoțiile. Dar acum, sincer să fiu, abia așteptam s-o termin deoarece mi se părea că nu prea se întâmplă nimic, deja știam cum are să se termine (cum am spus, clișeic), așadar am vrut să termin lectura pentru a citi ceva cu adevărat bun (și, culmea, s-a făcut ca următoarea carte să fie una extrem-extrem-extrem de bună). Nu spun că astfel de lecturi nu sunt OK, chiar sunt ca un respiro, uneori, să spun așa, dar mie unul chiar nu mi-a stârnit curiozitatea, apetitul pentru lectură sau orice altceva. Ba chiar, în anumite măsuri, m-a și plictisit.

„Ceilalți n-au pus niciodată mare preț pe mine: numai făcând graffiti am învățat să mă afirm și să lupt ca să-mi croiesc propriul drum, dincolo de orice falsă modestie.”

Spun iarăși, cu riscul de a mă repeta, asta nu înseamnă că Graffitista nu e o carte bună. Ba e, fiecare carte are tagma ei de cititori, dar iată că eu nu am făcut parte din ea, drept care și cele două steluțe pe care i le-am acordat. Nu sunt vreun critic literar, nu am urmărit întreaga activitate a lui André pentru a putea spune că da, domle, cărțile ei chiar nu-s pe placul meu - sunt un simplu cititor care-și spune părerea (prin definiție - propria) subiectivă, bazându-se pe ce a citit și pe felul în care s-a simțit citind această carte: adică gol. Nu mi-a captat emoțiile, nu mi-a stârnit interesul, ba chiar aș putea spune că m-am chinuit puțin s-o citesc. Simplu, nu e genul meu de lectură, nu e genul meu de carte, nu e genul meu de aventură-poveste-întâmplare. Personajele mi-au fost indiferente, poate doar câteva replici chiar m-au făcut să zâmbesc, fiind amuzante, dar în rest... Nu știu, nu vreau totuși să par așa rău și exigent, dar genul acesta de carte mă lasă rece și, cum am mai spus, indiferent. Nu am găsit emoție, chiar dacă poate era, nu am găsit profunzime, chiar dacă poate am ratat-o și pe aceasta. Pot spune că am plecat în acestă lectură cu o părere deja preconcepută, fiindcă am mai citit cărți de genul, nu știu, „de masă”, și cred că o singură serie mi-a plăcut (oarecum), pentru că implica și alte „întâmplări”, nu doar câteva care se tot repetă și nu aduc nimic nou.

Chiar nu știu ce să mai spun: având în vedere că nu prea mi-a plăcut, nu pot spune prea multe chestii bune despre carte. Habar n-am, nu mi-a plăcut și atât, dar iau în considerare faptul că am sute de lecturi la activ și cred că n-am mai citit o carte de genul de vreo doi-trei ani încoace. De ce? Că am renunțat la lecturi clișeice, seci, goale. Părerea mea, repet, e strict părerea mea și nu oblig pe nimeni s-o respecte, s-o asculte, s-o ia în calcul - cu siguranță cel mai bun mod de a avea o certitudine în legătură cu această carte este acela de a o citi și de a vă forma, singuri, propria voastră părere. Că, la o adică, mi s-a întâmplat și mie s-aud sau să citesc faptul că o carte este extrem de plictisitoare și seacă, iar când am citit-o eu, zău, nu știam ce fusese în capul celui care spusese sau scrisese acest lucru. Deci depinde de fiecare fiindcă, știți prea bine, gusturile nu se discută de multe ori. Nu-i așa?

Mulțumesc enorm celor de la Editura ACT și Politon pentru exemplarul acestei cărți, Graffitista, o puteți cumpăra cu un click AICI. De asemenea, vă recomand să aruncați o privire pe site-ul editurii, unde veți găsi o mulțime de cărți, din variate și numeroase domenii. Să aveți parte de lecturi cât mai cu spor și cât mai frumoase. Un sfârșit de săptămână liniștit să aveți!

2 comentarii: