joi, 28 mai 2020

Haul dm - Produse de îngrijire și nu numai



Salutare, dragi cititori,

E al doilea post de genul pe care îl fac și vreau să vă spun că mă încântă foarte tare. Primul, cel de AICI, a avut un număr impresionant de vizite și vizualizări, deci presupun că aceste postări sunt destul de populare. Recunosc, de altfel, și mie-mi place să văd ce și-ai mai cumpărat alții - îmi face plăcere să le știu părerile și, de asemenea, review-urile privitoare la anumite produse. Astfel, cine știe, poate mă regăsesc și eu și mă gândesc să le achiziționez. Totuși, bineînțeles, trebuie să știm faptul că fiecare persoană este diferită (funcție de ten, anumite alergii, chestii de genul, așa că cel mai bine este să ne documentăm înainte de anumite alegeri - știți și voi, probabil, ce se întâmplă online în perioada asta privitor la o anumită marcă de produse cosmetice și de îngrijire personală; dar nu vreau să discut despre asta, nu sunt avizat). Așa, că, haideți să începem. Sper să vă placă și, cine știe, poate vă inspiră. Deși majoritatea (de fapt, cam toate produsele) sunt pentru bărbați, asta nu înseamnă că, cine știe, nu ați putea fi inspirate în alegerea unui produs cosmetic (și nu numai) pentru o persoană dragă vouă. :) 


Am să vă spun că mi-am făcut un stoc tare frumos de produse pentru îngrijire a feței, dar și niște deodorante, produse pentru corp și baie. Și sunt tare încântat, deoarece, la dm, există o gamă variată și complexă din care pot alege - iar prețurile sunt foarte, foarte accesibile și bune, raportate la calitatea pe care o au produsele. Nu știu, e părerea mea, de aceea merg destul de des în dm și îmi „fac poftele”.


Mi-am luat, în primă instanță, o apă de gură marca Dontodent, deoarece, în general, nu prea folosesc apă de gură. Totuși, dacă beau cafea/ceai sau mănânc ceva mai colorat (afine, să spunem), obișnuiesc să mă spăl mereu pe dinți după. Așa că m-am hotărât să încerc această apă de gură, astfel încât doar să-mi clătesc gura după ce am mâncat sau băut ceva ce știu că afecteaă albul dinților. Sincer, chiar îmi place, am încercat-o, folosind-o în fiecare seară (de obicei) după ce mă spăl pe dinți. Și-mi place că nu e foarte concentrată și nu-mi creează o stare dintr-aia astringentă, nu știu cum să spun - să mă înțepe limba și gura după ce o folosesc. Lasă un gust plăcut și nu e nevoie de o cantitate mare - folosesc jumătate de căpăcel și sunt mulțumit. Mi-am luat, de asemenea, și o periuță de dinți cu peri mobili și moi. Nu-mi plac periuțele de dinți țepene, care-ți creează disconfort la folosire (deși se spune că perii unei periuțe de dinți ar trebui să fie mai tari - nu-s de acord, importantă este durata cu care te speli pe dinți, nu neapărat intensitatea - tăria - cu care îți freci dinții). De asemenea, folosesc pentru igienă orală și un produs de curățare a limbii, cumpărat tot din dm, și-mi place faptul că are un capăt mai curbat care oferă o suprafață de contact mult mai mare cu mucoasa bucală, a limbii, și îndepărtez astfel mult mai eficient și ușor anumite particule alimentare. Credeți-mă, o igienă corectă orală nu presupune să-ți speli doar dinții, ci și limba și chiar gingia.


Vă spuneam mai sus că mi-am luat și niște deodorante. Dap, folosesc mereu deodorant și nu antiperspirant, pentru că folosirea uzuală a unui antiperspirant poate dăuna. Dar aceste deodorante îmi plac foarte mult, în special cel de la Gerovital Men, deoarece au un miros tare plăcut și, cireașa de pe tort, NU pătează și nu lasă urme albe. Mi s-a întâmplat tare, tare des să folosesc un deodorant și-apoi, din grabă, să trag un tricou pe mine și să observ că l-am murdărit (of, și chiar îmi plăcea tricoul acela). :) Dar mai jenant este atunci când îl folosești, e OK și apoi vezi că, peste ceva timp, apare o urmă albă sub axilă. Ugh! De aceea le aleg pe acestea - miros plăcut și siguranță „estetică”.
De asemenea, am cumpărat și un spray pentru țânțarii, prietenii noștri cei mai loiali din această perioadă. Se aplică pe piele și n-are un miros dintr-acela toxic, neplăcut, ci chiar are un miros neașteptat de plăcut. Nu l-am folosit încă, se pare că mai întârzie puțin țânțarii - dar știu că vor veni vremuri neplăcute, așa că trebuie să fim pregătiți și înarmați, hehe! Are un preț foarte bun, sincer, și-am fost curios cât ar costa un astfel de spray într-o farmacie. Era cu mai mult de jumătate mai scump, deci trageți voi concluziile. :) Și sunt sigur că e bun, deoarece m-am uitat la ingrediente și nu cred că domnii țânțari sunt fanii acestei compoziții S-quito free.


Aici am niște măști pentru față BaleaMEN(sunt obișnuit să le folosesc aproape zilnic) hidratante. Mereu o față are nevoie de hidratare, mai ales dacă tinde să fie uscată. Eu, unul, am un test destul de ciudat, întrucât am perioade în care e foarte gras, și când e foarte uscat (depinde foarte mult de vremea de afară și de contactul pielii mele cu anumite temperaturi). De aceea mereu le am în dulapul de la baie și le aplic (de obicei) după duș. Mi-am luat, de asemenea, și o cremă petru mâini, deoarece e extrem de important (mai ales în această perioadă) să ne îngrijim mâinile și să le protejăm de uscăciune (etanolul din dezinfectante, pe lângă faptul că dezinfectează, „scoate apa”, cum îmi place mie să spun, deci deshidratează). Crema aceasta e numai bună (e a doua pe luna asta) și are un miros plăcut de piersici. Absorbția este, de asemenea, destul de rapidă, deși tinde să fie o „cremă mai grasă” - de asta o folosesc doar seara, când mă bag în pat. O noutate pentru mine a fost totuși acest gel pentru ochi, de la alverde, pe care pur și simplu îl ador. Are un miros subtil de aloe și se aplică atât, atât de ușor, fără să-mi creeze vreun disconfort în zona ochilor. V-am spus, pentru mine a fost o noutate, deoarece nu mai folosisem vreun asemenea produs, dar efectele le-am observat în decursul a câteva zile. N-am avut cearcăne în mod obișnuit, dar știu că pielea de sub ochi, fiind și mai subțire, tinde să fie mai sensibilă și, la un anumit moment, să capete o o culoare mai neplăcută. Ei bine, am avut problema asta; nu spun că este vreun gel minune care, pam, într-o zi mi-a șters toate aceste urme, însă am observat o îmbunătățire a luminuozității ochilor - par mai sănătoși, ce-i drept. Evident, în folosesc în fiecare seară, după ce aplic crema pentru față. V-am spus, nu mi se pare rușinos, ca băiat, să ai grijă de pielea ta și de corpul tău. Dacă are cineva ceva de obiectat, să sune la Evul Mediu și ne-auzim după. Hehe!

Cred că sunt înnebunit după gelurile de dus care miros frumos, au un parfum anume, și fac muuultă spumă. Da, știu că nu e tocmai OK ca un gel de duș să facă multă spumă, dar mie îmi plac. În special cele de la Nivea, care au și cremă hidratantă în compoziție. Dar, sincer, în ultima lună am descoperit niște geluri de duș care pur și simplu miros atâââât de bine și sunt atât de plăcute când le folosești, încât cu siguranță am să le achiziționez oricând (au un preț extraordinar). Vorbesc despre cele de la alverde, Sensitive Nature și Sports Nature. Au un miros super și după folosire lasă, de asemenea, un parfum plăcut. Nu vă spun cât de fresh se simt pe piele și nu e nevoie de cantități prea mari pentru a face o spumă consistentă. Sincer, iarăși, am fost surprins de cât de bune sunt și cât de bine miros. De asemenea, sunt 3 în 1, adică pot fi folosite și ca șampon și chiar pentru igiena feței. Mi-am mai luat și un gel de duș Nivea, ediție limitată, cu cocos, care are un miros extraordinar. L-am folosit și-mi place foarte mult. Na, de fapt, gelurile de duș Nivea mereu au fost bune și n-au adus nicio obiecție. De asemenea, mi-am cumpărat și un șampon CLEAR, pe care-l folosesc de câțiva ani. Nu obișnuiesc să-mi schimb șamponul, ci îi rămân loial - CLEAR e șamponul cu care mă împac cel mai bine deoarece îmi lasă părul moale și mătăsos, dar nu foarte-foarte, dacă mă înțelegeți. Folosesc puțin șampon când mă spăl - și prin „puțin” vreau să spun „îndeajuns de mult”, deoarece știu persoane care fac risipă și folosesc cantități exacerbate. De fapt, dacă stau să mă gândesc, așa fac cu orice produs: niciodată nu folosesc mai mult decât este nevoie, deoarece, vedeți voi, de ce să risipim când putem să fim cumpătați și să economisim? Nu? :) 

Alte trei produse de care sunt foarte încântat - în special de cele două geluri (cel cu capac roșu și cel cu capac galben) pentru față, de la BaleaMEN. Pe cel de la Garnier l-am mai folosit, îmi place foarte mult, e cu cărbune și poate fi folosit atât ca mască, cât și ca scrub/peeling. Îl folosesc cam de două ori pe săptămână, în general. În schimb, pe cel din dreapta, un gel de curățare puternic, cu vitamina E și acid salicilic - chiar simți cum îți curăță fața. Aveți grijă, însă, să nu îl folosiți în zona ochilor sau a nasului (mi s-a întâmplat mie) deoarece creează un disconfort. Dar acțiunea lui se simte și chiar își face treaba (folosesc, după, o cremă hidratantă care se absoarbe rapid deoarece tinde să usuce puțin tenul). Gelul de curățare cu capac galben este tot de la BaleaMEN, este cu Q10 și m-am gândit să-l folosesc în locul unui gel de curățare de la Gerovital - sincer, îmi plac mult mai mult consistența și felul în care îmi lasă tenul (încă o dată, gelurile de curățare sunt de obicei făcute pentru a îndepărta excesul de sebum de pe față, astfel încât, după folosire, fața tinde să fie puțin uscată). Ei, nu a trebuit să-mi hidratez tenul după ce am folosit acest gel, deoarece nu mi-a uscat fața (cum, sincer, mă așteptam s-o facă, deoarece așa mi se întâmpla de obicei la orice gel de curățare pe care îl foloseam). Îmi plac mult produsele cu ceai verde și Q10 de la dm, mă declar fanul lor. 


Aici am un gel de ras, BaleaMEN, și un aftershave cu Q10 și ceai verde (după cum v-am zis). Nu obișnuiesc să folosesc spumă de ras, în schimb, ci doar gel, deoarece spuma de ras îmi lasă fața „mată”, nu știu cum să vă spun, simt că îmi încarcă fața. De aceea folosesc în general doar gel de ras, puțin, încât să facă un strat subțire care să ușureze bărbieritul. Îmi place aceasta de la BaleaMEN, deoarece e pentru piele sensibilă și nu „curge” de pe față, ci oferă un contact perfect al lamelor cu părul de pe față. 
Totuși, altă surpriză plăcută a fost acest aftershave. Eu foloseam în loc de aftershave, apă de hammamelis virginiana, un tonic extrem de bun. În schimb, în ultima lună am folosit acest aftershave și îmi place mult pe care îl are - îmi tonifică pielea, extrem de sensibilă după bărbierit, și-i oferă protecția de care are nevoie după sensibilitatea căpătată în urma bărbieritului. Alte produse aftershave ori îmi iritau pielea, ori mă usturau după aplicare din cauza componentelor pe care le aveau. De aceea am renunțat să folosesc alte aftershave-uri, însă pe-aceasta îl voi folosi mereu. Ce-i drept, nu e nevoie de o cantitate industrială spre a fi aplicată pe față după ce vă bărbieriți. De aceea sunt sigur că o să mă țină mult timp de acum înainte. 


Aici sunt trei creme BaleaMEN de care sunt cel mai entuziasmat. Prima, cea din dreapta, este o cremă cu SPF, ”Factor de protecție solară”, o cremă foarte importantă în această perioadă în care vremea începe să se încălzească și soarele să își facă de cap (deși, în ultima perioadă, vremea o ia razna). Este foarte importantă să știm că UV-urile sunt destul de dăunătoare pielii noastre, deși, tot lumina soarelui ne oferă și condițiile perfecte pentru sinteza vitaminei D. Eu o folosesc mereu când ies, deoarece nu lasă un strat gros pe față și nu se observă - deci, are o absorbție rapidă. Crema din mijloc este o cremă hidratantă; n-am folosit-o încă, deoarece, în momentul de față, folosesc altă cremă hidratantă. Este o cremă cu un preț foarte bun, raportat la calitate. Crema din stânga jos, cea cu ambalaj alb, este printre preferatele mele. Este a doua pe care o folosesc în ultima lună, deoarece este o cremă pentru ten sensibil - exact cum e tenul meu. O folosesc de obicei seara, n-are miros, dar are o acțiune rapidă și lasă tenul catifelat, oferindu-i protecția necesară. Mie îmi place foarte, foarte mult, o s-o folosesc mereu de-acum înainte. Se aplică cu ușurință și nu cauzează iritații.

Cam asta a fost. Sper că v-am inspirat măcar puțin și că v-a plăcut această postare. Voi ce v-ați mai cumpărat? Cu ce vă mai ocupați în această perioadă? :) O zi cât mai frumoasă și liniștită! 

duminică, 10 mai 2020

Păsările dintr-o bună zi, de Sally J. Pla - Recenzie

 

Editura: Corint
Rating: 3 din 5 steluțe
Anul apariției: 2020
Număr de pagini: 336
Traducere din limba engleză: Alina Dobre

„În plus, am citit despre un incident cu ciori care s-a întâmplat în Ontario, Canada. Sute de mii de ciori obișnuiau să migreze printr-un oraș micuț și făceau o zarvă atât de mare, încât într-un an locuitorii săi au decis să aibă o zi de vânătoare pentru a încerca să le împuște și să scape de ele. Un vânător a împușcat o cioară. O CIOARĂ. Și ghici ce s-a întâmplat apoi? Celelalte ciori au zburat de-acolo - și ghici ce: nu s-au mai întors niciodată. Cu siguranță au prins ideea.”

Salutare. Știu că nu am mai trecut de ceva vreme pe aici, însă, cel puțin pentru mine, perioada aceasta nu este prea propice pentru a citi, a învăța, a fi în toate regulile ”OK-ului”, să spun așa. Deci, încerc încă să mă adaptez (deși, chiar nu vreau s-o fac, în condiții actuale) și să-mi găsesc ritmul, atât în ceea ce prevede cititul, cât și privitor la alte aspecte firești. Cum spuneam, nu prea am citit, shame on me, nu cum o făceam cândva; chiar am încercat, însă-mi pierdeam ritmul & cheful pe măsură ce citeam doar câteva pagini. Nu știu cum să numesc această perioadă, dar, cu siguranță, a fost nefavorabilă pentru mine. Poate pentru că, de multe ori, am încercat să citesc cărți greoaie, care necesită atenție și timp, asta când mie îmi zbura mintea prin alte părți, analizând și reanalizând anumite „probleme”. Sau poate, pur și simplu, chiar n-am avut starea necesară să citesc cât mai mult - neștiind să-mi gestionez timpul, să-l valorific și fructific. Dar, eh, îmi revin eu, cu siguranță. Am mai trecut prin perioade în care n-am pus mâna pe o carte timp de săptămâni întregi, și când am făcut-o, am revenit în forță. Deci, fore sure, aștept acel moment.

„Mai întâi am găsit statuile lui Shaw în magazinul de suveniruri. Apoi, Tata s-a mutat într-un spital care e foarte aproape de sanctuarul lui Shaw. Acum, țin în mână jurnalul vechi a lui Shaw. Jurnalul lui personal. Nu cred că sunt doar coincidențe. Dacă n-aș ști mai bine, aș spune că e aproape ca și cum Shaw încearcă să dea de mine cumva. Dar, normal, asta ar fi superciudat.”

Am să vă povestesc ceva despre cartea de față, Păsările dintr-o bună zi, scrisă de autoarea californiancă Sally J. Pla, o carte care a fost un respiro binevenit în această perioadă, pe care am citit-o fără probleme, destul de ușor, ca o lectură light & cute, dacă pot să spun așa, pe care am savurat-o, dar care totuși nu m-a atins prea mult. Sumând, cred că e o lectură de care m-am bucurat doar pe parcursul cititului, nu și după, întrucât nu m-a emoționat prea mult, deși a avut niște fragmente destul de profunde; încă simt că i-a lipsit ceva, dar nu știu ce. Având în vedere faptul că se vrea a fi o lectură pentru copii (apărând în colecția Corint Junior) - deși eu consider că se pliază și pe alte categorii de vârstă - să spunem că a fost o carte care, cu siguranță, ar prinde mai bine la cei mai mici. Dar asta nu înseamnă că n-a fost o carte de care m-am bucurat și în care m-am aventurat, cu siguranță, întru totul.

„ - Tata și cu mine am făcut o listă de păsări pe care voiam să le vedem cândva. Și am văzut deja una - Bufnița de Virginia. Mai sunt șapte pe listă. Vreau să încerc să mai găsesc și altele. Pentru tata. Așa că... Putem să mergem în locuri unde să facem asta. Să găsesc păsările dintr-o bună zi ale Tatei.”

Intriga este destuul de interesantă, să spun, deoarece povestea începe datorită (sau, mai bine spus, „din cauza”) faptului că tatăl lui Charlie, personajul principal, reporter de război, se întoarce rănit din Afghanistan, aflându-se într-o stare sensibilă și firavă a sănătății. Pentru a-i urma dorințele și promisiunile, Charlie pleacă într-o călătorie (deși, cum el spune, „urăște călătoriile”) în care urmărește să găsească „toate păsările” din acea „bună zi”, pe care a promis că o să le vadă împreună cu tatăl său. Evident, nu este o misiune ușoară, unele specii de păsări fiind chiar dispărute, altele, abia văzute de om, iar asta pe lângă faptul că va călători împreună cu frații săi gemeni și cu Ludmila, un personaj misterios de care Charlie este intrigat și în care nu prea are încredere. Veți vedea, pe parcurs, care este ideea cu această Ludmila - pot spune că a fost unul dintre personajele mele preferate, atât prin felul efervescent și complex în care a fost construit, cât și din privința poveștii de viață. 

„Mă rog, dacă te uiți atent la un punct anume de pe tavan, o să vezi două noduri de pin care arată ca ochii mari ai mamei și, între ei, două linii curbate, cafenii, care seamănă cu nasul ei și au exact forma zâmbetului ei. După asta mă uit când mă trezesc dimineața.”

Cartea este, în mare măsură, una amuzantă, cu replici spumoase, întâmplări neașteptate, personaje noi care apar des, toate pe fundalul aventurii în căutarea zburătoarelor. De asemenea, cred că un biolog, mai precis, un ornitolog, ar fi mult mai încântat de acest roman, întrucât se citează mult din Dr. Tiberius Shaw, un ornitolog renumit în acest domeniu fascinant. Și mie mi-a plăcut, recunosc, m-au încântat mult asocierile dintre viața păsărilor și cea a omului; mai precis, ideea că avem totuși atât de multe de învățat de la natura, în toată splendoarea ei, și că natura este cea care ne ține, cu toate relele pe care le facem, pe acest Pământ imens. 

„Unele specii de păsări au un singur partener toată viața, orice s-ar întâmpla. Altele par să-și schimbe iubiții ca pe șosete.” (Tiberius Shaw) 

Ca s-o spunem ca la orele de limba română, Păsările dintr-o bună zi ajunge să fie un fel de bildungsroman, un roman al formării personalității, al formării desăvârșite a propriei persoane. Și aici, evident, mă refer la Charlie, care din băiatul timid și obsedat de curățenie și de anumite lucruri, devine băiatul curajos (încă obsedat de curățenie, care mănâncă numai crochete de pui), trecând prin diferite aventuri, în încercarea sa de a bifa toate păsările pe care vrea să le vadă. De asemenea, mi-a plăcut să urmăresc și această transformare, felul în care Sally J. Pla a valorificat potența acestui subiect. Și a făcut-o frumos, introducând, în anumite fragmente, situații în care Charlie este nevoit să ia niște decizii bazându-se pe maturitate și perspicacitate. De fapt, cred că un punct forte a romanului a fost dialogul dintre personaje. Unul cu viață, deseori amuzant, ba chiar plin de dramă și profund, în care fiecăruia i s-a relevat o anumită emoție, un anumit sentiment, o trăsătură de caracter. 


„Sala Păsărilor de la Muzeul Field este minunată. Fiecare om ar trebui să o viziteze cel puțin o dată, să vadă ce înseamnă cu adevărat diversitatea lumii naturale, ce înseamnă să trăiești și să-i lași pe alții să trăiască. Și să vezi pe cine am lăsat să moară.” (Tiberius Shaw) 

Așadar, cred că este o carte care-și merită cele trei steluțe oferite, întrucât chiar a fost o lectură lejeră, relaxantă, m-a amuzat și emoționat, într-o măsură, în același timp. Dar, definitely, nu e tipul meu de lectură pe care-l prefer. Evident, asta nu înseamnă că, pentru unii, Păsările dintr-o bună zi nu este o lectură excepțională, de cinci steluțe. Are potențial, ce-i drept. E pur și simplu vorba de subiectivismul lecturii, de felul în care am perceput eu personajele, acțiunea, emoțiile, imaginile și atmosfera create. Totuși, le-am apreciat, mi-au plăcut, dar nu într-o măsură superlativă. Nu cum mi s-a întâmplat citind alte cărți. Dar, și așa, o recomand mult celor cărora le plac cărțile efervescente, aventuroase, cu grupulețe care se avântă în necunoscutul lumii, care ajung să se cunoască mai bine, atât pe ei înșiși, cât și pe ceilalți, alături de lumea din care fac(em) parte. Vreau să mulțumesc frumos Editurii Corint pentru acest volum, care poate fi comandat de AICI, cu un click. Vă recomand să urmăriți cu atenție site-ul celor de la Grupul Corint, întrucât au apariții din ce în ce mai frumoase și (ne)așteptate. Să aveți lecturi frumoase și cu spor!

duminică, 19 aprilie 2020

luni, 30 martie 2020

Haul dm - cosmetice, produse de îngrijire și nu numai


Salutare, dragi cititori. Nu ne-am mai auzit de ceva vreme, ce-i drept, pentru că-ncerc să fac față, cât de bine pot, situației îngrijorătoare și neașteptate în care ne aflăm. Da, e greu, și știu că nu doar pentru mine, ci pentru toți. E greu să te acomodezi cu ceva cu care, de fapt, nu te poți acomoda nici măcar într-o viață de om: nu numai din cauza faptului că nu eram pregătiți pentru un asemenea lucru, ci și pentru că un asemenea lucru ne pune viața în pericol nu doar în circumstanțe fizici, ci și morale. Haideți să fim cât mai asumați, cât mai conștienți și să facem tot ce este posibil pentru a limita răspândirea unui astfel de virus; așa că, #stayhome & #staysafe cât mai bine cu putință. Da? Și sper că sunteți cât de bine se poate! :) 


Vreau să vă spun că sunt un client fidel al acestor magazine dm, implicit a mărcilor, în special alverde, Balea și dmBIO. Așa că am dat fuga-fuga la ei în magazin și m-am răsfățat puțin, drept care am să vă arăt și vouă ce-am mai găsit și ce mi-am achiziționat.

Vreau să vă spun că sunt un client fidel nu doar pentru că îmi place să am grijă de sănătatea mea corporală, de sănătate pielii mele și nu numai (da, știu că e puțin tabu chestia asta cu îngrijirea personală la băieți - ceea ce mi se pare absurd, dacă mă întrebați, întrucât, ca persoană fizică, băiat sau fată, trebuie să ai grijă de tine și de corpul tău), ci și pentru că, odată ajuns la dm, știu că am de unde alege pentru că mi se pune la dispoziție o gamă extrem de mare de produse, la prețuri accesibile și de buget. Ceea ce, zău, n-are cum să nu fie bine! 


Am început prin a-mi alege câteva măști pentru îngrijirea tenului. Am mai folosit măștile de la marca Balea MEN, drept care am fost mulțumit de ele și le-am achiziționat iarăși. Majoritatea sunt hidratante, întrucât tenul meu este foarte sensibil la variațiile de temperatură din zilele acestea (în special săptămâna trecută, când ba a fost cald, ba a fost rece). O surpriză plăcută au fost totuși măștile de la 7th Heaven, de care mai auzisem însă pe care nu le-am încercat până acum. Am folosit-o până acum doar pe cea Deep Pore Peel Off și vreau să vă spun că, după ce am aplicat-o, mi-a luat puțin să mă acomodez din cauza faptului că are un miros destul de intens, însă după ce am înlăturat-o mi-am simțit tenul pur și simplu curat și respirând, nu știu cum să spun. Cu siguranță am s-o mai folosesc în viitorul apropiat, deoarece sunt mulțumit de efectul pe care îl are și senzația plăcută de relaxare pe care o oferă tenului meu. Celelalte măști sunt hidratante și revigorante - dar, după cum v-am spus, le-am mai folosit și în trecut și-am fost mulțumit de ele. 



Aceasta este o apă pură pentru hidratarea tenului (da, după cum ați înțeles, am un ten mixt - ba e uscat, ba e gras, încât abia și eu mai reușesc să-l înțeleg), pe care o folosesc oricând simt nevoia, deoarece se aplică foarte ușor și nu murdărește, să spun așa. În trecut foloseam una de la Avène, dar nu am mai găsit-o de data aceasta, așa că am spus s-o încerc pe cea de la O`Lysee și mă declar mulțumit, deoarece este un tub destul de mare pe care am să-l folosesc mult timp de acum înainte și se potrivește perfect cu ceea ce îmi trebuia mie. Mi-am luat, de asemenea, și o cremă pentru piele sensibilă, marca Balea MEN, pe care o folosesc de obicei seara sau imediat ce mă rad pe față, deoarece îmi calmează tenul, îl protejează și, de asemenea, îi conferă o textură catifelată și plăcută. De asemenea, m-am uitat să nu aibă parfum sau coloranți artificiali, întrucât, mai ales după duș și după folosirea bigului, pielea feței este destul de sensibilă și ușor penetrabilă de bacterii și mircobi. De aceea, după cum am spus, de obicei o folosesc în combinație cu apa de Hammamelis virginiana, un tonic foarte bun pentru față (cel puțin, pentru mine, deoarece se împacă bine cu felul meu de ten).

Mi-am mai luat, de asemenea, și 2 măști peel-off. Cea de la Gerovital, gama Stop Acnee este printre preferatele mele. O folosesc cam o dată la una-două săptămâni deoarece are un efect destul de puternic, efect pe care-l simt chiar și la două zile după ce am folosit-o. E atât un efect de curățare a porilor, cât și un efect care-ți face pielea să se simtă tonică, revigorată. Eu, unul, chiar sunt un fan și am s-o folosesc în continuare. De asemenea, am spus să-ncerc și o mască peel-off cu cărbune activ, și nu mare mi-a fost surpriza când am văzut că se găsește și marca Balea. Înainte foloseam una de la Garnier, și-am văzut că tenul meu se împacă bine cu astfel de măști. Dar de când am găsit-o pe aceasta, am renunțat la cea pe care o foloseam ulterior, din mai multe motive: are un miros mai puțin intens (de unde rezultă, astfel, că are mai puțin, spre deloc, parfum), se înlătură mult mai ușor atunci când vrei s-o îndepărtezi (la cealaltă, spre exemplu, trebuia să clătesc destul de mult cu apă pentru a o îndepărta), și, evident, este mult mai accesibilă la preț. Ceea ce este un punct în plus, dacă mă întrebați pe mine. Nu e nevoie să aplic o cantitate mare atunci când o folosesc, iar tubul este măricel. Am folosit-o de câteva ori și chiar sunt mulțumit de efectele întâmpinate. Mi se pare chiar super că poți găsi mai multe alternative ale unor produse care, în general, au același efect, și poți fi atent la anumite aspecte pentru a ști pe care să-l alegi. 

În continuare, mi-am achiziționat și un gel de ras, marca Seinz, precum și un deodorant din aceeași marcă, și unul Balea MEN. Sincer, eu nu pun preț pe mirosul lor pe cât pun preț pe efect și pe conținutul pe care-l au. Caut să fie cât de posibil lipsite de alcool, deoarece acesta deshidratează și usucă, precum și lipsite de alte componente care mi-ar putea afecta integritatea epitelială. De obicei utilizam un deodorant (nu antiperspirant) de la Gerovital sau de la lactovit (acesta chiar îmi place), dar cel de la Balea MEN îmi place foarte mult pentru senzația revigorantă pe care mi-o oferă. De asemenea, mereu am avut o problemă cu gelurile de ras: nu-mi plac deloc cele care, după ce le folosești și după ce îndepărtezi, cu apă, gelul, îți lasă pielea mată, uscată. Ei, bine, gelul de la SEINZ nu are acest efect (pe care îl are, spre exemplu, cel de la Gerovital) și nici nu miroase, deci nu are parfum adăugat. Chiar sunt mulțumit de el. Cel de față este un gel de ras pentru piele sensibilă. Deodorantul nu l-am încercat încă, însă nici acesta nu miroase intens. Plus că, dacă mă întrebați pe mine, faptul că produsele sunt albe conferă un punct estetic produselor SEINZ. Nu știu dacă mai au și alte produse din această gamă, dar cu siguranță am să mă uit și vă țin la curent.

Cred, totuși, că supriza maximă a fost atunci când am găsit acest dispozitiv pentru curățarea limbii, după ce te speli pe dinți, din marca DONTODENT. Eu, de obicei, îmi curățam limba cu o linguriță, în fiecare seară. Da, este foarte important ca pentru o igienă orală corectă  să ne curățăm corespunzător și limba, nu doar dinții, întrucât multe bacterii se găsesc și la nivelul limbii, drept care este necesară îndepărtarea acestora. Evident, o poți face și cu capătul solid al periuței de dinți, însă nu poți fi sigur că le îndepărtezi în totalitate. Evident, nici dispozitivul de față nu o face, întrucât avem și bacterii benefice în cavitatea orală, însă curbajul capătului oferă un contact mult mai stabil cu limba, respectiv o îndepărtare mult mai sigură a acestor bacterii și particule alimentare. De asemenea, mi-am achiziționat și un balsam de buze hidratant, marca alverde, pentru că este oricând necesar. O recomandare, din partea mea, este această pastă de dinți, Colgate MAX WHITE (sau oricare, de fapt, din gama MAX WHITE): chiar dacă au un preț mai mare decât majoritatea produselor de curățare a dinților, eu o folosesc chiar de un an, doi, și mi se pare cea mai bună: chiar are un efect de albire a dinților (evident, dacă păstrezi și o igienă orală corespunzătoare și reduci, pe cât este posibil, consumul de produse care atentează la albul dinților), efect ce se simte chiar din momentul în care începi să te speli pe dinți.


Evident, nu se putea să trec pe la dm fără să trec și pe la produsele marca dmBIO. Mereu fac asta. De ce? Pentru că găsesc  produse super bune, cu valori nutriționale sănătoase, cu macronutrienții necesari în cantități potrivite, lipsite de zahăr în exces, de calorii goale. Spre exemplu, mi-am luat mai multe sortimente de pâine uscată (cu semințe, cu brânză, cu măsline și usturoi) și vreau să vă spun că pur și simplu le-am adorat. De obicei, seara, când mă uit la un film sau serial, tind să ronțăi ceva. Well, nu facem cu toții asta?! Și tind să mănânc în exces, cam de-a lungul întregului film, fără să conștientizez. Probabil pentru că te concentrezi asupra filmului, și nu asupra mâncatului. Alternativa potrivită a fost să mănânc doar câteva dintre aceste sărățele, să le spun așa, și să le simt gustul intens și textura crocantă - lipsite de glutamat, pur și simplu am mâncat doar câteva: nu doar că sunt extrem de gustoase, însă sunt și viabile din punct de vedere nutritiv. Și asta-i exact ceea ce trebuie! De asemenea, mi-am luat și două ceaiuri fără zahăr (tot din gama dmBIO) din care beau, de obicei, dimineața, precum și tuburi cu pastile efervescente, gama Mivolis, cu calciu și vitamina B12, pentru o vitaminizare corespunzătoare zilnică. Este foarte important să oferim corpului nostru vitaminele de care are nevoie - totuși, vă recomand să le luați din fructe, legume, întrucât corpul le asimilează mult mai ușor și sigur.


Ultimile produse achiziționate au fost aceste punguțe: amestec multicereal din fulgi de ovăz, orz, seacară și grâu. O sursă excelentă și sănătoasă de carbohidrați, care reprezintă combustibilul de care are nevoie corpul tău pentru a-și desfășura activitățile (atât externe, daily living, cât și pe cele interne - metabolice, enzimatice, hormonale) în parametri optimi și corespunzători. Ador să mi le fac dimineața cu lapte sau chiar cu un sirop (asta după ce le-am lăsat să se înmoaie peste seară). Chiar e o sursă foarte bună de glucide, fără adaos inutil de zahăr. De asemenea, mi-am cumpărat și o pungă cu fulgi de soia, marca dmBIO, deoarece am fost încântat de conținutul proteic și conținutul excelent de grăsimi (bune!!!) pe care-l are. Știm, probabil, cu toții, cât de importante sunt proteinele, ele reprezentând piatra de temelie a corpului nostru: suntem alcătuiți din proteine, toate enzimele din corpul nostru sunt proteine. Deci, corpul nostru are nevoie de proteine pentru a fi cât mai solid și puternic. Nu trebuie să ne ferim nici de grăsimi, nici de lipide, întrucât membrana celulelor noastre, integritatea lor, este menținută de niște formațiuni cu structură, în genere, lipidică. Grăsimile, evident, dacă nu sunt în exces și dacă sunt luate într-o formă corespunzătoare, sunt foarte bune. 

Și, dragi cititori, cam asta a fost tot. Voi ce v-ați mai cumpărat? Cu ce vă delectați zilele acestea? Sper că stați în case și aveți cât mai multă grijă de voi și de cei dragi vouă. O zi frumoasă și sănătate multă!