...Să ucizi pasăre cântătoare, de Harper Lee - Recenzie

Le mulțumesc frumos celor de la Bookia pentru această frumoasă carte, care poate fi comandată de AICI.

Uneori, stau și mă întreb cum ar fi dacă am realiza că, pur și simplu, sunem niște oameni și atât. Cum ar fi dacă, atunci când ne credem mari, să ne apară în față o oglindă ce să ne reflecte, întocmai, cât de mici suntem de fapt. Cum ar fi dacă am depăși barierele impuse de către societate și am realiza faptul că, în fața lui Dumnezeu, atât timp cât prin vene curge sânge, suntem cu toții egali. Nu există inferioritate, superioritate. Într-adevăr, unii sunt mai inteligenți decât alții, alții cântă mai bine decât alții, alții joacă mai bine fotbal, dansează mai bine, unele gospodine gătesc mai bine decât altele. Dar, aici, sufletul unui om contează, menirea lui, nu calitățile sau defectele. 

Harper Lee s-a născut în Monroeville, Alabama, în 1926. A studiat dreptul, apoi s-a stabilit la New York dedicându-se scrisului. În 1959, l-a însoțit pe Truman Capote în Holcombe, Kansas, ca asistent în munca de cercetare ce a stat la baza romanului „Cu sânge rece”. „...Să ucizi o pasăre cântătoare” (1960) este singurul ei roman, distins cu Premiul Pulitzer în 1961 și ecranizat în 1962 în regia lui Robert Mulligan, cu Gregory Peck în rolul principal, film care a obținut trei premii Oscar (și a fost nominalizat la alte cinci), două Globuri de Aur la Berlin și Premiul Gary Cooper la Cannes. Deși s-a bucurat de un succes remarcabil, Lee și-a întrerupt activitatea literară, mutându-se înapoi în Monroeville, unde duce o viață retrasă împreună cu sora ei, Alice. În 2007, i s-a decernat Medalia Libertății de către președintele Statelor Unite.

...Să ucizi o pasăre cântătoare surprinde povestea lui Scout Finch, care își povestește copilăria, cartea fiind scrisă la persoana I, dându-i, astfel, un aer de mărturisire. Într-o jovialitate a vieții de copil, plină de praf și gumă de mestecat, de întrebări și răspunsuri neașteptate, Scout este martoră la întâmplările dramatice declanșate într-un orășel sudist, Alabama, când un bărbat de culoare este acuzat că a violat o femeie albă. Tatăl flui Scout, Atticus, desemnat avocat al apărării bărbatului de culoare, trebuie să țină piept unor prejudecăți până atunci latente, și, din acest moment, Scout și fratele ei, Jem, sunt atrași într-o succesiune rapidă de evenimente care le depășesc capacitatea de înțelegere - și, astfel, poate este și mai bine că nu înțeleg chiar toate lucrurile, le-ar fi prea greu să le accepte. Pe timpul procesului, orășelul decade treptat în grotesc și violență, însă există oameni care nu se lasă contaminați de setea generală de răzbunare, de aface rău pentru interesele proprii, de a scăpa basma curată dintr-o întâmplare murdară, iar Atticus Finch rămâne reperul moral care îi oferă lui Scout, și totodată cititorilor, un punct de vedere empatic și echilibrat, curat și, în esență, profund.

Mi-a plăcut enorm de mult romanul acesta, datorită faptului că, uneori, m-am regăsit în personajul lui Scout, care dorea mereu să cunoască și să afle de ce, într-o asemenea societate, în care oamenii ar trebui să fie egali în drepturi și îndatoriri, indiferent de statutul social ocupat și, mai ales, culoare, așadar, să afle de ce acest lucru nu este respectat. Cu însăși vorbele ei, „până la urmă, suntem pur și simplu niște oameni”, Scout Finch, o fetiță care abia dacă era în clasa a treia, tranșează condiția noastră în această lume efemeră, trăită plenar: suntem doar niște oameni și ar trebui să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, pentru a putea afla importanța acestei vieți și bucuria de a trăi. De asemenea, mi-a plăcut enorm personajul Atticus Finch, care este eroul într-o lume dominată de minciună și șobolani, este persoana care aspiră către ceva mai bun, către înțlegere și bunăstare, către dreptate și virtute. Nu știu de ce, l-am asemănat cu profesorul John Keating, din „Dead Poets Society”, care pleda pentru valorile spirituale și morale ale omenirii.

Am selectat și niște pasaje, citate, pe care le-am întâlnit de-a lungul romanului și care mi-au atras atenția:

„- Aș prefera să tragi în cutii de conserve în partea din dos, dar știu prea bine că ai să tragi în păsări. Vezi, împușcă și tu cîte gaițe albastre vrei, desigur, dacă le poți nimeri, dar ia seama: e păcat să ucizi o pasăre cîntătoare.

- Taică-tău are dreptate. Păsările cîntătoare nu fac altceva decît să cînte, spre desfătoarea noastră. Ele nu strică grădinile oamenilor, nu-și fac cuibul în lanurile de porumb, în schimb își pun tot sufletul cîntînd pentru noi. De asta e păcat să ucizi o pasăre cîntătoare.”

„(...) Voiam să afli ceva de la ea - voiam să vezi ce înseamnă curajul adevărat, fiindcă, vezi tu, curajos nu e omul cu pușca-n mînă. Să fii curajos înseamnă să știi că ești pierdut înainte de a întreprinde ceva, totuși întreprinzi orcumm, și mergi pînă la capăt, orice-ar fi. Rareori învingi, totuși se întîmplă cîteodată.”

Aici se suprinde mirarea copiilor, care nu prea-și puteau explica de unde, ei bine, vin copiii: „Dill știa din auzite că existe un om care are o barcă și că omul acela te putea duce într-o insulă cufundată în ceață unde se aflau toți copiii mici; puteai să-ți comanzi unul...

- Nu-i adevărat. Mătușica zice că-i lasă Dumnezeu pe coș. Sau cel puțin așa mi se pare c-a zis.

- Da de unde! Pe copii îi fac amîndoi părinții. Dar mai e și omul acela care are toți copiii, și ei așteaptă să fie treziți cînd el le insuflă viață...”

„- Dar de ce plîng, domnule Raymond?

- Din pricina infernului pe care oamenii îl fac oamenilor, fără să-și dea seama măcar. Din pricina infernului pe care albii îl fac nealbilor, fără să-și dea seama că și ceilalți sînt oameni.

- Atticus zice că e de zece ori mai rău să păcălești pe un om de culoare decît pe un alb, am murmurat eu. Zic că e cel mai urît lucru din lume.

- Nu cred să fie altul mai urît, întări domnul Raymond.”

To Kill a Mockingbird, ecranizarea cărții ...Să ucizi o pasăre cântătoare, este un film pur și simplu minunat, ce trebuie văzut și pe care vi-l recomand cu drag. Detalii, precum și alte păreri legate de film găsiți AICI.

Le mulțumesc, încă o dată, celor de la Bookia pentru această carte. V-o recomand cu mare drag, vă veți îndrăgosti de scriitoarea Harper Lee - eu, unul, mă declar - și veți dori să-i citiți și celelalte cărți - iarăși, mă declar - nu doar pentru că scrie cu suflet, ci scrie despre viață și despre cât de limitați suntem, atunci când vine vorba de a ne crede superiori. Aici, pe pământ, putem să ne credem, dar va veni un timp în care, poate și noi, vom râde de acest lucru. Puteți comanda cartea de AICI.

Editura Polirom

Traducere din limba engleză și note de Tatiana Malița

372 pagini

Declarație de dragoste

Azi declar iubirea cărții mele preferate. „Pe aripile vântului”.

Draga și iubita mea Scarlett,

    Așa cum ochii tăi frumoși sclipeau după Ashley, cum picioarele tale fine și albe alergau după iubirea acestui domn, așa cum buzele tale râvneau după sărutarea pătimașă a lui, vreau să-ți spun că-ți mulțumesc pentru ce ai făcut din acest roman, pentru faptul că mi-ai adus în inimă emoții de nedescris: de la ură (pentru că, recunosc, te-am urât încă de pe la primele capitole, că tare „cea mai cea” te credeai și voiai ca toți să te placă- de altfel, n-acceptai refuzuri, îți amintești?) până la compasiune- aici intervine Melanie, căreia nu știu cum ai putut să-i faci atâta rău? Bine că ți-ai dat seama că te iubea ca pe o soră pe care n-a avut-o, chiar dacă nu i-ai putut dărui toată dragostea pe care ai putut să i-o dăruiești. În fine, ai înțeles cam cum stă treaba. Ai făcut muuuulte lucuri prin intermediul cărora m-ai făcut mândru (fir-ar, mă tot repet cu verbul ăsta), chiar dacă, după cum ți-am zis, m-ai și dezamăgit: nu-i nimic, că, până la urmă asta este viața, iar important este să învățăm din ceea ce am făcut și să nu mai facem o prostie și a doua oară- chaiar dacă, uneori, e inevitabil. Importanța lucrurilor stă în esența loc, Scarlett, iar iubirea nu se vinde la colț de stradă, precum nici respectul nu-l câștigi lepădându-ți hainele de doliu- un alt lucru pe care l-ai învățat. Trebuia să asculți mereu de mătușa ta, draga mea, să nu-i calci cuvântul lui Ellen și nici să nu râzi de Mammy, știi prea bine că s-ar fi înfometat doar ca să te țină pe tine sătulă. Amândouă.

    Iar, Scarlett, iubirea... Ce-a făcut iubirea din tine? Cum schimbă sentimentele firea unui om. Cât de orgolioasă, mândră și puternică erai tu, iar pasul către lacrimi a fost extrem de mic. Aici încă mai ai de învățat, draga mea. Chiar și cei mai puternici oameni capitulează, încă, la acest nivel al vieții. Pentru că asta este iubirea: transformare. Ajungem să facem sacrificii din iubire, să pășim prin locuri în care nu ne-am gândit vreodată că vom ajunge, să plângem când avem obrajii uscați și inima aridă. Asta este și magia iubirii, precum sclipirea din ochii unui copil care a descoperit care este secretul zilei și al nopții. Cât de frumos este să te îndrăgosești, să realizezi că viața nu înseamnă doar inspirație-expirație. E frumos să împarți aerul la doi și viața la unul.

    Ăsta e secretul, draga mea. Ei, bine, acum nu prea mai este secret. Dar încă avem de învățat. Sper că ești fericită acolo unde ești, îți voi reciti povestea cu mare drag așteptând, în armonia vieții tale, acea zi „de mâine”.

                                                                                                                                                               Mă înclin cavalerește,

                                                                                                                  Andrei

Draga de tine, Mammy,

    Cu mâna pe inimă, pot jura și spune- drept- că ai fost personajul meu, de culoare, preferat, din toate romanele pe care le-am citit. Ah, cât am mai râs alături de tine, dar și ce-am mai bocit. Vai, vai, vai! Vreau neapărat să-ți spun că ai fost o sursă de inspirație pentru mama mea, care mereu te-aduce prin vorbele-i, iar bunica mea dragă îți știe replicile pe de rost. Pe-de-rost! Zău! Și ce mă mai amuzam când citeam în carte că nu poți pronunța „r”-ul, iar cuvântul „răsar” apărea, în replicile tale, drept „`ăsa`”. Dar, cu toate astea, tot ai fost o drăguță. Cât devotament din partea ta, draga mea, cât devotament! Și să fii atât de apropiată de o familie care nici măcar nu era sânge din sângele tău. În ziua de astăzi, rar așa oameni. Taciturnă, gânditoare, inteligentă! Ai fost o minune a romanului, cred că stimata Margaret Mitchell a adunat în sufletul tău tot ce-a putut aduna mai bun din întreaga ei viață. Mă bucur că ai știut să o admonestezi pe donshoara Scarlett atunci când a trebuit și că ai fost alături de Ellen în zilele ei mai puțin bune.

    Ai fost un adevărat înger al romanului „Pe aripile vântului”. Sincer, în continuarea încercată (dar nereușită) a lui Alexandra Ripley, tu, draga mea, la un moment dat mori! Stai, stai, doamnă Ripley, cum îmi poți omorî eroul copilăriei? C-u-m? Acela a fost momentul în care i-am pus cartea deoparte. Eu vreau să mi te reamintesc drept femeia negruță, cu batic prins în vârful capului și care face cel mai bun ceai de pe la Tara. Să rămâi cu bine, Mammy, să rămâi cu bine!

                                                                                                Sărut acele mâini și acei obrăjori care sunt oglinda unui suflet bun și curat,
Andrei

Frumosul suflet, Ellen,

    Aici cuvintele sunt de prisos. Îngerii nu măsoară timpul în secunde, minute, ore, ani, veacuri. Ei trăiesc o clipă, precum fluturii, dar reușesc să trăiască eternitatea. Moartea dumneavoastră, stimată Ellen, nu a fost o moarte oarecare, telurică, efemeră, contradictorie, ci a fost o moarte înfloritoare, ce, odată cu viață, a adus și înviere- învierea sufletului fiicei dumneavoastră, Scarlett. Misiunea unei mamei, misiunea unui suflet, misiunea unei flori- respect din inimă!

                                                                                                                                        Un buchet de flori, pentru o întreagă grădină,
Andrei

Oh, Melanie, naiva Melanie,

    Puritate- acesta ar fi cuvântul care te-ar caracteriza cel mai bine. Hehe, draga mea, te felicit că i-ai dat peste născut donșhoarei Scarlett, că tare se credea cea-mai-tare-din-parcare. Ce pot să-ți spun? Ai fost tare, ca să folosesc un termen mai în vogă. Ce-am mai râs când am văzut ce față făcuse Scarlett atunci când te-a văzut cu Ashley. Vaaai, dar când a aflat că o să te căsătorești cu el. Hehehe, chiar trebuia s-o trezescă cineva la realitate. Și, apoi, ai ajuns să stai în casă chiar cu dumneaei- cu Scarlett. Bine, bine, nu am să-ți spun ce era prin capul ei, în ce ipostaze te dorea. Dar, draga mea, tu ai fost mereu bună la inimă, nu știai nimic. Acolo, s-o ajuți, dar știi ce cred eu? Că tu știai. Le știai pe toate. Voiai însă s-o ajuți să se schimbe, draga mea, pentru că mereu te-ai gândit la alții, la binele altora, la prosperitatea lor, dar, la tine, cine se gândea? Ashley. Da, da, el, dar era atât de ocupat să vă fie bine ție și copilului. Sper doar să fi trăit bine alături de cei dragi, pentru că sufletul tău a meritat tot binele din lume- de asemenea, să nu fii dezamăgită de Scarlett, acum este o fată bună, iar viața i-a pus muuulte piedici. Ashley este fericit, draga mea, încă te iubește. Te iubește mai mult decât oricine și decât orice. Să fiți fericiți împreună și acolo!

                                                                                                                                          Cu toată dragostea pentru Melanie, un dans frumos,
Andrei

Ashley, Rhett,

  Pentru domnii anilor Tarei- pământ crud și neîmblânzit! Tot respectul, domnii mei!

Voi cărei cărți i-ați face o declarație? Un 14 februarie liniștit!

O zi a îndrăgostiților... LITERAră

V-ați dat seama, cei de la Litera nu se lasă nici de Ziua Îndrăgostiților, surprinzându-ne cu muuulte cadouri. 

 

Începând cu Valentine’s Day și încheind cu Dragobetele, Editura Litera ține deschisă sesiunea de declarații de dragoste inspirate din cărți. În cadrul campaniei LITERALmente teiubesc!, toți îndrăgostiții sunt provocați să îmbine cât mai emoționant, trăsnit sau neașteptatsentimentele față de perechea lor și cartea preferată de la Litera. „Ură, prietenie, dragoste, căsătorie – pe toate aș vrea să le trăiesc cu tine!” sau „Tu îmi dai prea multă fericire!” sunt doar câteva exemple despre cum ar putea suna declarațiile de dragoste inspirate din cărți. Participanții la campanie vor posta declarațiile pe paginile  personale de Facebook, etichetând Editura Litera. O sută dintre ei vor primi premii în cărți!

O altă componentă a campaniei  LITERALmente te iubesc! o reprezintă oferirea de cărți cadou, alături de o scrisoare de dragoste celebră, cuplurilor care călătoresc cu Meridian Taxi în ziua de 14 februarie. În plus,  cuplurile care aleg ziua de 14 februarie pentru a-și  îmbogăți  biblioteca cutitluri din librăriile Litera din toată țara vor primi și o scrisoare de dragoste celebră: de la Jean-Paul Sartre către Simone de Beauvoir, de la Honoré de Balzac către contesa Ewelina Haskasau de la Napoleon Bonaparte către Joséphine de Beauharnais.

 

Pentru detalii legate de campania LITERALmente te iubesc! vă invităm să urmăriț ipagina de Facebook Editura Litera și litera.ro.

O seară liniștită și un început de week-end minunat!

Cu MERIDIAN TAXI descoperi LITERAtura iubirii

De Valentine’s Day, MERIDIAN TAXI, în parteneriat cu Editura Litera, anunță lansarea campaniei “Cu MERIDIAN TAXI descoperi LITERAtura iubirii”. Fiind o zi a dragostei, în care cupidonii levitează prin oraș, și nu numai, cuplurile care călătoresc în această zi de sărbătoare cu mașinile de taxi MERIDIAN vor primi cadou câte o carte de dragoste.

Valentine’s Day este un prilej de bucurie și de celebrare a iubirii. MERIDIAN TAXI susține această inițiativă și le oferă cuplurilor îndrăgostite care aleg să călătorească pe 14 februarie cu taxiurile acestei companii un cadou-surpriză: o carte cu tematica iubirii, oferită de Editura Litera. Iar pentru a-i inspira pe cei doi îndrăgostiți, fiecare volum va fi însoțit și de o scrisoare de dragoste celebră, cum ar fi cea de la Jean-Paul Sartre către Simone de Beauvoir, de la Honoré de Balzac către contesa Ewelina Haska sau de la Napoleon Bonaparte către Joséphine de Beauharnais.

“În parteneriat cu Editura Litera, ne-am propus să surprindem plăcut cuplurile de îndrăgostiți care aleg să călătorească astăzi cu MERIDIAN TAXI și să le oferim pentru inspirație o carte cu tematica iubirii și o copie după scrisorile celebre de dragoste ale oamenilor ce au marcat istoria lumii. Suntem convinși că inițiativa noastră va fi apreciată și ne bucurăm că le putem oferi clienților MERIDIAN prilejul de a sărbători emoția și bucuria iubirii alături de noi.” – Lucian Marin, director executiv MERIDIAN TAXI

Acum, ne întrebăm, cum va rămâne cu cei care... nu formează un cuplu? 

Seară liniștită și la cât mai multe cărți romantice!

Semnătura tuturor lucrurilor, de Elizabeth Gilbert - Recenzie

Le mulțumesc frumos celor de la Bookia pentru posibilitatea de a citi acest frumos roman, din care nu numai că am învățat multe, dar care m-a purtat în locuri frumoase, descoperindu-mi-le pe fiecare.

Natura. Cuvântul însăși parcă exprimă renaștere, echilibru, puritate și viață. Unde, dacă nu în natură, se simte omul mai liber și mai perfect? Cui nu îi place mirosul florilor de vară, cui nu îi place mirosul născând de după ploaie, cui nu îi place să știe că este înconjurat de atâtea lucruri frumoase și sănătoase? Trecem peste faptul că, lăsându-și semnătura permanent, plantele produc, prin fotosinteză, oxigenul. Și, de altfel, am putea trăi fără? Întrebare retorică- nu!

Botanica, explorarea lumii și dorința sunt temele în jurul cărora și-a construit Elizabeth Gilbert ultima ei carte, în 2013- un roman despre un mare secol, al descoperirilor și revoluționărilor în diferite domenii - secoul al nouăsprezecelea.

Extraordinara și curajoasa sa eroină, Alma Whittaker, născută la Philadeplhia la începutul anului 1800, studiază plantele, dorind să descopere cât mai multe lucruri privitoare la lumea ce o înconjoară, studiind, cu precădere, mușchiul - având în vedere că această „plantă” nu activa, tocmai, în palmarezul altor botaniști - și ajunge, astfel, să descifreze, independent de domnul Charles Darwin, misterele evoluției în lumea naturală, ce ascunde mii de mistere. Dacă Alma e prototipul omului de știință, dedicat meseriei sale și descoperirilor, riguros, lucid, calm și rece în gândire, Ambrose, bărbatul de care aceasta se îndrăgostește, reprezintă tipul visătorului, al îndrăgostitului de frumos, artistul utopic care crede, asemenea misticului german din secolul al șaisprezecelea, Jakob Böhme - care avea o lucrare intitulată „Semnătura tuturor lucrurilor”, de unde autoarea se și inspiră - că Dumnezeu și-ar fi lăsat, spre binele oamenilor, semnptura, amprenta, marca, în alcătuirea fiecărei plante de pe pământ, astfel că întreaga lume naturală e un cod divin, nescris, purtând dovada iubirii Creatorului.

Mi s-a părut, fără să exagerez, că acest roman a fost scris în acel mod în care, după ce a fost citit, să vrei să-l citești din nou, îmbogățindu-ți cultura generală datorită numeroaselor detalii care, surprinzător, nu sunt deloc plictisitoare (nu vă așteptați la o lecție de botanică, așa cum se preda în clasa a V-a, despre tot soiul de clase de plante și regnuri vegetale) și datorită faptului că Alma nu a fost deloc o fire stagnantă, ci a călătorit prin numeroase locuri și a trăit foarte multe aventuri - deschizându-ți, astfel, orizontul. De asemenea, surprinzător este modul în care autoarea, Elizabeth Gilbert, reușește să transmită tot ce a fost în inima doamnei Alma Whittaker: de la a fi plictisită în mediul în care trăiește, până la a fi terifiată de tot ce reușește să descopere. Eroina reprezintă tipul omului care dorește, cu patos, să schimbe lumea în care trăiește, știind că dispune de tot arsenalul necesar: putere de muncă, ambiție și timp - pe care, mereu, l-a considerat un dușman nemilos. Reprezintă tipul omului care dorește să-și depășească condiția, în dezacord cu cu limitarea sa.

Acțiunea romanului, scris într-un ritm destul de alert, dar fără a-ți da impresia de „bolovan” - adică, acțiunea curge de la sine, precum un râu - pe măsura pasionantelor peripeții ale trupului (aici lucrurile devin destul de amuzante, hehe) și minții pe care le înfățișează, și populat cu personaje care parcă sunt ieșite din comun - aventurieri, misionari, astronomi, căpitani de corabie, genii, nebuni -, se petrece, rând pe rând, la Londra, în Perul, la Philadelphia, în Tahiti și la Amsterdam. Iar Elizabeth Gilbert este un geniu când vine vorba de a aduce, în paginile unei cărți, întocmai lumea din acele orașe. 

Am găsit și câteva citate care, cu precădere, mi s-au părut destul de interesante, pentru a vă atrage în lumea acestei cărți - câteva citate care mi s-au părut că surprind, într-un mod subtil, o parte din magia acestui volum:

„Pantofarul de pe vremuri credea în ceva numit de el semnătura tuturor lucrurilor - credea, mai precis, că Dumnezeu ascunsese indicii pentru ameliorarea omenirii în alcătuirea fiecărei flori și frunze, a fiecărui fruct și copac de pe pământ. De aceea, atâtea plante medicinale seamănă cu bolile pe care le vindecă, sau cu organele pe care le tratează. Busuiocul, cu frunzele lui de formă hepatică, este leacul firesc al relelor ficatului. Rostopasca, cu seva ei galbenă, se poate folosi pentru înlăturarea culorii neplăcute provocate de gălbinare. Nucile, a căror formă seamănă cu a creierului, ajută împotriva durerilor de cap. Podbalul, care crește în apropierea pârâielor reci, poate vindeca tusea și frigurile pricinuite de scufundarea în apă recene. Și tot așa, ad infinitum.”

„Înțelepciunea Domnului e o fecioară eternă - nu o soție, ci casatitate și puritate fără pată, relevată ca imagine a lui Dumnezeu... Ea este înțelepciunea miracolelor fără urmă. Înțelepciunea Domnului, insista el, era feminină. (...) Viața adevărată se află în inima focului, iar apoi un mister îl cuprinde pe celălalt.”

„Alma a continuat să-l caute pe Băiat, făcând plimbări tot mai lungi, singură (...). A văzut tot felul de bărbați și băieți. A văzut, într-adevăr, câțiva tineri plăcuți vederii, cu acea siluetă nobilă pe care o admiraseră atâta primii europeni veniți pe insulă, dar a văzut și tineri cu picioarele deformate de elefantiazis în formă avansată, precum și băieți cu ochii atinși de ulcere, fiindcă mamele lor suferiseră de boli venerice. A văzut tineri care ar fi trebuit să fie frumoși, dar ale căror fețe erau mâncate de vărsat și pojar. A găsit sate aproape pustii, depopulate de-a lungul anilor de boală și moarte. A văzut un bărbat foarte bătrân care, sub soarele pârjolitor, cânta la flautul tahitian în stilul tradițional, nu numai că sufla la el cu o nară; scoatea un sunet atât de melancolic, încât Alma a simțit că o doare pieptul de nostalgie după casa ei. Dar tot nu l-a văzut pe băiat.”

„- (...) I-am spus să mă deseneze cum ar desena o orhidee, în toată goliciunea ei fără pată. Căci ce diferență e în ochii Domnului între un om gol și o floare?”

De asemenea, nici exegeții nu s-au lăsat mai prejos când a venit vorba de stilul scriitoarei Elizabeth Gilbert, precum și de inteligența acestei cărți:

„Are multă savoare acest roman relaxat, empatic, inteligent al unei scriitoare sigure pe materia și stilul ei.”- Publisher's Weekly

„Gilbert și-a câștigat reputația unei povestitoare cu un stil direct, care ne provoacă să ne implicăm în aventurile descoperirii acestei lumi, iar romanul de față reprezintă următoarea etapă câștigătoare a acestui demers.” - The New York Times Book Review

„Un strălucit exercițiu de inteligență și imaginație” - Kirkus Reviews

„Perfect stăpână pe subiect, Gilbert invocă fără efort spiritul iscoditor al secolului nouăsprezece, când exploratorii amatori, naturaliștii și entuziaștii contribuiau fundamental la progres. Splendid scrisă și impregnată cu respect pentru știință și învățătură, acestă carte trebuie citită neapărat.” - Booklist

„Gilbert e o combinație de Annie Proulx și John Irving.” - The Times

Așadar, vă recomand acestă carte, dacă doriți să citiți, după cum s-a spus, ceva lejer, inteligent, ce-ți pune numaidecât imaginația la contribuție, împletindu-se, pe deoparte, cu muuulte pasaje amuzante. Puteți comanda de AICI, de pe site-ul celor de la Bookia, cărora le mulțumesc încă o dată.

Editura Humanitas

Traducere din limba engleză și note de Anca Bărbulescu

532 pagini