sâmbătă, 26 decembrie 2015

Un loc pe raftul meu (XXIX)

Salutare,

Nici nu știu cum să încep. Cred că o s-o fac prin a-mi cere scuze pentru nesăbuita-mi absență de pe blog, de pe paginile de Facebook, dar îs pur și simplu pe o mie de cărări – cu doar doi pași. Pe cuvânt, îs prins cu de toate: învățat, mergi acolo, fă acolo, drege asta, mai mergi și-n partea cealaltă, musafiri, gălăgie, că abia reușesc să citesc puțin. Spre exemplu, azi n-am citit deloc, deloc. Și mai târziu mă apuc de învățat la biologie. Și, de asemenea, aseară am adormit cu cartea de bio în mână. Doamne, BAC, admitere, ce-o să mă fac? Chiar am nevoie de zece Andrei. Și mai mulți, dacă se poate.

Totuși, pentru că mereu există un totuși, vă pot spune că simt în stomac ceva foarte ciudat, ceva ce cred că e o fericire enormă. Iar fericirea aceasta e adusă de romanul meu, Toate sfâșiturile sunt la fel, și de felul în care acesta a fost primit. Doamne, nu-mi vine să cred, dar uite că am făcut-o și pe asta. Vă spun, încă nu realizez, țin cartea în mână și nu-mi vine să cred că scrie numele meu pe ea. Dooooamne! E minunat sentimentul, vă jur. O să fac o postare în care să spun mai multe.

Dar, în fine, luând-o de la un capăt, aici o să mă laud cu cărțile care au mai poposit pe rafturile mele. Nu știu cât de multe îs, dar îs frumoase. Iată-le!


Cartea aceasta mi-a adus-o o prietenă la lansare. Mersi, Turcea! (smirk)


S-o încercăm, de ce nu?! Pare interesantă.


Carte ieftină, titlul interesant. De ce să n-o cumpăr?


Trebuie să încerc și ceva de Cioran. M-am tot ferit de el!


E superbă coperta, nu? :) Am mai citit de la aceeași autoare Oameni, îngeri și demoni și mi-a plăcut foarte mult. Sunt sigur c-o să-mi placă și această carte.


Persoana care mi-a dat cartea a spus că involuntar s-a gândit la mine când a văzut-o. Știe că-mi place muzica fado și de asta. Și, culmea, pe personajul principal îl cheamă Andrei.


Autori români, cărți ieftine. Îmi place această colecție, așa că am zis să le dau o șansă.


Primită la Secret Santa, ediția Booktube. Mersi, Oana! (hug)

Mă intrigă titlul, așa că am zis să-i dau o șansă.


Am primit acest roman, dar îl mai am o dată. Așadar, probabil o să-l dau la schimb sau o să fac un concurs. Sau, poate, cadou cuiva. Dacă sunteți interesați, aștept să-mi scrieți. Oricum, vă spun că este genial, una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta, recenzia aici.


Cartea. Asta. Este. Genială. Credeți-mă, eu nu citesc fantasy, SF, stuff, dar ce scrie aici e pur și simplu minunat. Chiar merită! Merci, Gabi, pentru cărticică!


Uite că-mi așez și cărticipa mea în bibliotecă. Doamne, este minunat!

Cam acestea sunt cărțile care au poposit la mine pe rafturi zilele astea. Voi cu ce vă mai lăudați, dragilor? Să aveți un Crăciun minunat, mirific, plin de împliniri, cărți bune, ceai, prieteni! :)

vineri, 18 decembrie 2015

Starters & Enders, de Lissa Price - Recenzie


Editura: Trei
Număr de pagini: Starters (390), Enders (312)
Traducător: Mihai Dan-Pavelescu 
Rating: Starters (5 steluțe), Enders (5 steluțe)  

Lissa Price a fost distinsă cu numeroase premii, iar cărțile ei s-au bucurat de un succes internațional răsunător, fiind comercializate
în peste 30 de țări. Locuiește cu soțul ei în California de Sud, continuând să scriu și să se bucurie de lectură.

În urma războiului biologic care a decimat locuitorii de vârstă medie, Los Angeles-ul a rămas populat doar de tineri şi... bătrâni. Ca să facă rost de bani pentru a-şi ajuta fratele bolnav, Callie, în vârstă de şaisprezece ani, face un pact periculos: merge la Banca de Corpuri şi acceptă să îşi închirieze trupul unor bătrâni înstăriţi care plătesc pentru a redeveni, chiar şi pentru scurt timp, tineri. 

Iar sinopsisul de sus a fost îndeajuns de intrigant încât să vreau să citesc aceste cărți. De fapt, trebuie să recunosc, coperțile m-au atras încă de când a apărut acest roman. Totuși, cum nu prea mă dau în vânt după acest gen SF, distopic, fantasy urban sau cum s-o mai chema, n-a fost o prioritate lecturarea Lissei Price. Dar am zis să-mi iau inima în dinți, să ies din zona mea de confort, să încerc ceva relativ nou pentru mine. N-aveam nimic de pierdut, așa-i? Și, oricum, știam că are să fie o lectură ușoară, așadar perfect potrivită pentru perioada din timpul școlii care făcea uz de resursele mele fizice și, hehe, chiar psihice. 

În fine. Am să recenzuiesc ambele părți în aceeași postare, atât Starters (primul volum) cât și Enders (al doilea volum), pentru că e inutil să fac acest lucru separat - la o adică, mi-ar fi chiar imposibil să nu devin redundant și recursiv în recenzie, așa că n-are rost. Starters ne introduce într-o lume destul de bizară, o lume a polurilor opuse: o lume formată doar din tineri și bătrâni, populația mijlocie fiind distrusă în urma unei arme biologice. Bun, ăsta-i un mod foarte interesant de a construi o carte, și știu că înainte de a începe să citesc cartea mi-am zis că, pe bune, am să-i dau 5 steluțe acestui roman dacă autoarea nu-și va fi irosit ideea inovatoare. Și, da, chiar i-am dat 5 steluțe, și-am vă să spun și de ce. În general, ideea romanului este destul de simplă, cu tentă clișeică (motivul alesei, să-i zic așa), iar acțiunea uneori parcă trunchiată, dar asta nu deranjează - dimpotrivă, dă o tentă foarte ușoară lecturării romanului și chiar te prinde. Callie, o tânără pregătită să facă sacrificii pentru a-și proteja fratele, își va vinde corpul acelor bătrâni care nu se mai pot bucura de catifelarea sau frumusețea propriilor lor piei, fiind luată de pe stradă și, înainte de a fi viabilă pentru comercializat, supusă unor proceduri destul de ciudate: „mi-au făcut tratamente cu lasere, m-au dezinfectat, m-au înălbit, m-au lustruit, m-au depilat”. Bătrânii își fac toate nevoile cu corpul donatorilor, pur și simplu, au întâlniri, râd, bârfesc, chestii dintr-astea, sau pur și simplu simt nevoia să fie într-un corp mai tânăr, fără a face vreo treabă anume. La o adică, își permit. Dar, odată cu această alegere, Callie începe să cunoască o lume care înainte era limitată doar de bezna unor geamuri ferecate cu zăvoare și gratii, o lume în care moartea este ceva de o secundă, iar pericolele se nasc la fiecare pas: „Trecuse mult de când nu mai fusesem fericită. Trecuse mult de când viața nu fusese decât gloss de buze, muzică și prietene prostuțe. Trecuse mult de când grijile mele principale fuseseră dacă vom da test la școală sau dacă-mi uitasem tema pentru acasă. Acum mă interesa mai degrabă să fiu în siguranță, liberă și vie.” De fapt, chiar stai și te gândești, o simplă fetișcană de șaișpe' ani, într-un univers distopic, cum de are puterea să treacă prin atât de multe: să-și piardă propria identitate, să-și vândă corpul, să-și plângă fratele bolnav, să se despartă de proprii prieteni întru sacrificiu pentru bunăstarea altora, să-și piardă părinții. Cu desăvârșire un destin dramatic, dar Callie este, cum să-i zic, o adevărată luptătoare într-o lume dominată de minciună, de teroare, de supunere și moarte.

O întâmplare ciudată. Într-o zi, după ce în corpul ei fusese un Ender, un bătrân, Callie se trezește cu un pistol în mână și cu o voce care îi spune să-i urmeze indicațiile. Așadar, cineva are de gând să-i folosească corpul pentru a ucide, pentru a distruge și anihila. În scopuri brutale, mortale, nedemne. Nu vreau să văd dau mai multe detalii, vă spun doar că-i de urmărit această parte a acțiunii plină de mister. Bine, eu tot am încercat să cobesc care-i treaba cu vocea din cap și unde convergă toate acțiunile personajului principal, dar n-am reușit prea bine să-mi dau seama - ei bine, de aici îmi dau seama că într-adevăr scrierea este bună, deoarece nu numește misterul. Viața lui Callie e plină de secrete ciudate și inexplicabile, dar o rază de speranță își coboară căldura atunci când fata întâlnește un băiat care pare să-i stârnească un sentiment de siguranță. Totuși, aparențele mereu înșală, iar într-o lume dominată de atâtea lucruri ciudate nimic nu este ceea ce, într-adevăr, pare a fi. Prima parte a romanului pune accent pe cunoașterea personajelor, sublimarea intrigii și, implicit, a acțiunii consolidată pe intriga destul de sănătoasă și plină de alertă. Mi-a plăcut, zău! 

Pofta de mâncare îți dispare atunci când afli că al tău corp a fost închiriat de către o asasină. Și că, probabil, vei fi ucisă și tu.

Al doilea roman, Enders, mi-a plăcut cu o steluță mai puțin decât primul, asta pentru că mi s-a părut ușor plictisitor, dar ideea în sine a fost la fel de frumos dezvoltată și utilizată de către Lissa Price. Destinele, minciunile, secretele din primul roman, Starters, se întind și în al doilea, aducând cu sine repercursiunile aferente. Nevoită să mintă, la început, pentru propria ei siguranță și pentru siguranța celor apropiați, Callie își va da seama că trecutul niciodată nu stă într-un loc, ci mereu se răsfrânge asupra viitorului și prezentului, dezvăluind secrete care, mai degrabă, ar fi rămas pentru totdeauna secrete. „Este înfricoșător să nu știi ce ți-a făcut corpul în lipsa absenței tale”, spune Callie la un moment dat. Într-adevăr, chiar m-a încercat un exercițiu de imaginație, dar n-am ajuns prea departe, n-am vrut să fac asta. Este, de fapt, halucinant.
Callie este urmărită de o ființă ciudată care-i intră în psihic și nu-i dă voie să fie liniștită, deși, aparent, Enderii nu vor mai fi putut să-și manifeste controlul asupra Starterilor. Cine e această creatură ciudată care-i bântuie visele, strecurându-se în ecourile morții, ale tenebrelor întunecate? Planul Enderului suprem este să transforme Starterii în donatori permanenți, astfel încât aceștia să nu se trezească niciodată.Vor reuși? Ce se va alege de Callie, de prietenii ei, de fratele ei? Interesant, mie mi-a plăcut, chiar mi-a plăcut, 4 steluțe i-am dat.

Acțiunea romanului nu este deloc grea. De fapt, parcă este prea ușoară, frazele curg de la sine, mister, alertă, fugi, fugi, încerci să-ți dai seama care-i faza, apar personaje, dispar, arme noi, arme necunoscute și cu efecte ciudate, surprinzătoare, morți neașteptate, voci care nu-ți dau pace, trecut care năvălește în prezent ca un val, personaje care ascund lucruri, secrete și minciuni, răutate, dorință de faimă, bani, putere, chestii electrice, totul dozat într-un echilibru foarte bine gândit de către Lissa Price. Într-o măsură, mi-a plăcut și ideea cu transmutatul corpurilor: cu fire înrădăcinate în realitatea noastră, Lissa Price descoperă povestea omului care-și pierde identitatea, mai ales atunci când țelul său este să arate precum o altă persoană - atât la exterior, de ce nu, cât și la interior. O bulinuță albă, astfel, că într-o asemenea poveste am găsit și idei de genul acestora.

În concluzie, eu zic că a meritat într-adevăr s-o citesc pe Price. O scriitură bună, relaxată, liniștită, misterioasă, cam tot ce presupune ceva de 5 steluțe - și SF, pe deoparte. „O poveste inteligentă, inventivă, care te ţine în alertă!”, afirmă, Dean Koontz, iar, după cei de la Kirkus Reviews, „răsturnările de situaţie se ţin lanţ, nu veţi avea timp să respiraţi. O lectură intensă, superbă, tulburătoare... cu un final care va răsplăti cititorii”, „plin de adrenalină! Fanii Starters vor fi înrobiţi!” - Booklist. Le mulțumesc enorm celor de la Compania de Librării București pentru acest roman minunat. Vă recomand cu drag site-ul lor online, dacă doriți să cumpărați cărți la reduceri foarte bune și de nerefuzat. De asemenea, în perioada aceasta, dacă folosiți codul CRACIUN2015 aveți o reducere de 5 lei la orice produs comandat, iar prin Poșta Româna transportul este GRATUIT. Puteți cumpăra Starters și Enders de AICI, cu o reducere de 25%. Lecturi plăcute să aveți și să citiți numai cărți bune.

Curând revin cu un top al cărților citite anul acesta, făcusem unul undeva pe la jumătatea sa. Lansarea romanului meu, Toate sfârșiturile sunt la fel, va avea loc în Iași pe 20 decembrie, duminică, la ora 17. Dacă aveți timp s-ajungeți, v-aștept cu drag. Așa mari emoții am, Doamne!

sâmbătă, 12 decembrie 2015

Un loc pe raftul meu (XXVIII)


Salutare, dragii mei!

Ce mai faceți? :) Eu sunt bine, da, supraviețuiesc, încerc și eu să mă prind cu ce se mănâncă viața, of, n-aveți idee ce groaznic e în clasa a doișpea, atâta stres, atâtea chestii de făcut, is a must, atât de puțin timp liber. Nu vreau să vă descurajez, doar să fiu realist și să vă spun că e o perioadă groaznică, groaznică, groaznică.

Dar, bineînțeles, timp de cumpărat cărți mereu există. Îmi pare rău că n-am mai trecut pe blog, am ceva cărți care așteaptă recenzate și sper ca în perioada viitoare să mă ocup și de ele, vai, că mi-e rușine să le las așa, nu se poate. În altă ordine de idei, Doamne, Doamne, cartea mea o să apară în curând, miercuri iese de la tipărire și, tadaaaa, o s-o țin în mână. Duminică, 20 decembrie, am lansarea la Cărturești, în Iași, și așa emoții am, nu vă vine să credeți, fiindcă s-au anunțat multe persoane c-ar veni, emoții, emoții. Vineri am trecut prin Cărturești și mi-am văzut afișul pentru lansare! Nu vă pot descrie în cuvinte cât de frumos a fost, ce trăiri m-au încercat. E, așa, o certitudine ciudată, dar te gândești că numele tău, în fine, poate-nseamnă ceva. Înțelegeți voi. Să n-o mai lungesc, să fim fericiți, să mă laud, iată ce cărți mi-am mai cumpărat.


Nu mi-aș fi cumpărat această carte dacă n-ar fi fost din colecția Clasici Litera și, bineînțeles, dacă n-ar fi avut coperta asta genială. Este teatru, și eu nu-s așa mare fan Caragiale, adică, vreau să zic, teatru în sine. Vedem ce-o fi!


N-am auzit de cartea aceasta, însă de Răzvan Petrescu s-a mai discutat. Pare interesantă și intrigantă, abia aștept s-o citesc.


Romanul acesta are o copertă pur și simplu minunată. Au început să-mi placă foarte mult cărțile din această colecție de la Polirom, îs super, atât la conținut cât și la suprafață. Iar cartea de față, Vulpea albastră, chiar sună bine.
 

Este prima carte scrisă de Murakami pe care o așez în bibliotecă. Habar n-am ce-i de capul lui, Doamne, cartea am primit-o la Secret Santa.


Tot la Secret Santa primită, am răsfoit-o puțin, nu știu dacă am s-o citesc prea curând. Dar e gratis, deci, na, cui nu-i plac cărțile gratis?


Titlul m-a fascinat, așa că am zis să-i dau o șansă. E foarte ciudat, știu că mai citisem despre această carte în altă carte, iar apoi îmi notasem numele într-un note în telefon.
 

Am citit cum că acest roman a fost scris într-o singură noapte. Tare-s curios!


Am luat-o la reduceri de pe Libris, mereu mi-au plăcut cărțile care tratează realități criminale.


Ador coperta. Și cartea sunt sigur c-o să-mi placă.


De multă vreme vreau să citesc cartea asta, iar de Black Friday am prins-o la reduceri. 9 lei, parcă, dacă nu chiar mai puțin!


Și, așadar, ce-i mai bun am lăsat la sfârșit. Îs genialeeee! Acum am toate cărțile lui Kate Morton apărute la noi, abia aștept și următoarea carte care, din câte am înțeles, apare anul următor. Așa abia aștept să le citesc și să le descopăr poveștile, Doamne!
 
Astea-s toate. Frumoase, puse-n bibliotecă, șterse săptămânal, răsfoite, pozate, mirosite, pfiu. Voi ce v-ați mai cumpărat, cu ce vă mai lăudați, ce mai citiți? Eu mai am puțin din Enders, nu știu la ce să m-aștept, e ciudățel romanul, dar îmi place. Lecturi faine!
 

vineri, 4 decembrie 2015

Ce-am citit în luna noiembrie


Salutare,

Îmi pare rău pentru absența de pe blog, dar am un program super-mega-gica-ultra încărcat, Doamne, abia-mi mai văd de ce e de făcut pe-aici. Ce-i drept, na, îs a doișpea, nu prea-mi permit să dau cu piciorul. Mă conformez, mă pliez, văd eu cum o scot la un capăt.
Într-o altă ordine de idei, romanul meu mai are puțin și-apare. Cărțile-s la tipografie, undeva pe zece-unșpe o să apară. Așa mă bucur, eh!

În orice caz, vă anunț că pe 16 decembrie, ora 18, va avea loc lansarea în București, la Librăria Mihai Eminescu, iar pe 20 decembrie voi avea lansarea în Iași, la Cărturești, Palas Mall. Dacă aveți drum sau zi liberă, vă aștept cu mare drag să vorbim despre to ce vreți. :) Ar fi o mare plăcere!

Trecând la lecturile mele din noiembrie:
  1. Grey” de E.L. James - 3 steluțe pe Goodreads;
  2. Lungul drum spre casă” de Louise Penny - 5 steluțe pe Goodreads;
  3. Fascinația” de Sylvia Day” - 3 steluțe pe Goodreads;
  4. Cruciada copiilor” de Florina Ilis - 5 steluțe pe Goodreads;
  5. „Arta conversației” de Ileana Vulpescu - 5 steluțe pe Goodreads;
  6. „Până și asta o să treacă” de Milena Busquets - 5 steluțe pe Goodreads;
  7. Portretul vieții unui orfan” de Ionuț Tănase - 5 steluțe pe Goodreads;
  8. „De ce fierbe copilul în mămăligă” de Aglaja Veteranyi - 5 steluțe pe Goodreads;
  9. „Necunoscutul” de Alexandra Gheorghe - 5 steluțe pe Goodreads;
  10. În aerul rarefiat” de Jon Krakauer - 5 steluțe pe Goodreads.
 Cam acestea sunt cărțile pe care le-am citit luna trecută. Acum citesc Fata cu portocale, puțin dezamăgitoare, din cauza faptului că m-am prins care-i treaba cu portocalele. Și cu fata. Voi ce mai citiți, în rest? :) Week-end plăcut și numai bine!

duminică, 29 noiembrie 2015

În aerul rarefiat, de Jon Krakauer - Recenzie

Editura: Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
Rating: 5 din 5 steluțe
Traducere din limba engleză: Ioana Vîlcu
Număr de pagini: 304


Jon Krakauer s-a născut în 1954 în Brookline, Massachusetts, şi a crescut în Corvallis, Oregon, fiind încă din copilărie un împătimit al drumeţiilor şi al alpinismului. După ce a absolvit Hampshire College, Massachusetts, în 1976, şi-a câştigat o vreme existenţa ca tâmplar, pescar şi vânzător de somon.

Mi-era dor să citesc așa un roman, așa o poveste care să mă facă să călătoresc, să trăiesc în alte locuri și, prin stilul foarte natural al autorului, totul să-mi fie atât de palpabil. Îmi aduc aminte că eram la școală și mi-am scos cartea din ghiozdan, iar o colegă a venit la mine, s-a uitat la carte, apoi iarăși la mine, exclamând: Cartea astaaaa! Și, evident, cum se face că citesc cărți așa bune? Nu s-a dat înlături să se laude, normal, că mereu e cu un pas înaintea mea, aici raportându-ne la alte cărți pe care ea mi le-a recomandat și de care eu abia am reușit să fac rost. Așa, să nu mă depărtez prea tare de rostul acestei postări. În aerul rarefiat a fost un roman viu, un roman veridic, evident, din moment ce este inspirat dintr-o poveste reală, o poveste despre supraviețuire, despre prietenie, solidaritate, perseverență, ambiție și despre continua încercare a omului de a-și măsura forțele cu natura, Doamne, atât de misterioasă și eternă. În dezacord cu condiția sa umană limitată, omul nu s-a mulțimit doar să constate anumite lucruri, ci s-a hotărât să le cerceteze, să le migălească și să le afle modul de funcționare. Astfel, poate, este mult mai bine ca unele întrebări să rămână, pentru totdeauna, întrebări. Căutarea răspunsurilor ar putea aduce cu sine lucruri nebănuite și, implicit, nedorite. 

În aerul rarefiat ne poartă prin munții Acoperișului Lumii, pe culmile ninse de zăpadă și strălucinde de gheață, unde aerul este un moft, este aur, undeva în anul 1996, când începutul „comercializării” Everestului adusese cu sine zeci de împătimiți și curioși - navi care, la o adică, erau de părere că până și cel mai neexperimentat om ar putea atinge culmile lumii. Astfel, pentru o sumă de câteva zeci de mii de dolari, numeroase companii turistice își prestează serviciile pentru a ajuta alpiniști - cu sau fără experiență - să parcurgă, în siguranță, cei opt mii opt sute patruzeci și opt de metri înălțime. Deci, dacă până în 1996 Everestul le era accesibil doar alpiniștilor cu ani de antrenament în spate, cu suport financiar bine defenit și sănătos, cu echipamente de maximă siguranță, din acel moment schimbarea de perspectivă a lucrurilor nu are să aducă cu sine numai dezastre, ci și o înlănțuită serie de drame umane sfârșite în tragedii.

Totul începe când Rob Hall, un alpinist neo-zeelandez își propune, alături de noua sa companie - Adventure Consultants - să cucereacă, alături de alți opt alpiniști (activi sau, dimpotrivă, care n-au mai avut niciun contact cu munții de ani buni) să cucerească vârful Everestului, pe data de zece mai 1996, după un intens și lung antrenament de pregătire a ascensiuni. Apoi, dincolo de sensul literar, veridic, scris a poveștii lui Jon Krakauer, mi-a plăcut ceea ce a transmis el: emoție, nu exagerarea ei. Nu superficialitate, nu suprafață, ci profunzime, groază, teamă, frică, tot ceea ce a însemnat această expediție. Krakauer n-a urmărit să-și plasticieze scrierea, ci a lăsat totul să curgă de la sine, exact așa cum a fost. Pe mine, unul, m-a fascinat. Krakauer nu s-a sfiit să afirme că, într-adevăr, ceea ce s-a întâmplat pe Everest a fost o luptă pentru supraviețuire, ba chiar la sfârșit romanul, din note ale autorului, își cere iertare pentru asta și se simte vinovat pentru moartea unui alpinist din expediție Dați-mi voie să vă citez un pasaj: „Am încercat s-o ridic pe Yasuko. S-a agățat de mâna mea, dar era prea slăbită și s-a ridicat doar în genunchi. Am început să merg și am târât-o un pas sau doi, apoi și-a slăbit strânsoarea și a căzut. Cineva trebuia să ajungă la corturi și să aducă ajutoare, altfel ar fi murit cu toții. (...) Era atât de mică. Încă îi simt degetele ei cum alunecă de-a lungul brațului și cum îi dau drumul. Nici măcar nu m-am uitat în urmă.” Ei, cam așa este stilul lui Krakauer. Nimic acoperit, nimic sub prelată, totul relevat exact așa cum s-a întâmplat. Este de la sineînțeles, de altfel, că această carte avea să aducă niște controverse, în special pentru familiile care, în expediția morții, fie și-au pierdut fii, fie fiice, nepoți și copii. În lupta omului cu natura, Krakauer detaliază cititorului riscurile ascensiunii și senzațiile, trăirile alpiniștilor în lupta cu gerul neîmblânzit, cu lipsa aerului și presiunea și rarefierea sa (care, după cum bine știți, aduce cu sine numeroase probleme la nivel psihic, cum ar fi halucinațiile, amețeala, aberațiile). Krakauer reușește să-și transforme personajele transpuse pe hârtie în adevărați oameni, în oameni cu familii, cu sentimente, cu nevoi și principii, reușind să depășească această barieră manufacturală, să-i zic așa. Alături de ambiția și idealul de a urca pe Acoperișul Lumii, cititorul simte și durerea, groaza, neputința, frica, teroarea, regretul pe care această experiență unică are să le aducă cu sine. 

O furtună groaznică aduce totul cu sine, moarte, confuzie, dar speranța pulsează în acei alpiniști, în acei oameni precum o inimă: „De fapt, vijelia din data de 10 mai, chiar dacă puternică, nu ieșită din comun; era ceva tipic pentru Everest. Dacă ar fi început cu două ore mai târziu, se prea poate să fi scăpat cu toții. Dimpotrivă, dacă ar fi început cu o oră mai devreme, ar fi putut ucide cu ușurință 18-20 de alpiniști - inclusiv pe mine.” Așadar, moartea era ceva de-o clipă, de-o secundă, o simplă cădere de zăpadă, alunecare de gheață sau un vânt de-un minut aducând, pe aripile sale, dezastrul. Frica era ceva permanent în sufletul alpiniștilor, însă, luptând continuu cu ambiția, cea din urmă prima. Și, dacă-mi amintesc bine, spunea Krakauer la un moment dat ceva legat de acest lucru: „Am știut dintotdeauna că alpinismul este un sport foarte riscant. Am acceptat pericolul ca pe o componentă principală - fără el, alpinismul nu ar fi prea diferit de alte sute de activități banale. Era incitant să te apropii de enigma moralității, să arunci o privire în partea interzisă a frontierei. Credeam cu tărie că alpinismul este o activitate extraordinară, nu în ciuda pericolelor inerente, ci tocmai datorită lor.” Așadar, pot spune că scrierea lui Krakauer se constituie într-un sens moral destul de pronunțat: alpiniștii nu doreau, neapărat, să atingă vârful Everestului din considerențe sociale, să afirme că au reușit s-ajungă acolo, ci-și doreau acest lucru mai mult în accepțiunea lor cognitivă, psihologică, ca o confirmare a incertitudinii conform căreia omul nu-și poate depăși sfera limitată. Odată atins vârful Everestului, alpiniștii ar fi plecat cu satisfacția învingătorului, a celui care și-a depășit limitele și și-a demonstrat că, într-adevăr, poate.

Reliefând dramele alpiniștilor, pot să vă spun doar că unele pagini sunt atât de reale, atât de greu de parcurs încât e imposibil, zău, să nu simți un nod în gât atunci când citești. Și, mai ales, când știi că barierele ficționale nu s-au făcut cunoscute în acest roman, ci totul a fost înșirat pe hârtie exact așa cum s-a petrecut, exact așa cum realitatea a descris întâmplările: „Fața îi era grotesc de umflată; nasul și obrajul îi erau acoperiți cu degerături întunecate. Furtuna îi suflase ambii saci de dormit, lăsându-l expus vântului și temperaturii de -17 grade, și, pentru că avea mâinile înghețate, nu putuse să se acopere din nou sau să închidă ușa la cort.” Nu știu, vreau doar să vă imaginație puțin scena citată mai sus, pentru că pur și eu nu pot să fac asta, fiindcă mă doare, parcă simt chinul, groaza, neputința de a acționa atunci când condițiile o cer. Totul e atât de real, de tangibil, încât acest roman te dă peste cap și, evident, îți dă de gândit. „- Piatra l-a nenorocit pur și simplu, spuse Beidleman, care se afla puțin mai sus când a avut loc incidentul./ - A fost îngrozitor, își amintește Klev Shoening. Ai fi zis că l-a lovit cineva cu o bâtă de baseball, așa s-a auzit.” Iar dramele lor sunt mult mai multe, dar nu-i cazul să le citez pe toate. Încerc să-mi dau seama ce putere a avut Krakauer atunci când a descris aceste orori ale celorlalți alpiniști. Dar mi-e imposibil.

Mai sus de opt mii de metri nu-ți permiți să ții cont de morală.”

Cred că citatul de mai sus închide romanul întocmai. Poate așa este: această aventură a schimbat oameni, a distrus oameni, a rescris oameni și a transformat. Drama celor care au vrut să ajungă pe cel mai înalt vârf de pe glob nu este doar o dramă locală, ci una legendară, a omului în genere care se luptă cu natura, cu intemperiile, în dezacord cu limitarea noastră telurică. Mie mi-a plăcut mult acest roman pentru că a fost altceva față de ce-am citit în ultima vreme; chiar uitasem cât de mult îmi plac cărțile de genul. Acum, evident, voi citiți ce vreți, eu am simțit nevoia să vorbesc despre acest roman așa cum am știut mai bine. Le mulțumesc din suflet celor de la Humanitas Fiction pentru acest volum minunat, savurat până la ultima pagină. Puteți comanda romanul În aerul rarefiat, de Jon Krakauer, de AICI, de asemenea vă recomand să urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile, ofertele, reducerile și lansările de carte. O zi plăcută și lecturi frumoase!