Cheia maestrului, de Kevin Sands - Recenzie

Editura: Trei

Rating: 5 din 5 steluțe

Traducător din limba engleză și note: Ioana Socolescu

Număr de pagini: 336

Maestrul Benedict Blackthorn, membru de vază al Breslei Spiţerilor, este pe cale să descopere cea mai de seamă reţetă a tuturor timpurilor: cea prin care se obţine Focul Arhanghelului – puterea supremă pe Pământ. Pe urmele lui se află un coleg de breaslă, care vrea să fure reţeta şi să folosească Focul pentru înlăturarea regelui Carol de pe tronul Angliei. 

Când Maestrul Benedict simte că este în pericol de moarte, îi încredinţează ucenicului său Christopher Rowe misiunea de a salva reţeta şi, totodată, viaţa şi tronul lui Carol, precum şi soarta Angliei. 

După ce a absolvit universitatea cu două diplome în fizica teoretică, Kevin Sands a lucrat ca profesor, cercetător şi consultant în afaceri. Locuieşte la Toronto, în Canada. Cheia Maestrului este primul său roman.

Dacă aș fi terminat această carte în 2015, clar ar fi avut un loc de onoare în topul celor mai bune cărți citite anul trecut - bineînțeles, pe care nu l-am făcut, dar urmează. Sincer, îmi pare foarte rău că nu prea am avut timp de blog, sunt mai mereu pe o sută de drumuri, mai am de făcut vreo opt recenzii, tre' să mă împart și cu școala, mai și scriu, mai am mâine și simulare de examen la germană, Doamne, Doamne, nici dacă ar exista cinci de eu n-aș fi în stare să le fac pe toate. Pe bune! Să nu mă lungesc, de fapt. Voi vorbi despre Cheia maestrului, Kevin Sands, un roman care pur și simplu m-a uimit și m-a surprins cum nicio altă carte nu m-a surprins până acum, și spun asta din cauza faptului că nu aveam nicio așteptare de la acest roman. Da, recunosc, coperta este fabuloasă - de fapt, cred că-i cea mai potrivită copertă în raport cu ce înseamnă cartea - dar de ceva timp nu prea mai citesc ficțiune, nu în maniera în care o făceam înainte. Dar, domle, să citesc această carte, să-mi placă în halul ăsta, să râd cu ea, să trăiesc cu ea, să o urăsc, să rezonez cu personajele, cu glumele lor - vai, și ce glume au uneori - păi cum, spuneți-mi, cum să nu-i dau cinci steluțe? I-aș fi dat și mai multe, dar tare zgârciți îs ăștia de la Goodreads. 

Raiting-ul meu a fost influențat de modul în care acest roman a venit: neașteptat. Nu m-am așteptat deloc, dar deloc, să-mi placă atât de mult încât să-l citesc într-o zi: l-am început seara, undeva pe la doișpe jumătate noaptea, am citit cam o sută de pagini, iar a doua zi l-am devorat încă de dimineață. A fost o călătorie culminantă într-o lume atât de ciudată, atât de plină de simboluri, de alchimie, de poțiuni, de coduri secrete, de pasaje ascunse, de cifre ciudate, de latină, greacă, glume bune, prietenie, ură, secrete - zău, romanul ăsta chiar le are pe toate. Și le are pe toate exact așa cum trebuie, într-o concordanță și simetrie care dă gust, dă savoare scriiturii. Kevin Sands e atât de bun încât nu te plictisește la nicio pagină, îți dă creditul personajelor și te apropie de ele, Doamne, cum alții abia reușesc. Vă spun, am trăit alături de Cristopher toată aventura, respiram greoi când stătea ascuns să nu-l găsească cei răi, alergam odată cu el de primejdii, trăiam fiecare clipă de satisfacție a învingătoruli: Cristopher este un personaj palpabil, este concret, atât de verosimil într-o lume atât de ciudată și extrem de frumos, de detaliat construită - vreau să subliniez, aici, încă un caracter care m-a făcut să dau cărțuliei cinci steluțe: Kevin Sands chiar e bun! Și când zic bun, mă refer la bun, nu-i scapă nimic atunci când vine vorba de a crea atmosfera unui timp apus, atmosfera primitivismului și culorii locale. E chiar bun!

O să intru puțin în acțiune, dar nu foarte mult. Intriga e constituită de faptul că cineva vrea să pună mâna pe o rețetă ciudată, chestii combinate în laboratorul lui Benedict Blackthorn, numită Focul Arhangelului. Când un coleg de-al său află cum stă treaba, vrea numaidecât să pună mâna pe chestia magică, evident, pentru a o folosi într-un scop rău. Cobind toate acestea - după ceva crime, spargeri, întâmplări ciudate - maestrul îi încredințează lui Christopher o cheie ciudată, alambicată într-un cod destul de greu de înțeles, a cărui descifrare are să salveze viața celorlalți precum și soarta Angliei. La un moment dat, maestrul dispare, iar totul cade pe umerii lui Cristopher, însărcinat cu o cheie ciudată și doar câțiva ai în spinare. Vă spun, este fascinaaaaantă călătoria aceasta întru descoperirea misterului, o călătorie în care moartea este o chestie de o secundă, pericolul pândește la fiecare pas, la fiecare expirație. Rămas singur, Cristopher este nevoit să înfrunte privirile nedrepte și răutăcioase ale celorlalți, din cauza faptului că dispariția maestrului Benedict este pusă pe umerii săi. Pornim, astfel, într-o cursă nebună contra omenirii, în care nimeni nu este cine pare a fi, și toți vor să pună mâna pe ceea ce Cristopher are mai de preț: cheia maestrului.

„Disperarea mă năpădea, asemenea unui demon. Urla în capul meu, îmi zdrobea pieptul, își înfingea ghearele în sufletul meu și îl sfâșia. Vino, mă chema. Aici e liniște și pace. Voiam să plec. Voiam să mor. Îmi doream așa de mult ca acel Cult blestemat să mă fi luat și pe mine. (...) Disperarea își intona cuvântul, voia să mă prindă, mă chema înapoi.”

O altă parte pe care am savurat-o a fost cocârdășia, prietenia dintre Cristopher și Tom. Mă, Kevin Sands, ar trebui să scrii o carte doar cu ei doi, sigur ar prinde la public. :) Mi-a plăcut groaznic să-i văd râzând împreună, ironizându-se unul pe altul (zice Tom la un moment dat. „Iisuse, în milostenia ta, ocrotește-i pe neghiobii ca noi. Amin!”), făcând glume proaste, tachinându-se. În carte, nu vezi Cristopher fără Tom. Bine, Tom fără Cristopher vezi, dar invers nu prea. Se ajută așa cum prietenii adevărați fac, deși riscă multe. Trebuie să recunosc, mi-am adus aminte puțin de Aristotel și Dante descoperă secretele universului, de Benjamin Alire Sáenz, o carte care cu siguranță este în topul celor mai bune cărți citite anul trecut. Bine, nu se aseamănă relația, dar chiar m-a făcut să vreau să citesc din nou cartea lui Sáenz. Prietenia dintre cei doi dă o savoare deosebită cărții, deci, punct ochit, punct lovit de Kevin Sands. Și relația maestru-ucenic este printre preferatele mele de a fi întâlnite în cărți, dar Sands nu pune accent pe asta. Este, așa, o chestie care consolidează intriga. Și hehe, ce intrigă! Știți prea bine că nu prea vorbesc despre acțiune, e total inutil și de prisos, fiindcă, astfel, ce v-ar mai rămâne vouă de citit? Întrebare retorică! :) Vă garantez că o să rezonați cu personajul principal, cu tipul ăsta, Christopher, c-o să vă placă de Tom, o să râdeți cu și de Tom, fiindcă o relație de prietenie între cei doi este foarte bine închegată!

Stilul cărții este super, simplu, lejer, este cursiv și acțiunea curge de la sine. Nu tu epitete care să-nflorească, să liricească, să dea plasticitate atmosferei. Nu! Kevin numește obiectul, te duce la el, ți-l pune în față și-ți zice: na, mă, asta-i o cheie. Bine, eu de ceva vreme apreciez mai mult lirismul, metafora, de aceea am spus că nu prea mai citesc ficțiune - evident, nu zic că nu este și ficțiune cu substrat, cu culoare - dar cartea aceasta chiar m-a surprins în maniera în care nu m-a plictisit, nu m-a făcut să dau paginile aiurea, să citesc superficial, iar povestea a fost destul de originală și interesantă, prinzându-mă de-a lungul a peste trei sute de pagini. :) O carte chiar bună, o recomand cu mare căldură.

Mulțumesc frumos Editurii Trei pentru acest roman pur și simplu minunat. O lectură fascinantă, relaxantă, o lectură de care chiar am avut nevoie. Vă recomand cu tot dragul acest roman, îl puteți comanda de AICI. Cheia maestrului este o lectură care, cu siguranță, o să vă captiveze! :) Cu mine, unul, i-a reușit de minune! Lecturi frumoase și numai bine!