Editura: Corint
Colecția: Corint Istorie
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 144
Anul apariției: 2018
Traducere: Anca Irina Ionescu
Evghenia Iaroslavskaia-Markon (1902-1931) provenea dintr-o familie de intelectuali evrei din Sankt-Petersburg. În timpul Revoluției Ruse, a îmbrățișat cauza marinarilor revoltați din Kronstadt și a anarhiștilor din exil. Arestată, a fost trimisă în insulele Solovețki din Marea Albă, unde se afla unul dintre primele lagăre de muncă din Gulag. Aici a fost executată în iunie 1931. Autobiografia mea, manuscris de aproximativ 30 de pagini, datat 3 februarie 1931, a fost descoperit intact în 1996 în arhivele FSB din Arhanghelsk de către Irina Flige. Scris cu patru luni și jumătate înainte de executarea autoarei, acest adevărat jurnal este un document unic despre primele lagăre de muncă din URSS.
„ (...) să-l împușc ca pe un câine (sau ca pe un cekist - de fapt, același lucru) (...).”
Doamna Alina Pavelescu, în prefața acestei cărți, își începe cuvântul astfel spunând „această carte își va ului cititorul. Îl va amuza, îl va indigna, îl va face să rădâ și să plângă, într-un sfârșit poate că îl va pune pe gânduri, în orice caz, nu are cum să-l lase indiferent.” Și, da, așa e. Nu are cum să te lase indiferent. Ca întotdeauna, eu mereu am considerat cărțile de acest gen, autobiografiile, un document istoric important. Pentru că aparțin cuiva care a trăit, nu a povestit din auzite, credințe sau alte surse de a căror autenticitate și veridicitate ne-am putea ușor îndoi, care a simțit, nu a speculat, deci, fără niciun dubiu, această carte este încadrată în „domeniul realității”. Și totuși, această carte duce, într-o măsură, cu o ficțiune, pentru că viața Evgheniei Iaroslavskaia-Markon a fost, de departe, deloc simplă. A fost anarhistă, o visătoare, o luptătoare și o femeie puternică, fiica unui profesor universitar, „devenită regină a borfașilor, hoață, prezicătoare și agitătoare intratabilă împotriva regimului bolșevic”, apoi deținută într-un lagăr de muncă și, mai târziu, executată.
„Dar cine sunt oamenii revoluției? Este clar, numai acea clasă care nu poate ajunge niciodată la putere.”
„Vă avertizez, nu vă mirați și nu vă tulburați de sinceritatea mea. În general, sunt convinsă că sinceritatea este întotdeauna în avantajul omului, deoarece, indiferent de cât de negre ar fi faptele și gândurile lui, sunt totuși mult mai luminoase decât ceea ce presupun despre ele cei din jur.” Așa își începe Evghenia autobiografia (cartea fiind, inițila, intitulată Autobiografia mea). Cartea este o dovadă incontestabilă de istorie - Evghenia spune totul fără perdea, fără înfrumusețări stilistice, spune totul pur, crud, deși deseori te pierzi în carte - talentul ei narativ este incontestabil, deoarece au fost momente în care m-am amuzat de ceea ce gândea, momente în care am râs, m-a emoționat; pe scurt, am trecut printr-o succesiune de emoții chiar extrem de diferite. Evghenia e arestată pentru furt, condamnată, apoi evadează, vrea să-și elibereze soțul, iar banii de care a avut nevoie pentru misiune erau strânși „exercitând ad-hoc, pentru femeile din satele și orașele sovietice prin care trecea, profesia - pe cât de insolită, pe atât de productivă - de prezicătoare”.
„Jur să-i răzbun cu vorba și cu sângele.”
Cartea este, într-adevăr, tulburătoare. Este reală, iar Evghenia Iaroslavskaia-Markon își spune, deși în doar câteva zeci de pagini, povestea de viață, reală, autobiografia ei, pe care, așa cum ea spune la un moment dat, o consideră chiar posibilul ei „autonecrolog”. „Jur să-i răzbun cu vorba și sângele”, scrie această femeie fantastică, puternică, curajoasă, ca un dicton călăuzitor, ca o speranță de care să se agațe. De fapt, nici nu știu dacă ar mai fi putut fi vorba de speranța în condițiile date - este vorba despre un ultim răgaz, de un ultim strigăt înainte de execuția pe care, cu siguranță, o considera implacabilă, inevitabilă. În cele din urmă, cred că un astfel de roman cutremurător (zic roman, dar nu e un roman, în cele din urmă) nu are nevoie de explicații, de comentarii, de recenzii: eroina a povestit singură totul despre ea însăși și despre epoca ei. Și a scris totul cu sinceritate, cu suflet și cu durere: „Scriu această autobiografie nu pentru voi, organele de urmărire judiciară (dacă v-ar fi fost necesară numai vouă, nu m-aș fi apucat deloc s-o scriu!) - pur și simplu doresc să-mi fotografiez viața pe hârtie, dar de hârtie nu pot să fac rost decât de la Biroul de securitate a lagărului”. Așadar, cum a făcut Evghenia rost de hârtie pentru a-și scrie „mărturiile vieții”? Cititorul poate rămâne cu multe întrebări, dar o analiză frumoasă este făcută în postfața cărții, de către Irina Flige, directoarea Centrului de cercetare și informare, asociația Memorial din Sankt-Petersburg.
„Scriu această autobiografie nu pentru voi, organele de urmărire judiciară (dacă v-ar fi fost necesară numai vouă, nu m-aș fi apucat deloc s-o scriu!) - pur și simplu doresc să-mi fotografiez viața pe hârtie, dar de hârtie nu pot să fac rost decât de la Biroul de securitate a lagărului”.
Chiar vă recomand să citiți cartea. Este o lecție importantă, o poveste adevărată care te tulbură, te șochează, te mișcă și te emoționează. Cred că uneori ar trebui să ne amintim de acei oameni care au trecut prin dureri enorm de mari, prin pierderi, suferințe, război. Poate, astfel, am aprecia mai mult pacea de care avem parte, nu ne-am mai hazarda atunci când ne lipsește ceva nesemnificativ și am fi, poate, mai buni. Pentru că într-o lume ca aceasta, doar mâna pe care o ții strânsă e cea care poate avea grijă de tine. O revoltată în Rusia bolșevică este o carte pe care o port în suflet și pe care o recomand cu mare, mare drag oricui. Este o lecție de viață, dincolo de a fi un adevăr dureros. Și, cu siguranță, merită atenția cititorilor. Să aveți doar lecturi frumoase și cu spor, alături de o săptămână liniștită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu