miercuri, 17 februarie 2021

Excitat, de Randi Hutter Epstein - Recenzie

Editura: Publica
Rating: 5 din 5 steluțe
Anul apariției: 2019 
Traducere: Adina Avremescu
Număr de pagini: 400

Plină de anecdote uimitoare, informații despre cercetările medicale recente și detalii amuzante, Excitat ni-i prezintă pe marii oameni de știință care au făcut descoperiri remarcabile despre dezechilibrele hormonale care ne pricinuiesc atâta suferință, dar și pe șarlatanii care s-au folosit de aceste descoperiri pentru a vinde remedii false. Epstein scoate la iveală umanitatea care se află în centrul acestei științe a hormonilor şi  vorbeşte despre oameni de tot felul: un doctor din anii 1920, care  promova vasectomia ca pe o modalitate de sporire a libidoului, o femeie medic, care a descoperit hormonul sarcinii în anii 1940, și o mamă care colecta glande pituitare de la cadavre, pe care le folosea ulterior ca sursă de hormon de creștere pentru a-și trata fiul. Pe parcursul cărții, Epstein analizează funcțiile unor hormoni precum leptina, oxitocina, estrogenul și testosteronul, demitizând știința endocrinologiei. „În tinerețe, pentru mine, hormonii însemnau sâni, menstruație și sex. Ni­mic mai simplu de-atât. Dar reprezintă mai mult decât atât. Ei sunt niște substanțe chimice puternice, care controlează metabolismul, compor­tamentul, somnul, schimbările de dispoziție, sistemul imuni­tar, lupta, abandonul – nu doar pubertatea și sexul. Așadar, într-un anume sens, cartea de față este o istorie a biochimiei ființelor vii, emoționale. Istoria hormonilor este, totodată, o istorie a descoperirilor, a căilor greșite, a perseverenței și a speranței. Aducându-le împreună – știința fundamentală și persoanele care au construit-o –, Excitat este o poveste des­pre ceea ce ne face oameni, din interior spre exterior” (Randi Hutter Epstein)

Mai știți când recenzam cartea lui Richard Dawkins, Gena egoistă (still una dintre acele cărți care m-au făcut să văd lumea cu alți ochi, care m-au bulversat, mi-au dat în cap și m-au făcut fărâme, pe care o recomand oricui, cu mențiunea că, în același timp, nu este o carte pentru oricine, ci necesită o oarecare pregătire anterioară - sau, de fapt, poate chiar ulterioară - citirii cărții), și vă spuneam că există acele cărți care încearcă, într-o măsură, să revoluționeze știința și, să le zic așa, credințele și dogmele biologice, și acele cărți pe care le citești cu drag, fără să fie nevoie să ai o bază anume atunci când începi lectura, și care-ți oferă informații livrate extrem de atractiv și bine și plăcut și antrenant. Eu nu știu dacă, de altfel, cartea lui Epstein este o carte care vrea să revoluționeze, care se vrea o noutate, dar știu că, pentru mine unul, a fost o carte care mi-a furat multe zâmbete, care m-a făcut să râd, în măsura în care m-a și emoționat, care m-a făcut să cuget și să vreau să știu, de fapt, și mai multe. Mi-a răspuns la întrebări pe care nu le-aveam, dar pe care cu siguranță mi le-aș fi pus dacă aș fi cercetat mai mult. De asemenea, m-a făcut să vreau să știu și mai mult, mi-a făcut cunoștință cu oameni plini de încredere, cu oameni creativi, cu imaginație, extrem de bine pregătiți, a căror voce, de-a lungul timpului, deși greu la început, a răsunat în întreaga lume, și a căror descoperi ne guvernează, și-n ziua de astăzi, în era Antropocenului (gata cu Holocenul, pe bune), cu atâta iscusință, cu atâta precizie, cu atâta magie. Da, Excitat chiar mi-a excitat neuronii și mi-a hazardat dinapsele, drept care mi-a plăcut la nebunie.

Am citit cartea extrem de rapid; nu că ar fi una ușoară, basic, ci că m-a prins și n-am mai putut s-o las. Am împrumutat-o unei prietene care, de asemenea, n-a lăsat-o până n-a dat-o gata (vina mea, că mi-a zis și că avea și alte treburi, dar n-a putut să se ocupe de ele că, deh, se ocupa cu studiul istoriei hormonilor; trebuie să recunoaștem că totuși e o cauză nobilă). Epstein, în cartea sa, relatează și descrie, așa cum știe ea (bineînțeles, nu prin speculație, ci prin date certe, acreditate) adevăruri științifice, medicale, de undeva de prin secolul al 19-lea, până în prezent. Meh, istorie, zici? Și da, și nu. Istorie, da, prin faptul că reiterează trecutul, dar în niciun caz relevat prin date și informații greoaie, eventual plictisitioare: majoritatea acestor adevăruri implică practici (de dragul științei, pân' la urmă) destul de dubioase, chiar lipsite de etică (o mare, dar MARE problemă a cercetării științifice milenare). Spre exemplu, printre câteva figuri principale se numără medici care susțineau că vasectomia (sterilizarea masculină, o metodă de contracepție a bărbaților) este capabilă să asigure tinerețea eternă, doctori care operau pacienți fără consimțământul acestora și cercetători care au făcut experimente chiar pe ei înșiși și pe odraslele lor. Creepy, puțin, nu? Un jurnalist corupt plătit de un doctor și mai corupt ca să scrie articole răsunătoare, de anvergură, despre terapia cu testosteron și, astfel, să-și promoveze ideile și afacerea. Bleah! Totuși, să avem în vedere un fapt - nimeni nu spune că ei n-au fost bine intenționați, că au făcut ceva greșit (discutabil, aici), dat fiind contextul temporal, social, în care se aflau: lipsa echipamentelor de cercetare, a datelor, a informațiilor, a mijloacelor de a găsi răspunsuri - asta îi făcea, în cele din urmă, să acționeze astfel. Și-acestea ar trebui să fie motivele care să ne facă să punem aceste practici sub semnul întrebării. De fapt, răspunsul ar trebui să vină astfel: chiar dacă ne putem îndoi, cu certitudine, de modul în care cercetau și căutau date acceptabile științific, este clar că nu dispuneau de informațiile pe care le avem acum la dispoziție, nu dispuneau de echipamentul tehnic, de finanțarea pe care o au, astăzi, diferitele instituții de cercetare și așa mai departe. Șarlatanul sau omul bine intenționat, dedicat științei? Doctorul serios, plin de etică și morală, sau savantul nebun, orbit de dorința de a lua un Nobel? Diferența între ele, la o adică, nu e una crucială. Dar e discutabilă, cum e totul în lumea științei. 

Cele mai bune practici ale vremii. Lucrurile erau, cum să zic, așa cum erau. Ce să-i faci? Dă-i înainte și-ncearcă să ieși în evidență, să găsești răspunsuri. Lucrează tacticos, strânge cât mai multe hipofize și dă-i-le copilului tău, poate are vreo șansă să mai crească niște centimetri. Ajunsesem în punctul în care, în sine, Excitat începea să mi se pară o hiperbolă întreagă, de-un realism magic marquezian - organe trimise prin poștă, strânse pe la întâlniri, donate de necunoscuți, furate de la cadavre, de pe la morgă. Copii care au fost fetițe, dar de fapt erau băieței. Și oameni plini de speranță, în cele din urmă, care nu au luat în seamă vorbele altora și nu s-au împiedicat de barierele puse de alții, care au făcut descoperiri care, așa cum am spus, guvernează și-n ziua de astăzi, axiomele biologiei și științei hormonale. Spre exemplu, terapia cu testosteron, în vederea sporirii virilității masculine este susținută și-n ziua de astăzi (chiar de persoane cu studii), dar dovezile concrete ale eficacității sale sunt destul de vagi. Printre motivele pentru care răspunsurile privitoare la hormoni nu și-au găsit răspunsurile prea devreme în istoria științei, se numără faptul că aceștia sunt eficienți în doze chiar infime, minuscule, iar organismul uman este extrem de sensibil și receptiv în momentul în care aceste doze sunt eliberate. Una dintre marile progrese ale științei de la sfârșitul secolului al 20-lea a fost însuși faptul că cercetătorii au ajuns să înțeleagă acest aspect (și, evident, să-i cerceteze mecanismele); aici ar fi multe de spus, dar nu e interesul meu să vă țin o prelegere despre hormoni și alte chestii de factură fiziologică (cred că știm cu toții ce-s ăia, că, până la urmă, pe toți ne-au lovit hormonii la un moment dat).

Nici nu știu ce să mai zic, sincer. Este cert că e o carte pe care o recomand cu mare drag. Te șochează, chiar te șochează, și-ți poate aduce numeroase informații și întâmplări cu care, dacă le povestești, poți pica fain la o petrecere (i-auzi, nu știam asta!). Nici eu n-o știam, pe bune, până să citesc Excitat. Chiar e o lectură care te prinde, e greu s-o lași deoparte. N-am găsit-o deloc solicitantă sau plictisitoare; deși e știință, ador, pur și simplu, felul în care acești autori reușesc să livreze informația într-un mod atât de accesibil, expeditiv și plastic. Mă gândeam cum ar fi dacă și cursurile de la facultate ar fi tot la fel scrise, dar mi-am dat seama că visez la cai verzi pe pereți și la zâne care (încă) nu există. Nu spun că Randi Hutter Epstein n-ar fi putut aborda mai multe probleme (cum rămâne cu modul în care activitatea hormonală, de-a lungul istoriei, ne-a influențat devenirea) - dar, bineînțeles, aici vorbim despre un oarecare interval temporar, nu despre originea noastră biologică (din prismă hormonală, vreau să zic). Chiar mi s-a părut interesantă (ce impresionist sunt!), drept care o încadrez printre acele lecturi asupra cărora, mai mult ca sigur, am să revin cândva. Pe lângă faptul că am salvat niște bookmark la anumite referințe bibliografice ale autoarei, am și sustras niște idei care chiar mi s-au părut relevante pentru ceea ce, în cele din urmă, numim istoria hormonilor

E foarte greu să descoperi lucruri noi. Deseori, cum zice zicala latinească, non nova sed nove (ceva de genul nimic nou sub soare sau nu lucruri noi, ci doar într-o formă nouă). Lumea științei e plină de minciuni, în cele din urmă. Dar și de adevăruri irefutabile. Deseori, nu știi ce să crezi. Cineva-ți spune ceva, cu patos, iar altcineva îți va spune contrariul. Nu vorbesc neapărat despre lucruri care chiar sunt certe (domle, un hormon clar e un hormon, cum și o proteină clar e o proteină, că doar nu s-o trezi cineva peste noapte să conteste acest lucru), dar se fac numeroase erori, numeroase experimente grăbite care, fără îndoială, pot denatura credibilitatea unor rezultate (care, cine știe, ar zdruncina pilonii care țin, la loc de seamă, anumite teorii). După cum am zis, cartea lui Epstein n-a încercat să facă asta. Ci a încercat să-i arate cititorului că, deseori, cele mai revoluționare idei au apărut peste noapte, iar cele mai mari schimbări s-au făcut atunci când se credea, de fapt, că nimic nu mai poate fi schimbat. Și de-aici, de fapt, adevărata putere a științei și a imaginației: să nu renunți niciodată, chiar dacă asta înseamnă să faci experimente pe propriul tău organism. Jur în mod solemn să.... nu fac experimente pe copiii mei!

Vreau să le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Publica pentru această carte, Excitat, de Randi Hutter Epstein, pe care o găsiți AICI. Chiar vreau să le mulțumesc pentru tot ce fac, sunt niște oameni extraordinari și n-o zic fără să fiu sigur de-acest lucru. Cărțile din colecția de știință (Co-lecția de Știință) sunt pur și simplu geniale, iar traducerile lor, noile apariții, nu fac decât să mă încânte și să-mi sporească lista de wishlist tot mai mult. Vă recomand cu mare drag această colecție, chiar dacă nu sunteți obișnuiți să abordați non-ficțiunea. Așa ziceam și eu, sincer, dar uite cât de mult, de fapt, îmi place. Să aveți parte doar de lecturi pe placul vostru și de spor în toate!

2 comentarii:

  1. De la aceasta editura nu am citit nimic. Imi pare ca se axeaza pe non-fictiune.
    Acum privind subiectul cartii imi pare foarte interesant. Cred ca cei mai multi stiu sau macar banuiesc ca glandele endocrine au un rol foarte important in organism. O mica dereglare a hormonilor are consecinte foarte grave. Numai sa ne gandim la cei care sufera de gigantism sau piticism...Cred ca este o lectura obligatorie pentru cei care vor sa isi largeasca paleta cunostintelor despre cum functioneaza organismul nostru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, da, chiar așa e! E non-ficțiune, literatură științifică, și chiar începe să îmi placă din ce în ce mai mult. Merită cu desăvârșire!

      Ștergere