Protocolul Varșovia, de Steve Berry - Recenzie

Editura: RAO

Rating: 3 din 5 steluțe

Anul apariției: 2020

Număr de pagini: 432

„Polonia nu a pierit încă,/ Câtă vreme noi trăim./ Ce ne-au răpit străinii,/ Lua-vom înapoi cu sabia.”

Steve Berry este avocat și, deși nu mai practică avocatura, este implicat în politica locală din Georgia. Interesul său pentru istorie l-a îndemnat spre cariera de scriitor. A debutat în 2003 cu thrillerul Camera de chihlimbar, care a devenit imediat bestseller în Statele Unite. Următoarele sale cărți - Profeția familiei Romanov, Al treilea secret, Moștenirea templierilor, Conexiunea Alexandria - au urcat rapid în topurile întocmite de USA Today, The New York Times, Publisher's Weekly. 

„Primise un mesaj de la Cassiopeia. Unde ești? Știa că nu o să-i placă adevărul. În Polonia, mă ascund într-un dulap, aștept să fur un artefact vechi de o mie de ani.”

În acest volum palpitant, fostul agent secret Cotton Malone se trezește implicat într-o intrigă țesută în jurul a șapte relicve sfinte, care alcătuiesc temuta Arma Christi. Fiecare obiect furat reprezintă prețul plătit de guvernele mai multr țări, printre care China, Rusia și Statele Unite ale Americii, pentru intrarea într-o licitație secretă, având ca miză informații incriminatoare despre președintele în funcție al Poloniei, care, dacă ar ieși la suprafață, ar putea schimba balanța puterii în Europa. De pe străduțele cu parfom de epocă ale roașului Burges, din Belgia, până la interioarele elegante ale Castelului Wawel, din Polonia, și în adâncurile unei uriașe mine de sare, romanul ne poartă într-o aventură plină de surprize, în care singura necunoscută rămâne... Protocolul Varșovia.

„Sfânta Cruce, Cununa de Spini, Stâlpul Flagelării, Sfântul Burete, Sfânta Lance, Cuiele și Sângele Sfânt. Arma Christi. Armele lui Hristos.”

Am citit romanul lui Steve Berry destul de rapid - asta pentru că, într-adevăr, chiar te prinde. Și ești curios să vezi ce urmează să se mai întâmple, în ce direcție are să meargă totul. Personajele sunt interesante, bine construite, ba chiar bulversante, la un moment dat, încât ajungi să nu știi în cine să ai încredere, fiindcă există nenumărate schimbări „de tabere”, chestii de acest gen. Avem parte și de multe întorsături de situație, de altfel, de situații neașteptate și tot tacâmul, de fapt, adică aproape tot ce-i trebuie unui thriller bun. Totuși, pentru că există și această parte, eu n-am putut deloc să fiu prea captivat de poveste, pentru că mi s-a părut că ideea aceasta politică parcă prea ia amploare și Berry face prea mult uz de ea. Într-adevăr, se observă cât de mult este pasionat autorul de istorie, cât de bine reușește să creeze o intrigă având la bază anumite adevăruri sau speculări istorice. Și totuși, chiar am simțit că nu-s în poveste, nu știu cum să vă spun, că parcă i-a lipsit ceva care să mă facă să mă dau pe spate. Mereu am iubit acele cărți care au o valoare simbolistică (așa cum este și în cazul romanului Protocolul Varșovia, acele artefacte ce alcătuiesc Arma Christi - cu alte cuvinte, artefacte religioase, vechi, care se consideră că au rămas pe Pământ în urma răstignirii lui Iisus). Mi se pare că aduc ceva nou, dar, în aceeași măsură, abordarea unei cărți într-o asemenea măsură - pe mine, cel puțin - te face să ai așteptări destul de mari de la cartea respectivă. 

„Instrumentele patimilor. Potrivit corintenilor, celor care renunțau la armele acestei lumi, Arma Christi reprezentau o protecție foarte mare împotriva ispitei.”

Oricum, am intrat în lectură deși știam că Steve Berry sigur va face uz de fapte istorie, de adevărul politic, imediat, al anumitor țări. Nu, nu m-a dezamăgit din acest punct de vedere, autorul amestecând politica actuală cu perioada comunistă a Poloniei, deoarece chiar a reușit să găsească un echilibru perfect de-a lungul cărții. Dar totuși a reușit să mă piardă destul de mult în detalii, astfel încât, la un moment dat, nici nu mai știam ce se întâmplă, unde mă aflu (fazual spus) și chestii de acest gen. Dincolo de faptul că, după cum am mai spus, nu mai știam, din roman, cine e bun și cine e de partea cealaltă a baricadei. Oricum, cartea chiar abundă de situații alerte, neașteptate, care pun cititorul în priză și-l țin captiv. Mi-a plăcut mult și faptul că, în cele din urmă, capitolele cărții au fost destul de scurte, deci nu te solicită prea mult. Știu că aș fi dat acestei cărți o notă mai mare, chiar știu, dar la fel de bine știu și faptul că m-am bucurat când am terminat-o - nu numai că am avut parte de o lecție de istorie (mereu mi-a plăcut să citesc despre istoria altor țări), dar știam că o pot da unui prieten căruia, cu siguranță, i-ar putea plăcea mai mult decât mie. 

„Durerea din piept era ca și cum îi fusese înconjurată inima cu o sârmă ghimpată. Nu era un infarct. Era trecutul care scotea capul urâcios și-i amintea că încă exista.”

De asemenea, am apreciat și faptul că, în scrierea ei, autorul chiar a bătut niște drumuri: a fost la Burges, în Belgia (loc reamintit și în roman), pe care l-a perceput drept un muzeu viu, spectaculos al vieții medievale. Apoi, a mers în Polonia, unde și-a petrecut o mare parte a timpului în Cracovia, la mina de sare de acolo (reper utilizat, de asemenea, și în cartea de față). Totuși, bineînțeles, cartea necesită și separarea realității de ficțiune. De asemenea, relicvele regilioase, după cum Steve Berry într-un capitol o spune, au un trecut variat și tulburător, dar credința în ceva extraordinar a părut a fi întotdeauna o necesitate umană. Dorința nesățioasă de a păstra ceea ce credem, indiferent de autenticitate. Același lucru este valabil și pentru Arma Christi, un alt lucru tradițional în creștinătate. Nu una, ci o colecție de relicve ale patimilor lui Hristos, multe înfățișate în nenumărate opere de artă și în tablouri religioase. Bineînțeles, imeni nu știe care dintre aceste obiecte, împrăștiate în lume, sunt adevărata Arma Christi. Spre deosebire de roman (unde există o listă), în realitate nu există o astfel de listă oficială întocmită de Vatican. Autorul a ales șapte la întâmplare și totuși povestea împărătesei Elena (relatată în capitolul 9), și a felului în care a început venerarea relicvelor, este, după cum autorul susține (și nu mă îndoiesc că este așa), adevărată.

„Trebuia să rezolve problema. Trebuia să se termine. Și orice era necesar ca să se întâmple... avea să facă.”

Cred că asta, de fapt, mi-a plăcut cel mai mult la Protocolul Varșovia. Faptul că autorul ia realități istorice, fapte, adevăruri și le integrează într-un roman care, astfel, ar putea deveni un fel de ficțiune istorică, în care există pusee de adevăr. Iar atunci când, și mai bine, integrezi totul într-un thriller alert, captivant, periculos, informația livrată (adevărată, științifică) este mult mai ușor de asimilat. Totuși, așa cum am mai zis, atunci când te hotărăști să oferi un simbolism romanului pe care-l scrii, ar trebui să te aștepți ca cititorul să aibă așteptări mult mai mari de la un thriiler. Eu, unul, mă așteptam la ceva mindfuck, ceva total neașteptat, care să mă facă să mă enervez, să-mi stârnească anumite stări, să dea cu mine de pământ, la o adică. Și-mi amintesc de Dan Brown, carea are talentul formidabil de a specula, extrem, dar extrem de bine, aspecte religioase și situații de acest gen. Repet, romanul lui Steve Berry nu e unul basic, ci unul care, după părerea mea, ar fi putut fi mult, mult mai bun. Așa cum am mai zis, a fost totuși o lectură incitantă, alertă, captivantă, chiar dacă am urmărit cu greu demersul intrigii și desfășurarea acțiunii principale. Mi-au plăcut personajele, anumite situații chiar m-au ținut cu sufletul la gură - astfel încât, în cele din urmă, eu zic că trei steluțe sunt chiar OK. 

„- Să iei în serios avertismentul lui Ivan. Nu te băga. S-ar putea să devină un joc dur.

- Din câte-mi amintesc, așa îți place ție.

Ea zâmbi.

- Așa e.”

Vreau să le mulțumesc tare mult prietenilor de la Editura RAO pentru acest exemplar, Protocolul Varșovia, de Steve Berry, pe care îl puteți găsi AICI. Vă recomand, de asemenea, să aruncați o privire pe site-ul editurii, veți găsi nenumărate cărți, dintr-o mulțime de genurile literare, în funcție de ceea ce vă place, cu precădere, să citiți. Să aveți parte doar de lecturi frumoase și de o săptămână care urmează cu spor și cu lecturi pe placul vostru!