Ultimul cadru, de S.J. Watson - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection 

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 480

Anul apariției: 2020

Traducere: Mihaela Apetrei

Primul roman al lui S.J. Watson a fost bestsellerul Înainte să adorm, tradus în peste 40 de limbi și vândut în peste șase milioane de exemplare. Cartea a stat și la baza filmului cu același nume, cu Nicole Kidman și Colin Firth în rolurile principale. Cel de-al doilea roman, Second Life, un thriller psihologic, a apărut în 2015. S.J. Watson s-a născut în Midlands și locuiește la Londra. Ambele romane au fost publicate la Editura Trei.

„Acum am ajuns. Mă pot uita drept în hău, peste margine. Încă un pas și n-aș mai fi pe teren sigur. Smocuri de iarbă udă, pietre desprinse, noroi întărit. Dacă n-ar fi venit dezghețul, aici ar fi fost gheață, încă un pericol, încă un element care să mă facă să mă dau de-a dura. Îmi vine să mă întorc și să fug, dar n-o fac. Mă uit în jos, în valurile de dedesubt. Este ca și cum aș privi în trecut printre crestele albe și înspumate ale prezentului, este ca și cum aș plonja în întunecimea trecutului.”

Au încercat să ascundă adevărul. Dar camera video nu minte niciodată… Un thriller psihologic palpitant, în care S.J. Watson explorează temele memoriei și identității. Blackwood Bay este un sătuc din nordul Angliei, despre care lumea nu știe decât că, acum câteva secole, era teritoriul traficanților. Dispariția a două fete, cu doar câțiva ani în urmă, a adus o faimă nedorită acestei așezări. Trimisă să facă un documentar la Blackwood Bay, Alex, o tânără producătoare TV promițătoare, le propune localnicilor să-și filmeze propriile povești. Însă cazul celor două fete dispărute devine obsedant pentru Alex și o determină să înceapă un fel de anchetă personală. Pe măsură ce află mai multe despre sat și cele petrecute acolo, proiectul la care lucrează amenință să intre în conflict cu propriul ei trecut.

„Adevărul e undeva, aproape. Plutește în aer, aproape că-l pot atinge. Măcar dacă aș putea înainta puțin, încă un pas sau poate doi. Atunci aș ști, aș ști ce-a simțit, aș ști ce s-a întâmplat. Pentru o clipă, aproape că sunt tentată s-o fac. Aproape.”

S.J. Watson este primul de thriller pe care l-am citit. De asemenea, Înainte să adorm a fost prima carte de acest gen pe care am citit-o vreodată. Astfel, autorul acesta (care, inițial, am crezut că e femeie, dat fiind faptul că Înainte să adorm e scrisă din perspectiva personajului principal feminin) are un loc special în inima mea, să zic așa. Am mai citit de la el și Second life, o carte pur și simplu nebună, dacă-i pot anexa adjectivul acesta, care mi-a plăcut la nebunieeee! Și, totuși, citind Ultimul cadru am avut cele mai multe mixed feelings, sincer, deoarece, chiar și după ce am terminat-o, n-am știut dacă ori mi-a plăcut, ori pur și simplu m-a scos din sărite și m-a enervat la culme. Totuși, pot spune drept faptul că mi-a plăcut mai puțin decât celelalte două romane scrise de el. În cele din urmă, i-am dat patru steluțe pentru că, cântărind mai mult situația, mi-am dat seama că a fost o lectură care m-a antrenat, m-a prins, m-a ținut captiv și m-a trecut prin multe, multe stări.

„Adevărul, aș vrea să-i spun. Ăsta-i rostul. Adevărul. Și cu asta mă ocup eu, la asta mă pricep. Dar apoi îmi amintesc de Iarna neagră. Oare adevărul le-a ajutat pe vreuna dintre fetele alea?”

Personajul principal, Alex, se ocupă cu producerea de documentare. Într-o zi, ea este însărcinată să facă un mic film despre Blackwood Bay, un mic sătuc din Yorkshire. Totuși, nu este un sătuc oarecare, întrucât acesta are un trecut plin de secrete și întunecat. Mai multe fete, în ultimii zece ani, au fost date dispărute, iar una dintre ele, Daisy, se crede că s-a sinucis. Este, oricum, ceva ciudat la Alex. Atunci când ajunge acolo, acesta începe să aibă sentimente ciudate, flashback-uri pe care nu și le poate explica, având impresia că, de fapt, ea cunoaște acest loc, că mai fost acolo. Iar filmulețele pe care le încarcă sătenii pe platforma pusă la dispoziție nu fac decât să creeze și mai multă confuzie, iar, în cele din urmă, însăși acțiunea romanului devine destul de tulburătoare. Bântuită de aceste lucruri, Alex se antrenează în încercarea de afla ce s-a întâmplat cu toate acele fete, unde au dispărut, de ce, ajungând chiar și în punctul de a-și pune propria viață în pericol. Există multe lucruri care leagă, între ele, disparițiile acelor fete. Evident, nu voi spune mai multe, deoarece nu e interesul nimănui, de fapt, să citească un rezumat al poveștii lui Alex. Totuși, este de urmărit modalitatea în care Alex încearcă, în același timp, să-și ascundă propriul trecut, ea însăși având niște secrete pe care le ascunde cu propria-i ființă.

„În momentul ăsta sunt sigură. Daisy, Zoe, Kat. Între toate fetele astea există o legătură. Și între mine și ele, deși nu-mi dau seama în ce fel anume. Și de fiecare dată când închid ochii o văd pe Daisy în întuneric, stând pe marginea stâncii. Este cineva în spatele ei? A fost împinsă la propriu, nu doar determinată de împrejurări?”

În cele din urmă, după cum am zis, mi-a plăcut romanul. A fost o călătorie destul de interesantă, plină de suișuri și coborâșuri, în care am fost purtat prin multe stări; de asemenea, răsturnările de situații, total neașteptate, au potențat plăcerea lecturii. Personajele, iarăși, mi s-au părut bine construite, deși am avut unele reticențe atunci când a venit vorba de avea încredere deplină, în cele din urmă, chiar și-n Alex. Mi-a plăcut, în special, alternanța fazuală dintre „trecut” și „prezent”, întrucât oferind perspectiva trecutului, S.J. Watson construiește, încetul cu încetul, deznodământul romanului său. Puțin cam bizar, să spun așa, la ce s-a gândit acest domn. Totuși, n-am putut să depășesc cu ușurință un anumit aspect, și anume faptul că, la fel ca și în romanul care l-a consacrat, Înainte să adorm, autorul utilizează aceeași tehnică (mai mult sau mai puțin), punctul de plecare al romanului fiind faptul că Alex suferă de o amnezie, are pierderi de memorie, are un blanck space în minte, iar adevărurile despre propria-i persoană (!) care, încet dar sigur, încep să iasă la iveală, sunt de necrezut. Ok, știu, această abordare nu poate da greș, dar am simțit totuși un fel de redundanță romanistă care nu m-a încântat pe deplin. Dar am încercat să depășesc momentul și să mă bucur în continuare de lectură. 

„Trebuie să mă gândesc la trecut; trebuie să-mi amintesc.”

Nu știu ce aș mai putea să spun, sincer. Este un roman alert, chiar dacă se intră destul de greu în poveste. Au fost multe momentele în care mi-am spus „asta-e-imposibil”, și multe momente în care eram confuz și aveam impresia că nu mai înțeleg nimic. La fel de multe au fost și momentele în care mi-a fost greu să dau credit poveștii, în care m-am simțit dezamăgit de idee și alte chestii de acest gen. Dar sfârșitul a culminat frumos, neașteptat, și, da, mi-am dat seama că am plecat în acestă lectură cu așteptări (poate mult) prea mari. Dar, în cele din urmă, chiar a fost o lectură pe care am parcurs-o cu sufletul la gură și care m-a încântat, atât prin poveste, prin demersul ei, cât și prin intrigă și felul în care S.J. Watson și-a construit personajele. Pentru că personajele sale sunt misterioase, fiecare având un anumit rol al său în demersul firesc al acțiunii. Oricum, nu voi compara această carte cu primele sale două romane și, dacă ar fi să fac o ierarhie, cu siguranță ar fi ultima într-un eventual top scriitoricesc marca S.J. Watson. Deci, dacă ați vrea să citiți ceva de la acest autor, v-aș recomanda să începeți ori cu Înainte să adorm, ori cu Second life (deși, în primă instanță, aș opta pentru prima). 

„Și presupun că de aia sunt și aici. Ca să descopăr adevărul. Despre atunci și despre acum.”

Vreau să le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Grupul Editorial Trei pentru acest volum, Ultimul cadru, de S.J. Watson, pe care îl puteți găsi AICI. Vă recomand să aruncați o privire pe site-ul editurii, veți găsi numeroase cărți care cu siguranță vă vor fi pe plac. Să aveți parte doar de lecturi frumoase și cu spor!