Între două lumi, de Claudia Moscovici - Recenzie

Editura: Curtea Veche

Traducător: Mihnea Gafiţa

Număr pagini: 496

Rating: 4 din 5 steluțe 

Claudia Moscovici este critic literar şi de artă. Ca romancieră, este autoarea variantei originale a romanului de faţă, publicat în limba engleză sub titlul Velvet Totalitarianism, care a fost bine primit de critică. Ea a emigrat din România la vârsta de 11 ani, ajungând în Statele Unite, unde şi-a luat licenţa (BA) la Universitatea Princeton şi doctoratul în Literatură Comparată la Universitatea Brown. A predat ­filozofie, literatură şi arta şi critica ideilor la Universitatea din Boston şi la Uni­versitatea din Michigan. A publicat, printre altele: Double Dialectics (Rowman and Littlefield, 2002) şi Romanticism and Postromanticism (Rowman and Littlefield, 2007). În anul 2002, a fost co-fondatoarea mişcării internaţionale post-romantism (vezi postromanticism.com), dedicată celebrării frumu­seţii, a senzualităţii şi pasiunii în arta contemporană. Claudia Moscovici locuieşte în Michigan, împreună cu soţul, Dan, şi cu cei doi copii, Sophie şi Alex.

„Între două lumi este un roman despre supravieţuirea unei familii în vremuri dificile şi într-un regim totalitar, datorită iubirii care i-a legat pe toţi membrii ei. Cartea a devenit posibilă prin dragostea pe care am resimţit-o din partea întregii mele familii. În primul rând, le mulţumesc părinţilor mei, Henri şi Elvira Moscovici, pentru experienţele de viaţă pe care mi le-au împărtăşit şi pentru că mi-au încurajat constant aspiraţiile artistice şi intelectuale. Le sunt profund recunoscătoare şi bunicilor mei, Gina şi Mitică Buzulică, respectiv Surica şi Avram Moscovici, care m-au ajutat să cresc în România. Fără devotamentul şi răbdarea lor, n-aş fi avut aşa o copilărie frumoasă în acele condiţii apăsătoare.” - Claudia Moscovici

„Pendulând între vieţile unor oameni obişnuiţi şi destinele altora, ieşite din comun, între lumea din România şi cea din Statele Unite, între un totalitarism când mai dur, când „de catifea“ — cartea a apărut în limba engleză sub titlul Velvet Totalitarianism —, şi o libertate relativă, între existenţa cu lipsuri cronice din Est şi societatea de consum a Vestului şi evocând experienţa românească din anii şaptezeci, emigrarea familiei sale către America în primii ani optzeci şi apoi revoltele din 1989 de la Timişoara şi Bucureşti, care au marcat sfârşitul regimului dictatorial, Claudia Moscovici le oferă cititorilor o carte multifaţetată — Între două lumi —, care combină un roman de dragoste cu un thriller politic şi unul poliţist. Iubirea este ultimul refugiu al oamenilor în rezistenţa lor surdă, apoi vehementă, împotriva regimului opresiv din România. Iubirea ţine familiile unite şi le ajută să suporte greutăţile şi îndoctrinarea. Iubirea îi dă protagonistei romanului puterea de a depăşi diferenţele culturale dintre universul românesc şi cel nord-american şi de a-şi găsi fericirea personală într-un context care, deşi mult mai bun, nu e lipsit de propriile dificultăţi.” - Sandra Golopenția

Emoție, viață, speranță și regăsire, iubire pentru familie, pentru mai bine, pentru o lume în care ele, personajele, s-ar putea dezvolta și maturiza cum trebuie. Dând deoparte răutatea, migala, truda și suferințele personajelor, circumstanțele în care acestea-s nevoie să acționeze, răsturnările neașteptate și, de altfel, nesperate de situație, minciunile, secretele, Claudia Moscovici reiterează o lume în care iubirea este sentimentul desăvârșit al omului, este, dincolo de a fi un sentiment, o stare a dorinței și a speranței că acolo undeva și cândva va fi mai bine, iar omul va fi capabil să-și ridice mâinile către cer și să spună că, în sfârșit, este liber și poate trăi, nu doar supraviețui.

„- Petrescu!, s-a răstit ea către un elev care privea spre fereastră. (...) Ia, te rog, să traduci versul acesta pentru întreaga clasă. - Oui, camarade professeur, a răspuns el binevoitor, neștiind cum să iasă din impas. (...) Traduis ce vers pour tout la classe, i-a spus băiatul răspunzând la jumătate din cerință, pentru că nu auzise nimic ce se vorbise până atunci în clasă.”

Claudia Moscovici a scris în Între două lumi rupturi din viața ei. După cum bine puteți vedea, la vârsta de 11 ani autoarea a emigrat din România în Statele Unite, ceea ce face și un personaj din carte, doar că el alege Franța pentru studii. Radu, Răducu mamei, ajunge în Franța pentru a se construi academic, după multe lupte în țară care să-i ateste și să-i accepte viza de plecare. Cred că nu mai este nevoie să spun că acțiunea romanului se petrece undeva cu câțiva ani înainte de căderea regimului comunist, ceea ce însemna că, în condițiile contemporane personajelor, era foarte greu și, de alfel, chiar interzis, să părăsești țara. Dar, tadam nesam, reușește să ajungă în Franța, se acomodează, începe să-și facă ceva prieteni, însă păstrează mereu fluxul dorului de familia lui din România, dorului pentru părinții lui și sora sa mai mică. Dar totul se schimbă când acesta începe să intre în relații cu o româncă stabilită în aceeași țară, Ioana, care îl intrigă pe Radu să comploteze, împreună cu alți oameni cu interes politic, împotriva regimului comunism din România, el având deja un post direct la radioul Europa Liberă. Acceptând, totuși, să dea mărturii personale privitoare la ceea ce se întâmplă în România (deși, de când a plecat, familia lui a început să fie luată în vizor de autoritățile române), se va dovedi că lumea lui Radu va cunoaște nesiguranța, neunitatea, ajungând să fie chiar răpit, capturat, obligat să facă lucruri pe care, poate, n-ar fi vrut să le facă; ajunge, astfel, pe lista neagră a celor care doresc să schimbe ceva în România anilor '80 . Din iubire pentru părinți, din dorința de a le fi alături, Radu se va maturiza, va parcurge un pelerinaj al ființei la capătul căruia se află desăvârșirea lui spirituală, în conformitate cu ceea ce paginile cărții l-au învățat. 

„- Comunismul este, în anumite privințe, ca o religie, mai puțin partea cu credința în Dumnezeu. (...) Păcătuim plecând într-o altă țară occidentală, sau spunând ceva de rău despre autorități, sau refuzând să răspundem cerințelor Securității, cum ar fi să spionăm sau să devenim informatori. Cu toții suntem păcătoși, dacă se poate spune așa. Probabil familia mea este pedepsită chiar acum, în timp ce noi vorbim aici, din cauza păcatului plecării mele definitive.”

Teamă, frică și nesiguranță. Va vorbi Răducu lumii despre România, despre opresiunile existențiale ale regimului comunist despre menținerea ordinii prin teroare, despre tot ce, în deplinătatea ei, aceasă dogmă greșită, usturătoare înseamnă - riscând, astfel, să pună în pericol viața familiei sale? În partea cealaltă de lume, în România, ne este prezentată familia lui Radu. Tatăl său, Andrei, pasionat de fizică și cercetare, va primi un post universitar în Statele Unite, plecând, de asemenea, de lângă soția sa Eva și fiica Irina. Tataie Marta, Tataie Mihai, ei le fac viața mai frumoasă Irinei și Evei, atât timp cât Răducu și Andrei sunt plecați. Încercând cu puteri secătuite să primească viza de plecare în America, la soțul, respectiv tatăl lor, Eva va da piept cu umilirea, cu neputința și tristețea, scăldându-și sufletul în lacrimi de dor. Dacă vor reuși, dacă nu, rămâne de văzut. Alt aspect care mi-a plăcut enorm de mult, constituindu-se într-un deliciu (întrucât și eu îmi întreb părinții, bunicii, detalii legate de acea perioadă) au fost zilele de școală ale Irinei. Vă las mai jos niște fragmente.

„ - (...) Norii zoreau peste luna înflăcărată, le-a citit profesoara pe un ton franțuzesc melodios, distorsionat numai de r-urile pronunțate rostogolit.

- Be he he he he he he he, au pronunțat copiii aproape la unison, pentru că nu pricepeau o boabă de franceză, dar se străduiau să-și îngâne fonetic profesoara. care nu s-a lăsat impresionată. (...)”

O reliefare a condiției românești a anilor apuși, un manuscris într-o măsură istoric, scris cu sensibilitate, cu ardoare a sentimentelor, cu iubire, dragoste, prietenie, mister, dramă. Am simțit inima autoarei pulsând printre rânduri și trimițând colaterale ale verosimilității. Mi-a plăcut romanul, da, chiar mi-a plăcut, mi-au plăcut și poveștile personajelor pline de adevăr, dramatice, care sunt salvate de sentimentul dragostei și al speranței reunirii. Distanța dintre țări, Franța-România-America, este învinsă de puterea dorinței a personajelor de a se regăsi și de a fi iarăși un tot unitar, ceea ce presupune o familie, luptând cu trecerea timpul care le împovărează umerii și dorul. Romanul merită, într-adevăr, tot timpul, fiindcă mi-a plăcut mereu să citesc astfel de cărți, cărți care conturează aspecte ale realității pe care eu nu le-am trăit. Claudia Moscovici are arta cu ea, mi-am dat seama de asta încă de la începutul romanului.

Mulțumesc tare mult celor de la Curtea Veche Publishing pentru acest roman minunat. Puteți cumpăra romanul Claudiei Moscovici, Între două lumi, de AICI, cu o reducere de 25%. De asemenea, pe site-ul editurii găsiți foarte multe cărți frumoase, din diferite domenii de activitate.

 

Yes, mom, I am getting published!

Mulți au intuit cândva asta.

Mulți știau că, în tot acest timp, cobeam ceva.

Mulți s-au îndoit, mi-au zis că, domle', ce-s eu ca să pot face asta?

Dar au fost și oameni care m-au susținut, cărora nu am putut să nu le spun ce dospesc în sufletul meu. Și, totuși, n-am spus nimic nimănui până n-a fost totul sigur.

Și, dragii mei cititori, s-a întâmplat. 

Voi publica un roman, primul meu roman, prima mea carte și bucățică de suflet. Dacă vor urma, nu știu, pentru că, scriind, mi-am confirmat o certitudine: scrisul vine de la sine, curge din sufletul meu, din inspirația mea, din zi, din noapte, lună, stele. „Eu am scris romanul, iar el m-a scris, în tot acest timp, pe mine”, zicea Vodolazkin, autorul romanului Laur, Editura Humanitas, într-o conferință FILIT 2015. În acel moment, auzindu-l, am reverbat cu tot ce-am spus. Mi-am dat seama că nu, nu eu am scris romanul. El s-a scris, s-a scris de la sine într-o perioadă în care simțeam nevoia de a fi ascultat, de a spune ceva, într-o perioadă în care voiam să-mi confirm propria existență. Scriindu-l, am simțit că trăiesc, că, încetul cu încetul, cos un alt eu, un alt eu din speranță, din emoție și sentiment, din viață. L-am scris ca să simt că trăiesc. Acest roman a apărut pentru a da ”save-as” unei perioade din viața mea, iar când am văzut cât de mult m-ajută să înșirui această poveste, mi-am dat seama că acum e momentul în care pot duce totul la un sfârșit frumos. Și așa, Doamne, s-a născut Toate sfârșiturile sunt la fel.

Încă nu-mi vine să cred. E totul așa deodată, atâtea mesaje, atâtea cuvinte frumoase, atâta susținere, încât nu-mi pot contra entuziasmul. Sunt foarte, foarte, foarte fericit de ceea ce se întâmplă. Sunt încercat de unele dintre cele mai frumoase sentimente și trăiri, pentru că știu că povestea romanului va dăinui în atâtea cărți, în atâția ochi și atâtea suflete. Nu vreau să vă spun mai multe, nu vreau ca acestă postare să sune ca o laudă, ca un motiv de a-mi hrăni orgoliul - vreau doar să vă transmit, vouă, cititorilor, bucuria mea. E atâta bucurie în această lume și atâta frumusețe în ochii și sufletului celui care spune adevărul. Dacă vă bucurați alături de mine, eu mă simt împlinit. Mă simt, cum să vă spun, mă simt om. Și-m aduc aminte de frumusețea uitată a vieții.

Mulțumesc, la final, Editurii Celestium pentru tot sprijinul, pentru toată grija, pentru tot suportul acordat și pentru entuziasmul și încrederea lor! Îi îmbrățișez cu drag pe toți cei care m-au susținut, care m-au îndrumat și care mi-au citit, ulterior, manuscrisul. Păstrați un loc de onoare în paginile romanului, să știți, iar fără voi cu siguranță n-aș fi ajuns aici. Mulțumiri tuturor care mă susțin, îmi citesc blogul și au încredere în mine. Fără voi, parol, n-aș fi ajuns aici!

Ce să spun despre roman? N-am idee, chiar n-am. Este despre tot, despre toate, despre iubire, viață, moarte, regăsire, împlinire, familie, despre întrebări și nerăspunsuri, despre certitudini și incertitudini. Despre noi, voi, și despre ce-am putea fi. Despre teamă, greșeală. Despre cât de firavă este viața și cât de puțin o prețuim. Povestea lui Andrei, un tânăr care, încă de mic, crește fără tată, imagine care îi stăruie în minte precum o umbră. Având o relație foarte apropiată de mama lui, încercând să treacă prin viață ținându-se, în întuneric, de mână, Andrei suferă un șoc când află ce este aceasta dispusă să facă doar pentru a-i fi lui bine. Astfel, simțind nevoia de a găsi răspunsuri care, mai degrabă, ar rămâne întrebări, el pleacă de acasă. În afara tabernaculului pântecului mamei sale, el îi întâlnește, pe rând, pe B. și Irina. Misteriosul B. este un personaj care, hiperbolizat, îi aduce aminte de tatăl său, iar Irina este muza, este himera care reprezintă o reîncarnare a mamei sale, o figură ștearsă, distompată a chipului maternal pe care acesta râvnește să-l sărute. În cei doi, Andrei va afla, deopotrivă, ce înseamnă dragostea și moartea, ura și disprețul, frumosul, dezamăgirea, visul, idealul, descoperind, încetul cu încetul, tainele ascunse ale vieții și frumusețea care sălășluiește în orice obraz roșiatic. Trăind extravisceral aproape, el pune accent pe amintiri, pe olfactivitatea vieții, pe forme și culori, pe metafore, pe dimensiuni și spații. De asemenea, ajuns la finele vieții sale, el dorește să-și scrie romanul prin care, astfel, să aibă certitudinea că viața lui, așa cum a fost, n-a fost degeaba!

O călătorie în sufletul copilului care, în împrejurimile și circumstanțele vieții, devine om! Un spirit liber, dar încorsetat de dorul ucigător și de niște trăiri, ar spune unii, greșite. Andrei este, dincolo de a fi un personaj, o stare, este un mod de viață și un adevăr: copilul-omul-himera, are certitudinea sa atunci când vorbește despre lumea înconjurătoare - întotdeauna, indiferent de loc, timp, spațiu, figura mamei va reprezenta oglinda unui suflet bun, plin de candoare, dar înțeles greșit. O odă a sfințeniei mamei, a glasului ei răgușit și supus timpului.

Vă mulțumesc pentru tot și mă înclin cu respect! :)

Grey, de E.L. James - Recenzie

Editura: Trei

Traducere din limba engleză: Oana Dușmănescu

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 672

După ce a lucrat douăzeci și cinci de ani în televiziune, E.L. James a hotărit să-și urmeze visul din copilărie, acela de a scrie povești de care oamenii să se îndrăgostească. Rezultatul a fost senzualul (!!!) romance „Cincizeci de umbre ale lui Grey” și cele două continuări ale sale, „Cincizeci de umbre întunecate” și „Cincizeci de umbre descătușate”, o trilogie care a înregistrat vânzări de peste o sută douăzeci și cinci de milioane (!!!) de exemplare și a fost tradusă în cincizeci și două de lumi. În 2012, E.L. James a apărut în seria Barbrei Walter, ”Ten Most Fascinating People of the Year”, în lista ”Most Influential People in the World” a publicației Time și a fost numită ”Person of the Year” de către Publishers Weekly. „Cincizeci de umbre ale lui Grey” a rămas pe lista de bestseller New York Times timp de 133 săptămâni consecutiv, iar în 2015 adapotarea cinematografică - în realizarea căreia E.L. James s-a implicat - a doborât toate recordurile de box-office pentru Universal Pictures. În prezent,autorea locuiește cu soțul în Londra, Nial Leonard, de asemenea romancier și scenarist, alături de cei doi fii ai lor. Continuă să scrie romane și, de asemenea, să lucreze la adaptările cinematografice ale trilogiei.  

Oh. My.

N-aș fi zis că voi fi ajuns să citesc romanul de față. Dar m-a intrigat, m-a intrigat să văd cum a reușit autoarea să scoată, pentru Dumnezeu, alte aproximativ șapte sute de pagini din aceeași poveste. Bine, mai citisem și cărțile lui MgGuire, „Fericirea începe azi” și „Fericirea mea ești tu”, ambele prezentând aceeași poveste din perspective diferite. Totuși, însumând numărul de pagini, adunăm în jur de +opt sute din ambele. O curiozitate, banală aș zice, cu un răspuns oarecum retoric, am: chiar o să REscrie E.L. James întreaga trilogie din perspectiva lui? Zău? Pe bune? Cum zicea cineva, și „grădinăritul este o meserie onorabilă”.

Nu voi citi alte o mie cinci sute de pagini din care să aflu că, de fapt, Christian Grey e un maniac sexual obsedat să domine, să aibă totul la picioare (și la propriu, și la figurat), care nu face dragoste ci, hmm, are alte înclinații mai puțin ortodoxe, și cum Anastasia, fătuca aparent de casă, timidă, la locul ei, îl schimbă și-l transformă într-un semn de întrebare uman. Că, la o adică, știți cu toții povestea: Grey, adept al BDSM-ului, cu un trecut destul de ciudat și „întunecat”, „încătușat”, vede în Ana ceea ce în altele n-a văzut (altele șaișpe' la număr, ceea ce autoarea ține să ne înștiințeze), drept care prezența ei începe să trezească în Grey ceea ce celelalte „supuse” n-au reușit. Se schimbă, face chestii noi, din treizeci-patruzeci de pagini aflăm cum și-o trag ei, cât de sexy e Anastasia, ce picioare are, ce fetișuri ascunse mai are Grey, cât de viril e respectivul și chestii dintr-astea de umplutură. Dincolo de poveste, după părerea mea, nu e nimic altceva decât interesul de a se vinde și de a capta publicul.

Că, la o adică, ce? A vrut autoarea o carte filosofică? A vrut autoarea o care dramatică, sensibilă, care să caute în interiorul personajelor, să le curme întrebările și, la sfârșitul lor, să se regăsească? Hai să zicem: nu. Părerea mea este că, poate, James a încercat să facă asta. Veridictul: nu prea i-a reușit. Ok, da, am înțeles, e ceva totuși cu acel Grey, magnatul, tipul cu bani, cel cu umbrele lui nedeslușite, cel cu compromisurile, a cărui „meserie este să ofere plăcere”. Adică, serios? SERIOS? Chiar nu voiam să știu că i se scoală de fiecare dată când vede o bucată de piele de-a Anastasie? Mno, și pe lângă asta, se mai crede și sănătos mintal? Domle', să-mi fie cu iertare, dar când îi arzi iubitei tale, cică, câteva palme la fund, ce-ți poate aduce plăcere? Și să-i mai și placă. Auzi. Nu știu, la o adică, ce-a vrut autoarea să exprime prin asta (dacă nu mă înșel, citisem undeva că acest roman reiterează întocmai „fanteziile ei” - atunci, cu toată stima, LA PSIHOLOG CU TINE, femeie!), dar eu am înțeles tot acest circ ca având considerențe pur comerciale: să facă bănuți să-și plătească factura la curent.

Dincolo de astea, dincolo de ce se întâmplă în carte și de paginile care iau foc, am vrut să citesc acest roman pentru că, de asemenea, și din trilogia povestită din perspectiva ei tot numai pe primul volum l-am citit. Am tras o paralelă și mi-am dat seama: Christian Grey e un superficial, e gol, lipsit de orice substrat. Dacă Anastasia mai avea ceva zeiță interioară, niște sentimente, trăiri, contradicții, atunci Grey e lpsit de substanță, ceea ce conferă romanului un aer ȘI MAI comercial. Pur și simplu este călăuzit de dorința de a-și satisface nevoile trupești, de a-și consuma energia în plus ajutându-se de Anastasia. Nu cred c-o folosește, că, deh, și acesteia îi place, dar parcă i-a lipsit puțină substanță romanului, ceva mai multă sensibilitate - la asta ar mai fi putut James să lucreze, nu doar să ne spună nouă cât de des, precum iepurii, o făceau cei doi. Și cât de bogat e Grey! Și ce biceps rotund are acesta! Serios, o abureală!

Nu știu ce să mai zic. Multe nu-s de spus, ce-i drept, dar cred că singura biluță albă pe care i-aș da-o romanului constă în faptul că, pe bune, chiar m-am amuzat la unele faze. Iar o parte copioasă nu sunt neapărat scenele de sex (dimpotrivă, peste unele chiar am sărit), ci mail-urile dintre cei doi, iar de arhicunoscutul „contract secret” dintre cei doi cred că nici nu mai e cazul să pomenesc. Și să nu mai zic de modestia lui Grey, Doamne, debordează, și dați-mi voie să vă citez un fragment din carte: „(...) Număr până la zece, mă calmez și-mi imaginez că sunt la bordul vasului meu, The Grace, navigând pe Sound. Flynn ar fi mândru de mine.” Ei, eu chiar am râs când am citit aceste fraze, și mai sunt câteva prin carte, dar n-are rost să vi le înșiruiesc aici. Grey e un superficial care se voiește a fi introspectiv, într-o încercare, cică, de a se schimba și a se (re)întoarce pe un drum mai luminos. Dar nu-i place. Nu. Nu. Și nu. El vrea să rămână așa. Îi zice Anastasiei că nu-i bine să stea pe lângă el, că-i va face rău, dar cu prima ocazie o bagă în pat. Apoi iarăși e de aceeași părere. Apoi iarăși se acuplează. E simplu: nici E.L. James nu știe ce vrea.

Două mii de pagini care vor vorbi despre același lucru, care nu vor spune nimic și, totuși, vor spune multe. Aceeași poveste banală, clișeică, fără morală, cu doi psihopați care fac prostii și-atât. Poate aș citi și celelalte volume doar din curiozitatea-mi banală, pentru că mi-au spus alții că ba-s bune, ba-s de ezitat. Eu zic atât: „literatură” comercială, de citit în tren, „literatură” viabilă pentru toată lumea și accesibilă oricărui cititor. Părerea mea-i că, atât timp cât romanele i se vor vinde, autoarei nu-i prea va păsa de ce se zice despre CARTEA (nu „cărțile) ei. Sănătoasă să fie. Sincer, parcă mi-ar plăcea să aud povestea Elenei, nu a lui Grey, nu a Anastasei. Și, totuși, parcă prevăd că următorul roman o să fie din perspectiva șoferului lui Christian. Aș pune pariu! 

Le mulțumesc frumos celor de la Librex pentru posibilitatea de a citi acest roman. Puteți achiziționa romanul „Grey” de pe site-ul lor, cu o reducere de 17%. De asemenea, puteți achiziționa întregul pachet (format din patru romane), cu o reducere de 20%, de AICI. Librăria online Librex vă stă la dispoziție cu prețuri foarte bune (reduceri garantate la aproximativ orice produs) și cu toate noutățile de natură editorială! :) Lecturi plăcute să aveți și numai bine!

Ce-am citit în luna octombrie

Nu foarte mult, ce-i drept, pentru că am mult de învățat și, eh, n-a ce să-i fac. Dar, ce-i drept, și în timpul vacanței de vară am citit destul de mult, cât și pentru zilele de școală în care abia reușesc să citesc douăzeci-treizeci de pagini. Păcat și trist, de altfel, pentru că am atâtea cărți care-mi fac cu ochiul și pe care abia am reușit să le mai răsfoiesc puțin. Voi ma reușiți să mai citiți, mai aveți timp? Oricum, citesc zilnic, dar nu în maniera în care reușeam s-o fac înainte, când terminam o carte în maximum trei zile. Spre exemplu, să citesc o carte mi-a luat aproape o săptămână. În fine. 

Iată ce-am reușit să citesc în această lună:

1. „Trenul orfanilor” de Christina Kline - 5 steluțe pe Goodreads. Mi-a plăcut povestea acestui roman, felul în care a fost scris. Da, a meritat;
2. „Portretul reginei” de Immanuel Kattan - 5 steluțe pe Goodreads. Foarte bun romanul, cu o intrigă bine construită, o acțiune flexibilă și care prinde cititorul;
3. „Maresi. Cronici din Mănăstirea Roșie” de Maria Turtschaninoff - 5 steluțe pe Goodreads. Foarte, foarte bun acest roman, cu o idee genială și excelent construit. Abia aștept următoarele două părți;
4. „Grădina uitată” de Kate Morton - 5 stluțe pe Goodreads. Cred că unul dintre cele mai bune romane citite vreodată. E miraculos, genial, splendid felul în care Kate Morton reușește să-și prindă cititorul în poveste. Îl recomand cu mare căldură tuturor;
5. „Édith Piaf” de Jean-Dominique Brierre - 5 steluțe pe Gooreads. De obicei, dau 5 steluțe cam tuturor cărților biografice pe care le citesc. Dar îmi plac în special atunci când mă inspiră. Iar așa s-a întâmplat cu romanul lui Brierre;
6. „Casa îngerilor” de Pascal Bruckner - 4 steluțe pe Goodreads. Mi-a plăcut romanul lui Bruckner, puțin redundant și superficial în anumite aspecte, însă nu m-a deranjat. Merită, zic eu;
7. „Triunghiuri captive” de Gabriela Chiran - un volum de poezii foarte reușit, plin de sentiment, de trăiri, de forme și culori. Îmi place poezia, chiar a început să-mi placă de ceva vreme;
8. „Sezonul oaselor” de Samantha Shannon - 3 steluțe pe Goodreads. Recunosc, m-a dezamăgit puțin această carte. Nu știu de ce, probabil pentru că am început să compar toate distopiile, fantasy-urile de genul cu „Jocurile foamei”, romanul care tronează - pentru mine - la acest capitol;
9. „Între două lumi” de Claudia Moscovici - 4 steluțe pe Goodreads. Chiar mi-a plăcut acest roman, mi-a plăcut ideea construcției sale, intriga, mi-au plăcut personajele (devenite puțin superficiale pe la sfârșitul romanului) - concluzând, mi-a plăcut.

Cam asta am reușit să citesc luna trecută! :) S-au însumat nou cărți, deci, totuși, e destul de bine. Voi ce-ați mai citit? Lecturi plăcute.

De prin lumea literară

No. 1 BESTSELLER NEW YORK TIMES

„Pe Kyle Keeley și pe frații săi mai mari îi unește un singur lucru: jocurile născocite de domnul Lemoncello, jocuri care i-au cucerit pe toți copiii din Alexandriaville. Când Kyle află că domnul Lemoncello a proiectat noua bibliotecă din oraș și, cu ocazia deschiderii, oferă invitații pentru o noapte petrecută în cladire, cu jocuri la discreție, băiatul este hotărât să facă parte dintre cei doisprezece norocoși acceptăți la inaugurare.

Dar, pâna la urmă, se dovedește că miza este cu mult mai mare decât să intre în bibliotecă: adevarata provocare este să iasă din clădirea ultrasecurizată și plină de mistere.”

 

 Continuarea romanului „Tuturor băieților pe care i-am iubit”, de Jenny Han.

 

„Îți voi dărui soarele” de Jandy Nelson, Bestseller New York Times, din 20 noiembrie la Editura Epica!

Este cea mai premiată și apreciată carte pentru adolescenți a anului 2015, distinsă printre altele cu Michael L. Printz Award pentru excelență în literatura destinată tinerilor. Acest roman pur si simplu electric te va face să plângi, să râzi și să rămâi fără suflare - adeseori în același timp. 

,,Îți va smulge inima din piept” (People), este ,,Peste putință de plină de emoții” (Publishers Weekly), ,,Redată cu măiestrie” (O, The Oprah Magazine), ,,Electrică” (Booklist) și ,,Incredibil de bine structurată” (Kirkus Reviews).

Toate acestea în traducerea lui Shauki Al-Gareeb, căruia i s-a potrivit cartea ca mănușa. 

,,Jandy Nelson e un talent rar, exploziv. Proza ei este însuflețită, uimitoare, plină de pasiune și îmi amintește de ce cuvintele pot schimba lumea.” (Tahereh Mafi, autoarea romanului „Spulberă-mă”, Bestseller New York Times)

 

Sună tare bine și deși nu-s fan fantasy, chiar vreau s-o încerc! :)