„Kyra” de Carol Gilligan- Recenzie

Umbra face parte din lumină. Dezamăgirile fac parte din viața tuturor. Suntem suma tuturor aspirațiilor noastre, suma tuturor alegerilor noastre, avem ceva ce ne diferențiază de toți ceilalți (și nu mă refer la amprente): liberul arbitru. Dar, după cum bine știm, viața este imprevizibilă. O alegere bună făcută acum, se poate dovedi o alegere greșită pe termen lung. Trebuie să învățăm să ne avântăm în necunoscut, în surprinzător și... în dezamăgire. În iubire sau eșec- trebuie să învățăm să învățăm din greșeli. Și să nu mai greșim și a doua oară.

Noi alegem ce vrem să facem cu viața noastră și dacă dorim să facem parte din mulțime sau să ne individualizăm. Însă, cu toate astea, există momente în viață când te simți mult prea legat de cineva anume, dar nu ești pregătit să accepți această legătură și, de altfel, să o întreții.

„Kyra”, scrisă de autoarea Gilligan, surprinde povestea de iubire dintre Kyra, personajul principal, care dă și titlul cărții și Andreas, un personaj surprinzător și delicat. Cei doi îndrăgostiți nu au un trecut simplu, Kyra fiind văduvă și încă iubindu-și soțul, iar Andreas cu un copil dintr-o căsnicie anterioară. Cu toate acestea, încă din momentul în care cei doi se întâlnesc, se conturează o poveste de iubire psihologică, o iubire a sufletului și a minții, nu fizică, telurică. Cele două personaje prezintă un suflet aristic, Kyra fiind atrasă de arhitectură, de forme și culori, iar Andreas de muzică și interpretare. Din aceste motive, în decursul paginilor, cei doi sunt nevoiți să facă sacrificii, se fac neînțeleși, caută răspunsuri, neștiind că, de fapt, își pun întrebări.

Carol Gilligan surprinde prin psihologia cu care reușește să surprindă aspirațiile celor doi, în dezacord cu permanentizarea iubirii pământene, fizice, cum reușește să readucă, după mult timp, personajele împreună, cu aceleași sentimente de iubire și aceeași dorință și capabilitate de sacrificiu. Kyra este un personaj inițiat, care încearcă să înțeleagă mecanismele lumii artistice, un personaj care dorește să atigă iubirea lui Andreas, în dezacord cu ființa sa limitată.

O poveste de iubire cu care m-am delectat zilele astea si care merita citita si descoperita, deoarece este ceva nou si bun. Vă recomand cartea, deoarece prezentarea mea nu atinge nici măcar jumătate din acțiunea ei și nu pronunță numele tuturor personajelor ale căror caracter este important în viața celor două spirite- Andreas și Kyra.

Am selectat, bineînțeles, niște pasaje care mi s-au părut interesante:

„Cândva fusese un străin, dar apoi devenise ceva, ceva intim, iubitul meu, mai degrabă ca un soț, însoțindu-mă în spațiul pe care-l aleseserăm pentru noi doi, sus, în luminiș, unde creșteau gardenii sălbatice, flori mici și delicate cu pete albe ca o piele transparentă, atât erau de subțiri și un pic de roz în jurul gâtului. Cum se numește patea aceea a florii în care se află pistilul și stainele? Întinde-te lângă mine, îmi spusese, brațele și picioarele noastre ni se împletiseră, până când trupurile noastre... Nu veau să mă întind.”

„(...) Când două inimi se unesc în dragoste sau prietenie, sufletele lor se unesc și ele.”

„În spatele ferestrei, cerul era de un albastru inocent, culoarea îngerilor, culoarea virginelor.”

În ceea ce privește exegeții, se spun următoarele:

„Punctul forte al romanului este vocea Kyrei, pe care Carol Gilligan o redă într-un mod convingător și poetic. Rezultatul este un portret fascinant al unui personaj complex.”- Publishers Weekly

„Kyra este un personaj prea bun, iar misiunea ei de a găsi un strop de armonie într-o lume haotică este prea importantă pentru a fi trecută cu vederea.”- The New York Times

„Un adevărat triumf. Carol Gilligan ne-a uimit și ne-a emoționat întotdeauna prin mintea ei strălucită, inteligența vizionară și capacitatea ei de empatie. Acum ne oferă și un roman irezistibil despre cât de mult ne poate răni trecutul, dar și despre cum iubirea vindecă aceste răni, salvându-ne de noi înșine.”- Catharine R. Stimpson, Universitatea din New York

Le mulțumesc foarte mult celor de la Cărți Anticariat pentru posibilitatea de a citi această carte interesantă și surprinzătoare, vă invit să profitați de reducerile și ofertele lor, dat fiind faptul că pe site au apărut noi cărți „în vogă”, John Green și mulți alții, cu reduceri chiar și de 50%. De asemenea, dați o fugă pe la Surprizele Moșului.

Editura Polirom

Traducere din limba engleză de Ioana-Miruna Voiculescu

352 pagini

Scrisoare către Moș Crăciun

A mai trecut un an, da, dar de mult simt că nu mai sunt acel copil care-și dorea să vadă bradul cât mai împodobit și luminițele de la casă strălucind.
Ce s-a întâmplat, Moșule, ai îmbătrânit așa de mult? Nu, nu, nu vreau să cred asta. Este lumea atât de rea? Te-ai plictisit? Te-ai plictisit, este lumea rea și ai îmbătrânit?
Te rog, spune-mi că nu. Nu vreau să se scurgă și ultimul firicel de nisip din această clepsidră inegală, vreau să-ți scriu și anul aeasta, plin de dorință și de speranță, Moșule!

Plin de speranță, Moșule, plin de speranță că răul are să se schimbe și să se transforme, ca în basme, plin de speranță că ziua de mâine are să aducă mai multe raze de soare pe chipurile îmbătrânite și mai puține lacrimi pe obrazul mamei care își așteaptă copiii plecați în lume.

Îți amintești de jocul acela cu cărți? Le-am împărțit în mod egal, apoi jocul a început. Am jucat cartea „clipei”, aruncând-o leneș pe masă și fără chef, iar tu mi-ai răspuns cu „o zi”. Și, vezi, am pierdut o carte. Apoi ai scos dintre cărțile pătrate și uzate, „amintirea”. Dar am pus repede cartea „uitării”, și tu ai pierdut o carte. Apoi te atac cu „întrebarea”, însă tu reușești să mă înfrângi jucând „tăcerea”. Și iarăși ai câștigat. Printre cărți, găsesc asul „te iubesc”, însă, din priviri, mi-ai aruncat asul tău, „te-am iubit”. Trist, tăcut, m-am ridicat și am plecat, pentru că AM PIERDUT.
... Prostii, Moșule, mai am încă o carte de jucat, și anume „speranța”. De aceea, te implor să aduci această carte veche, uzată, învechită, cum o fi ea, celor care au pierdut-o și să-i rogi pe cei care o au să țină de ea cât mai cu putere, pentru că este cel mai de preț cadou și cel mai frumos.

Oricum, îmi pare rău că m-am luat cu treaba de a crește mare și am uitat să-ți scriu, deși, cândva- știi prea bine, erai cel mai bun prieten al meu. Și, de asemenea, să știi că n-am uitat că la Crăciunul acela nu mi-ai adus guma de mestecat și ciocolata ungurească cu biscuite, drept care mi-ai rămas dator. Dar nu-i nimic. Să ieșim sărbătorile astea neninse la un capuccino cu spumă muuultă, încât s-o dai jos cu lingurița, ce zici? Nu contează, știu că ai probleme cu greutatea și tot ții la cure de slăbire, dar, na, mai renunță și tu la bere, nu la cafea. Și tu știi că berea dă burtică, iar dulciurile rotunjesc copasele.

Oricum, bătrâne, să nu uit scopul cu care îți scriu: să-ți spun ce-mi doresc. Dacă am fost cuminte? Păi, bineînțeles, când am fost eu un copil rău? Cel mai cuminte copil din cartier, înconjurat de cele mai frumoase și docile babe! Ce vreau? Moșule, n-am să-ți cer nemurirea- deja o am, n-am să-ți cer bunăstarea, când există atâția oameni fără case și fără bucate pe masă în seara de Crăciun, dar aș vrea să fiu, măcar pentru o zi, înger. Ca tot ce ating să se transforme instantaneu în mai bine, mai mult, mai curat, mai plin de dragoste adevărată, mai plăcut, mai lipsit de lăcomie, intenții ascunse, gânduri rele și zgârcenie. Vreau o casă plină de prieteni adunați în jurul mesei, voioși, plini de viață și puși pe povești. Și încă ceva, dragul meu bătrân: vreau să iubesc și mai mult și să știu să o arăt mai bine. Și dacă nu cer prea mult, pune sub bradul meu, în iarna asta, niște cărți de povești și o un fular cu imprimeuri de Crăciun. Atât, Moșule!

Nu vreau viață lungă, nu mi-o doresc. Însă îmi doresc o viață mai altfel, mai vie. Nu cer oameni mai buni. Vreau să devin eu un om mai bun și să generez aceeași dorință și în ceilalți. Nu vreau să schimb lumea. Vreau să pot construi o lume a mea, cu oameni, dar o lume mai bună, mai confortabilă, mai plăcută și mai bogată- atât în valori morale, cât și în bucatele de pe mese.

Și te mai rog ceva... Dacă, totuși, voi ajunge să îmbătrânesc, vreau să îmbătrânesc frumos, păstrând pe chip lumina acelei nopți în care voi fi fost înger.

Câștigă un voucher pentru o reducere de 40%

Salutare,

Iată, revin cu un nou concurs, sponsorizat de către cei de la Curtea Veche. În cadrul acestui concurs, aveți posibilitatea de a câștiga un voucher de 40% reducere, pentru orice achiziție de pe Curtea Veche, voucher de poate fi folosit o singură dată, la o singură comandă. Ca o micuță precizare, pe site puteți găsi numeroase cărți în limbi străine, cărți de dezvoltare personală, de dezvoltare a culturii generale, gastronomice, artistice, de literatură universală, cât și cartea lui Klaus Iohannis, președintele ales al României.

Pentru a putea câștiga voucherul de reducere, îndepliniți pașii următori:
1. Like paginii Curtea Veche;
2. Like paginii Unwritten words;
3. Urmărește blogul prin GFC și lasă-mi GFC-ul;
4. Distribuie orice poză de pe pagina celor de la Curtea Veche.

Câștigătorul va fi ales prin random.org, iar concursul durează până la sfârșitul lunii.

Mulțumesc mult celor care susțin acest concurs, vă aștept cu drag să participați!
Andrei

„Viața nemuritoare a Henriettei Lacks” de Rebecca Skloot- Recenzie

Femeia care a revoluat medicina și evoluția sa fără ca măcar... să știe. Sau, mai bine zis, să permită acest lucru. O femeie bolnavă, un singur verdict mortal: cancer cervical. Zilele trec, durerea persistă și, în cele din urmă, aduce moartea. Între timp, celule sunt prelevate din corpul femeii: din cervix. Se pun celulele în condiții precoce pentru înmulțire. Da, bine, s-a mai făcut asta și înainte, însă, de fiecare data, celulele mureau. A doua zi, ca prin minune, celulele Henriettei Lacks- femeia de la care au fost preluate celulele cancerigene- nu erau în același număr ca în seara precedentă: se înmulțise, se multiplicau de zeci de mii de ori, sute de mii, ca nicio celulă de până atunci- „ceea ce au descoperit oamenii de știință a fost tulburător: la fiecare misiune în spațiu se observa că celulele necanceroase cresc normal, pe când celulele Hela deveneau tot mai puternice, divizându-se rapid cu ficare călătorie.”

Și, de aici, începe povestea celulelor HeLa, celule ce au ajutat la pregătirea numeroaselor tratamente pentru diferite boli, care au ajutat la identificarea agenților patogeni și aducători de diferite boli, care sunt supuse testelor de verificare a anumitor factori asupra evoluției anumitor boli. Celule folosite pentru a descoperi vaccinuri împotriva bolilor, într-o perioadă de ascendență a descoperirilor științifice.

Rebecca Skloot, scriitoarea cărții și jurnalist de profesie, urmărește viața crudă, învechită, provincială, a femeii Henrietta Lacks- care a revoluționet genetica secolului al XX-lea, scotocind atât în istoria ei medicală, cât și în istoria familiei ei. Carte anu este una de ficțiune, deși titlul ar sugera acest lucru, deoarece nu numai povestea unei femei chinuite de boală, care a murit fără să știe că va deveni o eroină de talie mondială, este emoționantă, ci și povestea familiei ei, a tuturor persoanelor dragi care o iubesc, care au iubit-o și care, din păcate, nici nu știau că o parte din sângele lor se află în tot ce este viu: celulele HeLa. Jurnalista pornește în căutarea identității femeii care a produs această minune, într-un mod absolut involuntar, urmând să treacă printr-o cursă plină de obstacole, de personaje cheie, de mizerie și dorință de cunoaștere; deși Henrietta Lacks a murit cu mult timp înainte ca ea să se nască: „cu toții au fost nevoiți să se descurce fără mine pentru o foarte lungă perioadă de timp din pricina acestei cărți” (afirmă scriitoarea) și, de asemenea, nu uită (ca un adevărat scriitor) să mulțumească, la sfârșitul cărții, tuturor celor care i-au fost alături și care au sprijinit-o să ducă la capăt acest proiect- de la copiii femeii Henrietta, până la doctori, alți jurnaliști și și regizori de documentare.

Aspectele legate de rasă, deoarece Henrietta Lacks a fost o femeie de culoare, din spatele poveştii HeLa nu trec neobservate. Henrietta era o negresă cu ani de muncă în spinare, fiind nevoită să își întrețină familia, muncind până la epuizare. Migrase spre nord împreună cu soţul ei pentru a găsi o viață mai bună, sfârșind moartă și fără celule, fiind luate de către nişte savanţi albi, care se folosiseră de capacitatea lor de diviziune infinită (ele se înmulțesc, vedeți voi, și în acest moment), fără ca familia ei să afle ceva sau, într-un mod teoretic, să dispună măcar de o parte din banii obținuți în urma utilizării celulelor. O carte despre albi care-i vând pe negri, despre culturi diferite, culturi care le-au contaminat pe cele albe, prin intermediul unei singure celule şi asta într-o epocă în care o persoană cu o picătură de sânge negru abia îşi câștigase dreptul de a se căsători cu o persoană albă. Este, de asemenea, povestea celulelor care, provenind de la o femeie necunoscută, deveneau unul dintre cele mai importante instrumente din medicină. Asta era cu adevărat o ştire importantă pe care Skloot nu putea s-o rateze.

Nu știu dacă ați citit această carte, însă este una dintre cele mai bune cărți științifice apărute în anul 2010: nu este, neapărat, o carte grea, însă cine nu deține măcar minimul de biologie și ceva termeni, gen „mitoză”, „histologie”, „maligne”, „meioză”, „diviziune celulară”, „cervix”, „cultură de celule”, ar considera cartea drept una „ok, voi zice pas”, sau, în partea cealaltă, „o carte plină de cultură, de magie și mister.”. Dacă doriți să aflați mai multe despre din ce este formată viața, cum este formată și cum evoluează (sau regresează) lucrurile, o puteți face citind despre celulele HeLa și despre trecutul și viitorul lor. 

Am selectat, de-a lungul lecturii, niște fragmente care mi s-au părut foarte bune pentru conturarea unei imagini asupra cărții:

„Îți zic un lucru- povestea nu s-a terminat. Tre' să-ți scurtezi munca, fata mea. Chestia asta-i suficientă pentru trei cărți!”

„(...) Apoi, privirea lui Mary a căzut pe labele picioarelor și a rămas fără aer: unghiile erau date cu ojă de un roșu-aprins.

- Când am văzut acele unghii, mi-a spus Mary ani după aceea, aproape că am leșinat. Mi-am zis: O, Doamne, e o ființă reală. Am început să mi-o imaginez stând în baie, dându-se cu ojă și m-a izbit, pentru prima oară, gândul că acele celule cu care noi lucraserăm în tot acest timp și le trimiseserăm în întreaga lume proveneau de la o femeie vine. Niciodată nu gândisem lucrurile în felul ăsta.”

„- Toată lumea din Lacks e rudă cu Henrietta, dar ea a murit de-atâtea vreme, că până și amintirea ei a cam murit, a spus el. Totul a murit, mai puțin celulele alea.”

Le mulțumesc din suflet celor de la Cărți Anticariat pentru posibilitatea de a citi această carte din care am putut afla foarte multe lucrurile legat de cariera pe care doresc să o îmbrățișez. Am citit cartea cu mare drag și cu o imensă dorință de cunoaștere a mecanismelor biologice ale corpului uman și ale geneticii.

Editura Pandora M (face parte din grupul editorial TREI)

Traducere din engleză de Silvia Dumitrache

536 pagini

Oscar și Tanti Roz, de Eric-Emmanuel Schmitt - Recenzie

Emoție, viață, sentimente și puritate. Emmanuel Schmitt tocmai a devenit unul din scriitorii mei de suflet, iar cartea aceasta una din preferatele mele.

Cartea prezintă viața lui Oscar, un copil bolnav de cancer care-și va petrece restul zilelor într-un spital plin de tanti roz, un copil ce-și va trăi toată viață în douăsprezece zile, „precum o plantă din Sahara care, imediat ce sămânța primește apă, crapă, devine tulpiniță, face frunze, apoi face o floare cu semințe, se ofilește, se sfocâlcește, și uite-așa, până seara, s-a zis cu ea.” În căutarea unei persoane cu care să vorbească, aceasta o întâlnește pe Tanti Roz- o femeie ce-i va fi alături oricând, și pentru care ea „trebuie să fie veselă, să inventeze povești, chiar să pretindă că se pricepe la lupte” și care, mulțumită lui Oscar, „râde și află ce înseamnă bucuria.”

Scrisorile lui Oscar către Dumnezeu sunt pline de inspirație, pline de puritate și minte curioasă de copil, de iubire și dragoste. Oscar nu caută nemurirea, nu se teme de ce-are să se întâmple, ba chiar este conștient că, în curând, o mare de lumină are să-i cuprindă aripile și să-l ajute să zboare. El dorește doar iubire și răspunsuri, precum și bunăstarea și sănătatea colegilor săi: Jumară, Einstein, Peggy Albăstrea. O inimă de copil îmbătrânită cu cât treci printre paginile romanului. 

În continuare, vă voi prezenta niște citate și fragmente pe care le-am considerat importante și revelatorii:

Tanti Roz vorbind cu Oscar: „[...] Oscar, ai oase mici și n-ai cine știe ce mușchiuleț, dar seducția nu stă numan-n oase și carne, ține și de ce ai în inimă. Și la capitolul ăsta stai foarte bine.”

„De fiecare dată când crezi în Dumnezeu, o să existe un pic mai mult. Și dacă insiști, o să ajungă să existe de tot. Și-atunci o să te ajute.”

Oscar vorbind cu Tanti Roz: „- Era proastă Plum Pudding asta, Tanti Roz.

- Ca o găină. Da-s multe găini pe lume. Foarte multe.”

Tanti Roz: „- Oamenii tremură în fața morții pentru că le e teamă de necunoscut. Dar ce-i necunoscutul? Uite ce zic eu, Oscar: să nu-ți fie frică, ci să ai încredere. Uită-te la fața lui Dumnezeu pe cruce: suportă durerea fizică, dar nu simte nicio suferință morală, pentru că are încredere. De-aia, cuiele îl dor mai puțin. Își tot spune: îmi pare rău, dar nu poate să fie ceva rău. Asta câștigi dacă ai încredere. Voiam doar să-ți arăt.

- OK, Tanti Roz, când o să fiu amărât, o să-ncerc să am încredere.”

Le mulțumesc din suflet celor de la CLB pentru posibilitatea de a citi această carte ce mi-a adus lacrimi în ochi când am terminat-o și îi îmbrățișez cu drag. Puteți comanda cartea de AICI și vă vând (gratis, evident) un pont foarte bun: folosiți codul afișat în prima pagină a site-ului și beneficiați de o reducere de 7 lei, iar prin Poșta Română, transportul e gratuit. 

Editura Humanitas 

Traducere din franceză de Marieva Ionescu

113 pagini

Ghetuțe pline de la... Litera

Salutare,

După ce mi-am pierdut cuvintele și capul la „Olimpiada de literatură ca atitudine de viață”, am ajuns acasă și, ca să vezi, peste puțin timp mă sună curierul și îmi spune că am un pachet. Mă gândeam eu că are să fie de la Litera. Așa că după ce Moșul mi-a umplut ghetuțele, iată încă o surpriză plăcută.

Le mulțumesc frumos pentru toate cele trei cărți („Revelația”, „Împlinirea” de Sylvia Day și „Trandafiri”). Le voi citi cu mare plăcere. De asemenea, le mulțumesc pentru semnele de carte, îs de adăugat la colecție.

O seară frumoasă și la mulți ani sărbătoriților, vă aștept la concursurile active!

Adulter, de Paulo Coelho - Recenzie

Mulțumesc celor de la Bookia pentru posibilitatea de a citi această carte. 

Nu ați simtit vreodată că voi, de fapt, nu trătiți? Că pur și simplu se întâmplă, nu într-un mod absurd, să te trezești dimineața lângă familia ta, soțul tău, soția ta, apoi să-ți bei liniștit(ă) cafeaua, să mergi la serviciu, să speli vasele, să uzi florile, să plimbi cățelul?! Să trăiești într-un cotidian nesfârșit, ca într-un cerc infinit ce-și reia, de fiecare dată, ciclul?

Pentru că asta este ceea ce simte Linda, „râvnită de toți bărbații și invidiată de toate fetele”, o ziaristă locală de 31 de ani pentru ca „iubirea” nu mai este ce a fost, o femeie „sfâșiată între teroarea că totul se va schimba și teroarea că totul va continua la fel pentru restul zilelor” ei. O femeie ce caută altceva, caută să evadeze din ce viața ei, iar scânteia se produce atunci când îl reîntâlnește pe Jacob, un fost coleg de care fusese îndrăgostită în adolescență, moment în care în ea se reaprinde o pasiune de mult uitată.

Din acel moment, Linda începe să trăiască o poveste de iubire imposibilă, încorsetată de societate și de valorile religioase, găsindu-și fericirea în păcat, ca o unire a contradicțiilor umane; viața ei nu mai pare „un film care repetă la infinit aceeași scenă”. Revelator pentru atitudinea Lindei față de familie și iubirea familială, este momentul în care, după o noapte petrecută alături de Jacob, la un hotel, aceasta vine acasă și spune: 

„Dar uite-i acolo, zâmbind la întoarcerea mamei și a soției drăgăstoase. Îi îmbrățișez. Sunt asudată, îmi simt trupul și mintea murdare, dar chiar și așa îi strâng la piept cu putere. 

În ciuda a tot ce simt. Sau, mai bine, în ciuda a tot ce nu simt.”

În viață, suntem nevoiți să facem sacrificii, să mințim pentru a ne simți compleți, pentru a nu ne simți inferiori sau, pur și simplu, pentru a demonstra că noi am realizat- teoretic- ceva, iar alții nu au reușit să facă acest lucru. „Nu ne alegem viața: ea este cea care ne alege. N-are rost să ne întrebăm de ce avem parte de bucurii sau tristeți. Acceptăm și mergem mai departe. Nu ne alegem viețile, dar hotărâm ce să facem cu bucuriile și tristețile pe care le primim.” Linda se plasticiază după aceste rânduri, își caută fericirea în păcat, în dorințe ascunse și greșite, este pregătită chiar să facă compromisuri. Ba chiar, cartea urmărește tiparul unui adevărat roman: expozițiune- ce ne prezintă personajele, cadrul, intrigă- factorul care determină desfășurarea acțiunii, adică dorința Lindei de ceva nou, de a evada din corsetul cotidianului, desfășurarea acțiunii- ce prezintă, întocmai, această încercare ce chinuie sufletul Lindei, făcând-o să-și exploreze abisurile sufletului, punctul culminant- punctul de maximă încordare și apropiere de personaj și deznodământul, ce trasează destinele personajelor. Trebuie să recunosc, cred că am citit finalul cărții de vreo cinci-zece ori, atât de mult și-a pus amprenta asupra mea.

Am să vă prezint niște fragmente și citate revelatorii pentru acțiunea romanului:

„- Am întâlnit-o pe prietena aceea a noastră care a luat prânzul cu soțul meu. Mi-a fost milă de ea. Trăiește prefăcându-se puternică, dar de fapt e fragilă. Se preface sigură pe ea. Dar probabil se întreagă ce gândesc ceilalți oameni despre ea și munca ei. Trebuie să fie o persoană extrem de singuratică. Cum știi, draga mea, noi, femeile, avem un al șaselea simț foarte ascuțit cu care detectăm cine vrea să ne amenințe relația. Nu-i așa?”

„Nu vreau să-l mai văd pe bărbatul ăsta în viața mea. A fost trimis de demon ca să zdruncine ceva ce era deja fragil. Cum de-am putut să mă îndrăgostesc atât de repede de un bărbat pe care nici măcar nu-l cunosc? Și cine a spus că sunt îndrăgostită? Am probleme încă din primăvară, atâta tot. Dacă până atunci lucrurile funcționau bine, nu văd nici un motiv ca ele să reînceapă să funcționeze la fel.”

„După păcat, frica de a nu fi prinsă [...].”

Cartea poate fi comandată de AICI, iar pentru a fi la curent cu ofertele Bookia, vă recomand să vă abonați la Newsletter din partea principală a site-ului.

Editura Humanitas

256 pagini

Traducere din portugheză de Micaela Ghițescu

Hop concurs de Crăciun - Cartea pe care o dorești

Un proiect micuț, cu inițiativă... La inițiativa celor de la Bibliophile Mistery. Acest proiect constă în deschiderea a mai multor concursuri pe blogurile participante, concursuri ce se vor desfășura în perioada 06.12-25.12. Premiile și cerințele sunt variate, așa că iacă-mă și pe mine aici, prezentându-vă concursul meu, sper, atractiv.

În cadrul acestui aveți posibilitatea de a câștiga orice carte de pe site-ul Companiei de Librării București- CLB, în valoare de maxim 40 de lei. Câștigătorii în număr de trei vor fi aleși prin random.org iar concursul de va desfășura între 6.12 și 27.12.

Pentru a putea avea posibilitatea de a câștiga cartea, trebuie să îndepliniți corect aceste cerințe:

1. Like paginii „Unwritten words” și „Compania de Librării București” (de asemenea, dacă doriți puteți da like și celorlalte pagini din pagina principală a blogului);
2. Distribuie link-ul concursului pe un site de socializare, apoi lasă-mi link-ul și, de asemenea, distribuie o poză postată de către cei de la CLB;
3. Urmărește blogul prin GFC, după care lasă-mi numele cu care îl urmărești;
4. Recomandă acest concurs apăsând pe „g +1”;
5. Urmărește blogul prin E-mail și lasă-mi E-mail-ul cu care îl umărești;
6. Lasă un comentariu la orice postare din blog;
7. Alege-ți o carte de pe site-ul CLB și spune-mi ce carte ți-ai ales.

Cam acestea ar fi cerințele! Vă urez mult succes și un Moș Nicolae darnic, cu ghetuțe doldora.

Vă invit, de asemenea, să participați și la concursurile celorlalte bloguri înscrise în acest HOP.

„Prea multă fericire” de Alice Munro- recenzie

Revin cu un îndemn ce va sta mereu pe limba mea atunci când voi vorbi despre scriitori de calitate: citiți-o pe Munro. Câștigătoarea premiului Nobel pentru literatură în 2013, „regina prozei scurte”.

În viață, ne obișnuim, cu timpul, să pierdem oameni, să lăsăm persoane să plece din viața noastră chiar dacă nu ne dorim acest lucru, să întâlnim oameni și să cunoaștem oameni, uneori prea mult decât ne-am fi dorit. Oameni care pătrund în ființa noastră și își lasă amprenta, pentru ca mai apoi să plece și să lase niște răni deschise, răni ce vor fi vindecate doar de durere. Să fim dezamăgiți și, la rândul nostru, să dezamăgim. Să devenim importanți pentru o persoană iar o anumită persoană să devină motivul pentru care, clișeic s-ar spune, trăim.

Oare viața înseamnă numai atat? Amintiri, iubiri reaprinse, sentimente ce se dovedeau a fi, în aparență, moarte, reînvie în sufletul personajelor. Pentru că da, asta este Alice Munro: creatoare de viață, de suflete, de povești și trăiri. Simți că personajele au viață în paginile cărții, că trăiesc, ca și tine, zi de zi, oră de oră, minut de minut și se pierd printre secundele nepăsătoare ale vieții. 

Aceasta este a doua carte scrisă de către Alice Munro pe care am citit-o, prima fiind „Dragă viață”. Rămăsesem cu un apetit enorm de Alice Munro după prima carte, iar această carte mi-a făcut poftă și de următoarea carte, iar următoarea carte de următoarea și tot așa. Recunosc, nu eram fan al prozei, mă feream de acest tip de scriere. Nu știu de ce, probabil pentru că doresc să mă pierd într-o acțiune mai complexă și mai întinsă, mai răstălmăcită, ambiguă- cu loc de înterpretări. Dar Munro m-a făcut să-mi schimb părerea. În cele din urmă, măcar legat de opera sa.

Opera lui Munro este naturală, este crudă și umană. Da, spun umană pentru că ea, în micuțele ei povestioare pline de sentimente și contra-sentimente, reușește să surprindă vieți, povește de viață și oameni. Personajele creionate trăiesc în paginile cărților, strigă după trecut, încearcă prezentul cu tot sufletul și duc grija viitorului, uitând să trăiască în ceea ce este acum: amintirea iubirilor adolescentine, trecutul negru al minciunilor îndepărtate care ies la iveală- (in)voluntar, întâmplări pline de patos și râsete, atitudini răutăcioase și pline de ură, personaje misterioase. Femei îndrăgostite, mințite, bolnave, pline de griji și fără pasiuni, sătule de traiul cotidian și monoton.

Cartea „Prea multă fericire” este o carte ce trebuie citită de oricine își dorește să se piardă, pentru câteva zile, în niște lumi naturale, ca ale noastre dar, totuși, diferite. Merită cu vârf și îndesat. O colecție de zece povestiri care îți vor rămâne în minte după ce le vei fi citit:

• „Dimensiuni”;
• „Ficțiune”;
• „Pe culmea Wenlock”;
• „Râpe-adânci”;
• „Radicali liberi”;
• „Chipul”;
• „Unele femei”;
• „Joacă de copii”;
• „Lemn”;
• „Prea multă fericire”.

În ceea ce privește exegeții, cartea prezintă următoarele critici:

„Această colecție de proză scurtă reafirmă intuiția pătrunzătoare a lui Alice Munro... Una dintre cele mai oneste și mai exigente proze ale timpului nostru.”- The Times

„Alice Munro scrie cu o limpezime uimitoare și cu o minunată înțelegere a lucrurilor.”- Telegraph

„Un stil deopotrivă calm și subtil, fluid, dar bine conturat, puternic, dar plin de compasiune, iată ceea ce dă profunzime privirii ei asupra condiției umane.”- The Scotsman

Cartea poate fi comandată de pe Litera, de AICI, sau de pe Libris, de AICI.

Editura Litera

Traducere din limba engleză de Ioana Opaiț

384 pagini

Concurs nou pe pagina de Facebook

Salutare,


Aveți chef de un concurs cu premii bune? Atunci, vă aștept pagina de facebook Unwritten words  ca să profitați de șansa de a câștiga; vor exista 2 câștigători. 2 fericiți viitori posesori ai cărților.

Urmați regulile, încercați și... may the odds be in your favor!

Andrei

Cu scuzele de rigoare

Salutare, citori!

Încep acest articol prin a vă spune că am avut pe blog două recenzii pe care le-am copiat, nu în totalitate, de la doi bloggeri: administratora blogului Lecturile Emei și la Blogul lui Razvan van Firescu. Recenziile apartineau cartilor „Draga viata” si „Blestem curgerea timpului”. Am citit acele carti, asa incat chiar si-acum as putea sa le recenzuiesc intocmai, insa motivele sunt variate in legatura cu plagiatul meu, si nu prea-si au locul, asa cum actiunea in sine o are.

Ce-i drept, este ca-mi pare foarte rau ca am facut acest lucru, nu m-am gandit la ce s-ar putea intampla, n-am vrut, in niciun caz, si nici nu vreau, sa profit de munca altcuiva, de timpul altcuiva. Pur si simplu.. Dar, cum am spus, motivele nu conteaza. Conteaza ca-mi pare rau si ca nu voi mai face vreodata o asemenea prostie. A fost o greseala... semi-intentionata, dar care nu va mai fi de niciun fel.

Imi pare rau, recenziile le-am sters si le voi face din resursele-mi proprii cand voi avea timpul necesar.

Dragi cititori, ramane la latitudinea voastra daca veti hotara sa ma cititi in continuare sau nu.

Multumesc, o seara placuta!
Anndrei

Mănâncă, roagă-te, iubește, de Elizabeth Gilbert - Recenzie

Știu de ce-mi plac memoriile! Pentru că, din fiecare, am ce învăța, pentru că din fiecare viață poți lua ce e mai bun și poți lăsa deoparte ce e mai puțin bun. Același lucru s-a întâmplat și cu romanul lui Elizabeth Gilbert pe care, mulțumită celor de la Bookia, am avut onoarea (și spun „onoarea”) să-l citesc.

O carte superbă, o carte pe care am citit-o cu o plăcere imensă și care m-a captat chiar de la prima pagină. Sincer, Elizabeth Gilbert creionează cuvintele într-un mod atât de minunat, încât ai vrea să ai talentul ei, chiar dacă nu te-ai gândit vreodată să fi vrut să scrii o carte sau orice altceva. De altfel, la un moment dat devii și invidios pe viața ei, invidios pe toate aventurile prin care a trecut, și nu au fost puține: călătoriile în Italia, India și Indonezia. Cartea este împărțită în trei asemenea părți: Italia- unde autoarea își caută viața telurică, unde încearcă să se cunoască și să cunoască; eu, unul, am asociat acest capitol cu partea „Mănâncă” din titlu (și, că veni vorba, vă recomand să nu citiți cartea decât după ce sutneți siguri NU vă este foame), India- unde își caută drumul către spiritualitate, își împlinește relația cu Divinitatea și caută răspunsuri și Indonezia, unde Elizabeth își caută echilibrul. Binînțeles, paginile sunt presărate atât cu pasaje introspective, cât și cu numeroase scene pline de umor, încât, uneori, au fost moment în care am râs citind aceleași fraze de câteva ori.

În timp ce citeam această carte, simțeam că am făcut o alegere foarte bună apucându-mă de ea: simțeam cum îmi îmbunătățesc universul cultural și cum, de asemenea, reușesc să pășesc pe străzile Italiei, să meditez alături de călugării din India, să fiu martor la liniștea lor uimitoare, să cunosc ritualurile celor din Indonezia și să rămân mut la înțelepciunea persoanelor de acolo. Elizabeth Gilbert oferă răspunsuri, stârnește stări meditative, cartea abundând de pasaje care incită spre introspecție, pornește controverse, te adâncește în întrebări și, cu toate astea, pare a fi extrem de naturală.

Recomand această carte tuturor celor care doresc o doză de umor, de cultură, de viață și celor care doresc să afle ce se mai întâmplă și în această lume minunată.

În continuare, vă voi prezenta niște citate și pasaje care mi s-au părut, printre multe altele, foarte bune:

„Credința e un mod de a spune: Da, accept din start termenii impuși de univers și îmbrățișez dinainte ceea ce nu sunt decomandată capabil să înțeleg.” (...) Dacă ar fi un act rațional, credința ar înceta prin definiție să mai fie credință. Credința e convingerea în existența a ceea ce nu poți vedea sau dovedi sau atinge. Credința înseamnă să te avânți cu pacul înainte și fără ezitare în benză. Dacă am ști cu certitudine dinainte toate răspunsurile la întrebările despre sensul vieții, despre natura lui Dumnezeu sau despre destinul sufletelor noastre, convingerea noastră nu ar mai fi un salt de credință, nu ar mai fi un act de curaj al umanității; ar fi doar... o simplă poliță de asigurare.”

„Cealaltă probleme pe care o generează constantele hoinăreli ale minții e faptul că ajungi să nu fii niciodată cu adevărat acolo unde ești. Faci mereu săpături în trecut sau cercetezi curios viitorul, dar ți se întâmplă foare rar să zăbovești în prezent. E cam ca obiceiul lui Susan, care, decâte ori ajunge într-u loc frumos, excală panicată: „E atât de frumos aici!Mi-ar plăcea să revin cândva”, iar eu am nevoie de toate resursele de convingere din dotare ca s-o fac să înțeleagă că deja e acolo.”

„(...) și dacă găsești fie și cea mai improbabilă șansă de a te simți fericit după perioade atât de grele, trebuie s-o apuci și să nu-i mai dai drumul până când nu te scoate târâș din noroiul în care zaci. Nu e vorba aici de egoism, e obligația ta să procedezi așa. Viața ți-a fost dată; e datoria ta (și dreptul tău, ca ființă umană) să găsești frumusețea din viață, indiferent unde se ascunde ea.”

În ceea ce priveşte exegeţii:

„Nu știu să existe acum pe piață un scriitor pe care să-l citești cu mai multă plăcere ca pe Gilbert... Combustibilul textului lui Gilbert este un amestesc de inteligență, spirit și exuberanță colocvială practic irezistibilă...”- Jennifer Egan, New York Times Book Review

„O carte de memorii atrăgătoare, inteligentă și amuzantă...”- Lev Grossman, Times Magazine

„N-am mai citit niciodată despre o asemenea aventură, în care un scriitor își pune în bagaj toată viața și o ia cu el la drum.”- Alan Richman

Îi îmbrățișez cu drag pe cei de la Bookia și le mulțumesc frumos pentru posibilitatea de a citi această carne minunată și surprinzătoare, una dintre cele mai bune cărți de memorii pe care le-am citit vreodată. O recomand cu drag tuturor, cartea poate fi comandată de AICI de asemenea, având în vedere că reducerile îs în toi, vă recomand să dați o fugă pe site.

Editura Humanitas

360 pagini

Traducere din limba engleză de Alexandra Ghiță

Particip la „Hop cadouri de Crăciun”

Frumoasă inițiativa celor de la Bibliophile Mystery. Am aruncat o privire și am decis să mă înscriu și eu. Pentru a afla, mai precis, care este treaba, citiți ce scrie AICI.

Voi pune „la bătaie” niște cărți super, dat fiind faptul că doresc, cu ocazia aceasta, să sporim activitatea pe blog și, de asemenea, să aduc niște zâmbete de Crăciun.

Voi participați? La mulți ani de Ziua Națională a României, să aveți parte de un spirit românesc autentic și de fericire!

Concurs sponsorizat de Libris.ro

Salutare,

Iată-ne la un nou concurs, de data aceasta sponsorizat de către librăria online Libris.ro. Vreau să le mulțumesc mult pentru această sponsorizare și sper că vă veți aduna cât mai mulți, credeți-mă, premiul merită.

Așadar, ca să intrați în concurs trebuie să urmăriți acești pași:

1. Like paginii „Unwritten words” și „Libris” (de asemenea, dacă doriți puteți da like și celorlalte pagini din pagina principală a blogului);
2. Distribuie link-ul concursului pe un site de socializare, apoi lasă-mi link-ul;
3. Urmărește blogul prin GFC, după care lasă-mi numele cu care îl urmărești;
4. Recomandă acest concurs apăsând pe „g +1”;
5. Urmărește blogul prin E-mail și lasă-mi E-mail-ul cu care îl umărești;
6. Oferă-mi feedback-ul tău privitor la blog și eventuale sfaturi privitoare la aspectele la care ar trebui să mai lucrez;
7. Răspund la întrebarea următoare: care e cartea ta preferată și de ce, iar dacă ai putea schimba ceva la ea, ce anume ai schimba?

Premiul constă într-un voucher de 40 de lei pentru orice achiziție de pe Libris.ro! De nerefuzat, așa-i? Așa-i!

Mulțumesc celor de la Libris încă o dată, vă aștept în număr cât mai mare și cât mai doritori de câștig. Concursul va dura până pe la sfârșitul lunii decembrie, dacă se vor fi adunat minim 25 de participanți. În caz contrar, concursul se va prelungi până când numărul de parcipanți va fi ales. Câștigătorul va fi ales dintre concurenții cu răspunsuri cât mai interesante, astfel încât să mă convingă, chiar, să citesc cartea descrisă!

Mult succes, vă aștept!
Andrei

Câștigător „It's time for Giveaway and you're invited”

Salutare,

Am deschis acum ceva timp un concurs AICI. V-ați înscris, ați îndeplinit regulile, acum iată că e timpul să anunțăm și câștigătorul.
Mi-au plăcut răspunsurile voastre, vă felicit, ați dat dovadă de o înclinație spre intorspecție (aș spune și puțină speculare filozofică, dar ar fi niște cuvinte prea mari, hehe). Așadar, în urma extragerii, fericita câștigătoare este (da, da, voi folosi femininul, pentru că niciun băiat nu s-a înscris):

Vă felicit și să vă bucurați de cărți așa cum m-am bucurat și eu când le-am cumpărat. Literatura pe tocuri, vă rog să-mi trimiteți detaliile necesare (adresă completă, cod poștal, nume și prenume, un eventual număr de telefon- deși nu cred că este cazul) pentru a putea expedia premiul. În eventualitatea lipsei un răspuns, câștigătoarea va fi următoarea persoană de pe listă.

Vă mulțumesc că ați participat, chiar vă mulțumesc, și nu uitați că încă mai sunt două concursuri active:

AICI și AICI! 

Seară faină, ne auzim curând, foarte curând, cu un nou concurs atractiv pentru voi! 

Fugarul, de Massimo Carlotto - Recenzie

O carte spectaculos de surprinzătoare și... ludică.

O eroare judiciară trimite un tânăr sub urmărirea poliției, devenind un caz internațional al justiției italiene. Acuzat pe nedrept de ceea ce nu a făcut niciodată, autorul ne redă, în acest roman autobiografic, parcursul său în această anchetă istorisind, de asemenea, viața sa de „fugar” cu o jovialitate extrem de mare și cu un sarcasm fin. „Cum să mai crezi în justiție când ești acuzat de o crimă pe care n-ai comis-o?”, afirmă Massimo Carlotto la un moment dat. Bună întrebare!

„Cazul Carlotto”, așa cum a fost numit în Italia, surprinde enorm de multe întorsături de situație și aduce mereu și mereu personaje cheie. Fugarul este obligat să fugă pentru a se ascunde de poliție, deghizându-se, tot timpul, în persoanje cât mai „normale”, fără a antrena în a atrage atenția „copoilor”. Deunde un clandestin involuntar și străbate lumea sub identități surprinzătoare, trece prin experiențe inedite, de multe ori fiind la un pas de a fi descoperit. Un personaj ce dorește să se refacă social, însă viața îi este marcată de descoperirea făcută din pură întâmplare. Totuși, personajul nostru drag este nevoit să se întoarcă în Italia pentru a fi judecat, încarcercat și grațiat, toate astea după lungi ani de anchete, de infern, nopți nedormite, dezamăgiri și durere.

Un roman ușor de citit, cu un fir epic lejer, sănătos, numai bun de citit când ești pe un drum lung și când dorești să te relaxezi fără a-ți antrena imaginația. Că, la urma urmei, asta și înseamă „biografie”.

Le mulțumesc fooooarte frumos celor de la Cărți Anticariat pentru acest roman plin de suspans și umor, l-am citit cu mare drag și foarte rapid, având în vedere că mai mereu am fost pe drumuri. De altfel, vă recomand să vizitați site-ul care e în toiul reducerilor și surprizelor.

Editura Nemira (Suspans)

Traducere din italiană de Raluca Lazarovici

192 pagini

Comes a time when

Vine un timp când dorești să te lepezi de tot ce-ai acumulat, să-ți arunci toate amintirile din sertare, să-ți golești capul de toate formulele de la matematică și toate tangentele și cosinusurile, să uiți toate mișcările oscilatorii de la fizică și toate unitățile de măsură, să uiți ce este izopropilul, N-butena, tetrahidroxoaluminatul de sodiu, să uiți teoria lui Sigmund Freud și ce anume prevedea Tratatul de la Maastricht. Când ai vrea să uiți unde anume se proiectează sensibilitatea proprioceptivă, câți nervi cranieni are un om, din ce este alcătuit sistemul nervos central, care este capitala Franței, în ce an a explodat atomocentrala de la Cernobîl, ce formă de guvernământ are Spania, în ce an a aderat Croația la Uniunea Europeană.

Vine un timp când ți le dorești pe toate astea. Și nu numai.

Când dorești să fii lângă acea persoană care te face fericit, care te face să te simți complet, iubit, întregit, perfect, imperfect, trist, melancolic, visător, glumeț, irațional, dar, totuși, fericit. Acea persoană lânga care ai vrea să te trezești o viață întreagă și s-o privești dormind, iubind-o ca și cum ai fi văzut-o pentru prima dată. Apoi să cobori jos și s-o privești iarăși, stăpân peste ceea ce-ți aparține, dovedind că eternitatea există. Există în fiecare din noi. Și două eternități îs mai bune decât una singură.

Da, ți le poți dori pe toate.

Vine un timp când trebuie să-ți faci curaj și să strigi: „Da, asta sunt eu, la naiba! Arăt așa cum arăt, gândesc așa cum gândesc, simt așa cum simt, iubesc așa cum iubesc, dar sunt unic. Nu încerca să mă faci să mă simt mai puțin om, doar pentru că nu mă încadrez în ideile tale și nu încerca să mă schimbi doar ca să mă potrivesc în lumea. Dacă trebuie să mă schimb, voi lua singur această decizie, pentru că am trecut de perioada Evului Mediu.”

Când ești suficient de puternic ca să te iubești așa cum ești, vei fi surprins de cât de multe porți ți se vor deschide și cât de multe posibilități îți vor ieși în cale. Dacă trecutul nu te mulțumește, uită-l pe loc. Alcătuiește-ți o nouă viață în care să crezi.

Câteodată trebuie să ți le dorești pe toate. Și trebuie să-ți fie frică de eșec!

Jurnalul Annei Frank, de Anna Frank - Recenzie

Le mulțumesc celor de la Bookia.ro pentru această carte minunată, care a fost savurată pe deplin de ființa mea!

Am tot amânat lectura acestei cărţi pentru că tot găseam titluri interesante, care îmi “făceau cu ochiul “ sau pentru simplul fapt că nu aveam timp.

Savurat pe deplin de conştiinţa mea înfometată de reverie, jurnalul a reuşit să îmi atingă cele mai sensibile coarde, stârnind un amalgam de sentimente. Aş fi regretat enorm dacă nu aş fi parcurs aceste pagini.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, într-o ediţie îngrijită de tatăl ei, Otto Frank, “Jurnalul Annei Frank” a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare- un număr exorbitant, după cum se observă. De ce atât de preţios şi considerat atât de important? Anne Frank este, probabil, un nume familiar chiar şi pentru cei care nu au citit jurnalul, caci reprezinta un document extreme de important, din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

Împreună cu familia ei şi alţi evrei, Anna Frank este nevoită să se ascundă în Anexă. Urmează să locuiască aici doi ani (6 iulie 1942- 4 august 1944), după modelul unei vieţi clandestine. Sunt obligaţi de circumstanţe să păstreaze liniştea până când pleacă muncitorii din fabrica, iar ferestrele sunt ţinute închise pentru a nu da nimănui de bănuit că cineva ar putea locui în încaperea respectivă. Cea mai îngrozitoare condiţie, pentru ea, era aceea de a nu putea râde când simţea nevoia (ceea ce era aparent imposibil, în contrast cu personalitatea ei ludică) şi îi lipseau plimbările prin natură (“Pentru oricine se teme, este singur sau nefericit, este cu siguranţă cea mai bună metodă să se ducă undeva în natură unde este complet singur, singur cu cerul, cu natura şi cu Dumnezeu. Atunci, abia atunci, simţi că totul e aşa cum trebuie să fie şi că Dumnezeu vrea să vadă oamenii în simpla şi frumoasa natură, fericiţi”). Cu toate acestea, finalul este prezentat într-o ipostază tragică: cei opt locatari ai Anexei sunt arestaţi şi deportaţi cu ultimul transport spre Auschwitz, iar cu excepţia lui Otto Frank, toţi vor muri. Astfel, tatăl Annei va publica şi va face cunoscut, în toata lumea, jurnalul fiicei sale.

Stil precis,scurt, dar ironizant (“ o să le arat eu  ca Anne Frank e unsă cu toate alifiile şi-or să se minuneze şi-or să-şi închidă numaidecât fleanca”), impregnat de oralitate şi fineţe psihologică, Anna se adresează jurnalului pe care îl primeşte de ziua ei, numindu-l “Kitty”, ca şi cum s-ar adresa celei mai bune prietene, prezentându-i gândurile, sentimentele şi frământarile sale cele mai ascunse. Sincer, când l-am răsfoit prima dată, chiar asta am crezut. Nu îmi imaginam că numele acesta îi va fi atribuit jurnalului propriu-zis.

Consider că această carte ar trebui să fie lectură obligatorie, căci răscoleşte orizontul sufletului şi determină meditări profunde asupra valorilor etice, cum ar fi libertatea, pe care, fiecare dintre noi ar trebui să o preţuim mai mult.

Este o carte emoţionantă, tapetată de autenticitate, care reverberează şi în prezent vocea acestei fiinţe umane de doar 13 ani, provocând o transpunere revoltată în ceea ce priveşte consecinţele acestui război. Astfel, jurnalul conturează, în fond, un personaj puternic, nuanţat de speranţa, impresionând prin maturitatea de care dă dovadă.

În ceea ce priveşte exegeţii, Phillip Roth apreciază că : “Era o tânară minunată. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei… Ardoarea, spiritul care o animă-mereu active, punând mereu lucrurile în mişcare… E ca o surioară pasională a lui Kafka, este fetişa lui pierdută.”

Citate:

“Atâta timp cât poţi privi cerul fără teamă, ştii că eşti curat pe dinăuntru şi că vei fi din nou fericit. Şi atâta timp cât există această mulţumire interioară, mulţumirea pentru natură, Dumnezeu şi multe altele, atâta timp cât o porţi în tine, vei putea deveni din nou fericit. Poţi pierde totul: bogaţia, prestigiul, dar mulţumirea interioară poate fi doar ascunsă şi te va face, atâta timp cât trăieşti, din nou şi din nou fericit”.

“Lenea poate să pară atractivă, dar numai munca oferă satisfacţii”.

“Cine ar fi crezut vreodată că se pot petrece atât de multe în sufletul unei tinere fete?”

Îi îmbrățișez cu mare drag pe cei de la Bookia și le mulțumesc, încă o dată, pentru posibilitatea de a citi această carte care merită citită, care poate fi comandată de AICI. De asemenea, vă invit să profitați de MARILE reduceri, cu ocazia Black Friday. 

„Înainte să adorm” de S.J. Watson- Recenzie

Ne definim prin amintirile noastre. Dar dacă ne-am trezi bruscă fără ele? Dacă am uita dintr-odată cum n cheamă, cine suntem, de unde venim, pe cine iubim?

Are 47 de ani și e scriitoare. Se trezește în fiecare dimineață neștiind unde se află. O formă rară de amnezie o împiedică să rețină informații mai mult de 24 de ore. Crede că are cu 20 de ani mai puțin, că este singură și are întreaga viață înainte. Dar descoperă că locuiește cu soțul ei, Ben, și că majoritatea deciziilor importante din viața sa au fost deja luate. Doctorul o sfătuiește să țină un jurnal care o ajută să-și recompună amintirile de la o zi la alta. Dar într-o zi deschide jurnalul și citește: „Să nu ai încredere niciodată în Ben.”

O cheamă Christine. Jurnalul vieții ei se numește „Înainte să adorm”.

Ai intrat deja în viața ei!

O carte nemaipomenită, o carte pe care am citit-o cu sufletul la gură, mereu în alertă. O carte pe care am citi-o în 3 zile. Pur și simplu nu mă săturam să văd ce are să se mai întâmple cu Christine. După cum ați aflat, aceasta suferă de formă rară de amnezie ce nu-i permite să-și stocheze memoriile și amintirile. Doar imaginați-vă, să uiți totul după ce te trezești. Ehe, în cazul ăsta, mă lipsesc de un somn bun. 

Începutul promitea multe și știam cu certitudine că are să fie ceva memorabil, are să fie carte, pe care mi-am dorit din inimă s-o citesc, bună, care să mă surprindă și șocheze, care să mă facă să vreau să nu mă mai opresc din a o citi. Așa că am început lectura. Se trezește, iar totul parte atât de normal. El e Ben și de 20 de ani îi explică cine este ea, cine este el, ce sunt ei și de ce sunt acolo.

Știți ce-mi place la cartea aceasta? Te surprinde. Te suprinde chiar dacă știi cu siguranță că o carte în care protagonista e amnezică nu te va surprinde. Surprinde, da, pentru că ceilalți știu ceva ce ea nu mai știe. Sau ceva ce ea nu a știut niciodată. Ce cuprinde trecutul Christinei pe care Ben încearcă că atâta patos să-l ascundă? Care sunt realizările ei? Ce iubește ea? Cum a ajuns Christine să fie amnezică și să uite tot? Ce s-a ales de viața Christinei? Este Ben cine susține el că este? Pe măsură ce treci cu ochii deasupra paginilor, descoperi indicii care contrazic cu totul ceea ce susții că știai până în acel moment, și, încetul cu încetul, descoperi adevărul despre lumea în care trăiește și a trăit eroina noastră. Anxietate, groază, teamă, frustrare, dorința adevărului- toate acestea se activează în sufletul cititorului acestui roman minunat.

Un volum cutremurător de care m-am îndrăgostit încă de când i-am văzut coperta, ce a jucat un rol important atunci când am ales-o; pe lângă numeroasele recenzii bune pe care le-am citit despre. Un volum în care suferința și lipsa speranței, sentimentele contraditorii și minciunile, secretele ascunse, ating un suflet ce n-ar merita un asemenea tratament. E un must-read, o carte ce o poți lua oriunde vrei și pe care o voi reciti cu aceeași plăcere de la început. Finalul este superb, îmi amintesc că l-am recitit, și nu mint, de vreo 3-4 ori. S.J. Watson știe ce face, și face asta cum știe el mai bine!

Am extras și niște citate și pasaje care mi-au plăcut în special:

„Mâine? Dar n-am niciun mâine, mi-am zis în sinea mea. Tot așa cum n-am niciun ieri.”

„Am impresia că nimic nu e real, totul pare inventat. Chiar și eu.”

„Unele lucruri e mai bine să nu ți le amintești. E mai bine să se piardă pentru totdeauna.” 

„M-am înfiorat când mu-am dat seama că mai trecusem prin toate astea. Pentru el, suferința nu e nouă- a avut timp să sedimenteze în el, să devină parte din fundația lui, astfel încât să nu-l mai zdruncine.

Doar suferința mea e nouă zi de zi.”

„Azi dimineață am coborât în bucătărie gândindu-mă că viața mea e construită pe nisipuri mișcătoare. Se schimbă de la o zi la alta. Lucruruile pe care cred că le știu se dovedesc a fi false, iar lucruruile de care sunt sigură- despre mine și vața mea- țin de o perioadă faorte îndepărtată a trecutului meu.”

Critici:

’’Pur şi simplu, cel mai bun roman de debut pe care l-am citit vreodată.”- Tess Gerritsen
’’Acest fermecător roman de debut este în egală măsură un portret al profundului impact pe care boala îl are asupra personajului principal, şi un thriller care te ţine cu sufletul la gură, fără să-i poţi anticipa vreo clipă finalul.”- Booklist

„Un roman desăvârșit. Structura lui e atât de amețitoare, încât te face aproape să nu mai fii atent la stilul minunat în care e scris.”- The Guardian

 

Le mulțumesc din suflet celor de la Cărți Anticariat, care mi-au oferit posibilitatea de a citi acest roman minunat, pe care îl puteți comanda cu o reducere substanțială de AICI. Un preț incomparabil pentru un asemenea roman bun!

Drepturile de ecranizare au fost vândute casei de producție a celebrului regizor Ridley Scott. Rowan Joffe, scenaristul thrillerului „28 Weeks Later” și al dramei „The American”, a adaptat cartea pentru marele ecran. Filmul, de aemenea, merită!

Editura Trei- Fiction Connection

Traducere din engleză și note de Lauranețiu Dulman

440 pagini

Un volum nou în colecția Enigma - Editura Univers

Cei de la Editura Univers sunt puși pe fapte editoriale mari. Așadar, după toate noutățile de la Gaudeamus, ne surprind cu un nou roman.

Cum poate un tânăr timid, introvertit şi cu complexe fizice, sociale şi culturale să devină asasin profesionist? Prin vocea protagonistului, într-un stil alert, caracterizat de o extremă violenţă verbală, dar şi de sensibilitate, tandreţe şi umor, romanul „Ucigaşul” dezvăluie procesele interioare complexe şi pline de conflicte, precum şi pe cele exterioare care îl aruncă pe căi nu de el alese, dar înscrise deja, oarecum, într-un fel de cod genetic social.

Patrícia Melo s‐a născut în 1962 în São Paolo. A scris romane, piese de teatru şi scenarii de film. Romanele ei sunt bazate pe intrigi poliţiste şi au drept sursă de inspiraţie, de multe ori, violenţa din cartierele sărace ale marilor oraşe. În 2001 a câştigat premiul Jabuti, cel mai important premiu literar brazilian, pentru romanul ”Inferno„. Pentru ”O Matador„ (”Ucigaşul„, 1995) a primit în 1996, în Franţa, Prix Deux Océans şi în 1998, în Germania, Deutscher Krimi Preis. În 1999, revista „Time” a inclus‐o într‐o listă care cuprindea cincizeci de „Latin American Leaders for the New Millennium“.

Cartea poate fi comandată de AICI.

Mulțumim Editurii Univers pentru toate surprizele plăcute și devotament. Vă îmbrățișăm cu drag!

Cele mai vândute cărți Litera la Gaudeamus 2014

Bună seara,

Bineînțeles, Editura Litera și-a făcut simțită prezența și s-a afirmat la Gaudeamus 2014, cu vânzări nu numai foarte bune, dar și cu oferte și premii.

București, 23 noiembrie 2014  

În  cadrul  Târgului  Internaţional  Gaudeamus  -  Carte  de  învăţătură 2014, Litera și-a întâmpinat cititorii cu o ofertă editorială bogată, pentru adulți și copii, titluri noi de foarte bună calitate, reduceri de preț între 25 și 70% și evenimente deosebite. Prezența editurii Litera s-a remarcat la această  ediție  Gaudeamus prin  acțiuni aniversare dedicate cititorilor, cu ocaziasărbătoririi a 25 de ani de existență. 

Pe primele trei locuri ale titlurilor Litera pentru adulți, vândute la Gaudeamus 2014, se află „Ură, prietenie, dragoste, căsătorie”, „Fugara” și  „Dragă” viață de Alice Munro, câștigatoarea Premiului Nobel 2013. Urmează volumele de versuri ale lui Mircea Dinescu, „Întoarcerea barbarilor” și „Vino în rochia ta simplă de stambă”, lansate în prezența autorului, a lui  Alex Ștefănescu și  Mihaelei Moroșanu. Poezia lui Dinescu reprezintă o radiografie brutal de exactă a vremurilor, manifestul unui poet-martor al Atlantidei comuniste ce s-a scufundat. Pe locul șase al vânzărilor se află volumul „Patrimoniul umanității”. Cele mai frumoase locuri  din  lume. Toate siturile  UNESCO, lansat  în  prezența lui Theodor  Paleologu, Bedros Horasangian, Augustin Ioan, Mihaela Căpățână și Ilieș Câmpeanu.

„Secretele Verei Atkins”. Povestea unei românce spion în al Doilea Război Mondial, de Sarah Helm, a fost, de asemenea, un volum care a captat interesul cititorilor la Gaudeamus 2014, aflându-se pe locul șapte în topul vânzărilor. Lansarea a fost făcută în prezența invitaților Adrian Cioroianu,  Constantin  Degeratu și  Bedros Horasangian. Biografia lui Sarah  Helm dezvăluie secretele celei despre care Ian Fleming, creatorul celebrului James Bond, spunea: „În adevăratalume a spionilor, Vera Atkins a fost șeful”. Locul opt îi revine cărții „Cântecul păsărilor” de Sebastian Faulks, la a cărei lansare au participat Bedros Horasangian, Elisabeta Lăsconi, Liana Stanciu, Maia Morgenstern și Irina Ilie. Cu o galerie de personaje memorabile, de o mare complexitate psihologică, cu o scriitură de o intensitate şi o frusteţe tulburătoare, cu episoade capabile să răscolească sufletul oricărui cititor ,romanul lui Sebastian Faulks este o emoţionantă meditaţie asupra naturii umane şi un omagiu adus soldaţilor britanici participanţi la Primul Război Mondial.

„Vatican.Toate picturile și frescele marilor maeștri”, un volum care înfățișează exhaustivuna dintre cele mai rafinate și mai importante colecții de artă ale lumii, s-a aflat în preferințelecititorilor, ocupând locul nouă al vânzărilor. Locul zece pe lista celor mai vândute cărți  Litera la Gaudeamus 2014 este ocupat de „Răzbunarea Geografiei” de Robert D. Kaplan. Autorul susţine că, pentru a înţelege evenimentelecurente – conflictele  religioase,  războaiele,  instabilitatea politică –,  e de ajuns să aruncăm oprivire asupra hărţii.

Dintre titlurile pentru copii, cele mai bine vândute au fost: „Disney. Regatul de gheață”,„Vine Crăciunul”,  „Violetta. Agenda mea de școală”,„Violetta. Rețetele Violettei” și „Cartea de aur a celor mai frumoase povești”. Micii fani ai cărților „Violetta” s-au bucurat de un spectacol extraordinar de muzică și dans, alături de Andra Gogan și trupa Amicii.

Toate cărțile pot fi cumpărate de pe site-ul editurii la prețuri de nerefuzat!

Comparativ cu anul precedent, vânzările Litera la Gaudeamus  au  crescut  cu  20%. Numărul total al cărților vândute depășește 7000 de exemplare, din peste 1000 de titluri.

Ne bucurăm de succesul Editurii și le dorim cât mai multe cărți vândute și cât mai multe cărți bune editate!

Câștigător „Concurs sponsorizat de cărți romantice”

Salutare,

Din moment ce nu mai apar persoane interesate de ACEST concurs, voi anunța câștigătorul. Așadar, în urma extragerii, acesta este:

Lavinia Humneiuc, felicitări. Felicitări și celorlalți, vor mai fi concursuri și șanse de câștig. Lavinia, te rog să îmi trimiți un e-mail la adresa andrei.cioata17@yahoo.com cu numele tău și prenumele din buletin, adresa completă și numărul de telefon, pentru ca cei de la Cărți Romantice să-ți poată expediat premiul. Felicitări încă o dată

De asemenea, nu uitați de concursurile încă active:

1. „Simlarillion și două romane polițiste”- AICI;
2. „Festinul ciorilor”- AICI;
3. „Comentează și... câștigă!”- AICI.

Vă aștept să vă încercați norocul.
Mult succes!

„Vecinul” de Lisa Gardner- Recenzie

Un thriller senzațional, plin de suspans, mister, complex. O adevărată încântare, unul dintre cele mai bune romane thriller-suspans-acțiune-dramă-mister pe care le-am citit vreodată.

O poveste senzațională și plină de întorsături, de întrebări și capcane la tot pasul. Lisa Gardner ne pune toate acestea în față, scriind povestea cu un talent deosebit de a nara, de a porni intrigi și, aș spune, puncte culminante. Deoarece, de-a lungul romanului, nu există numai un punct culminant, ci sunt pe puțin atâtea câte degete avem la o mână. 

Totul începe când Sandy, mamă și soție „devotată” (sau poate nu, asta e una din întrebările pe care ți-o pui la fiecare pagină citită) dispare într-un mod bizar de acasă, lăsând în urmă o fetiță șocată, care, poate, a văzut prea multe și știe prea multe. Bineînțeles, acuzatul principal cade a fi soțul ei, Jason, care pare a avea un trecut care ascunde secrete și mistere. Un trecut negru și întunecat. Apoi, mai apar și alte persoane ce sunt luate în vizorul poliției: un pedofil care, din punctul său de vedere, a fost nevoit să facă ce a făcut, pentru că victima îl iubea, un elev al doamnei Sandy- pentru că ea era profesoară- care este nemulțumit de statutul său dovedindu-se a fi îndrăgostit de ea și un membru al poliției orașului care „îi dorește binele” lui Sandy și căruia aceasta i se dăruiește în mod natural.

A plecat oare Sandy cu alt bărbat, sătulă de Jason și de nepăsarea lui? S-a sinucis? A fost ucisă pentru ca mai apoi cadavrul să-i fie tranșat și ascuns în frigiderul imens din garaj? Sau oare își petrece viața sub altă identitate, pe o plajă îndepărtată în Mexic? 

O fetiță care știe prea multe, un soț cu un trecut negru, care își petrece toate nopțile în fața calculatorului, neglijându-și soția. Sau poate doar îi dorește binele? Ce face toată seara când nu este lângă soția sa? De ce o refuză pe aceasta când încearcă să-l atingă? Ce ascunde, de fapt, Jason? Dacă ăsta e numele său real. 

Vor reuși cei de la departamentul poliției s-o găsească pe Sandy... în viață? Va fi dispusă Ree, fiica celor doi, să coopereze pentru a oferi detalii cu privire la ce s-a întâmplat cu mama sa? Vor primi cei de la poliției acordul lui Jason de a o interoga pe Ree? Ce se va alege de soarta celor doi: va ajunge Jason la închisoare și Ree în grija statului, pentru ca mai apoi să fie dată spre adopție și să ajungă în cine știe ce colțuri ale lumii? Lisa Gardner rezolvă într-un mod autentic toate aceste doleanțe, iar ultimile cincizeci de pagini din carte pur și simplu îți explodează în fața ochilor.

Am selectat, pe parcursul lecturii, niște pasaje care mi s-au părut relevante pentru acțiunea cărții și intriga ei:

„Dintotdeauna m-au fascinat secretele. Mi-am trăit copilăria în minciune, așa încât nu e de mirare că văd subterfugii oriunde mă uit. Colegul meu de clasă care poartă cămașă cu mânecă lungă, chiar și atunci când e cald afară, e, fără îndoială, bătut de tatăl vitreg. Femeia aceea cu față ciupită de vărsat și cu umeri colțuroși și care lucrează la curățătorie este, fără îndoială, abuzată de fiul ei, bruta aia care își pierde vremea prin spatele magazinului.
Oamenii mint. La fel de instinctiv precum respiră. Mințim pentru că nu ne putem abține.”

„Știți ce facem, de fapt, la aceste ședințe? Căutăm scuze. Tatăl care s-a culcat cu fiica predinte că este o persoană mai bună decât preotul care s-a culcat cu cincisprezece acoliți. Tipul care a mângâiat, consideră că este mai bun decât cel care a penetrat. Prădătorii care își ademenesc victimile cu dulciuri, afecțiune sau privilegii nemeritate susțin că sunt mai buni decât monștrii care au recurs la violență, în timp ce monștrii care au recurs la violență cred că fac mai puțin rău decât seducătorii care își amăgesc victimile, lăsându-le să creacă că au și ele o parte de vină. Statul ne-a adunat pe toți laolaltă, și, la fel ca în orice grup organizat, simțim nevoia disperată de a ne diferenția de ceilalți.”

„Prima oară l-am înșelat pe Jason când Ree avea unsprezece luni. Nu mai suportam. Nopțile nedormite, ritualul epuizant al hrănirii, spălării, înfășării, hrănirii, spălării, înfășării. Mă înscrisesem la colegiu la cursurile online, și mi se părea că în fiecare minut pe care nu îl petreceam având grijă de copil nu făceam altceva decât să scriu lucrări, să caut pe internet informații pentru câte un proiect și să încerc să-mi amintesc matematica învățată în liceu.”

„Șiți ce își doresc oamenii cel mai mult pe lumea asta? Mai mult decât iubire, mai mult decât bani, mai mult decât pace pe pământ? Oamenii își doresc să se simtă normali. Să știi că emoțiile lor, viețile lor, experinețe lor sunt la fel ca ale celorlalți.”

„Știți cu ce este cel mai greu să te obișnuiești în închisoare? Cu zgomotul. Zgomotul neîntrerupt. Douăzeci și patru de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Zgomotul bărbaților care mormăie, care trag vânuri, care sforăie, care se masturbează. care țipă. Deținuții care bolborosesc în propria lor lume halucinantă. Criminalii care vorbesc și vorbesc, și vorbesc, care nu se opresc din vorbit nici când stau pe WC, ca și cum a se cacă în văzul tuturor  le e cumva mai ușor dacă și vorbesc în tot acest timp.”

Și asta nu e tot, deoarce cartea conține numeroase pasaje introspective și profunde, menite să ofere cărții și un aer de... poveste de viață. Se merită, credeți-mă, iar asta o subliniază și următoarele critici:

„Fascinant... plină de răsturnări de situație spectaculoase.”- Publishers Weekly

„O carte care îl pune pe gânduri pe cititor și îi produce fiori. O realizare de geniu marca Gardner!”- Romantic Times Book Reviews

„Iubitorii genului ar trebui să fie avertizați să își închidă bine ușile înainte de a se apuca de citit.”- Bookpage

„Fără îndoială, cel mai complex roman al lui Gardner... o adevărată încântare pentru fanii autoarei.”- Booklist

O carte, fără îndoială, care merită citită, și care poate fi comandată de AICI.

Mulțumesc celor de la Editura Litera pentru posibilitatea de a o citi, am făcut-o cu mare plăcere!

Editura Litera

560 pagini (însă se citește ușor)

Traducere din limba engleză de Carmen Ion

Amintiri

Solititudine

Chiar dacă, printr-o dezagreabilă întâmplare, aș găsi un fir de păr pe felia de pâine cu miere, pusă lânga cana aburindă de ceai, aș ști, oricum, că e părul meu.

Ferește-te de ploaie!

Seara, târziu, după ce-ai strâns resturile cinei și ai scutural firmiturile de pe cartea pe care o citești, după ce-ai aprins lampa și te-ai cuibărit la gura sobei, atunci e momentul când trebuie să-ți dai seama că plouă.

Hoteluri

Se pare că mi-am petrecut viața sosind în hoteluri străine. Și întrebând dacă mă pot duce imediat la culcare.
„Și vă rog să fiți amabili să-mi umpleți sticla cu apă caldă... Vă mulțumesc, e perfect. Nu, n-am nevoie de nimic altceva.”
Ușa străină se închide în urma persoanei străine, și eu mă vâr sub pături străine. Într-un pat străin. AȘteptând ca umbra să se prelingă dinspre colțurile odăii și încet-încet să-și țeasă pânza diafană peste Cel mai Urât Tapet dintre Toate de până Acum.

Picnic

Când cele două femei în alb au ajuns pe plaja pustie, ea și-a azvârlit cutia cu acuarele și ea și-a azvârlit carnetul cu însemnări. S-au așezat pe nisip. Valuri erau potolite. În fața lor, stâncile acoperite cu bălării păreau o turmă de animale sârmoase, îndgrămădite la baltă să se adape, încremenite locului într-un soi de uluială. Pe urmă, ea s-a dus și și-a bălăcit picioarele într-o baltă, urmărind nuanțele carnației sub apă. Iar ea s-a pitit într-o grotă întunecoasă și a rămas acolo depănând în amintire anii copilăriei. După aceea s-au întors amândouă pe plajă, s-au trântit pe burtă, ascunzându-și capul în adăpostul brațelor încrucișate. Păreau două lebede.

Somn - vis

Locul ăsta e pur și simplu dumnezeiesc. Atât de îndepărtat, de pașnic; plin de culoare, plin de toamnă; asfințitul e real și zgomotul făcut de un om care depiscă lemne e real. Numai de-aș putea locui aici multă, multă vreme, fără să fiu obligat să văd toate ororile care se întâmplă afară, fără să-i văd pe cei răi. Ar putea foarte bine să fie.
Locul, îndepărtat, veșminte vechi și lavaliere.
Anul - plin de rod! Vorba și râsul vioi.
Nu vreau să mă trezesc.

Acum

Ninsoarea a stat și a răsărit un cer de un albastru intens, ca de gențiană. Zăpada zace îngrămădită pe copaci, ciorchini mari de zăpadă, ca frișca bătută. Vremea a fost rece, dar, presupun, frumoasă. Pentru mine zăpada e ceva absolut detestabil. Uneori. Așa este și-n realitate.
Păsările ciugulesc niște boabe înghețate.
Gardul viu al grădinii a pierdut cu totul. 
Ce bine e în pat!