Solititudine
Chiar dacă, printr-o dezagreabilă întâmplare, aș găsi un fir de păr pe felia de pâine cu miere, pusă lânga cana aburindă de ceai, aș ști, oricum, că e părul meu.
Ferește-te de ploaie!
Seara, târziu, după ce-ai strâns resturile cinei și ai scutural firmiturile de pe cartea pe care o citești, după ce-ai aprins lampa și te-ai cuibărit la gura sobei, atunci e momentul când trebuie să-ți dai seama că plouă.
Hoteluri
Se pare că mi-am petrecut viața sosind în hoteluri străine. Și întrebând dacă mă pot duce imediat la culcare.
„Și vă rog să fiți amabili să-mi umpleți sticla cu apă caldă... Vă mulțumesc, e perfect. Nu, n-am nevoie de nimic altceva.”
Ușa străină se închide în urma persoanei străine, și eu mă vâr sub pături străine. Într-un pat străin. AȘteptând ca umbra să se prelingă dinspre colțurile odăii și încet-încet să-și țeasă pânza diafană peste Cel mai Urât Tapet dintre Toate de până Acum.
Picnic
Când cele două femei în alb au ajuns pe plaja pustie, ea și-a azvârlit cutia cu acuarele și ea și-a azvârlit carnetul cu însemnări. S-au așezat pe nisip. Valuri erau potolite. În fața lor, stâncile acoperite cu bălării păreau o turmă de animale sârmoase, îndgrămădite la baltă să se adape, încremenite locului într-un soi de uluială. Pe urmă, ea s-a dus și și-a bălăcit picioarele într-o baltă, urmărind nuanțele carnației sub apă. Iar ea s-a pitit într-o grotă întunecoasă și a rămas acolo depănând în amintire anii copilăriei. După aceea s-au întors amândouă pe plajă, s-au trântit pe burtă, ascunzându-și capul în adăpostul brațelor încrucișate. Păreau două lebede.
Somn - vis
Locul ăsta e pur și simplu dumnezeiesc. Atât de îndepărtat, de pașnic; plin de culoare, plin de toamnă; asfințitul e real și zgomotul făcut de un om care depiscă lemne e real. Numai de-aș putea locui aici multă, multă vreme, fără să fiu obligat să văd toate ororile care se întâmplă afară, fără să-i văd pe cei răi. Ar putea foarte bine să fie.
Locul, îndepărtat, veșminte vechi și lavaliere.
Anul - plin de rod! Vorba și râsul vioi.
Nu vreau să mă trezesc.
Acum
Ninsoarea a stat și a răsărit un cer de un albastru intens, ca de gențiană. Zăpada zace îngrămădită pe copaci, ciorchini mari de zăpadă, ca frișca bătută. Vremea a fost rece, dar, presupun, frumoasă. Pentru mine zăpada e ceva absolut detestabil. Uneori. Așa este și-n realitate.
Păsările ciugulesc niște boabe înghețate.
Gardul viu al grădinii a pierdut cu totul.
Ce bine e în pat!
Îți invidiez detaliile pe care le pictezi aici. Le coși cu atâta măiestrie pe pânza minții mele... nu știu unde m-aș putea pierde în viața asta, dar dacă aș avea de ales vreodată, m-aș pierde cu plăcere în mintea ta și să mor dacă aș vrea să mai ies vreodată de-acolo. Știu că e un loc în care aș fi surprinsă de ce aș găsi și copleșită probabil, de intensitatea unei furtuni care nu contenește. Mă dor rădăcinile nervilor când citesc ce scrii și iubesc ce scrii și te iubesc pe tine. Mă cultiv pe mine citindu-te pe mine. Ai o voce care îmi răsună și acum în cap, când m-am cuibărit, în sfârșit, în pat... ce bine e în pat!
RăspundețiȘtergerecitindu-te pe tine, îmi cer iertare
ȘtergereDeci.. Nu știu cum să încep, atât de tare m-au copleșit cuvintele tale, crede-mă. Dar, măcar, îți pot mulțumi și îmi pot găsi cuvintele făcând asta, dacă altceva nu știu ce să-ți spun. Nu acum, dar nu vreau să-mi întârzie răspunsul. Îți mulțumesc, suflet frumos și curat, pentru toate gândurile și cuvintele frumoase. Ai un spirit aparte, un spirit frumos și sensibil, îmi place cum și, evident, ce mi-ai scris! Citindu-ți comentariul, mi-am făcut ziua mai bună. Îți mulțumesc, din suflet, că ai trecut pe aici. Salutări și gânduri bune, om frumos!
ȘtergereRar găseşti în ziua de azi băieţi care se mai gândesc şi la carte, nu numai la fete şi...eh, n-ar trebui să folosesc acele cuvinte pe un blog atât de superb. E de admirat faptul că citeşti, faptul că ai acest blog, faptul că faci toate astea neaşteptând nimic în schimb. Mi-aş dori, sincer, să existe mai mulţi băieţi ca tine. Dar, din păcate, cred că rasa voastră de băieţi deştepti e pe cale de dispariţie sau ceva :)) că altfel nu-mi pot explica de ce sunteţi aşa puţini.
RăspundețiȘtergereNu e nicio problemă cu asocierea aceea „nu numai la fete”. :)) Poate ai dreptate. Și eu mi-aș dori, acum pe bune, să am un prieten băiat care să citească și cu care să-mi împărtășesc părerile despre cărți. Încerc eu, oarecum, să-mi mai incit prietenii la citeală, dar neh. Pe cât de pe cale de dispariție suntem, nu știu, dar, știi cum se zice, trebuie să existe un echilibru în toate. :)) Pupici. Îți mulțumesc frumos.
RăspundețiȘtergere