Top 10 cărți de dragoste (și nu numai) pe care le recomand

Salutare,

Iată-mă absolvent, iată-mă graduat, mai urmează să fiu admis la facultate - Doamne ajută - și o etapă importantă din viața mea (poate cea mai importantă) a luat sfârșit. Abia aștept să am timp mai mult în această vară, după admitere, să citesc, să fac recenzii, să ies să alerg, să am mai multă grijă de mine. Nu știu cum să vă spun, dar o s-o spun, clasa a douăsprezecea este groaznică, g-r-o-a-z-n-i-c-ă, pur și simplu nu ai timp de nimic. Eh, na, depinde și de ce vrei să faci mai departe. Acum, că am prins ceva puțin timp liber - cât o fi și el de puțin - m-am gândit să mai intru pe blog. Recenzii, deh, am câteva de făcut, dar nu am starea necesară, așa că am săă fac un post în care o să vorbesc despre zece cărți de dragoste pe care le-am citit și pe care le voi integra într-un top. Total subiectiv, le puteți lua drept recomandări! Deci, să vedem:

10.

Ispășire, de Ian McEwan, o carte care vorbește despre o iubire dăinuindă peste timp, care trece granițele războiului rece, neîndurător, crud, o iubire care surprinde prin intensitate și prin esență. Mi-a plăcut acest roman, în special datorită faptului că a căzut la țanc, exact într-un moment al vieții mele în care simțeam nevoia să citesc așa ceva.

9.

Să nu mă părăsești, de Kazuo Ishiguro, un roman care-ți rămâne în suflet, care te face să palpezi la fiecare pagină, să trăiești alături de personaje, să le iubești, să te atașezi de ele și să plângi, de asemenea, împreună cu ele. Nu ai, pur și simplu, cum să nu te îndrăgostești de acest roman, nu ai cum să-l simți atingându-te pe suflet, pentru că este un roman care vorbește despre multe, hehe, despre multe lucruri care, din păcate, sunt ascunse acestei lumi. Mi-a plăcut, mereu va avea un loc aparte în biblioteca mea.

8.

Fata cu picioare de sticlă, de Ali Shaw, un roman sensibil care vorbește despre o poveste de iubire ce depăseșește granițele realului, ale contingentului. Este o poveste care te atinge în meningele sufletului, te sensibilizează, îți provocă tahicardie. Merită, credeți-mă, să aflați povestea acestui roman.

7. 

Culoarea purpurie, de Alice Walker, roman câștigător al Premiului Pulitzer și National Book Award. Mai multe, zic eu, nu sunt de spus, pentru că v-am pus la dispoziție recenzia, dar, credeți-mă, această carte este vitală. Din toate punctele de vedere.

6.

Dragoste în vremea holerei, de Gabriel García Márquez. Dragostea este calea pe care omul, în toată viața sa, oricât de trist, fericit, zbuciumat, depresiv ar fi, dorește să pășească și să meargă, gândindu-se că, la capătul acestui drum, nu se află decât împlinirea ființei, desăvârșirea nu numai spirituală, cât și fizică, trupească, într-o unire a contradicțiilor noastre efemere, care ne proiectează spiritul într-un spațiu teluric al existenței, domnind peste ceea ce cu toții numim ideal și aspirație. Despre asta este povestea lui Gabriel García Márquez, într-o oarecare măsură. Despre zbuciumul acelui om care-și caută menirea într-o lume în care nimic nu este ceea ce pare a fi, dominat de aparent și înfățișat de răutatea umană, despre omul a cărui răbdare pentru a-și împlini țelului nu numai că este o virtute, ci devine un mod de a trăi, de a parcurge timpul care se scruge spre împlinirea acestei condiții. Pe de altă parte, scriitorul surprinde aceeași încercare a omului de a grăbi, în limitele sale, acest act al desăvârșirii, martor la trecerea ineluctabilă a timpului, care trăiește emoția neîmplinirii, a confuziei și deprimării, dar care are, la polul opus, satisfacția învingătorului, satisfacție a cărei intensitate este suprimată de către circumstanțele în care acest „câștig” s-a produs - și anume, „după 50 de ani, 9 luni și 4 zile” de la despărțirea de persoana iubită. 

5.

Oona & Salinger, de Frédéric Beigbeder. „Oona & Salinger” ne prezintă aparenta poveste de dragoste dintre două persoane diferite pe care viața, destinul le aduce împreună. Oona O'Neill este o fată rebelă, este o adolescentă de care te atașezi imediat ce apare în cadru, o adolescentă care-și petrece timpul savurând rumoarea vieții, ironia fină și gogomania bărbaților care-ar face orice pentru un sărut de-al ei. În cârdășie cu alte două prietene, Oona O'Neill pare că ar putea face totul cu viața celorlalți, iar Beigbeder conturează o imagine idolatrizată a acestei fete, văzută din ochii lui Salinger. Oona, împătimită a teatrului, lady a barurilor pătate cu whisky și a muzicii blues, în esență timidă și sensibilă, are o înclinație aparte pentru teatru și cuvinte, pentru artă și viață. De cealaltă parte, J.D. Salinger, scriitorul faimosului roman „De veghe în lanul de secară”, cu ceva ani mai mare decât ea, simte o atracție nebunească față de această creatură a Oonei pe care încearcă s-o descopere tot mai mult, căzându-i în mreje și încorsetându-se sub dragostea ei. Deloc neașteptat, odată cu trecerea timpului relația lor va înflori și cei doi vor ajunge să-și consume nopțile împreună, în același pat, dar într-o castitate care pentru Salinger este ucigătare și greu de înțeles. Totuși, însăși Oona, ani mai târziu, îi va curma controversa acelor nopți în care nu făceau dragoste și priveau către stele: „(...) eram prea timidă să-ți spun eu.” Amuzant, nu-i așa? Trăind într-o asemenea legătură, Salinger pare să fie mulțumit cu viața sa, iar Oona își fructifică, deși cam pesimistă, pasiunea pentru teatru, visându-se într-o zi o actriță de zile mari și cunoscută de toată lumea. Totul merge frumos, totul pare să fie însorit pe străduța dragostei lor, dar toate lucrurile frumoase au un sfârșit: chiar înainte de atacul militar dat prin surprindere din partea marinei imperiale japoneze împotriva bazei navale de la Pearl Harbor, Hawaii, din dimineața zilei de dumincă, șapte decembrie, 1941. 

4.

Aristotel și Dante descoperă Secretele Universului, de Benjamin Alire Sáenz.

Doi tineri. Aristotel. Dante. Dante. Aristotel. Amândoi suflete curioase, firi enigmatice, minți enciclopedice (date fiind și toponimele) care caută răspunsuri la întrebările existențiale ale lumii în care trăiesc: viața, fericirea, dragostea, iubirea, moartea, împlinirea, prietenia și familia. Punându-și aceste întrebări, cei doi eroi ai noștri cad într-o mare în care răspunsurile pot fi împărțite, de fapt, doar la doi. Aristotel, diminutivat „Ari”, este genul adolescentului răzvrătit, este băiatul a cărui problemă era faptul că viața sa „este ideea altcuiva”. Subtil, nu? Cu un frate în închisoare, un frate despre care familia lui nu pomenește nimic și despre care, de altfel, el nu știe nimic, Aristotel încearcă să afle și acest „secret al universului”, punându-și întrebări la care nimeni nu este pregătit să-i răspundă. În cealaltă parte a Universului, Dante, un băiat sarcastic, un băiat curios și cu un fel destul de neobișnuit de a privi lumea, un băiat cu principii cam de neînțeles pentru unii, cu un umor foarte pronunțat și un caracter care te face, numaidecât, să-l vrei drept prieten. 

3.

Cititorul, de Bernhard Schlink. Iubirea, într-adevăr, nu are vârstă, ea nu cunoaște limite, iubirea adevărată trece peste orice impediment și, totuși, iubirea întotdeauna doare. O fi ăsta un semn că, de fapt, n-am cunoscut încă iubirea adevărată? Romanul lui Bernhard Schlink, „Cititorul”, este un roman cum rar mi s-a dat să citesc: adună în el emoție, mister, pasiune, dragoste, inițiere, sentimente contradictorii, frică, orgoliu și, înainte de toate, sensibilitate. Iar toate acestea, sub opresiunea desfășurării celui de-al doilea Război Mondial, fac din povestea celor doi îndrăgostiți o capodoperă pe care aș alătura-o, subiectiv fiind, marilor cupluri celebre. Romanul urmărește o poveste dragoste mai puțin obișnuită, și anume aceea dintre adolescentul Michael Berg în vârstă de doar cincisprezece ani, un tânăr care abia apucă să se cunoască atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, și taxatoarea de tramvai, angajată la firma Siemens, Hanna Schimtz, o femeie cu douăzeci de ani mai în vârstă, un personaj greu de înțeles, ascuns, misterios, care este gata să facă orice pentru a ascunde un secret rușinos și care, odată aflat, ar condamna-o la o viață oribilă. 

2.

  

Oare mai este altceva de spus în legătură cu acest roman? Da, aș spune. Mulți îl consideră plictisitori, cunosc câteva persoane care nu l-au putut duce până la capăt, ba că e plictisitor, ba că e prea multă lălăială, chestii de genul. Ei, bine, pentru mine este și va rămâne una dintre cele mai frumoase povești scrise vreodată. Și una dintre eroinele mele preferate.

1.

Pe aripile vântului, de Margaret Mitchell. Cred că toți cititorii mei, toți prietenii mei, toți profesorii mei, toate persoanele cu care, voluntar sau nu, intru în contact, știu că romanul acesta este romanul meu prefer. Ever. Pur și simplu ador povestea lui Mitchell, este, Doamne, deși par impresionist, una dintre cele mai bune. V-o recomand cu căldură! 

Acesta ar fi topul cărților de dragoste! Subiectiv, repet. Dacă ar fi să faceți voi un top, care ar fi acela? Ați citit vreo carte dintre cele de mai sus?

Mulțumesc, o zi seară frumoasă să aveți!

Andrei