Orele, de Michael Cunningham - Recenzie

Editura: Polirom

Colecția: Top 10+

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 204

„Voiam să scriu o carte unde moartea se întâlnește cu viața, unde suicidul și sărutul încarnează aspecte foarte diferite, dar complementare, ale unei experiențe imense și misterioase: cea a existenței umane.”

Bun. Voi începe așa: am mai citit această carte. Unu la mână: este prima dată când am recitit o carte. Doi la mână: când am citit prima dată cartea, nu am vrut să-i dau un rate pe Goodreads - pentru că, pur și simplu, am citit cartea și nu-mi aduceam aminte ce am citit. Zău! Trei la mână: vă dați seama, din moment ce nu-mi aduceam aminte, nu am făcut recenzia acestei cărți, n-am spus nimic despre ea. Patru la mână: recent, mă uitam prin bibliotecă. Am văzut cartea lui Cunningham și am zis că, hai, trebuie să-i dau o șansă. Poate n-am fost eu într-o stare potrivită când am citit cartea, poate nu am fost atent, mi-au scăpat mie detalii. De asemenea, de vreo trei ori (pe cuvânt), am încercat să mă uit la film. Nu am reușit. Cinci la mână: am recitit cartea, am dat rating pe Goodreads - patru din cinci steluțe, după cum puteți vedea; și, totuși, nici acum nu știu dacă am înțeles această carte cum trebuie. Sincer, cred că am să recitesc, pentru a treia oară, această carte. Nu știu de ce am impresia că, de fapt, ea ascunde cinci steluțe, nicidecum patru.

Michael Cunningham s-a născut în 1952 în orașul Cincinnati, statul Ohio. Copilăria și adolescența și le petrece în Pasadena, California. Studiază literatura și pictura la Stanford University, după care se înscrie la cursurile de creative writing de la Iowa. Publică mai multe povestiri în reviste literare de prestigiu precum The Atlantic Monthly, Redbook, Esquire sau The Paris Review. Primul său roman, O casă la capătul lumii, (1990) este aclamat de critica literara. În 1995 publică un al doilea roman, Carne și sânge, saga unei familii grecești. Romanul Orele (The Hours, 1998) cunoaște un succes răsunător, fiind laureat, un an mai târziu, cu Premiul Pulitzer si PEN/Faulkner Award. În 2002, ecranizarea romanului, cu Nicole Kidman, Meryl Streep si Julianne Moore în rolurile principale, este distinsă cu cele mai prestigioase premii din lumea filmului, inclusiv premiul Oscar. În 2005 Michael Cunningham publică romanul Zile exemplare, considerat deja unul dintre marile romane americane. 

Habar n-am cum să fac recenzia, dar pot începe spunând și susținând - cu tărie - că Michael Cunningham e un geniu în ale literaturii. Această carte a fost enough pentru a-mi da seama că, într-adevăr, stăpânește arta literaturii, a literelor, cu o desăvârșită ușurință și măiestrie. Pentru că, vă rog să mă credeți, nu am simțit că am citit ceva ce ar fi putut fi citit de către toți, ba dimpotrivă, autorul a făcut apel la atenția mea și la experiența mea literară, care, credeți-mă, numără ceva ani! Mi-a plăcut, chiar mi-a plăcut pentru că m-a încercat și nu mi-a oferit totul pe tavă - așa cum sunt alții obișnuiți s-o facă. Ceea ce a avut un impact destul de mare asupra mea, pentru că, citind această carte, mi-am dat seama că încă nu-s pregătit (poate) să accept această inadecvare logică - să spun, totuși - privitoare la această carte, Orele. O să vă vorbesc puțin despre ea, în ceea ce urmează. 

Într-o dimineață mohorâtă, în Londra anului 1923, Virginia Woolf se trezește dintr-un vis care o va determina să scrie Doamna Dalloway. În Greenwich Village-ul timpului nostru, Clarissa Vaughan pregătește o petrecere pentru ziua de naștere a fostului ei iubit, un poet bolnav de SIDA. Într-un Los Angeles al anului 1949, Laura Brown pregătește ziua de naștere a soțului ei și nu se poate abține să citească din Woolf. Odată începută povestea lor, cele trei destine se întrepătrund, se reflectă ca într-o oglindă, chiar și în cel mai mărunt moment al vieții lor. Pur și simplu, am văzut aici o precizie de chirurg, o finețe care m-a uimit, mi-a dat două palme și mi-a spus că, domle, abia aici văd literatură de calitate. Abia aici am de-a face cu un scriitor adevărat, de o măiestrie impecabilă. Rezumând puțin povestea, Orele surprinde viața nefericită, seacă, neîmplinită a trei femei care doresc altceva de la viață, eliberându-se de convenționalismul în care își duc traiul, de rutina în care se sufocă. Virginia, personajul inspirat din realitate, personaj cu probleme mentale confirmate, scrie o care, are ideea genială de a scrie o carte - fiind, așadar, punctul din care întreaga flacără obsedantă a operei are să se nască. Altă persoană, citește cartea, romanul manifestând o influență absurdă, violentă, inexplicabilă asupra ei, iar cea de-a treia persoană, ghiciți ce?, pare a fi tocmai personajul principal al romanului pe care Virginia îl scrie. Fiecare personaj este dominat de anumite trăiri ciudate, de la depresie, la frică, la tristețe, până la intenții de suicid, izolare, groază. Personajele par a fi mânate de o dorință de nestăpânit, sunt niște personaje care nu se conformează, care dau din coate și vor să iasă la suprafață. Țipă, strigă, scandează în paginile aceste cărți. 

Jocul destinului subliniază forța morală, psihică a acestor femei, ce se aseamănă în pastelul emoțional al fiecăreia. Drama individuală prin care acestea trec nu fac decât să apropie cititorul de ceea ce citește, să-l facă să simtă tot ce această carte înseamnă. Fac o mică paranteză, spunându-vă că habar n-am dacă mă repet cu ceea ce spun, cu ceea ce scriu, pentru că, după părerea mea, acest roman chiar nu poate fi recenzat. Trebuie citit și atât. Citit și trăit, asemenea poeziei. Dar pentru că-mi place să împărtășesc cu voi tot ce citesc, am să încerc. Romanul exploatează o serie de aspecte din biografia autoarei Virginia Woolf, integrându-le într-o formă estetică viabil, conform convingerilor literare ale lui Cunningham. Orele parte a fi o metaforă a morții, a durerii, a încercării disperate de a scăpa din încorsetările timpului, fără, totuși, o putință a salvării. În cele din urmă, poate moartea este singura modalitate de salvare, de scăpare, dar niciodată răspunsul. Și, totuși, o fi această carte doar despre atât? La a doua lectură, vă pot spune că am văzut și identificat lucruri care, prima dată când am citit cartea, au fost trecute cu vederea. Am impresia că la o lectură viitoare, cu siguranță voi fi desăvârșit tainele acestei cărți! :) Cu siguranță!

Orele este romanul sufletului, este un roman care răspunde la întrebări, punând, însă, și mai multe. Este un roman pe care-l citești cu plăcere, îți place, te-atrage, fiindcă Michael Cunningham scrie frumos despre om, despre ce înseamnă el, dar este un roman care, în cele din urmă, spune mult mai multe decât stau scrise între pagini. Este un roman pe care trebuie să-l înțelegi în profunzimea sa, nicidecum la suprafață. Eu am făcut prostia - deși n-aș numi-o așa - să-l citesc oarecum superficial. Tot așteptam momentul, citind, în care toate firele au să se lege și am să înțeleg cum stă treaba. Sfârșitul, nicidecum, n-a adus rezolvarea „problemei”, ba chiar a mărit-o, a exhaustat-o. V-am spus, eu,

unul, a trebuit să recitesc romanul pentru a înțelege mai bine anumite aspecte care nu-mi dădeau pace. Un roman într-adevăr bun, inaccesibil, care m-a prins și m-a ținut captiv până la ultimul punctuleț! :)

Am încercat să selectez niște citate. Dar acum, recitindu-le, îmi dau seama că ar fi de prisos să le scriu, pentru că ele se integrează perfect între rânduri, fiind în conformitatea a ceea ce autorul scrie - doar cu ele, nimic nu s-ar lega și, probabil, totul ar suna ciudat! :) Eu nu pot decât să vă recomand cu drag acest roman, dacă într-adevăr vreți să citiți ceva care să vă țină acolo, să vă dea de gândit: nu e o lectură ușoară, dar e frumoasă rău! După a treia citire, promit că revin cu o nouă părere! S-aveți o seară plăcută, cu lecturi frumoase și pe gustul vostru!

Anndrei