Rating: 3 din 5 steluțe
Număr de pagini: 144
Traducere din limba maghiară: Anamaria Pop
Esterházy Péter (născut în 1950, la Budapesta,
într-una dintre cele mai vechi şi renumite familii aristocratice din
Ungaria) este, probabil, scriitorul maghiar cel mai cunoscut în momentul
de faţă, una dintre vocile şi conştiinţele literare definitorii pentru
problematica spaţiului central şi est-european contemporan. A urmat
iniţial studii de matematică la universitatea din oraşul natal şi a
lucrat ca matematician între 1974 şi 1978; a debutat în 1978 în reviste
literare, iar de atunci s-a dedicat în întregime literaturii. Este
autorul unei opere vaste, ce cuprinde romane, nuvele, piese de teatru,
eseuri, studii, publicistică, lucrări traduse în peste douăzeci şi cinci
de limbi şi încununate cu numeroase distincţii naţionale (printre care
prestigiosul Premiu Kossuth, în 1996) şi internaţionale (Herder, în
2002, Grinzane Cavour, în 2004, Premiul Păcii al Uniunii Editorilor şi
Librarilor din Germania, în 2004, Premiul de Excelenţă al Institutului
Cultural Român, Premiul Grinzane-Beppe Fenoglio din Italia, în 2007
ş.a.). Curtea Veche Publishing i-a dedicat lui Péter Esterházy o serie
de autor în care au apărut, până acum, în traducerea reputatei Anamaria
Pop, următoarele cărţi: Verbele auxiliare ale inimii (2007), Harmonia
cælestis (2008), Ediţie revăzută (2008), O femeie (2008), Rubens şi
femeile neeuclidiene (2009), un volum inedit de interviuri, La început
eram încă un om normal — Dialog cyberspaţial (2010), Péter Esterházy în
dialog cu Iolanda Malamen şi Nicio artă (2011).
„Elegantul volum pe care-l țineți în mână, dragi cititori, (dorința mea
secretă e să-l mângâiați cu sufletul și să-l citiți cu rațiunea!) este
cel de-al zecelea pe care l-am tradus din opera lui Péter Esterházy.
Cartea a fost scrisă între 1972–1974, dar a apărut în 1976. Eu am
tradus-o doar acum. De citit, am citit-o îndată după 1990, când s-a
demolat cortina izolării din jurul României. Dar e altceva să citești o
carte — și cu totul altceva să o traduci, să te identifici cu fiecare
cuvânt, cu fiecare vibrație ce pulsează în propoziții. De ce am tradus o
doar acum? Nu știu! Poate că așa a fost să fie. Poate a fost nevoie de
acest „viceversa“, să traduc cărțile scrise ulterior acesteia, iar apoi
să mă întorc la origo, pentru a putea afirma acum cu mâna pe inimă: la
douăzeci și ceva de ani, Péter Esterházy a avut nevoie de un singur
cuvânt, kalokagathia, ca să posede literatura. Sau literatura l-a
posedat? Nu mai are nicio importanță! Important e că din contopirea de
atunci s-au născut Fancsikó (aristocratul cu „înțelepciunea la pătrat“)
și Pinta (rebelul în tricou de gimnastică și cu unghiile roase) —
personaje eterne (Yin și Yang?) care apar — dincolo de „uprafața
suprafețelor, sub diferite nume și ipostaze, în diferite situații — în
toate celelalte volume ale marelui (și-n felul său unicul!) scriitor
reprezentativ al literaturii maghiare contemporane. Deschideţi larg uşa
casei voastre, dragi cititori, pentru Fancsikó și Pinta — nu veți
regreta!” - Anamaria Pop
Înainte de toate, volumul de față se citește foarte ușor. Autorul nu face uz de imagini greoaie, fraze alambicate, întortocheate: la el, un lucru este simplu, și anume acela că simplitatea primează și, de cele mai multe ori, șochează. N-aș putea vorbi prea multe despre volumul de față, în schimb vă pot spune doar că m-a fascinat prin personajele create, prin gândurile și ideile reiterate prin și în acestea. Mi-a fost dor de ideea realismului magic într-o carte, dar atât de precis, aproape chirurgical inserat, încât la un moment dat chiar nu poți să faci deosebirea între ce este ireal și ce este real. Totul este într-o armonie perfectă, cum numai Esterházy este capabil s-o creioneze.
Mi-a plăcut enorm de Fancsikó și Pinta, serios, niște personaje cu atâta chef de viață, cu atâta lumină pe față, nu știu, pur și simplu mi-au dat o energie enormă prin existența lor în paginile acestei cărți, iar tocmai asta cred că a fost ideea autorului: să creeze niște personaje care să rămână în sufletele cititorilor săi. V-am spus, nu pot spune multe despre acest roman, ar fi de prisos, frazele, poveștile vorbesc ca de la sine, fără a fi nevoie de alte explicații. Mie mi-a plăcut, și mi-a plăcut mult, iar unele fragmente chiar mă dădeau peste cap și îmi confirmau, încă o dată, talentul autorului care, într-o măsură, mi-a adus aminte de scriitorul columbian Gabriel García Márquez.
Le mulțumesc din suflet celor de la Curtea Veche Publishing pentru volumul de față, Fancsikó și Pinta, de Esterházy Péter. Pe site-ul lor găsiți numeroase
cărți frumoase, cu reduceri de nerefuzat, din colecțiia variate și
domenii selecte. Să aveți lecturi frumoase și pline de spor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu