joi, 27 iulie 2017

„Ecaterina cea Mare”, de Henri Troyat- Recenzie



Editura: Corint
Colecția: Corint Istorie
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 544
Traducere din limba franceză: Elisabeta Niculescu și Simona Brânzaru
Anul apariției: 2015

La numai treizeci şi şase de ani, prinţesa de origine germană Sophie von Anhalt-Zerbst, născută în 1729, a ajuns pe tronul Rusiei sub numele de Ecaterina a II-a. Îndrăgostită de cultura franceză, dar învăţând rusa ca să-şi înţeleagă mai bine poporul, liberală în prieteniile sale – Voltaire, Diderot, d’Alembert – dar autocrată în guvernarea sa, pudibondă în vorbe, dar cu un temperament nesăţios, muncind cu râvnă şi iubind copiii, natura, animalele… iată o descriere pe scurt a celei care a fost Ecaterina cea Mare.

„Această stâncă de voinţă are o structură complexă”, scria despre ea Henri Troyat şi a fost nevoie de spiritul său pătrunzător de analiză ca să putem înţelege mai bine personalitatea contradictorie a uneia dintre cele mai fascinante figuri din istoria Rusiei.

Ecaterina cea Mare avea doar treizeci şi trei de ani când a urcat pe tronul  Rusiei, dar îşi însuşise o educaţie şi o experienţă considerabile. Prinţesă născută în micul principat german Anhalt-Zerbst, viitoarea împărăteasă a Rusiei a crescut  într-un mediu modest, dar cultivat. Curtea de la Anhalt-Zerbst, ca multe alte curţi europene din secolul al XVIII-lea, era puternic influenţată de cultura franceză, şi Ecaterina începuse să citească încă din copilărie cărţi franţuzeşti. În 1744, la vârsta de cincisprezece ani, a venit în Rusia, pentru a se căsători cu Petru de Holstein-Gottorp  şi pentru a se pregăti să fie soţia unui suveran rus. Anii 1744 – 1762 au fost grei pentru Ecaterina. Petru s-a dovedit a fi un soţ mizerabil, iar poziţia prinţesei germane la curtea imperială era destul de izolată şi nesigură. La aceste dificultăţi ale Ecaterinei s-a adăugat faptul că mama ei fusese descoperită ca fiind agentul lui Frederick cel Mare, fiind nevoită să părăsească Rusia. Şi totuşi, viitoarea împărăteasă a făcut mult mai mult decât pur şi simplu să supravieţuiască la curte. În afară de faptul că trebuise să treacă la ortodoxism pentru a se putea căsători cu Petru, ea a început să studieze limba şi literatura rusă şi să adune cunoştinţe despre noua ei ţară. În acelaşi timp, ea a început să citească opera unor filosofi ca Voltaire, Montesquieu şi alţii, pentru care o pregătiseră lecturile ei din literatura franceză. Interesul Ecaterinei pentru iluminism avea să constituie un aspect important al domniei sale. Tânăra prinţesă s-a adaptat cu dibăcie la noul ei mediu, făcându-şi prieteni şi câştigând multă afecţiune şi popularitate la curte. Simulând inocenţă şi supunere, ea a participat la intrigile şi comploturile politice, având grijă să nu fie descoperită, şi a organizat lovitura de stat din vara anului 1762, care a dus la abdicarea şi apoi la moartea soţului ei şi care i-a permis să devină împărăteasa Ecaterina a II-a.

Personalitatea şi caracterul Ecaterinei cea Mare au impresionat pe mulţi dintre contemporanii săi, precum şi pe comentatorii de mai târziu. O femeie excepţională, Ecaterina era foarte inteligentă, poseda un talent natural de a administra şi guverna, însoţit de un simţ practic remarcabil, o energie neobosită şi o voinţă de fier. Pe lângă faptul că era o persoană hotărâtă, ea era de asemenea curajoasă şi optimistă: Ecaterina credea că poate învinge toate piedicile, şi de cele mai multe ori a avut dreptate. Stăpânirea de sine, abilitatea în discuţii şi propagandă şi o manipulare înţeleaptă a oamenilor şi a împrejurărilor pentru a servi scopurilor ei erau alte calităţi ale acestei împărătese neobişnuite. Ea singură a afirmat că ambiţia a fost aceea care a ajutat-o. Istoricul poate fi de acord cu aceasta, cu condiţia ca ambiţia să fie înţeleasă sub toate aspectele sale, nu doar ca o dorinţă de a pune mâna pe coroană sau de a fi încununat de glorie prin reuşita în războaie sau de a-i face pe filosofi să te admire, ci ca o dorinţă puternică, constantă, de a excela şi de a avea totul sub control. Pentru prima oară după Petru cel Mare, Rusia avea un suveran care muncea zi şi noapte, acordând atenţie personală tuturor problemelor, mari sau mici.

În ultimii ani ai vieții, sănătatea șubrezită și îngrijorarea față de evenimentele revoluționare din Franța și Polonia au contribuit la transformarea Ecaterinei într-o femeie extrem de contrarevoluționară. A încercat să suprime Francmasoneria, crezând că lojile masonice răspândeau ideile revoluționare. Lucrarea lui Rasișcev „Călătorie de la St. Petersburg la Moscova”, care incrimina condițiile sociale și politice din Rusia, a fost interzisă. În ultimele luni de viață a impus o cenzură strictă a cărților și ziarelor străine, inclusiv asupra lucrărilor lui Voltaire. În anii 1790 sănătatea Ecaterinei s-a deteriorat. S-a îngrășat și mobilitatea i s-a diminuat din cauza reumatismului și ulcerelor varicoase. Se temea că fiul ei va distruge tot ce realizase ea. La 5 noiembrie 1796 a suferit un atac cerebral în budoarul ei personal. Nu și-a mai revenit și a murit în seara zilei de 6 noiembrie, la Palatul de iarnă, la vârsta de 67 de ani. Procurorul general Samoilov anunță „Împărăteasa Ecaterina a murit și fiul său, împăratul Pavel, a urcat pe tron.” Deși i-au recunoscut meritul de a fi extins imperiul și de a fi întărit statutul Rusiei ca mare putere, istoricii slavofili au scris cu dezaprobare despre originea sa germană și ideile occidentale ale Ecaterinei. Pentru istoricii sovietici ea a fost o conducătoare care s-a identificat cu interesele nobilimii și nu a făcut nimic pentru țărani. După epoca glasnostului, părerile au devenit mai favorabile Ecaterinei și în 1996 Academia Rusă de Științe a organizat o conferință pentru a marca bicentenarul morții sale.

A fost o plăcere să citesc despre Regina Ecaterina, nu știu, sunt de părere că, cu asemenea istorii, personalități, caractere, trebuie să fim mult mai familiarizați. O privire în paginile prăfuite ale istoriei, ei bine, nu va strica niciodată! Vreau să mulțumesc frumos Editurii Corint pentru acest volum, vi-l recomand cu drag, pentru că este o lectură care te încarcă într-adevăr cultural. Ecaterina cea Mare poate fi comandat de AICI, cu un click. Să aveți lecturi frumoase și cu spor!

4 comentarii:

  1. Bună :) Nu are legătură cu postarea ta, dar am găsit un tag super drăguț și te-am nominalizat și pe tine la el, poate vrei să îl faci: http://thecemeteryofbook.blogspot.ro/2017/07/tag-mid-year-book-freak-out_28.html?m=0

    RăspundețiȘtergere
  2. Am devorat aceasta carte, in ciuda numarului mare de pagini si in ciuda faptului ca rar citesc astfel de carti. Insa sunt fermecata de tot ceea ce inseamna Rusia, iar din aceasta carte am invatat o multime de lucruri si am descoperit o femeie extrem de puternica si un adevarat model de urmat. Felicitari pentru recenzie :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, și mie-mi place tot ce ține de monarhie. Mulțumesc, lecturi frumoase!

      Ștergere