sâmbătă, 29 iulie 2017

„Spre marginea luminoasă a lumii”, de Eowyn Ivey- Recenzie



„- Nu-s lilieci obișnuiți. Sunt șoareci care înoată prin stele.”

Editura: Polirom
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 442
Traducere din limba engleză: Veronica D. Niculescu
Anul apariției: 2017

În iarna anului 1885, colonelul Allen Forrester, erou de război, conduce un mic grup într-o expediţie considerată imposibilă: explorarea imensului şi sălbaticului Teritoriu Alaska. Allen îşi consemnează minuţios experienţele extraordinare în speranţa că jurnalele sale vor ajunge la Sophie, soţia sa însărcinată, rămasă acasă, în cazul în care el nu va supravieţui. Colonelul şi oamenii săi se aventurează în amonte pe râul Wolverine, descoperind o lume de o frumuseţe incredibilă, dar şi înfruntînd primejdii pe care nu şi le-ar fi putut închipui. Pe măsură ce cartografiază teritoriul şi adună informaţii de la triburile de indieni, sfidînd mereu pericolul de a muri de foame, exploratorii nu reuşesc să scape de sentimentul că o forţă superioară, misterioasă le ameninţă permanent existenţa.

„Copilăria are ceva mitic, se pare, care rămâne veșnic în noi. Când suntem tineri, consumăm lumea cu înghițituri mari, iar ea ne consumă pe noi și totul e misterios și viu și ne umple de dorință și uimire, de teamă și vină. Cu trecerea anilor, însă, acele amintiri devin mai îndepărtate și maleabile, iar noi le remodelăm, dându-le forma poveștilor despre cel care am devenit. Suntem curajoși sau lași. Suntem iubitori sau cruzi.”

Da, dragi cititori, înainte de toate vreau să-mi cer scuze că am absentat de pe pagina blogului, însă chiar am fost prins cu mai multe lucruri, din toate categoriile. Ce-i drept, am avut timp de citit, și, na, s-au mai adunat ceva cărți ce trebuie recenzate - ba am mai dat și rateuri (a se citi: am avut niște experiențe cam neplăcute cu unele cărți - așteptări prea mari, prea puține lucruri oferite). Dar, că veni vorba, cartea de față, Spre marginea luminoasă a lumii, scrisă de Eowyn Ivey, mi-a demonstrat, încă o dată, cât de inteligentă poate fi această autoare. Nu e primul meu contact cu ea, am mai citit și Copila de zăpadă, romanul de debut al lui Ivey, una dintre cele mai bune cărți citite vreodată. Drept vă spun, mi-a plăcut atât de mult primul roman, încât mi-a fost frică să mă apuc de acesta; adică, mă temeam să nu fiu dezamăgit, mă temeam ca Spre marginea luminoasă a lumii să nu se ridice la nivelul așteptărilor pe care le-am avut. Și știți ce? Credeți-mă, acest roman mi-a întrecut așteptările și m-a făcut s-o iubesc pe Eowyn Ivey tot mai mult  și mai mult și mai mult.

„Ah, tărâm înfricoșător. Pătrund în forja zeilor antici: vapori & ghețari & stânci topite & timp despicat în două. Orice om ar cutreiera lumea asta profund impresionat, și totuși eu rămân indiferent. Îți ordon... tremură-mi sub picioare! Să-mi plouă cu gheață & bucăți de piatră în capul spart.” 

Ivey este un adevărat filolog. Pur și simplu are cuvintele la sine, are verbul, are intriga și acțiunea și desfășurarea acțiunii și deznodământul, toate, toate sunt pregătite parcă de la început, cu o minuțioasă și irefutabilă documentare și cu un talent desăvârșit. Să zicem că intriga, la o adică, ar fi banală: descoperirea Ținutului Alaskăi, însoțite de însemnările, dacă nu zilnice, destul de periodice ale colonelului Allen. Pe alt plan, însemnările din jurnal ale soției sale, Sophie, rămasă acasă însărcinată și trăind cu speranța în suflet că soțul ei iubitor și protectiv se va întoarce acasă, pentru a-și putea crește copilul în siguranță și pentru a avea o viață liniștită. Ok. Dar știți ce e frumos? Absolut totul. Vă spun, eu, pe parcursul lecturii, am avut impresia că citesc ceva istoric, că citesc ceva adevărat, ceva autentic și original, ce s-a întâmplat în viața reală cu mult timp în urmă. Mi-am imaginat că Sophie stătea și scria seară, încercată de durerile venirii pe lume a copilului ei, pe Allen, îngrijorat, înfometat, mort de oboseală, la lumina lunii încercând să-și adune gândurile și să le înșire pe hârtie. Pentru că, îmi aduc aminte, Ivey are o tentă a realismului magic (mult mai bine, de altfel, reliefată în Copila de zăpadă), dar pe care o inserează subtil și aproape imperceptibil (dar în momente extrem de bine cântărite ale acțiunii), conturând o atmosferă de basm, o atmosferă tragică, dramatică, dar și feerică prin culoare, prin reperele spațiale și temporale.

„Din aripi negre fâlfâie sumbru flăcările subterane, împrăștie cenușă, ne dezvăluie bezna moartă din inimi & scânteierea nebună din iriși: cuțite de aramă, fulgi de aur, gloanțe & nasturi de alamă. Tu, oare, nu vezi? Sălbatici albi & indieni, ochii ne scânteiază aidoma.

Romanul mi s-a părut unul sclipitor prin atmosfera creată. Acțiunea, de asemenea, una complexă, care se întinde peste o pătură temporară destul de lungă. Atmosfera este una magică, este una misterioasă și apăsătoare, de moment, dar și liniștită, integrând cititorul în lumea nemărginită & infinită a cărții.  Spre marginea luminoasă a lumii își zugrăvește lumea într-un film orbitor, luminos de puterea iubirii, a speranței, a dorului, a dorinței de a cunoaște și de a găsi răspunsuri & de a pune întrebări, de detalii sclipitoare, precise, concrete, iar oamenii lui Ivey, personajele sale, aparent ciudate, unele chiar dezumanizate, par misterioase, complice, ahtiate după tăcere, aproape de nepătruns. Romanul este un roman al formării, să spun așa, are un substrat profund și visceral (am observat aceeași dorință a absolului, să spun așa, și în Copila de zăpadă), este despre natura lucrurilor și, mai precis, despre ceea ce este omul în cea mai tainică și ascunsă carte a sufletului său: un doritor de ascensiune, de verticalitate, de inițiere și depășire a limitelor impuse. Eowyn Ivey ia mituri și povești, le culege din timpurile contemporane și apuse lui, eiia locuri disperate, dispărute, nemaibănuite și le țese laolaltă într-o operă de o efervescență fermecătoare. Rezultatele sale nu sunt bizare - Ivey, autoarea romanului, nu se ferește de adevăruri neplăcute, nici în lumea asta, nici pe tărâmul mitului pe care pășește cu atâta încredere și talent. Iar, în spatele narațiunilor jucăușe și aparent exuberante, se află o inteligentă extraordinară și un crez artistic pe care, citindu-i doar o carte, l-ai putea contura: literatura e făcută să ascundă, nu să descopere.

„Pământul s-a scuturat & a tremurat. Fum din nările sale, foc din gura-i devorată. Plecăciune a făcut cerului; întunericul sub picioarele noastre. Călarea pe-un heruvim & zbura în înalturi, chiar zbura pe-aripile vântului.”

Ador & iubesc grija lui Eowyn Ivey față de personajele sale. Nu le tratează cu indiferență, ci, la rândul ei, le iubește și le-ngrijește, le poartă pașii măsurându-le fiecare acțiune, vorbă, gând, dorință, sentiment. Sincer, cred că Ivey dovedește un caracter definitoriu față de alți autori pe care i-am citit: personajele ei pur și simplu sunt reale, sunt atât de viscerală, atât de profunde, atât de nebănuite, încât, deși citești ficțiune, parcă-ți vine greu, foarte greu, să crezi că tu, de fapt, chiar citești un roman scris din fabuloasa imaginație a cuiva. Pentru mine, personajele lui Eowyn trăiesc în acele pagini, ele simt, ele au carne și oase și sânge și vene și restul chestiilor de acest gen, nu știu, mi-e greu să mă gândesc că Allen & Sophie și restul nu au trăit. Prefer să mă ascund și să-mi spun că acești doi eroi, acești doi oameni, în cele din urmă personajel, au făcut din această carte una dintre cele mai frumoase aventuri literare pe care am avut-o. Iar Ivey este, cu desăvârșire, un talent greu de egalat.

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Să aveți lecturi frumoase și pline de spor și o zi răcoroasă!

3 comentarii:

  1. Am citit Copila de zăpadă de la această autoare şi mi-a plăcut enorm!
    Abia aştept să citesc şi această carte. Am aceeaşi părere ca şi tine despe stilul autoarei atât în felul în care îşi construieşte personajele cât şi atmosfera. Cum ai spus şi tu, chiar are cuvintele la ea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O ador pe Ivey, e printre autoarele mele de suflet! :) Merci enorm de vizită, Anster, bine te-am găsit!

      Ștergere
  2. Nu am citit nimic de aceasta autoare, dar sper sa o fac intr-o buna zi. Recenzia imi place foarte mult, la fel si subiectul cartii. Felicitari pentru recenzie :)

    RăspundețiȘtergere