Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 4 aprilie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la lansarea romanului Omul din Nazaret de Anthony Burgess, recent apărut în colecția Raftul Denisei în traducerea Danei Crăciun.
Vor prezenta cartea Monica Broșteanu, traducător și exeget biblic, Tatiana Niculescu, scriitoare și George Volceanov, traducător, filolog, specialist în literatura engleză. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.
Istoria lui Isus e una dintre acele narațiuni universale a căror fascinație crește odată cu trecerea timpului. Prin Omul din Nazaret, Anthony Burgess se alătură grupului select de artiști care au îmbogățit colecția de reprezentări ale personajului biblic. Apărut în 1979, la nici trei ani după scenariul pe care Burgess l-a scris pentru miniserialul de televiziune Isus din Nazaret, în regia lui Franco Zeffirelli, romanul reconstituie parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile — recunoaștem personajele, precum și o mare parte din întâmplări, dar intervin și elemente noi, explicații ce par să submineze narațiunea canonică. Cum sugerează chiar titlul, accentul cade pe omul din Nazaret, pe dimensiunea umană a lui Isus, pentru care divinul pare nu arareori o povară. Această preaomenească esență constituie aspectul cel mai convingător al romanului.
„Marele artizan Burgess —la înălțime, ferm ancorat în Evanghelii și în istorie, dar surprinzând fără greș vorbirea oamenilor de rând și debordând de inventivitate îndrăzneață și de energie ficțională.“ – Library JournalLa prăfuita margine de răsărit a Imperiului Roman, un popor asuprit își așteaptă mân-tuitorul profețit de Scripturi. Venirea lui ar împlini însă profeția, văduvind astfel poporul de unul dintre resorturile cele mai importante ale definirii sale. Anthony Burgess redă convingător această dilemă căreia îi cade în cele din urmă victimă omul din Nazaret. Isus plăsmuit de el este însă mult mai mult decât un personaj care își urmează conștiincios și resemnat destinul hotărât de o instanță mai înaltă, deviind, pe alocuri, de la narațiunea standard și reconturând parcursul mai aproape de omenesc decât de divin. Întreaga sa prezență este copleșitoare, de la fizicul impresionant, atletic, la vocea tunătoare prin care își manifestă atât bucuriile, cât și frustrările. Naratorul sceptic, neimplicat, la care recurge Burgess, are și el un rol important în felul în care Omul din Nazaret devine o reimaginare plină de vervă a tradiționalei istorii biblice.
Personalitatea complexă a scriitorului britanic Anthony Burgess (25 februarie 1917— 22 noiembrie 1993) continuă să incite și să deconcerteze. Romancier, dramaturg, eseist, compozitor, libretist, traducător și critic, viața și arta sa țin amândouă de paradox. Născut la Harpurhey, o suburbie a Manchesterului, a studiat engleza la Manchester University și a intrat în armată în 1940. După demobilizare, a predat mai mulți ani, mai întâi în Anglia și apoi în Malaysia și Brunei. Printre romanele sale se numără: trilogia The Long Day Wanes, alcătuită din Time for a Tiger (1956), The Enemy in the Blanket (1958) și Beds in the East (1959); The Wanting Seed (1962); Inside Mr. Enderby (1963, semnat cu pseudonimul Joseph Kell); Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare (Nothing Like the Sun: A Story of Shakespeare’s Love Life, 1964; Humanitas Fiction, 2015); Enderby Outside (1968); Napoleon Symphony (1974); The Clockwork Testament, or Enderby’s End (1974); Omul din Nazaret (Man of Nazareth, 1979; Humanitas Fiction, 2018); Earthly Powers (1980); Enderby’s Dark Lady, or No End of Enderby (1984); The Piano Players (1986); Moartea la Deptford (A Dead Man in Deptford, 1993; Humanitas Fiction, 2015). Fără să fie și romanul pe care să-l considere capodopera sa, Portocala mecanică (A Clockwork Orange, 1962, 2012; Humanitas Fiction, 2014) a devenit o carte-cult despre violența dusă la paroxism, consecințele reprimării tuturor instinctelor agresive și anularea posibilității de a alege. Pe lângă cele peste treizeci de romane, Burgess a scris scenarii de film, studii critice, biografii, simfonii și un libret de operă.
În colecția Raftul Denisei la Editura Humanitas Fiction au apărut: Portocala mecanică (ediție cartonată, 2014), Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare (2015), Moartea la Deptford (2015) și Omul din Nazaret (2018).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu