luni, 7 mai 2018

„Astronautul din Boemia”, de Jaroslav Kalfař- Recenzie



Editura: Trei
Număr de pagini: 336
Rating: 5 din 5 steluțe
Anul apariției: 2018
Traducere din limba engleză: Laurențiu Dulman

„Ce distanțe mari călătorește viața ca să descopere altă viață.”

Jaroslav Kalfař s-a născut cu un an înainte de Revoluția de Catifea din Praga. La 15 ani a emigrat în Statele Unite și a învățat limba engleză din cărți și desene animate. Deține un Masterat în Arte Frumoase de la New York University, unde a beneficiat de o bursă Goldwater și a fost nominalizat la E.L. Doctorow Prize. I s-a acordat National Endowment for the Arts Creative Writing Fellowship 2018. Locuiește în Brooklyn. Astronautul din Boemia este romanul său de debut.

Orfan de mic, crescut într-un sat din Cehia de bunicii săi iubitori, Jakub Procházka devine dintr-un cercetător modest primul astronaut al țării. Când o misiune periculoasă către Venus îi oferă atât șansa de a fi erou, așa cum și-a dorit dintotdeauna, cât și un mijloc de a ispăși păcatele tatălui său, fost informator comunist, Jakub se aventurează curajos în necunoscut, lăsând-o în urmă pe Lenka, soția și prietena lui cea mai bună. Singur în spațiu, Jakub trăiește aventuri paradoxale și se împrietenește cu o ființă extraterestră absolut neobișnuită – reală sau imaginară? – cu care poartă discuții filosofice despre artă și iubire.bVa mai reuși oare Jakub să revină în siguranță la viața pe care a lăsat-o în urmă, pe Pământ? 

Nu, nu exagerez deloc dacă vă spun că această carte, Astronautul din Boemia, este una dintre cele mai bune cărți citite vreodată, este una dintre cele mai profunde, neașteptate, imprevizibile creații literare. Credeți-mă, când am primit-o, mulțumită dragilor de la Editura Trei, pentru recenzie, nu mă așteptam să citesc o carte, de fapt, atât de bună. Voiam să încerc ceva SF, că, na, până și titlul te trimite la acest gen literar, dar Astronautul din Boemia este un roman efervescent, liric, plin de originalitate, plin de vitalitate. Într-un decor sumbru amplasat, în spațiul îndepărtat al lumii, în universul stelelor, al cometelor, al meteoriților, unde moartea ar putea însemna ceva de o secundă, Jaroslav Kalfař ne oferă o meditație asupra vieții, asupra alegerilor pe care le facem, o meditație asupra lumii nemărginite și infinite. Vă spun, dragii mei cititori, n-am mai citit ceva atât de bun de o groază de timp, și chiar am avut nevoie de o asemenea lectură care să mă pună pe picioare și să-mi ofere speranțe. 

„- Ce-și dorește cel mai mult națiunea noastră acum? Vrea să știe că nu suntem marionetele UE, nici ale americanilor, nici ale rușilor. Cehii vor să știe că politicienii lor iau decizii pentru binele națiunii, nu al unor oameni de afaceri sau al guvernelor străine. Asta este evoluția după care tânjesc. Am învins comuniștii cu decenii în urmă, Jakub. Nu putem să ne mândrim cu asta la nesfârșit. Republica noastră nu va avea niciodată agricultura Americii Latine sau resursele Ucrainei. Nu avem nici mega-armata americanilor, nici monopolul scandinavilor asupra pescuitului. Cum putem ieși noi în față în această lume? Cu idei. Cu știința. Țara asta are nevoie de un viitor, și n-am să mă întind liniștit pe patul morții până n-am să i-l ofer.”

Jakub & Lenka, un cuplu de oameni frumoși, cu ceva probleme, însă, din cauza faptului că nu pot avea copii. Bun. Pe deoparte, ni se oferă istoria relației lor - și asta am apreciat enorm la Kalfař, anume faptul că povestește istoria personajelor, în așa fel încât să ne apropiem de ele, să le lăsăm să pătrundă în lumea noastră, să le oferim încrederea și tot ce este nevoie pentru o lectură unică. Bun, de fapt, nu prea asta contează. Pe planșonul istoriei (istoria tatălui, istoria bunicului, istoria istoriei), Kalfař creează o poveste incomparabilă (da, știu că mă manifest impresionist și, poate, plictisitor), o filosofie a artei și a iubirii, a împlinirii și neîmplinirii. Toate personajele acestei cărți sunt figuri puternice, sunt figuri umane, autentice, neaoșe, care nu întruchipează doar o ființă, ci fiecare semnifică ceva, fiecare are o istorie sui generis, de la începutul ființei. Cu una, cu alta, la un moment dat personajul principal, Jakub, se hotărăște să ajungă în spațiu pentru a studia un nor de praf, pentru a a aduce mostre pe pământ și a dezlega, de ce nu, misterul creației. Bun. Toate frumoase, dar, oare, omul, în atâta singurătate, se apropie de sine sau se depărtează? Pentru Jakub, totul începe să capete conotații... nu știu cum să le spun, extraterestre. Da. Începe să vadă lucruri, să simtă chestii, să audă zgomote, astfel încât tinzi să crezi că, de atâta singurătate, și-a pierdut deplinătatea facultăților mintale. Dar nu, nu e așa, deoarece chiar există o creatură ciudată care-i dă târcoale. O creatură cu o istorie proprie, cu un nume inventat, cu obiceiuri și tradiții specifice planetei de unde se trage. Și, cu toate acestea, eu încă am un sentiment ciudat legat de acea creatură, astfel încât mi-am pus întrebarea: oare să fi fost într-adevăr o întruchipare fizică, palpabilă, materială, sau pur și simplu un produs al nebuniei personajului, înfrigurat și atins de o singurătate absolută, universală? Dacă veți citi cartea, e interesant să urmăriți acest aspect.

 „Am ridicat privirea spre creatură. Vocea ei era ascuțită, ca de copil, dar fiecare vorbă îi era acompaniată de un mormăit grav, ca de radio stricat. Dinții îi avea dezveliți într-un zâmbet înghețat și toți ochii îi clipeau la unison. (...) Doctorul o să fie încântat de povestea asta. Se întâmplă exact ce se aștepta el. Retrăirea traumelor, personificarea fricilor... nenorocitul ăla.”

Călătoria lui Jakub în spațiu a fost, pentru mine, o călătorie a întregirii ființei, o călătorie care-l va fi desăvârșit. Acolo, în singurătate, într-o filosofie lirică a iubirii, a originii, a durerii, a întrebărilor, Jakub se redescoperă, se reconsideră, caută răspunsuri neștiind că, de fapt, își va pune tot mai multe întrebări. Creatura, pentru mine, reprezintă istoria lumii, reprezintă acea privire de deasupra tuturor, acea privire incisivă, aproape zeflemistă (concluzie trasă din anumite lucruri pe care ea însăși le spune), este o voce rece, care spune lucrurilor pe lume. Jakub este călătorul pierdut în drumul său, care se află la o răspântie și nu știe ce cale să aleagă. Întreabă, cercetează, caută, într-un abis labirintic care, de fapt, nu este decât mintea sa dominată de singurătate și teamă, de incertitudinea și totuși neputința morții. Astronautul din Boemia este un roman impresionant prin istorie - ai putea crede că, de fapt, o lecție de istorie este plictisitoare, dar nu, Jaroslav este un autor bine informat și știe ce să ofere cititorului și, mai ales, cât să-i ofere acestuia -, prin amprenta pe care și-o lasă asupra ideii cărții: adevărata sa misiune nu este, de fapt, călătoria în spațiu spre a cerceta necunoscutul universului, ci adevărata călătorie este aceea spre a demonstra că noi, oamenii, depinde de legătura pe care o avem cu ceilalți, depindem de iubire, de prietenie, de tristețe, de toate aceste sentimente abstracte care ne încearcă ființa. Depindem de ceilalți. Depindem cu tot ce însemnăm noi, de la viscere, la piele.

„(...) Ne considerăm singurele spirite din univers, credem că îi știm toate secretele - dar de voi nu știam nimic. Cum ar spune un om, v-am descoperit din întâmplare. Nu pentru că am primit misiunea asta de la tribul meu.”

Stilul de scriere a lui Jaroslav Kalfař este unic prin cuvânt: autorul știe să aleagă cuvintele cele mai potrivite spațiului, creând o culoare locală care captează cititorul, îl face să viseze și-l transpune, zău de nu, în pielea personajului. Imaginile stilistice impresionează și conturează o atmosferă misterioasă, aproape de groază, o atmosferă unică prin presiunea singurătății absolute. Nu neapărat multe metafore, chestii dintr-astea, ci viață, da, viața impresionează în cuvintele autorului, viața care pulsează în orice cuvânt, în orice fragment: are un stil convingător, un stil cald, care-ți lasă o urmă de melancolie în suflet și-ți dă de gândit. Evident, ideile autorului, răspunsurile pe care le-aduce, convingerile sale - alifii de pus la suflet. Mie, credeți-mă, mi-a plăcut această carte cum n-am crezut vreodată c-o să-mi placă, m-a surprins și m-a făcut s-o pun la suflet și s-o recomand oricărei persoane care vrea să citească ceva într-adevăr bun.

„- Simt frica asta a voastră. Ezit să plec dintre cei vii. De-ar afla Bătrânii mei, m-ar răpune cu sulițe sharongu. Să te temi de un adevăr! Blasfemie! Dar, vai, asta am găsit înăuntrul măreției Pământenilor - frica.”

Mulțumesc mult Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!

4 comentarii:

  1. Mulțumim pentru recenzie!
    Eram cu ochii pe această carte și chiar așteptam părerea ta.
    Sper să o pot achiziționa cât mai curând!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag. Mulțumesc pentru vizită!

      Ștergere