sâmbătă, 19 mai 2018

„Defalcare. Aproape nicio amintire”, de Lydia Davis- Recenzie



Editura: Vellant
Rating: 5 din 5 steluțe
Anul apariției: 2016
Traducător: Luana Schidu
Număr de pagini: 268

Lydia Davis este considerată una dintre cele mai originale și influente voci ale literaturii americane contemporane. În această a doua parte a integralei de proză scurtă ce reunește cele mai recente volume: Samuel Johnson este indignat (2001) și Tulburări diverse (2007), regăsim ficțiuni pe tema morții, a căsniciei și a copiilor. Kafka e cuprins de disperare cînd trebuie să decidă ce să gătească pentru iubita lui (Kafka pregătește cina), moartea e abordată ca o problemă de gramatică („Acum, în timp ce moare, pot să spun Aici trăiește? “), iar cuplul imposibil din Babeta și Ursuzul este radiografiat cu un umor irezistibil (De când te-am cunoscut, zice Ursuzul, am mâncat mai multă fasole decât în toată viața mea. Cartofi și fasole.)  Lydia Davis s-a născut în 1947, în Massachusetts, SUA. A publicat mai multe volume de proză scurtă și romanul Sfârșitul poveștii, pe lângă eseuri și traduceri din scriitori francezi ca Gustave Flaubert, Marcel Proust, Maurice Blanchot. A primit numeroase distincții internaționale pentu opera ei, cea mai importantă fiind prestigiosul Man Booker International Prize, care i s-a acordat în 2013. A predat literatură și scriere creativă la universități americane cu tradiție. A fost căsătorită cu scriitorul Paul Auster, iar în prezent este căsătorită cu artistul vizual Alan Cote. Are câte un fiu din fiecare căsătorie.


Acest volum reunește primele două volume dintre cele patru care compun integrala de proză scurtă a scriitoarei americane Lydia Davis: Defalcare (Break It Down) și Aproape nicio amintire (Almost No Memory). Îndrăzneaţă, tulburător de inteligentă şi adesea extrem de comică, lumea pe care Lydia Davis o creează în volumele de proză scurtă ne aminteşte, într-o lume în care cuvintele se destrăbălează, ce înseamnă cu adevărat termeni precum economie, precizie și originalitate. Este o scriitoare la fel de mare ca Franz Kafka, la fel de subtilă ca Gustave Flaubert și la fel de esențială ca Proust. Volumul Defalcare (Break It Down), publicat în 1986, a fost nominalizat pentru PEN/ Hemingway Award.

Cine mă citește, știe că m-am îndrăgostit de proza scurtă încă de când am început s-o citesc pe Alice Munro, adică de vreo cinci ani încoace. Și, de asemenea, mai știe și faptul că Lydia Davis este una dintre autoarele mele de suflet, una dintre autoarele care-mi ating, în modul cel mai frumos, acea coardă sensibilă care trebuie atinsă. Nu vreau să spun că Davis scrie doar despre sensibilitate, despre oameni în firea lor de a fi, nu scrie doar despre acele lucruri pe care le caut eu într-o lectură („lucruri”, fazual spus), dar și când o face, domle, o face într-un fel care mi se așază lângă inimă. Și n-o mai pot da de-acolo niciodată. (ca stând scris, aici, pe blog, Sfârșitul poveștii, scrisă tot de ea, rămâne una dintre cărțile mele preferate ever)

Am zis că voi face această recenzie în paralel cu un impuls bizar, apărută tot la Editura Vellant - cărora țin să le mulțumesc enooorm că au tradus această autoare -, deoarece nu aș avea ce să adaug și să nu fi scris în recenzia volumului numit: Lydia Davis este un stăpân desăvârșit al cuvântului, al formei, al culorii - reușește să facă povești din orice, dintr-o frunză, dintr-un scaun singur la masă, dintr-un semafor, o carte veche; autoare găsește inspirație în orice, iar un lucru aparent banal devine subiectul unei povești profunde și subtile. Cred că asta îmi place cel mai mult la Lydia Davis, anume efervescența imaginației și, în același timp, naturalețea care te atinge, naturalețea cu care reușește să creioneze astfel de povești. Paginile scrise de ea au sunet, au culoare, ard de sentimente & de trăiri, nu știu cum să vă spun. Mă regăsesc iarăși (și iarăși și iarăși și iarăși) în situația în care tot ce pot face este să vă îndemn să citiți cartea, s-o trăiți și dumneavoastră așa cum am trăit-o și eu: cu patos și, în același timp, cu „suferința”, să-i zic așa, de a fi având atât de puține pagini cu care să mă delectez.

Dar, pentru că mereu există un dar, cum ziceam că voi face o paralelă între cele două cărți, am să spun că volumul de față mi-a plăcut puțin mai mult (vorbind de ierarhia cărților ei) decât un impuls bizar. De ce? L-am găsit mai rațional, l-am găsit puțin mai incisiv, să spun așa, mi-au plăcut mai mult anumite teme abordate (poate pentru că, în un impuls bizar, Lydia Davis abordează la un moment dat și tema maternității - printre o multitudine de alte teme), mi-a ajuns altfel la suflet, mai ușor, i-am oferit mai multă încredere și l-am citit, în același timp, mai greu (nu că lectura ar fi fost greoaie, dar am vrut să mă pot bucura mai mult de volumul acesta, așa că am citit în medie de douăzeci-treizeci de pagini pe zi). Acesta este avantajul când citești proză scurtă, anume faptul că poți să te oprești din citit oricând vrei, pentru că nu exisă doar un fir epic pe care trebuie să-l urmărești, ba chiar să-l descifrezi. Și, tocmai datorită acestui lucru (sau, poate, din cauza acestui lucru) cred că este mai greu să scrii poză scurtă (încât să acumulezi un volum de povestiri și să-l publici), și să scrii proză scurtă bună, decât să scrii un roman. E doar părerea mea, pentru că, la rândul meu, și eu scriu, și știu ce-nseamnă să conturezi un subiect, să-l dezvolți în doar câteva pagini (e greu, la o adică).

Lydia Davis este un adevărat maestru. Am spus și-am s-o spun mereu: i-aș citi și lista de cumpărături dacă ar fi publicată și tot m-aș distra făcând acest lucru. Are o magie a ei, are o carismă aparte căreia eu nu îi pot rezista. Îmi place cum scrie, îmi place ce scrie, îmi place despre ce scrie și subiectele abordate. Este un autor curajos care, din păcate, parcă nu primește atâta credit pe cât ar trebui. Eu vă recomand s-o descoperiți pe Lydia Davis, să dați o șansă scriiturii ei, pentru că într-adevăr merită. Mie-mi place să citesc cât mai mulți autori, să trec dintr-o extremă în alta (nu și când vine de autori SF, nu, pur și simplu evit acest gen), și-așa am descoperit mulți autori destul de ascunși după ale căror cărți acum râvnesc în liniște. Iar Davis este unul dintre ei, așa că, domnii mei, haideți mai repedeeee cu alte traduceri. 

Recomand cu încredere această carte, iar, dacă ați citit-o, vă rog să-mi spuneți părerea voastră! Mulțumesc enorm celor de la Editura Vellant pentru cartea Defalcare. Aproape nicio amintire. Pe site-ul lor puteți găsi numeroase cărți care, cu siguranță, își vor găsi un loc drag în bibliotecile voastre. Lecturi frumoase și cât mai plăcute!

4 comentarii:

  1. Nu am mai auzit despre aceasta carte. Pentru prima data aud de ea de la tine.
    Suna bine! Numai lecturi calitative ne recomanzi! Multumim!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu mare drag. Crede-mă, Lydia Davis e o maestră!

    RăspundețiȘtergere