marți, 9 aprilie 2019

A apărut Un fiu, de Alejandro Palomas - un roman considerat a fi noul Micul prinț

Guillermo, alintat Guille, protagonistul acestui roman, este un copil cu totul deosebit. El trăiește singur cu tatăl său, Manuel, întrucât mama, de profesie stewardesă, a plecat la muncă în Dubai. Tocmai a ajuns la o școală nouă, iar singura lui prietenă este Nazia, o fată pakistaneză. Arată ca un copil fericit, un copil anormal de fericit, după opinia dirigintei sale, Sonia, ale cărui beculețe se vor aprinde toate odată când Guille, la întrebarea „ce vrei să fii când ai să te faci mare?„ răspunde că vrea să fie Mary Poppins, nu „ca” Marry Poppins, ci ea însăși. Toate acestea o vor face pe Sonia să ceară sprijinul Mariei, consilierul de orientare al școlii, pentru a o ajuta să descopere ce se ascunde sub acea fațadă a fericirii lui Guille, fericire care pare a fi doar vârful aisbergului. Povestea este spusă de fiecare dintre personaje: Guille, Manuel, Sonia și Maria, marcând mai multe perspective în narațiune. În fiecare capitol, relatat la persoana întâi, vom cunoaște punctul de vedere al unuia dintre personaje, iar cu fiecare capitol, naratorul ne va lăsa mai intrigați și mai aproape de a cunoaște misterul lui Guille, de a cunoaște adevărul.

Despre autor: Alejandro Palomas (născut în 1967 în Barcelona) deține o diplomă în filologia engleză și un master în poezie la New College din San Francisco. A publicat, printre altele, romanele El tiempo del corazón, pentru care a fost numit Fnac New Talent, El secreto de los Hoffman (finalist al Premiului Novel Torrevieja 2008 și ecranizat în 2009), El alma del mundo (finalist al Premiului de primăvară, 2011).

Romanul poate fi găsit pe site-ul Editurii RAO

2 comentarii:

  1. Sounds really well! Nu știam de apariția acestei cărți. Mulțumesc că ne ții la curent!

    RăspundețiȘtergere