Cerul din adâncuri (Sky and Sea, #1), de Adrienne Young - Recenzie

Editura: Corint

Colecția: Leda Edge

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 336

Anul apariției: 2018

Traducere: Iulia Anania

Adrienne Young este o scriitoare americană aflată pe lista The New York Times a celor mai bine vânduți autori. S-a născut și a crescut în Texas. Cerul din adâncuri, în engleză Sky in the Deep (2018), este romanul său de debut. 

„Și-a ridicat bărbia spre mine și am fluierat, la rândul meu, căci era modul nostru de a ne transmite unul altuia să avem grijă. Să încercăm să nu murim.”

Curajoasă. Puternică. Aprigă. Sigură. Așa a fost educată Eelyn că trebuie să fie o luptătoare aska, una care îi urăște de moarte pe cei din clanul riki, cu care, din cinci în cinci ani, ai ei se războiesc în timpul sezonului de luptă. Și viața i s-ar fi desfășurat normal, dacă, în timpul unei bătălii, n-ar fi descoperit că Iri, fratele pe care îl credea mort, luptă alături de dușmanii săi! În curând, Eelyn se vede aruncată în vâltoarea unei lupte pe viață și pe moarte, iar întregul ei univers se răstoarnă. Pentru că, dintr-odată, va înțelege că iubirea poate să răsară în locul urii și camaraderia în locul dușmăniei transmise din moși-strămoși.

„- Împreună? m-a întrebat.

- Întotdeauna! i-am răspuns.”

Nu sunt un fan al vikingilor, nu m-am înțeles cu serialul super-în-vogă pe care-l tot auzeam drept recomandare. Dar, sincer, n-am știut că acest roman e cu vikingi (de fapt, nu știu dacă-s neapărat vikingi, dar e clar că autoarea s-a inspirat din istoria acestei civilizații), că, sincer, dacă știam, nu cred că l-aș mai fi citit. Și, pam, uite cum iarăși, atât de inspirat cum sunt de obicei, aș fi ratat o lectură încântătoare, dinamică, captiantă, alarmantă - normal, că, bineînțeles, nu am eu talentul de a nu ieși prea des din zona de confort? Și totuși (pentru că există un totuși), pot spune că sunt mulțumit de faptul că în ultimele luni din 2020 (ducă-se de unde a venit!) am citit câteva cărți care m-au scos din zona mea de confort, și cărți care, zău, chiar mi-au plăcut.

„(...) Ai omorât oameni din propriul clan. Ce-o să faci când o să mori? O să fii separat de noi pe veci!”

Așa a fost și în cazul cărții lui Adrienne Young, Cerul din adâncuri, care, ce-i drept, a mai lăsat loc de (cel puțin) un volum. Abia aștept să descopăr continuarea poveștii, pentru că mi-a plăcut la nebunie ce-am citit acum. Mi s-a părut o poveste pur și simplu explozivă, sălbatică, autentică (n-am citit multe cărți de acest gen, deci, vă rog, nu-mi săriți în capul dacă subiectul și ideea au fost abordate și-n alte unșpe' mii de cărți), cu personaje puternice, bine conturate; dar, sincer, ce m-a atras pe mine cel mai mult au fost modul de a descrie bătăliile dintre cele două triburi - riki și aska - și ideea, iarăși, mitologică (zeitățile supreme care veghează asupra acestor triburi), precum și modul în care au fost conturate îndeletnicirile, ierarhiile, obiceiurile acestor triburi. Mi-am dat seama că ador să citesc despre istoria apusă, să-i zic așa, fie ea și neverosimilă, pur fictivă. E extraordinar cum asemenea autori reușesc să după o poveste atât de departe, până la inventarea unei istorii, unei civilizații - deseori, sincer, într-o manieră lirică, de o fantezie care, mie unul, îmi stârnește chiar și emoții. Și-atunci îmi dau seama că, da, chiar am nevoie de astfel de lecturi mult mai des. 

    „Asta fusesem învățați de mici: vegr yfir fjor - onoarea-i mai presus de viață.”

Felul în care autoarea a plasat intriga, creând imagini aproape palpabile a brutalității războiului dintre cele două popoare (și nu numai), întorsăturile de situație și situațiile neașteptate. Totul, în cele din urmă, conturează un roman alarmant, într-o atmosferă nesigură în care pași se-aud din întuneric, armele se-ascund, copiii învață încă de mici că trebuie să se apere și, atunci când nu o pot face, trebuie să fugă, să fugă și să lase totul în urmă, să fugă pentru propria lor supraviețuire - asta este, astfel, cel mai important, să nu privească în urmă, deoarece asta i-ar putea costa propria viață. Nu am să vă vorbesc despre ce este romanul, ci am să vă spun, pe scurt, că mi-a plăcut mult cum, în cele din urmă, s-a ajuns la concluzia că pe vreme de război doar unul poate câștiga, iar atunci când cineva încearcă să fie stăpân peste întregile ținuturi, pentru a putea lupta contra dușmanului, însăși dușmanii trebuie să devină prieteni și să țină piept unui întuneric colosal, dens. Într-o lume în care moartea pândește la colțul oricărui sat, sub frunzișul oricărui copac, doar cei puternici, doar cei fără milă, doar cei pregătiți pentru orice sunt cei care vor răzbate prin pâlcurile de morți și prin războaiele sângeroase.

„Am privit negreala arsurii cum înhăța marginea de lemn, croindu-și drum de-a curmezișul idolului până când acesta a devenit parte din foc. Transformat în fum și adunându-se deasupra mea. S-a stins și s-a răsucit, risipindu-se în aer. Până ce n-a mai rămas nimic.”

Am înțeles de la alți cititori că Eelyn ar fi „puțin plângăcioasă și cam slabă”. Nu știu, repet, eu nu am citit prea multe cărți de acest gen - totuși, am putut să observ de unde au plecat aceste lucruri. Într-adevăr, poate au existat momente în care era puțin ciudat felul în care s-a comportat Eelyn, dar, după părerea mea, trăgându-se dintr-o cultură în care onoarea este deasupra a toate. Aș putea spune mai multe, dar ideea e că v-aș da spoilere și nu mă interesează să fac asta. Oricum, mi s-a părut un personaj care a evoluat, care s-a maturizat și și-a dat seama că, în cele din urmă, chiar și-acolo unde întunericul poate fi tăiat cu cuțitul, există o șansă de speranță, există o șoaptă pe care mereu o vei auzi spunând Qnd eldr. Să răsufli foc.

„- Thora s-a născut din munte, în izbucnirea cea mare care ne-a creat casa, a început ea, întinzându-și mâinile în lături, de-o parte și de alta a trupșorului său. A răsărit din flacără și cenușă. Și-a creat poporul din stâncă topită și l-a așezat pe munte, să-l locuiască. L-a numit riki, pentru că avea putere și forță. Dar pacea a avut viață scurtă. Sigr, zeul fiordului, a văzut ce făcuse Thora și inima i s-a umplut de pizmă. Și-a trimis poporul sus, pe munte, să dărâme tot ce clădise Thora (...).”

Concluzionând, mie chiar mi-a plăcut. Aștept cu nerăbdare să citesc și al doilea volum, The Girl the Sea Gave Back, pentru că vreau neapărat să fac parte, iarăși, din lumea fascinantă pe care Adrienne Young a reușit s-o contureze. Mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Corint pentru acest volum, Cerul din adâncuri (#1), Adrienne Young, de care m-am bucurat cu mare plăcere; îl puteți găsi AICI. Vă recomand să aruncați o privire pe site-ul lor, găsiți o gamă largă de cărți din diferite genuri. Să aveți parte doar de lecturi pe placul vostru și de tot ce e mai bun!