„Laur” de Evgheni Vodolazkin- Recenzie

 

Editura: Humanitas Fiction

Colecția: Raftul Denisei

Rating: 5 din 5 steluțe

Traducere din rusă și note: Adriana Liciu

Număr de pagini: 328

Premii: Bolșaia Kniga (Premiul I și Premiul cititorilor) și Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi)

Evgheni Vodolazkin s-a născut în 1964 la Kiev, unde și-a făcut studiile universitare. Este doctor în științe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste o sută de lucrări științifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei „Cântec despre oastea lui Igor și a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi”, precum și a lucrării „Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk”. În 1992, la invitația Universității din München, și-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ținând și cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferința internațională „Cultura mânăstirească: Orient și Occident“. În perioada 1998-2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundației Alexander von Humboldt, desfășurând o activitate de cercetare și publicând, în 2000, la München monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-șef al revistei „Text și tradiție”, editată de institutul său. În paralel, începe să scrie literatură. Debutează în 2005 cu romanul „Răpirea Europei”. În 2009 publică romanul „Soloviov și Larionov”, care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belîi și Bolșaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii și eseuri „Instrumentul limbii”. În 2012 publică romanul „Laur” („Laur”; Editura Humanitas Fiction, 2014), care devine revelația literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câștigător al Premiului Bolșaia Kniga – Premiul întâi și Premiul cititorilor – și câștigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Naționalnii Bestseller (Bestsellerul Național) și Russkii Buker (Booker Rus). Opera literară a lui Evgheni Vodolazkin este în curs de traducere în peste douăzeci de țări.

Impresionat, pur și simplu uimitor și demn de citit măcar odată pe an. Acest roman este unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit vreodată, roman care m-a surprins în mod plăcut prin naturalețea sa, prin simplitate, prin relaxarea frazelor și ideilor, prin felul în care Evgheni Vodolazkin surprinde pasaje introspective care nu plictisesc, nu sunt redundante și îi dau cititorului prilejul la meditație. Am citit acest roman la recomandarea unei prieteni foarte dragi, și, zău, vă spun că am făcut cea mai bună alegere! În special că, slavă Domnului, voi avea prilejul să-l văd pe acest autor în carne și oase, fiind invitat la Filit Iași 2015 la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” în data de 3 octombrie. Abia aștept! Până atunci, mulțumesc frumos dragă prietenă și, na, să nu mă mai lungesc, am să vă spun prin ce m-a impresionat acest roman.  

În primul rând, ar fi impropriu să-i fac un rezumat, o povestire. Știți prea bine că nu obișnuiesc să fac asta, pentru că ar însemna să distrug întreaga esență. Am să vă spun ce m-a atras la acest roman: inteligența sa, felul în care autorul spune povestea și simte alături de personaj. Pentru că el, Evgheni Vodolazkin, este acel autor care trăiește alături de personajele sale, este autorul care le oferă capacitatea de a gândi singure, de a acționa singure și de a trăi între paginile cărții sale. El este scriitorul care se identifică cu personajul până în profunzimile ființei, până în carnea manufacturală și literară. Iar din această combinație desăvârșită, această relație simetrică și echilibrată personaj-scriitor, nu are să iasă decât un roman profund, emoționant, plin de învățăminte și deprinderi filosofice și culturale. Pentru că după ce vei fi citit acest roman, cu siguranță vei stărui ceva zile asupra tuturor cuvintelor lui Vodolazkin care te-au marcat. Și, credeți-mă, puține nu sunt, iar eu abia m-am abținut să nu fac notații pe carte, pentru că vreau s-o păstrez curată. Nu știu, am eu așa o fixație. În schimb, cred că am folosit pe puțin douăj' de semne acolo unde am găsit citate care mi-au plăcut. 

Acest roman este o mărturisire subtilă a credinței, a speranței care desăvârșește omul și-l poartă pe drumurile vieții către împlinire. Romanul „Laur” ne spune povestea lui Arseni care, în preajma bunicului său Hristofor, deprinde învățăturile pământului, ale puterii plantelor, copacilor, mugurilor și pieilor de animale. Hristofor este un tămăduitor, un bătrân care își dedică viața vindecării, tămăduirii bolilor și infecțiilor. Fire taciturnă și de o inteligență ascuțită, Hristofor îl învață pe Arseni tot ce înseamnă puterea iubirii, a credinței și a spiritului, până ajunge să desăvârșească această taină: în acel moment, Hristofor moare iar Arseni rămâne singur în această lume, având ca armă în viață doar ceea ce bunicul său l-a învățat și valorile în care crede. Din acel moment, Arseni, dovedindu-și puterea credinței, străbătând timpul și spațiului în căutarea propriului sine, pleacă într-un pelerinaj sfânt către locurile în care, pentru a-și desăvârși condiția, simte nevoia să ajungă. Personaj complex, personaj alcătuit din lumini și umbre, din certitudini și întrebări, din gânduri și răzvrătiri, Arseni va deveni, pe rând, vraci, nebun, sfânt, pelerin, călugăr și pustnic în munți. Cu o scriitură de o simplitate rafinată, subtilă și lipsită de podoabe, trecând din registrul firescului și naturalului în cel al fantasticului și realismului magic, de la cele lumești la cele sfinte și sacre, cu un spirit liber în religiozitatea lui inteligentă, cu un umor subtil și o sensibilitate emoționantă și cuceritoare, autorul rus Evgheni Vodolazkin ne oferă o carte de o mare frumusețe și de o profunzime abisală, pentru a ne spune o poveste tulburătoare, o poveste despre încercarea repetată a omului de a-și găsi menirea, de a-și identifica sufletul și de a se regăsi pe sine într-o călătorie a vieții, a sufletului și certitudinilor. Punându-și întrebări, drama eroului nostru reiese din faptul că, de cele mai multe ori, își pune întrebările greșite, depărtându-se astfel de bolgia ființei sale, de concretețea care, uneori, se află chiar lângă el. Contemplativ, meditativ și deloc flexibil, personajul lui Vodolazkin reprezintă o stare a existenței, este, dincolo de un personaj tragic, o corolă de filosofie și un sâmbure din toate incertitudinile vieții: moarte, viață, credință, iubire și echilibru. 

Aflând dragostea înainte de a fi capabil s-o întâlnească și s-o simtă, din cauza condiției sale diferite, Arseni se îndrăgostește de Ustina, însă aceasta va muri atunci când este pe cale să-i ofere doi gemeni. Simțindu-se vinovat de moartea acesteia, Arseni se sacrifică vieții și se dedică total scopului său: acela de a-și găsi identitatea, de a-și întemeia Ființa pe pilonii trecutului său care l-a învățat ce este viața. Astfel, Arseni, într-o disperare continuă de a trăi conform principiilor sale creștinești, în armonie cu natura și cu ceilalți oameni, făcând cât mai multe fapte bună după cum încă de la bunicul său, Hristofor, a deprins, va trece prin mai multe stadii de existență, căpătând mai multe identități, desăvârșindu-se astfel mai multe etape ale vieții sale, etape care sunt de altfel impresionante și preced condiția lui de om sfânt și desăvârșit: Arseni, Ustin, Ambrozie și, în cele din urmă, Laur, când personajul devine pustnic și se retrage într-o peșteră, dincolo de civilizație și lume, trăind într-un echilibru perfect al minții, sufletului și cumpătării.

Personajul lui Evgheni Vodolazkin parcurge un drum inițiatic, un drum la sfârșitul căruia se află îndeplinirea, desăvârșirea lui ca om al cosmosului, al stelelor și lunii. Drumul său reprezintă, de fapt, un pelerinaj către întemeierea Ființei, reprezintă răspunsul întrebărilor lumești și existențiale, de la moarte, viață, până la timpul care nepăsător și egal ne măsoară. Îmbinând sacrul cu profanul, teluricul cu cosmosul, autorul rostește adevăruri greu de pătruns, meditează asupra condiției omului, asupra timpului și dragostei, iar totul prin prisma personajelor sale cărora le dă suflu și simțire, inimă și rațiune. Ținând mult la ideea timpului pe care o valorifică comprehensiv în text, autorul reiterează inexistența acestei „măsuri”, acestui act fizic, iar totul se conturează între spațiul dintre personajul principal, Arseni, și moartea iubitei sale, Ustina, a cărei ideea de a fi murit nu o poate accepta, iar totul se sustrage pănâ când cei doi ajung să se întâlnească iarăși, Undeva, în afara timpului și dincolo de acesta, iar totul se întâmplă foarte firesc și subtil. 

Un alt lucru pe care autorul pune accent este relația omului cu natura, comuniunea dintre aceștia doi, îmbrățișarea puternică și emoționantă dintre două lumi diferite: dacă totul începe, evident, cu Hristofor și plantele medicinale pe care acesta le folosește în prepararea leacurilor și doctoriilor, această relație se continuă cu prezența pădurilor, râurilor și cerurilor la toate tragediile la care Arseni ia parte. De asemenea, un episod relevant în această conturare este momentul în care un lup îi linge lacrimile lui Hristofor sau când un ius vine la Laur, cerându-i acestuia ajutor pentru nevoile sale. Dizolvându-se în natură, personajele lui Vodolazkin se condiționează în această taină ascunsă a vieții, reprezentând tipologii perfecte pentru acest pas al desăvârșirii: în comuniune cu natura omul se constituie într-una dintre cele mai perfecte creații divine. 

Trecând prin cele patru stări ale existenței, Laur, cel din urmă, ajunge să devină superior condiției umane: am putea spune, el se sfințește, asimilează trecutul său din prisma celorlalte trei stări (Arseni, Ustin, Ambrozie) și acceptă doar ceea ce l-ar putea forma pentru a se ridica la ceruri. Iubirea pentru Dumnezeu, iubirea pentru spirit și viață îl desăvârșește pe Laur care, în cele din urmă, va reprezenta un mod de a trăi, o stare perfectă a existenței în comuniune cu tot ceea ce omul caută în toate ascunzișurile inimii sale: liniște, pace, armonie și credință. Prin „Laur”, Vodolazkin nu „propovăduiește religiozitatea, (....) ci pune înrebări și pentru credincioși, și pentru atei în egală măsură.” Ideea esențială a romanului „Laur” este faptul că există veșnicie, nu timp, există iubire, există desăvârșire și frumusețe, iar tot ceea ce trebuie să facem pentru a avea acces la ele este să credem, să umblăm, să cercetăm și să vedem; pentru că nimin nu ne lipsește în a căuta răspunsuri. Trebuie doar să știm să punem întrebările potrivite.

Acum, la sfârșit, nu pot decât să suțin că acest roman este o capodoperă, o mărturisire perfectă, o pildă din care, cu siguranță, ai ce învăța. Că, zău, prea bine i-a ieșit autorului ceea ce a scris! Unul dintre cele mai bune romane citite vreodată, l-am savurat până la ultima pagină și abia aștept să îl întâlnesc pe autor. Nu știu dacă ce-am scris mai sus este relevant, dar am scris cu inima și cu o deosebită plăcere. Evident, multe ar mai fi de spus, însă ce rost are? Eu vreau să că conving că acest roman, într-adevăr, chiar merită citit, chiar trebuie descoperit și deprins. Pentru că Evgheni Vodolazkin este un adevărat geniu al literaturii rusești (pe care, apropos, mereu am numărat-o printre preferatele mele) și abia aștept să-i citesc și următorul roman. 

Le mulțumesc frumos celor de la Libris pentru acest roman, librăria online de unde puteți cumpăra numeroase cărți atât în limba română, cât și în alte limbri străine. Puteți comanda romanul lui Evgheni Vodolazkin de AICI. Lecturi plăcute și cât mai frumoase!