Colivia de aur, de Camilla Läckberg - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 416

Anul apariției: 2019

Traducere: Laura von Weissenberg

„Oamenii care sunt tot timpul veseli mă plictisesc. Nu suntem făcuți să fim mereu fericiți, atunci totul ar sta în loc.”

Camilla Läckberg este una dintre cele mai citite autoare din lume. Romanele din seria Fjällbacka, zece la număr, s-au vândut în peste 28 de milioane de exemplare, iar drepturile de publicare au fost achiziţionate în 60 de ţări. Camilla Läckberg este, de asemenea, o femeie de afaceri de succes și una dintre fondatoarele Invest in Her, o companie de investiţii care susţine antreprenoriatul feminin și luptă împotriva diferenţelor de salarizare dintre femei și bărbaţi. La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut toate romanele din seria Fjällbacka, precum și primul volum despre Faye Adelheim, bestsellerul Colivia de aur dar și al doilea volumul, Aripi de argint. 

„Era greu să-mi lepăd pielea. Mai greu decât crezusem.”

Pentru cei din jurul său, Faye pare să aibă totul. Un soţ perfect, o fiică adorabilă și un apartament de lux într-una dintre zonele cele mai elegante ale Stockholmului. Dar amintirile întunecate din copilăria petrecută în Fjällbacka nu încetează să o bântuie și o fac să simtă că e tot mai captivă într-o colivie de aur. Pe vremuri, Faye era o femeie puternică și ambiţioasă – înainte să-și dedice viaţa soţului său, Jack. Când acesta o înșală, întreaga lume a lui Faye se prăbușește și totul îi este luat. E complet distrusă și nu mai întrevede nicio speranţă, însă în cele din urmă se hotărăște să răspundă cu aceeași monedă și pune la cale o răzbunare cumplită. Colivia de aur este un roman îndrăzneţ despre o femeie care a fost folosită și trădată, dar care a decis să-și ia viaţa în propriile mâini. O poveste dramatică despre minciună, izbăvire și răzbunare.

„(...) Nimeni nu trebuia să știe. Jurnalul descria vechea mea viață. Adevărul despre ea ar fi schimbat totul. Aș fi fost supusă acelorași priviri ca atunci când încă mai eram Matilda. Aș fi suferit din nou aceeași umilință. Nimeni n-avea să se mai uite la mine cu aceeași ochi.”

După cum probabil știți deja, eu am început această serie citind, întâi, al doilea voumul, și anume Aripi de argint (recenzia o găsiți AICI). Și, bineînțeles, a fost puțin cam ciudat să citesc, abia după, primul volum, Colivia de aur, dar asta nu a știrbit mai deloc din plăcerea pe care am avut-o citind această carte. Sincer, mă bucur nespus că am reușit s-o cunosc (să spun așa) pe Camilla Läckberg, și deși multe persoane susțin că această serie nici nu se compară cu cea de zece cărți - Fjällbacka - mie, unul, mi se pare extraordinară scriitura lui Läckberg, mi se pare reală, puternică, dură, curajoasă, reușind să dea voce unor personaje absolut memorabile - și-aici, în special, mă refer la Faye Adelheim, protagonista seriei eponime. Da, într-adevăr, citind întâi al doilea volum, a fost imposibil să nu știu deja în ce direcție o vor lua anumite aspecte. Dar, în aceeași măsură, după ce l-am terminat pe al doilea, am rămas cu câteva întrebări, dat fiind faptul că nu știam cum de s-a ajuns în circumstanțele respective, ce s-a întâmplat, de altfel, în primul volum, și așa mai departe. Citindu-l, în sfârșit, și pe primul, mi-am lămurit mult mai bine mai multe lucruri și, în același timp, mi s-a potențat și mai tare plăcerea de a afla cum s-au întâmplat situațiile la care, în volumul al doilea, Faye a ajuns. Sincer, chiar este o serie memorabilă.

„(...) Singurul lucru care însemna ceva era școala. Să reușesc, să fiu cea mai bună. Totul depindea de mine, nimeni altcineva nu putea să facă treaba în locul meu. Iar eu mă hotărâsem. Aveam să-mi clădesc o cu totul altă viață. (...) Voiam totul. Și aveam să obțin totul.”

Mi-a plăcut, cred că mai mult decât orice, devenirea psihologică a lui Faye. Cum Faye de la început, cea care n-avea încredere în ea, care se desconsidera, crezând că rolul ei este doar acela de a sta acasă, de a avea grijă de soțul și de fiica ei, până la propria-i neglijență, de a fi silitoare și de a-i face pe plac celui care o întreține; de fapt, plecând de la Faye întreținută, care acceptă aproape orice îi servește soțul ei, Jack, și, în cele din urmă, ajungându-se la acea Faye care, pur și simplu, conduce o industrie de parfumuri și produse cosmetice numită Revenge, ca un fel de dicton călăuzitor - se va răzbuna pe cei care n-au crezut în ea, pe cei care i-au pus bețe în roate și, atâția ani, au făcut-o să-și piardă identitatea și să fie împotriva a ceea ce, cu tot sufletul, cândva credea: că o femeie este la fel de capabilă, dacă nu chiar mult mai capabilă, decât un bărbat, și că într-o lume a bărbaților oricând poți să dovedești cât de importantă, curajoasă și puternică ești. Urmărind acest traseu absolut delicios, anume devenirea lui Faye, am citit această carte cam într-o zi, deoarece am simțit că am parte de, efectiv, tot ce vreau de la un roman bine scris, de la un roman dinamic, alert, presărat cu diferite scene (da, chiar și erotice), dar și cu fragmente de introspecție, profunde, care vizau în principal rolul arhetipal al femeii în societate, cum ele nu trebuie să fie mai bune decât bărbații, cum ele mereu sunt sub talpa lor și acolo vor rămâne - nu mă înțelegeți greșit, nu în direcția aceasta pledează romanele lui Läckberg, ci, dimpotrivă, în direcția opusă - o anumită mișcare feministă se simte în această lectură, un anumit discurs convingător despre puterea pe care, împreună (și chiar singure) o au femeile. Oricum, Läckberg este deja o militantă a acestor convingeri, iar cărțile ei (cel puțin seria Faye) în această direcție vorbesc.

„(...) Vrei să ajungi în vârf, să ai lumea la picioare. Ești ambițioasă. (...) Și de asta suntem atrași unul de celălalt. Suntem la fel. Suntem înfometați. Dar ai un dezavantaj, dacă vrei să avansezi. Ești femeie. Iar asta e o lume a bărbaților.”

Colivia de aur nu m-a impresionat doar prin personajul principal, ci m-a impresionat și prin nenumăratele întorsături de situație - care îmi plac enorm într-un roman - de care am avut parte citind-o. Secretele, multe, întâmplări ciudate, inexplicabile, minciuni, gelozie, răzbunare, trecutul ciudat pe care îl are Faye și împotriva căruia aceasta pare să lupte, de care încearcă să fugă și să se ascundă, dar care mereu, ca un reflux, revine și îi dă peste cap prezentul - astfel, Faye este nevoită să ia anumite decizii de care, poate, nu este tocmai mândră, dar care știe că sunt necesare pentru a își proteja noua identitate pe care aceasta și-o asumă. Apoi, mai este vorba și despre cât de real mi s-a părut totul (într-o idee, raportându-mă la cât de reală ar putea fi o operă de ficțiune), și cât de frumos, după cum am spus, și cu curaj nețărmurit, militează Läckberg pentru personajele sale feminine care parcă trebuie să fie puternice, trebuie să fie curajoase și convingătoare, și care sunt inteligente, îndrăznețe și nu se dau deoparte atunci când vine vorba de situații fragile, care le-ar putea ușor scăpa printre degete. Chiar este o serie pe care o urmăresc cu drag și, sincer, abia aștept să apară și celelalte volume, deoarece nu mă mai saturat de aventurle lui Faye.

„Mă durea, dar îmi doream să mă doară. Durerea îmi era cunoscută. Era ca un balsam pe toate rănile mele. Mă făcea să mă simt în siguranță. Lumea ardea, iar durerea era ancora mea.”

V-am spus, am citit întâi - dintr-o amărâtă de greșeală - volumul al doilea al acestei serii, Aripi de argint, iar din acest motiv am cam știut anumite lucruri pe care Läckberg încerca să le îmbrace în mister încă din primul volum; dar am trecut cu vederea toate acestea și am încercat să citesc volumul de față ca și cum nu știam deja care este treaba cu x și cu y. Și, da, chiar am reușit, pentru că am terminat această carte și am simțit o emoție oarecum neașteptată, deși știam deja că acolo are să se ajungă - probabil și acesta este talentul unui autor: e ca și cum aș citit o carte, oarecum, a doua oară (este foarte exagerat ce spun acum, dar nu știu cum să mă exprim), dar aș simți lucrurile ca și cum, de fapt, aș citi-o pentru prima dată. Și-așa mi s-a întâmplat! Acum, probabil, dacă aș citit iarăși al doilea volum, probabil aș înțelege mult mai bine anumite aspecte - așa cum le-am înțeles mult mai bine pe cele din primul volum, dat fiind că l-am citit, înainte, pe al doilea. Fluxul memoriei lui Faye mi-a plăcut enorm de mult, micile și oarecum abstractele reveniri asupra trecutului său, asupra vieții de familie, în Fjällbacka, locul în care s-a născut, într-un mediu dominat de violență, alcool, lacrimi și durere, dar din care Faye a știut să ia doar ce este mai bun (dacă ar fi existat ceva bun în asta), ceea ce a ajutat-o în devenirea-i ulterioară, de-a lungul celor două volume. Faye chiar este un personaj, cel puțin pentru mine, memorabil.

„Faye nu era prima femeie din istoria lumii care fusese înjosită de soțul ei, tratată ca o idioată, înlocuită cu o versiune mai tânără. Până aici v-a fost, își zise Faye. Împreună suntem puternice și nu mai vrem să ne ținem gura.”

Fanii seriei Fjällbacka sunt sigur că știu mai multe decât mine, știu mai multe lucruri referitoare la modul în care Camilla Läckberg își creează personajele, modul în care le tratează. Știu mai multe despre convingerile pentru care ea pledează. Eu, însă, am citit doar aceste două cărți scrise de ea, deci nu m-aș putea raporta la ele având drept determinant faptul că am citit și alte cărți scrise de Camilla Läckberg. Da, poate acestea nu sunt la fel de bune, dar pe mine chiar m-au impresionat și mi-au deschis un apetit anume spre a citit și alte cărți semnate de această autoare. Dacă nu ați citit nimic de la ea, chiar vă recomand cu drag aceste cărți. Sau, în orice caz, orice scrise de Camilla Läckberg, pentru că, într-adevăr, chiar are un talent anume. Le mulțumesc mult prietenilor de la Editura Trei pentru acest volum, Colivia de aur, pe care îl găsiți AICI. Să aveți doar lecturi pe placul vostru și un sfârșit de săptămână liniștit!